Connect with us

Administratie

Că Nicușor Dan e încă un securică din USR nici nu e mare știre

Publicat

pe

Cazul Nicușor Dan-puiuț al Securității a explodat, prin prezentarea publică a unui document ce atestă felul în care acesta a colaborat cu securiștii în calitatea sa de elev olimpic la matematică.

Această prezentare publică a stârnit multă emoție în taberele politice aflate în confruntare pentru București. Pe mine nu m-a mirat acest lucru; sunt din aceeași generație cu Nicușor Dan, el e mai mare ca mine cu vreo șase luni, și mecanismele prin care erau recrutați de către Securitate mai ales elevii cu rezultate superioare îmi sunt familiare. Și eu am fost cel mai bun la fizică și matematică la nivelul liceului meu din Câmpia Turzii, unul dintre cele mai bune din județul Cluj, dar n-am prins loturile naționale olimpice. Eram deficitar la capitolul obediență și mai aveam și nota scăzută la purtare pentru că nu prestam corespunzător la învățământul politic. Dar noi îi știam pe cei ca Nicușor Dan, nici nu erau mulți, îi izolăm sau pedepseam, după caz și corespunzător vremurilor. Nu vă gândiți la lucruri complicate: mai un șut în fund, mai un tras de urechi pentru faptul că turnau la securiști.

Că Nicușor Dan e încă un securică din USR nici nu e mare știre, e unul în plus la câți sunt acolo. Dacă era vreun primar bun, această știre era trecută cu vederea. Faptul, însă, că a mințit prin omisiune îl încurcă rău în campanie, unde el a insistat mereu asupra calității sale de fost olimpic la matematică. Însă dacă peste asta se lipește și eticheta de turnător al colegilor lui de lot olimpic, imaginea lui se prăbușește. Desigur că pentru cei fanatizați nu contează, însă la nivelul electoratului USR mai există o categorie importantă, cea a intransigenților, care nu înghit așa ceva. Nicușor Dan, însă, a reacționat exact ca un turnător. A zis textual și citez „Nu am semnat niciun angajament!”, de parcă de asta ar fi fost acuzat. Nu de asta a fost acuzat, ci de faptul că a turnat sub nume personal niște colegi de lot olimpic. Mai mult, în comunicatul dat imediat de către el a recunoscut situațiile și, și mai mult, în creierii nopții și-a șters postarea de recunoaștere îngropându-se, după părerea mea, și mai tare din punct de vedere mediatic și întărind eticheta de mincinos, de care nu va mai scăpa.

UM-urile de presă au sărit disperate în apărarea sa în mod total neargumentat, acuzând, vezi Doamne, PSD că a conceput acest document și că acest document este unul fals. Se face apel la CNSAS. Dar vă întreb eu, prieteni goldiști, cine să mai aibă încredere în CNSAS după episodul Băsescu-Petrov, verificat de nu știu câte ori în 20 de ani și abia după 20 de ani, cu forcepsul, când a fluierat în biserică Băse, i s-a găsit și calitatea pe care o avea dintotdeauna, aceea de turnător? Dar cel mai tare l-a apărat pe Nicușor Dan însuși „maestrul nervos”, după cum l-a poreclit Robert Turcescu, anume Ion Cristoiu, care a concluzionat că acest scandal ar îngropa-o de fapt pe Gabriela Firea, iar în sprijinul argumentației sale Cristoiu a prezentat o teorie abracadabrantă, dar demnă de un apărător al Statului Paralel și al generalilor-interlopi, așa cum din păcate a ajuns să fie Cristoiu, metamorfozându-se grav în ultimele săptămâni. La fondatorul EVZ funcționează și instinctul de conservare, el însuși fiind un informator dovedit al Securității. A turnat sub numele de cod Coroiu (există documente și supraviețuitori care au depus mărturii legat de asta), iar acest defect de biografie a lui Cristoiu a fost mereu exploatat în cazul său de securiști, precum ar fi Coldea, care știu bine povestea lui de care n-a fost în stare să se debaraseze printr-o spovedanie publică.

Ultimul pe listă apărătorilor lui Nicușor Dan este (nu putea să lipsească) Cornel Nistorescu, cel mai bogat jurnalist din Europa – are acest titlu la activ, cel mai bogat jurnalist din Europa, repet, dar la el este de înțeles. Îl apără pe turnătorul Nicușor Dan până la ultimul ban dat pe tramvaiele de la Arad cumpărate pentru București de la sponsorul său, proprietarul fabricii Vagoane Arad, care este tot omul lui Coldea. Oricum, Cristoiu și Nistorescu sunt doi rezerviști ai presei, așa îi botezăm de astăzi, de care va fi necesar, din păcate, să ne ocupăm. Am doar două dileme:

Dacă foștii colegi ai lui Nicușor Dan, cei turnați de către el în adolescență, vor confirma acest lucru sau vor prefera tăcerea sau, de ce nu, poate vor prefera să mintă la rândul lor și să-i ia apărarea fostului lor coleg turnător.
Dacă și cine dintre foștii elevi ai lui Cristoiu va face efortul să-l descarcereze pe „maestrul nervos”, ce s-a îngropat brusc sub presiunile lui Coldea și ale Statului Paralel, exact când îl aștepta o bătrânețe senină, dar și interesantă.

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Administratie

Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță

Publicat

pe

De

Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.

O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic

Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.

Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.

Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional

Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”

Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate

Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.

Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic

Publicat

pe

De

Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.

Capacități extinse pentru cazuri severe

Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.

Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită

Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.

Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.

Citeste in continuare

Administratie

Salvare pentru crescători: Termenul de finalizare a investițiilor în sectoarele suin și avicol, prelungit

Publicat

pe

De

O veste excelentă sosește pentru fermierii români: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea termenului de finalizare a investițiilor pentru programele de susținere a sectoarelor suin și avicol. Decizia oferă beneficiarilor un răgaz esențial pentru implementarea proiectelor și accesarea fondurilor, o oportunitate crucială pentru modernizarea și eficientizarea fermelor din țară.

Răgaz vital pentru investiții strategice

Prelungirea termenului vine în întâmpinarea dificultăților întâmpinate de investitorii din aceste sectoare cheie ale agriculturii românești. Industria cărnii de porc și cea de pasăre joacă un rol fundamental în asigurarea securității alimentare, iar sprijinul continuu este considerat vital pentru atingerea obiectivelor naționale.

Ministrul Florin Barbu: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect!”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat rațiunea din spatele acestei decizii. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că alimentele care ajung pe masa românilor provin din fermele noastre, iar pentru asta trebuie să fim alături de investitori până la capăt”, a declarat oficialul. El a subliniat că ministerul a înțeles „dificultățile reale cu care se confruntă beneficiarii acestor programe” și a decis să le ofere „răgazul necesar pentru a finaliza investițiile”.

Mesajul ministrului este clar: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect care contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice: asigurarea necesarului de consum de carne din producție internă”. Această hotărâre reflectă angajamentul de a susține producția locală și de a reduce dependența de importuri, consolidând astfel poziția fermierilor români pe piața internă.

Prelungirea termenului este așteptată să deblocheze numeroase investiții, contribuind la creșterea competitivității și la modernizarea capacităților de producție din sectoarele suin și avicol.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv4 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv