Actualitate
Prin întâlnirile lui Xi Jinping China a reușit să ne reamintească că a urcat pe podiumul clasamentului partenerilor economici europeni
Săptămâna trecută a marcat prima vizită a președintelui Xi Jinping în Europa din ultimii cinci ani, liderul chinez întâlnindu-se cu președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán.
Vizita a fost acompaniată de multă simbolistică, coincizând cu aniversarea a 60 de ani de relații diplomatice franco-chineze, comemorarea a 25 de ani de la bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad de către NATO și marcarea a 75 de ani de relații diplomatice ungaro-chineze. De asemenea, vizita lui Xi a fost organizată la 3 săptămâni distanță de vizita cancelarului german Olaf Scholz în China și la două săptămâni de la vizita lui Anthony Blinken la Beijing, ambele vizite neavând însă vreun rezultat tangibil.
Prin întâlnirile lui Xi Jinping China a reușit să ne reamintească că a urcat pe podiumul clasamentului partenerilor economici europeni, dar și că se proiectează ca un adversar de neoprit pentru SUA, reușind să își consolideze și upgradeze relațiile la nivelul partenerilor europeni, ajungând să fie primit cu mult ștaif și maxim interes în Occident. Presa internațională a vuit însă cu diferite știri, ba chiar și acuze, la adresa lui Xi, din cauza alegerii acestuia de a vizita Serbia și Ungaria, țări mai prietenoase cu Rusia decât cu Occidentul Colectiv, l-au acuzat că încearcă astfel să dezbine Europa. Au fost și comentatori care au considerat că președintele chinez încearcă să destabilizeze Rusia, prin faptul că China ar deveni partenerul și aliatul principal al Ungariei și Serbiei, teorie forțată, emisă din zona presei de propagandă. Oricum, în zilele următoare Putin îl va vizita pe Xi Jinping la Beijing, probabil cu această ocazie cei doi lideri se vor puncta asupra problematicii europene, așa cum reiese din discuțiile lui Xi din Paris, Belgrad și Budapesta. E util deci să realizez câte un scurt rezumat al fiecărei vizite și-al posibilelor implicații, urmat de analiza unor aspecte reieșite, care ar trebui să ne îngrijoreze pe noi, românii.
În ultima vizită a lui Macron în China de anul trecut, Xi i-a reamintit președintelui francez că Beijingul își dorește o cooperare cu Franța doar dacă aceasta rămâne suverană, independentă de SUA, idee pe care a reiterat-o într-un articol de opinie în Le Figaro cu o zi înainte de aterizarea la Paris. Deși Macron a declarat de mai multe ori în ultimele luni că dorește să aibă o politică externă autonomă și necondiționată de SUA, Xi a știut de ce îl atenționează, ultimele declarații și acțiuni ale francezului fiind în mod clar teleghidate de la Washington DC.
Macron l-a copleșit pe Xi prin ospitalitate la nivel maximal, dineuri exorbitante, cu vedete mondiale, o excursie exotică în Munții Pirinei, dar în toate discuțiile oficiale a fost acompaniat de Ursula von der Leyen, ce pare că a îndeplinit astfel rolul de dădacă a lui Macron, angajată fiind de către „părinții” lui americani, fiind astfel clar pilotajul de peste Atlantic.
Discuțiile au fost tensionate, mai ales din cauza relațiilor economice încordate dintre UE și China – chinezii doresc să își vândă mașinile electrice pe piața europeană, dar UE, înfricoșată de competiția produselor chinezești mai ieftine, i-au spus lui Xi de mai multe ori că Europa va trebui să taxeze puternic comerțul cu China de acum încolo, amenințare reiterată explicit de Ursula în întâlnirea de la Paris. Deja UE a făcut mulți pași nepermiși, semnalizând împotriva comerțului cu China inclusiv prin arestarea intempestivă a multor chinezi, pe baza suspiciunilor de spionaj, sau investigând turbinele eoliene ori echipamentul medical venit din China, iar Italia chiar s-a retras din inițiativa economică chineză Belt and Road (BRI) în martie, inițiativă ce vizează construirea unui coridor de transport global pe banii Chinei. Deși von der Leyen, împinsă de SUA, impune de mai multe luni o politică de reducere a dependențelor europene față de lanțurile de producție chineze, numită de-risking, companiile europene au în continuare nevoie de creșterea relațiilor economice cu China. Xi știe asta și i-a declarat lui Macron, mai degrabă în mod simbolic, că dacă va impune sancțiunile preferate de către Ursula von der Leyen, atunci și el va impune sancțiuni importurilor de coniac francez în China. Alt subiect abordat a fost războiul din Ucraina, von der Leyen și Macron cerându-i lui Xi să condamne Rusia și să îl convingă pe Putin să se retragă, dar desigur că nu s-a ajuns la nicio înțelegere pe acest subiect, alianța strânsă dintre China și Rusia fiind prea importantă pentru a fi periclitată în vreun fel. Oricum, întâlnirea a fost considerată la final ca fiind penibilă pentru Macron, acesta nu a abordat niciunul dintre aceste subiecte complicate în mod direct cu Xi, ci a trebuit să-și lase „dădaca nemțoaică” să discute și-n numele său, pentru a fi astfel siguri „părinții americani” că nu se face vreo greșeală.
În Serbia, Xi a fost primit ca un veritabil star rock, zeci de mii de sârbi aclamându-l și fluturând steagurile Chinei în fața palatului prezidențial. Desigur că toată lumea se aștepta ca relaționarea diplomatică să fie mult mai caldă la Belgrad, având în vedere că Serbia nu face parte din Occidentul colectiv, dar mai ales că este prima parteneră strategică a Chinei din Europa Centrală și de Vest, în plus China este cel mai mare investitor străin în țara vecinilor noștri. Vučić chiar l-a numit pe Xi un ‘prieten adevărat’, ba chiar și ‘frate al Serbiei’, și a recunoscut că l-a invitat de nu mai puțin de 15 ori în ultimii ani să viziteze Serbia, dar și că, parcă citându-l chiar pe Xi descriind relația sa cu Vladimir Putin, nu există limite pentru cooperarea Serbiei cu China. Xi i-a dat dreptate lui Vučić, declarând și el că există o prietenie ‘de fier’ între China și Serbia, una bazată pe egalitate și beneficii mutuale. Nota puternică a declarațiilor lui Xi a fost marcată prin promisiunea acestuia că China nu va uita niciodată bombardamentul NATO din 1995, care a dus la moartea a 3 angajați din ambasada Chinei, subliniind astfel ostilitatea țărilor NATO împotriva Chinei.
Comparativ cu cea din Franța, vizita din Belgrad a fost un mare succes, 29 de înțelegeri economice fiind semnate în urma acesteia. De la promovarea produselor agricole și a vinului sârbesc în China, la cooperare în infrastructură energetică și de transport, inovație, cultură, educație, sport, turism, e clar că Serbia va avea mult de câștigat în urma acestei întâlniri. Cel mai important rezultat a fost însă stabilirea unui acord de comerț liber, fără taxe, între Serbia și China, deschizând astfel economia sârbă la o piață de 1.4 miliarde de oameni și la beneficii economice imense. Xi și Vučić au mai declarat că vor milita împreună împotriva hegemoniei occidentale și că vor colabora în toate sectoarele posibile, inclusiv diplomatice și politice. Investițiile chineze în infrastructura Serbiei sunt deosebit de importante pentru Belt and Road, mai ales acum că rutele prin Rusia și Belarus sunt blocate din cauza războiului, iar mulți analiști spun că Serbia devine astfel un posibil prim candidat european pentru BRICS+, poziție care ar veni cu alte beneficii economice majore (marchez aici că recent, Vietnam și Indonesia au depus și ele cererea de aderare la BRICS+, deci acum este o listă de aproape 50 de țări care își doresc să adere).
În Ungaria, Xi a fost primit cu onoruri militare, zâmbete și îmbrățișări de către vechiul său prieten, Viktor Orbán. Înainte de a relata concluziile întâlnirii, subliniez importanța interviurilor acordate de către ministrul de externe Szijjártó, dar și de Orbán, exact cu o zi înaintea sosirii liderului chinez. Orbán a explicat presei chineze logica relațiilor cu China, explicând calitatea de aliat ultra-important al Chinei, tocmai din cauza lipsurilor din UE, care nu mai acceptă suveranitatea țărilor membre, ci vrea să creeze o uniune de tip SUA, una în care Bruxelles-ul determină politica țărilor membre și nu invers, cum ar fi normal. Orbán a mai declarat că Ungaria este singurul stat din Europa care chiar își dorește pacea în Ucraina, deci relația cu China este aliniată din punct de vedere ideologic pentru că și Beijingul a propus mai multe variante de pace. Szijjártó nu s-a lăsat mai prejos, declarând că datorită guvernului maghiar patriot, creștin și conservator, ce este împotriva curentului occidental progresist, Ungaria nu se va apleca în fața politicii transumaniste a UE, ci preferă colaborarea economică pragmatică cu China și Rusia, în pofida avertismentelor Bruxelles-ului. De asemenea, întrebat fiind despre președinția Consiliului European ce va fi acordată Ungariei de la 1 iulie, ministrul a declarat că abia așteaptă să îi înlocuiască din funcții pe toți înalții funcționari europeni asupra cărora va avea autoritate. Mai mult, a vorbit despre minoritatea maghiară din Ucraina, declarând că Ungaria nu va susține aderarea Ucrainei la UE până când drepturile minorității maghiare nu vor fi restituite, dar și că Ungaria speră ca Donald Trump să fie reales președinte, tocmai pentru că este singurul care ar putea readuce pacea în Ucraina.
În alt interviu din aceeași zi, de data asta cu presa chineză, Szijjártó a adăugat că războiul din vecini e doar între Ucraina și Rusia, nu și Europa, și că Ungaria își dorește o soluționare cât mai rapidă pentru a limita numărul de morți ucrainieni, dar și unguri, detașându-se astfel de politica oficială a UE. Szijjártó a demonstrat și ipocrizia UE referitoare la restricțiile de comerț cu China și a contrazis-o direct pe Ursula von der Leyen, spunând că multe companii germane, precum BMW, roagă Ungaria să fie intermediar în comerțul cu China, pentru a putea înregistra tranzacțiile ca fiind în interiorul UE, adăugând și că există cerere pentru vehicule electrice în Europa, un apropo direct la viitoarele importuri din China. Deci, Ungaria a jucat tare înaintea vizitei lui Xi, liderii ei marcând astfel că sunt un aliat de nădejde pentru axa Rusia-China.
În timpul acestei vizite cele două țări și-au dezvoltat și mai mult cooperarea economică, Ungaria având deja un comerț în valoare de 12 miliarde de dolari cu China și 75% din investițiile străine în Ungaria, de sorginte chineză. Ungaria este și singura țară din UE care este membră Belt and Road, iar de aceea China investește miliarde de dolari pentru a renova linia feroviară între Budapesta, Belgrad și portul grecesc Piraeus. Deci Ungaria va avea acces, prin investiții chineze, la rute maritime de comerț, prin trenuri de mare viteză! De asemenea, China va finanța construirea unei conexiuni între Aeroportul Budapesta și centrul orașului și va aprofunda cooperarea companiilor maghiare cu Huawei pentru a avansa digitalizarea țării vecine cu noi. CATL, cel mai mare producător de baterii chinez, a anunțat tot acum o investiție de 7 miliarde de dolari în Ungaria. Și mai important, gigantul chinez de vehicule electrice BYD Co a expus public faptul că va deschide în această țară prima sa fabrică europeană de mașini electrice, o investiție de 8 miliarde de dolari ce va crea mii de locuri de muncă pentru unguri, asta în condițiile în care toate companiile germane de mașini electrice au și ele fabrici în Ungaria, marchez aici și că Ursula von der Leyen făcuse declarații împotriva comercializării de mașini chinezești cu doar două zile înainte. Degeaba!
Astfel, Ungaria are acum peste 30 000 de locuri de muncă noi, create de către companii chinezești, și a ajuns pe locul 3 în lume în fabricarea bateriilor, dar a devenit și nodul comercial cel mai important din Europa pentru comerțul de mașini electrice, fapt excepțional pentru o țară atât de mică ca Ungaria.
Xi a declarat că relațiile dintre China și Ungaria sunt la cel mai bun nivel din istoria lor și că își dorește dezvoltarea Ungariei prin efortul companiilor chinezești. De aceea, cele două țări vor începe cooperarea la toate nivelurile (până și legat de energia nucleară!), și Ungaria a fost invitată ca oaspete de onoare la expoziția internațională de comerț și economie din China. Xi și Orbán au discutat o cooperare de tip all-weather (rezistentă la orice), al doilea nivel de cooperare între China și alte țări, pe care China îl mai are doar cu Pakistan (ierarhia nivelurilor de cooperare o puteți observa în imaginea de mai jos). Deci singura aliată mai apropriată a Chinei decât Ungaria ar fi Rusia, în cazul în care chiar se semnează acest parteneriat, ce va include cu siguranță multe beneficii economice.
Am urmărit îndeaproape această vizită a lui Xi, am analizat-o aici pe larg, dar acest fapt mi-a adus un sentiment de frustrare și supărare legat de incapacitatea României de a mai avea vreun beneficiu de pe urma lungii noastre istorii și prietenii cu China. În secolul XVII, noi l-am avut pe Nicolae Milescu, care a scris o carte unică despre călătoria în China. România a fost a treia țară din lume care, la 5 octombrie 1939, a stabilit relații diplomatice cu China, mai apoi ajutând-o să își consolideze sectorul de exploatare a gazelor naturale. În 1970, când România a fost devastată de inundații, China a contribuit cu o treime din banii necesari reconstrucției. Ceaușescu a vizitat China de 6 ori, mai am multe exemple pe care le pot oferi și-ar arăta profunzimea relațiilor sino-române, dar acum China declară în mod oficial relațiile cu aproape toate țările din Europa mai importante și prietenoase decât cele cu România (observați cât de jos stăm în ierarhia relațiilor, în poza de mai sus). Din 2019 noi am anulat toate proiectele de dezvoltare cu China, inclusiv cel de la Cernavodă, la cererea SUA. Am fost prima țară europeană care a interzis accesul Huawei (cea mai mare firmă de electronice chineză) la piața românească și la rețeaua 5G, tot la cererea SUA, am restricționat participarea companiilor chineze la licitațiile publice (mai ales în infrastructură), am implementat un mecanism riguros de screening pentru investițiile non-UE și am redus participarea la summit-ul China-Europa Centrală și de Est din 2021 doar la nivel ministerial, deși toate celelalte țări au trimis președinți sau prim-miniștrii, ba chiar le-am expus chinezilor că nu vedem niciun beneficiu posibil datorită acestei platforme. La nivel parlamentar am mers și mai departe, aleșii noștri propunând închiderea forțată a institutelor Confucius din România, în condițiile în care cele din Germania, Franța și SUA încă există. De aceea nici nu mai suntem invitați la summit-urile de cooperare cu China, deși China este al treilea cel mai mare investitor din UE, după SUA și Marea Britanie.
Cred că înțelegem cu toții cât de importantă este încă relația României cu SUA, ar trebui să susținem și aprofundarea acesteia, dar este șocant faptul că acum avem aproape cele mai proaste relații cu China dintre toate țările UE. De ce trebuie doar noi să refuzăm cooperarea cu China? Până și Macron, președintele unei țări cu relații tradiționale abrazive, a reușit să dezvolte relațiile economice cu China, la întâlnirea de săptămâna aceasta. Și da, Franța este o țară mai „strategică” decât România, dar să marcăm și adevărul că potențialul economic și geopolitic al României este mai mare decât cele ale Serbiei și Ungariei puse la un loc! Și noi suntem membrii UE, la fel ca Franța și Ungaria, și avem relații diplomatice cu China mai vechi decât toate țările vizitate de Xi în acest turneu. Chiar trebuie să ne distrugem relațiile cu China, care ar fi dispusă să investească miliarde în comerț și infrastructură în favoarea noastră, doar așa putem menține relațiile cu SUA? E clar că nu. Este una să fii în favoarea partenerului strategic, dar să fii chiar prima țară care își distruge relațiile vechi de prietenie cu cea mai mare economie la nivel mondial este total altceva, și este șocant că guvernul a acceptat, ba chiar a promovat, distanțarea României de cel mai mare investitor în infrastructură din lume. Ar fi momentul oricum să condiționăm susținerea noastră geopolitică cu niște beneficii și investiții tangibile, exact așa cum fac vecinii noștri, Serbia și Ungaria, și să nu rămânem în postura unor adevărați „fraieri de serviciu”, care dau tot, însă nu cer nimic la schimb.
Daria Gușă
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 21 de oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 21 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



