Acum mai bine de un secol, aventurierii aveau aceeași impresie, singurele locuri care puteau să le aducă gloria fiind polurile reci și albe ale planetei.

În 1897, Antarctica părea unicul bastion rămas de cucerit. Atunci au pornit marile expediții spre Polul Sud. Din echipajul unei astfel de expediții, la începutul perioadei marilor explorări polare, făcea partea și naturalistul român Emil Racoviță.

Prizonieri în noaptea polară, cartea apărută la Corint anul trecut, spune povestea expediției Belgica. Am fost mereu interesant de cărțile de aventuri și aventurieri de tot felul. Despre Antarctica am citit mai puține (nume ca Amundsen și Shakleton îmi sunt cunoscute, totuși), dar albul nemărginit de la Polul Sud m-a fascinat și pe mine, la fel ca pe marii exploratori.

În lipsa curajului și spiritului de aventură (uneori prea teribilist la unii), eu m-am mulțumit cu imagini din Planet Earth.

Belgica a fost prima expediție spre apele antarctice din ceea ce numim astăzi Heroic Age of Antarctic Exploration – o perioadă de explorări polare, între 1897 și 1921, cu accent pe atingerea pentru prima dată a unor borne spectaculoase și pe descoperiri geografice și științifice.

Expediția Belgica a pornit din Belgia (evident!), cu tânărul ofițer Adrien de Gerlache la comandă și cu un echipaj plin de entuziaști, pentru a bate recorduri în cursa pentru marile descoperiri de la Polul Sud. Printre numele cunoscute astăzi (din motive diferite), la bord s-au aflat Roald Amundsen (care, ulterior, avea să fie primul om care va cuceri Polul Sud), Emil Racoviță, Frederick Cook.

Motivațiile au fost diferite. De Gerlache și câțiva alții își doreau gloria, însă unii, ca Racoviță, s-au ambarcat din rațiuni științifice. Toți erau mânați de microbul aventurii.

Ajunși, după un periplu mai lung decât și-au propus, la cercul polar de sud, membrii echipajului și-au început misiunea în apele din Marea Bellinghausen. Au făcut măsurători de tot felul, au catalogat specii, au observat și au descris ceea ce au văzut.

Emil Racoviță era pe atunci la începutul carierei. La doar 29 de ani, cu doctoratul proaspăt luat la Sorbona, după ce, inițial, își luase licența în Drept la Paris, naturalistul român pornește în prima sa mare aventură, achitându-se de responsabilitățile sale științifice în mod exemplar.

A continuat cercetările chiar și atunci când nevoia de glorie a lui de Gerlache a făcut ca nava să înainteze prea mult în prag de iarnă, până ce a rămas blocată, timp de mai bine de un an, în banchiză. Echipajul a petrecut lunga noapte/iarnă polară pe banchiză.

A suferit din cauza frigului, a mâncării proaste, a scorbutului, plictiselii, nebuniei. Racoviță a continuat să colecteze mostre.

Titlul în engleză al cărții este sugestiv pentru starea de la bord: Madhouse at the End of the Earth – Ospiciu la capătul lumii și mi se pare chiar mai potrivit, decât versiunea oficială în română, pentru tonul și scopul cărții, de a transmite ideea de nebunie în toate sensurile ei, atât „nebunia” de a porni cu o navă cu pânze și un motor pe bază de cărbuni, neechipată corespunzător, spre mări înghețate, dar și nebunia care i-a cuprins pe exploratori în mijlocul banchizei, nefiind clară încă, pe atunci, influența nopții prelungite asupra organismului uman.

Fiind prizonieri pe navă, unii au început să aibă simptome care la acea vreme nu puteau fi explicate. Doctorul, americanul Cook, a făcut tot ce a putut pentru a le ameliora situația. I-a salvat chiar și de scorbut, prin intuiție. De nebunie însă nu i-a putut scăpa, decât atunci când i-a pus la muncă, redându-le speranța. Nu s-au lecuit în totalitate.

Perioada de prizonierat la bord – pentru că membrii echipajului nu aveau posibilitatea de a se îndepărta prea mult, banchiza fiind în continuă mișcare –, într-un întuneric care părea fără sfârșit, ar putea constitui un scenariu de film horror. Aceștia au supraviețuit totuși (cu câteva excepții) și s-au întors acasă.

Nu au obținut gloria sperată – cea care ar fi venit cu atingerea polului sud magnetic – dar au obținut o glorie de supraviețuitori, amplificată de contribuțiile științifice pe care le-au adus cercetătorii de la bord – românul Emil Racoviță și polonezul Henryk Arctowski.

Deși nu a fost un proiect al armatei belgiene, fiind o expediție privată, pentru care de Gherlache adunase fonduri timp de mai mulți ani, iar nava nu aparținea marinei belgiene, la acea vreme aproape inexistentă, fiind anemică, potrivit autorului, rezumându-se la un serviciu de transport cu feribotul în Marea Nordului, expediția a stârnit un mare val de entuziasm în rândul publicului din Belgia.

Am descoperit, întâmplător, o secțiune dedicată expediției în Muzeul Regal al Forțelor Armate și al Istoriei Militare din Bruxelles. Expoziția detalia periplul expediției, din momentul plecării până s-a eliberat din gheața polară, după 375 de zile în care a plutit în derivă peste 2.000 de kilometri, cu explicații informative, obiecte care au aparținut echipajului și fotografii de la fața locului (doctorul Cook a îndeplinit și rolul de fotograf al expediției, astfel încât viața pe gheață a fost documentată și fotografic).

O altă frântură de expoziție dedicată Belgicăi, descoperită, și de această dată printr-o șansă, se află la Muzeul de Istorie Naturală din Bruxelles. Locația nu este accidentală, pentru că specimenele de plante și animale colectate de Racoviță, împreună cu observațiile sale, au fost studiate intens și catalogate timp de mai multe decenii.

Julian Sancton, autorul cărții, s-a documentat exemplar și a avut talentul și inspirația să scrie despre o aventură care ar putea fi ușor uitată, în lipsa unor mari descoperiri sau a unor recorduri sonore pe care să le fi atins/bătut.

Reușește să inspire respect pentru acei oameni, foarte diferiți, cu ambiții proprii, cu caractere și mofturi distincte. A reușit să mă facă să-mi doresc să citesc mai multe despre astfel de aventuri (nu neapărat despre asta, povestea Belgicăi fiind spusă bine, de la un capăt la altul, fără loc de mai mult și fără să pară prea mult).

Julian Sancton, Prizonieri în noaptea polară. Roald Amundsen, Emil Racoviță și Expediția „Belgica”, Editura Corint, 2023, 432p.
Traducere de Alina Popescu

(D Luca).