Administratie
Alocuțiunea susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului „ROMÂNIA-NATO, 20 de ani”
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 10 aprilie 2024, la Palatul Cercului Militar Național, o alocuțiune în cadrul evenimentului „ROMÂNIA-NATO, 20 de ani”.
Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Prim-ministru,
Domnule ministru al Apărării,
Domnule ministru al Apărării Šarec,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Excelențe,
Dragi militari,
Onorată audiență,
Sărbătorim Ziua NATO și marcăm aniversarea a 75 de ani de la înființarea celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie și, ceea ce este cu atât mai important pentru noi, celebrăm 20 de ani de când România s-a alăturat familiei Nord-Atlantice, în care, astăzi, suntem integrați deplin și ireversibil.
Aderarea țării noastre la NATO și parcursul nostru european au fost principalele obiective strategice naționale după Revoluția din 1989. Odată îndeplinite, apartenența la NATO a devenit unul dintre fundamentele solide pe care am dezvoltat România de astăzi, România un Aliat puternic, responsabil și respectat în Europa și în lume, profund angajat în arhitectura de securitate europeană și cea euroatlantică.
Perioada dificilă pe care o traversăm în prezent, marcată de provocări multiple în plan european și global, ne găsește ferm ancorați în NATO și în Uniunea Europeană, precum și în Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, cei trei piloni incontestabili ai politicii noastre externe și de securitate.
Doamnelor și domnilor,
Beneficiem astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria României, pe care ni le oferă Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic.
La rândul nostru, respectăm angajamentele asumate la nivel aliat și contribuim la întărirea securității comune și a apărării colective.
Am fost prezenți în Afganistan, am fost parte a Forțelor Multinaționale din Irak și am luptat împreună împotriva terorismului global. Astăzi, menținem o prezență semnificativă în cadrul Misiunii NATO din Kosovo și avem o contribuție consistentă la întărirea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic.
Găzduim structuri NATO operaționale și robuste, iar militarii noștri colaborează și se instruiesc în România împreună cu peste 5.000 de camarazi din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Țările de Jos, Spania, Macedonia de Nord și Luxemburg.
Doamnelor și domnilor,
Actualul context generat de războiul de la granițele noastre sporește relevanța României ca pilon de securitate și stabilitate regional. Importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spațiului euroatlantic, așa cum a fost recunoscută la Summitul NATO de la Madrid în 2022, ca urmare a demersurilor susținute ale României, este astăzi incontestabilă.
Am întărit și vom continua să întărim securitatea României și vom depune eforturi suplimentare pentru a consolida structurile aliate de pe teritoriul României.
Doamnelor și domnilor,
Apărarea cetățenilor noștri este una dintre obligațiile fundamentale ale statului român.
Nu poate fi însă garantată siguranța oamenilor în lipsa unei armate dotate cu tehnologie modernă.
Începând cu anul 2023, România a crescut de la 2% la 2,5% alocarea din PIB pentru Apărare, adică pentru înzestrarea Armatei României, pentru motivarea, instruirea și perfecționarea militarilor noștri și pentru a crește nivelul de interoperabilitate cu forțele aliate.
În paralel, trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar, pentru a revitaliza industria națională de apărare și pentru a moderniza infrastructura de transport.
Împreună cu Aliații din NATO, vom continua să oferim sprijin politic și practic multidimensional Kievului. O dimensiune importantă a acestui sprijin va fi instruirea militarilor ucraineni, inclusiv a viitorilor piloți F-16, la Centrul pe care îl găzduim la Fetești.
Ne vom coordona în continuare în cadrul Uniunii Europene pentru a sprijini parcursul european al Kievului și al Chișinăului și vom pleda pentru acordarea de asistență substanțială Ucrainei pe toate palierele.
De asemenea, România rămâne un susținător ferm al legăturii transatlantice și al colaborării intensificate dintre NATO și Uniunea Europeană, în spiritul sinergiei eforturilor și al complementarității reciproc benefice.
Doamnelor și domnilor,
Țările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei. Este, de aceea, o aspirație legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc.
România a primit recunoașterea tuturor aliaților pentru performanțele și profesionalismul militarilor noștri și și-a consolidat statutul de partener de încredere în interiorul NATO.
Acestea au și fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO, având convingerea că experiența și înțelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianța va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică.
Doamnelor și domnilor,
Cu prilejul aniversării de astăzi, îi felicit pe toți cei care au făcut posibilă aderarea și integrarea României în NATO.
Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO!
La mulți ani, România! La mulți ani, NATO!
Administratie
A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România
Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.
Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere
Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.
În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.
Polițistul a refuzat banii
În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
Cercetări coordonate de procuror
În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș
Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.
Percheziții de la primele ore ale dimineții
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.
23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori
În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.
La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.
Ancheta continuă
Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).
Administratie
Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie
Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.
Ce se schimbă în evaluarea medicală
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.
Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.
Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.
Cerințe importante pentru șoferii profesioniști
O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.
Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.
Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.
Aplicare de la începutul lunii noiembrie
Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum o ziCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații




