Maistrul militar clasa a II-a Adrian Bunea are 36 de ani și este subofițer de comandă la Regimentul 74 PATRIOT, din toamna anului trecut. E convins că va avea multe de acumulat, întrucât, doar după ce a primit funcția, și-a dat seama de însemnătatea acesteia. Crede că, numai după mai mulți ani în acest rol, poate spune că știe cu adevărat ce înseamnă a fi subofițer de comandă.

În linii mari, eu trebuie să înțeleg misiunea militarilor din subordine, misiunea comenzii acestei unități și viziunea comandatului, pentru a putea traduce acest lucru oamenilor din aria mea de responsabilitate: maiștri militari, subofițeri și sgp. Nevoile acestora trebuie aduse la cunoștința comandantului, iar viziunea acestuia trebuie neapărat înțeleasă de toți militarii, de la maistru militar până la ultimul soldat recent venit în unitate. Rolul meu este mai mult la nivel strategic. Trebuie să mă asigur că sunt înțelese anumite concepte, pentru a putea trece la niveluri mai complexe.

Bunea are grijă ca fiecare subordonat să-și găsească locul potrivit în echipă, identificând cea mai potrivită poziție pentru fiecare dintre oameni. Nu suntem cu toții, neapărat, foarte buni tacticieni sau foarte buni executanți, iar plasarea fiecărui militar în rolul care i se potrivește, conform calităților sale, este un proces vital. Am deprins aceste abilități de a diferenția oamenii conform însușirilor fiecăruia prin diverse forme de pregătire, desfășurate la cursurile pe care le-am urmat.

A pornit pe drumul profesional ca tehnic, fiind maistru de rachete. Ulterior, a navigat prin operare și mentenanță. Când s-a înființat Regimentul 74 PATRIOT, a ales această unitate, continuându-și dezvoltarea profesională pe acest sistem antiaerian. A absolvit cursuri de pregătire în Statele Unite, pentru a atinge anumite standarde necesare în desfășurarea activității. Cel mai important lucru cu care s-a întors din SUA a fost reconsiderarea atașamentului și dragostei de țară. Acolo a realizat cât de mult îi lipsește locul său de acasă.

Odată cu înaintarea în vârstă, vine vremea în care trebuie să predăm ceea ce știm către cei mai tineri. Toate informațiile pe care le-am acumulat de-a lungul timpului nu valorează nimic, dacă nu le transfer celorlalți care vin din urmă. Știu ce înseamnă să fii operator și ce presupune activitatea în mentenanță, și cred că pot transfera expertiza mea celor din subordine. Noua funcție l-a dus în zona de leadership, urmând cursuri de pregătire, cu accent pe gândire critică, analiză decizională.

A intrat în școala militară la 18 ani, în 2004, deși profilul liceului în care a învățat îl pregătea, mai degrabă, pentru meseria de electromecanic locomotive. Își aduce aminte, cu umor, de momentul în care s-a hotărât să vireze pe calea devenirii militare. Plimbându-mă prin Buzău, orașul meu natal, în clasa a XII-a am descoperit o clădire frumoasă în oraș, Biroul de Informare și Recrutare. La vremea respectivă, erau acolo niște oameni foarte bine pregătiți, persuasivi, care au reușit să mă convingă că armata, de fapt, e ceea ce caut. Cum am ajuns în clădire? Era frumoasă, iar eu eram curios. Oamenii erau frumos îmbrăcați, și, pe deasupra, foarte amabili.

În fiecare zi se felicită pentru alegerea făcută, dar, la momentul respectiv, primul contact cu sistemul militar a fost destul de abrupt. Nu știam absolut nimic despre sistemul militar. Habar n-aveam ce categorii de militari există, nu știam că mai există și ofițeri, și subofițeri. În 2007, trecerea de la școală la câmpul tactic a fost mai lină. Pot spune că am fost norocos, pentru că am avut mentori niște maiștri militari principali extraordinar de bine pregătiți. Aveam un sentiment de inferioritate când mă aflam în preajma lor, deoarece găseau rezolvări unde nici nu-ți imaginai că ar putea exista vreo cale de remediere. Lucrul acesta m-a impulsionat să îmi doresc să fiu ca ei. M-am străduit continuu, dar aș fi subiectiv dacă aș spune că am ajuns la nivelul lor.

Se spune că meseria se fură, iar în cazul maistrului Bunea este o zicere care s-a verificat. Când ești maistru principal, după o carieră de 30 de ani în sistem, nu mai ai răbdare să stai cu un maistru militar clasa a V-a căruia să-i explici cum se bagă nu știu ce în priză. Rămâneai cu ce apucai să furi de la ei. Îți răspundeau la întrebări, dar trebuia să insiști, erau dintr-o generație instruită conform altor reguli, scrise sau nescrise.

Și-a dezvoltat pasiunea pentru domeniul tehnic încă din copilărie. Părinții mei vă pot confirma acest lucru. Nu exista obiect în casă care să nu fie desfăcut de mine. Orice putea fi desfăcut, de la mașinuțe de jucărie până la combine muzicale, trecea prin mâinile mele. Eram foarte atras de electronică, vedeam motorașe, plăcuțe electronice, iar eu trebuia să înțeleg cum sunt legate, cum funcționează telecomanda fără fir. Din punctul de vedere al cunoștințelor electrotehnice, trecerea de la un liceu cu asemenea profil la școala de maiștri militari a fost relativ simplă.

Privind retrospectiv, prima misiune a fost în 2008. Era de mai puțin de un an maistru în armată și a ajuns în poligonul de trageri ca șef de sistem. Extraordinar de nesigur pe el, pe ceea ce urma să facă, emoțiile l-au cuprins cu noianul. Am terminat de învățat toate procedurile, dar eu tot mai aveam îndoieli, deoarece mă uitam la ceilalți. Aceștia, având experiență, luau lucrurile foarte ușor. În poligon, am întâlnit unul din cei mai buni specialiști pe sistemul respectiv de tragere. A venit acest maistru principal spre mine și mi-a spus, pe un ton grav, că, dacă nu-mi fac treaba bine ajung la pușcărie. Aceasta a fost metoda dumnealui să mă motiveze. Vă dați seama ce au însemnat pentru mine aceste cuvinte? De dimineață până seara învățam și verificam sistemul, după care mai verificam o dată. n

Când vorbește despre relațiile interumane din armată, îmi spune că acestea evoluează odată cu vremurile, fiind cu totul diferite față de cele de-acum 15 ani. Mentalitatea oamenilor este diferită, șlefuită de noile mijloace de comunicare. În trecut, neavând platforme de social media sau internet, interacționam foarte mult om cu om.

Noua generație alege, mai degrabă, să se ascundă în spatele unei tastaturi. Pentru ei acesta e contactul interuman, însă noi apreciem mult mai mult contactul direct și încercăm permanent să-i reunim în grupuri offline. Dacă ești tentat să compari ceea ce fac oameni de acum cu trecutul, vei constata că tineri de 20 de ani nu depun aceeași cantitate de efort pe care o depuneam eu inițial. Aceste comparații pot fi factori generator de stres. În realitate, ei funcționează diferit față de cum funcționam noi acum 15 ani. Rolul nostru este să îi înțelegem cine sunt, cum funcționează și să folosim lucrurile acesta în avantajul lor și al nostru. Noi trebuie să învățăm să lucrăm cu ei, cei de azi. E clar că n-avem cum să schimbăm o generație.

În momentul în care lucrurile sunt privite la nivel de tot, înglobând 300 de oameni într-o analiză, exercițiul este sortit eșecului. Dacă transformăm oamenii în cifre, riscăm să pierdem orice legătură cu ei. Să nu uităm că ei sunt oamenii de care depindem în viitor. De modul în care ei acționează depindem cu toții și, atât timp cât reușim să-l înțelegem pe fiecare în parte și să îi găsim locul potrivit în organizație, totul va fi bine, a încheiat Bunea. (L. Anghel).