Deși data oficială a înregistrării este 28 septembrie 2015, partidul reprezintă doar o nouă expresie a uneia dintre cele mai vechi mișcări politice din România post-decembristă. Traversând, asemeni întregii națiuni, o istorie învolburată, această mișcare a luat naștere în 1991, odată cu fondarea Partidului Umanist Român. Ceea ce leagă, peste ani, PUSL de astăzi de partidul fondat în 1991 înseamnă un set de valori, o echipă formată din oamenii atașați de aceste valori și de acest proiect doctrinar. Dar mai ales este vorba despre un om: profesorul Dan Voiculescu, fondatorul PUR și al doctrinei umaniste.

În 1991, România se afla încă la începutul unui nou drum. Democrația și redescoperirea pluripartitismului au adus, inițial, o perioadă caracterizată mai degrabă de confuzie. Stânga se reformula, căutând în social-democrație o expresie mai modernă, dreapta renăștea prin partidele istorice, ideologii noi încercau să își găsească propria expresie politică. Pe scurt, o perioadă extrem de febrilă, din punct de vedere politică, în care apăreau și dispăreau formațiuni politice, fără a reuși să lase ceva notabil în istorie.

Fondarea Partidului Umanist Român însemna căutarea unei noi direcții. O direcția care nu duce nici spre stânga, cu ideile sale despre statul paternalist, nici spre dreapta care redescoperea virtuțile pieței și forța marelui capital. Discursul umaniștilor vorbea despre micul întreprinzător, despre întreprinderile mici și mijlocii, despre micul fermier sau despre cercetarea românească, dar și despre mecanisme de protecție socială care să stimuleze reinserția socială rapidă.

Toate aceste lucruri despre care vorbeau umaniștii defineau, deja, nu doar, așa cum spuneam, o nouă direcție, dar un sistem de valori și premisa unei noi arhitecturi ideologice. O ideologie care încă nu exista, care atunci începea să capete contur.

Prof. Dan Voiculescu, fondatorul PUR, a fost cel care a formulat pentru prima dată principiile umanismului pragmatic, care avea să devină temelia doctrinară a PUR de atunci și a PUSL de astăzi. Elaborarea fundamentului teoretic al doctrinei umanismului pragmatic a reprezentat un proces care a durat aproape trei decenii, căpătând o formulă tot mai elaborată, tot mai complexă, de la o lucrare la alta, până la forma complexă, prezentată în „Societatea umanistă” (Editura Intact – 2004). Lucrările ulterioare au adus noi precizări, lămuriri sau nuanțări, dar doctrina umanistă exista, iar PUR era un partid cu o identitate proprie, cu propria ideologie și cu propria viziune.

Prezent în cursa electorală în 1996, într-o alianță cu PDAR și Partidul Ecologist, numită Uniunea Națională de Centru, PUR dă candidatul pentru alegerile prezidențiale al alianței, în persoana prof.dr. Ioan Pop de Popa, care câștigă alegerile interne în cadrul UNC.  Candidatul UNC obține doar circa 60.000 de voturi, iar alianța nu reușește să atingă pragul electoral necesar intrării în Parlament.

În perioada 2000-2004, PUR deține portofoliul Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, în cadrul Guvernului Adrian Năstase. Silvia Ciornei, reprezentanta PUR, ocupă această poziție până în vara lui 2003. Prezența la guvernare a PUR a însemnat o serie de măsuri de stimulare a  IMM-urilor, partidul căpătând atunci supra-numele de „Partidul IMM-urilor”.

La alegerile din 2004, Partidul Umanist Român, care între timp își schimbase denumirea în Partidul Conservator, participă într-o alianță cu PSD. În urma alegerilor, PC își constituie propriile grupuri parlamentare, iar prof. Dan Voiculescu devine vicepreședinte al Senatului.

Prezența la guvernare în acea perioadă a adus și o însemnată contribuție a umaniștilor în procesul de finalizare a negocierilor pentru aderarea la UE și în procesul de aderare la NATO.

În urma unor îndelungi și complicate negocieri, PC acceptă participarea la guvernare alături de reprezentanții Alianței DA (PNL, PD). A fost o decizie greu de luat, controversată, dar asumată. Prelungirea negocierilor, a perioadei de instabilitate ar fi însemnat o lungă și complicată criză, pe care România nu și-o putea permite în condițiile în care se afla în plin proces de aderare la UE.

PC participă la Guvernarea Tăriceanu până în 2006, deținând următoarele portofolii: Ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniile mediului de afaceri și întreprinderilor mici și mijlocii (George Copos, apoi Bogdan Pascu), Ministrul economiei și comerțului (Codruț Sereș), Ministrul delegat pentru coordonarea activităților de control (Sorin Vicol).

Retragerea de la guvernare a fost motivată de lipsa de receptivitate a partenerilor de guvernare față de proiectele propuse de către umaniști. Practic, la acel moment, toate deciziile politice majore erau controlate de către noul președinte, Traian Băsescu. Un nou președinte care se autodefinise ca președinte-jucător, care ținea să își impună, dincolo de limitele constituționale, punctul de vedere în chestiuni care depășeau cu mult limitele mandatului său.

Frecventele încălcări ale Constituției, de către Traian Băsescu, abuzul de putere și excesele regimului său au dus, în 2007, la punerea în discuție a posibilității suspendării președintelui. Pe 28 februarie 2007, Parlamentul aprobă înființarea unei comisii de anchetă pentru suspendarea președintelui. Sunt exprimate 256 de voturi pentru, 78 împotrivă și se consemnează 21 de abțineri. Președinte al comisiei este ales liderul conservatorilor, vicepreședintele Senatului, prof. Dan Voiculescu.

Pe 21 martie, prof. Dan Voiculescu prezintă raportul comisiei de anchetă. Pe 19 aprilie propunerea de suspendare este votată în Parlament și este adoptată cu votul a 322 de parlamentari. Deși anterior anunțase că va demisiona „la cinci minute” după suspendare, Traian Băsescu nu demisionează. O amplă mobilizare a aparatului de propagandă al regimului are loc, iar la referendumul pentru demiterea președintelui este consemnat un vot majoritar împotrivă.

Tot în 2006, PUNR este absorbit de către PC.

Pe 9 ianuarie 2011, PNL și PC constituie Alianța de Centru Dreapta. Cele două partide convin asupra unui program comun și decid să participe pe liste comune la viitoarele alegeri.

Doar o lună mai târziu, pe 5 februarie 2011, se constituie Uniunea Social Liberală. Prof. Dan Voiculescu propune constituirea unei mari alianțe, alcătuite din PSD și ACD, o alianță care să ofere românilor o alternativă democratică la excesele regimului Băsescu. Propunerea liderului conservator, deși privită inițial cu relativ scepticism, capătă contur, negocierile inițiate și conduse de către acesta ajung la un bun rezultat, iar la alegerile locale din 2012 USL obține președinția a 36 de Consilii Județene,1292 de primării și 12.668 de locuri de consilieri,  în timp ce la alegerile parlamentare adună 58,6% din voturile pentru Camera Deputaților și 60,03% din voturile pentru Senat. Pe bună dreptate, USL a fost și continuă să fie socotită cea mai de succes alianță politică din România post-decembristă.

În Guvernul Ponta, format în urma alegerilor, PC deține, în prima formulă, portofoliul agriculturii. În urma remanieri, portofoliului agriculturii i se adaugă cel de Ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism, ocupat de Maria Grapini.

În februarie 2014 USL se rupe, iar PNL se retrage de la guvernare. PC sprijină în continuare Guvernul Ponta, păstrând ministerul agriculturii și obținând o poziție de vicepremier.

În 2015, conducerea de atunci decide fuziunea cu Partidul Liberal Reformator, formând ALDE. Mai mulți vechi membri ai formațiunii se opun fuziunii și abandonării propriei direcții ideologice.

Pe 28 septembrie 2015 este fondat Partidul Puterii Umaniste (social-liberal).

Deși partidul nu a participat la alegerile europarlamentare din 2019, europarlamentarul Maria Grapini, care candidase inițial pe listele PSD, a revenit la PUSL, reprezentând, în acest moment, partidul în Parlamentul european.

Partidul propune propriul candidat la alegerile prezidențiale din 2019, în persoana Ramonei Ioana Bruynseels. Campania electorală al Ramonei Bruynseels la alegerile prezidențiale s-a bazat pe scopul reformării clasei politice și a pus accent pe renunțarea la privilegiul imunității parlamentare. Candidata PPU (social-liberal) a obținut 2,65% din voturi, părăsind ulterior partidul.

Pe 25 iunie 2020 Pe 25 iunie 2020, în plenul Camerei Deputaților, a fost anunțată înființarea grupării umaniste în cadrul grupului parlamentar al PSD. Din aceasta fac parte deputații: Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu, Doru Oprișcan, Andrei Gerea, Eugen Durbacă, Steluța Cătăniciu și Dorel Căprar. Ulterior, la data de 7 iulie 2020 senatorul bistrițean Ioan Simionca s-a înscris în partid, devenind al doilea senator al umaniștilor.

Perspective

PUSL este astăzi un partid matur, cu o puternică și clară identitate doctrinară, are o echipă alcătuită din profesioniști cu experiență și propune un proiect politic viguros, proaspăt și coerent. Urmează ca, în 2024, să dea adevăratul examen de maturitate.

2024 înseamnă o agendă electorală foarte încărcată. Alegeri locale, alegeri europarlamentare, alegeri parlamentare și prezidențiale. Obiectivele umaniștilor, pentru 2024 sunt ambițioase, dar perfect realizabile.

Alegeri locale – PUSL are deja un primar de sector, mai multe primării și un număr important de consilieri locali și județeni. La alegerile din 2024 obiectivul este creșterea semnificativă a numărului de primării și numărului de consilieri.

Alegeri europarlamentare – în 2024 PUSL își propune să obțină cel puțin două mandate de europarlamentar, care să permită reprezentarea umanismului pragmatic la nivel european.

Alegeri prezidențiale – PUSL va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, iar obiectivul este acela de a intra în cel de al doilea tur.

Alegeri parlamentare – PUSL își propune ca în 2024 să obțină o cotă de reprezentare de 10-15%, atât la nivelul administrației locale, al reprezentării în PE, cât și la nivelul reprezentării în legislativul național.

Obiectivul fixat trebuie să aducă partidul în postura unui robust potențial de guvernare, ceea ce ar permite introducerea în programul de guvernare a viziunii umaniste și a proiectelor umaniștilor. Rămânând „partidul IMM-urilor”, PUSL propune un pachet concret de măsuri pentru stimularea inițiativei private, dar vine și cu o viziune proprie despre educație, sănătate sau administrație. Agricultura rămâne, în continuare, un domeniu important de interes pentru umaniști.

Istoric vorbind, umaniștii au fost întotdeauna disponibili la dialog, deschiși către proiecte comune cu alte formațiuni politice, câtă vreme acestea erau subordonate interesului național. Nici pentru orizontul lui 2024 PUSL nu exclude participarea la o posibilă formulă de alianță, în anumite condiții. Principalele condiții ar fi:

-o consistentă prezență în programul alianței a proiectelor umaniste;

-alianța trebuie să aibă drept obiectiv câștigarea alegerilor.

Posibilele alianțe și/sau parteneriate vor fi evaluate, desigur, cu pragmatism, dar fără a accepta compromisuri care ar putea afecta identitatea doctrinară a partidului sau care ar servi exclusiv aritmeticii politice și nu obiectivului superior al unei bune guvernări.

Umaniștii au o lungă și respectabilă tradiție în ceea ce privește egalitatea de oportunității pentru bărbați și femei. De-a lungul vremii, partidul umaniștilor a fost, probabil, formațiunea cea mai activă în promovarea femeilor în poziții importante. Prin Daniela Popa, PUR a fost primul partid din România condus de o femeie. PUSL a propus o femeie candidat la alegerile prezidențiale din 2019. În prezent, PUSL este reprezentat în PE de doamna Maria Grapini, iar doamnele continuă să fie bine reprezentate atât în conducerea partidului, cât și în grupul parlamentar.

Ceea ce merită subliniat este că succesul doamnelor care reprezintă partidul umaniștilor nu este rezultatul unui algoritm care își propune să bifeze un criteriu corect politic, ci al unei competiții interne serioase, în care doamnele au demonstrat competența, seriozitatea, capacitatea de muncă, onestitatea și integritatea pe care le așteptăm de la orice om politic. Prezența lor într-un număr atât de important, în poziții cheie este dovada că tratamentul egal și corect este modelul care ar putea fi urmat și de alții.

Procesul de întinerire a partidului nu este un proiect în sine, ci consecința interesului noilor generații pentru viziunea propusă de către umaniști. O arhitectură doctrinară care abandonează încremenita paradigmă „stânga dreapta”, o viziune care propune o Românie modernă și prosperă, un mesaj direct, limpede și pozitiv, toate acestea reprezintă factori de interes, motive pentru care tot mai mult tineri devin interesați de proiectul umanist.

Interesul tinerilor pentru dezbaterea politică nu este, de cele mai multe ori, acompaniat de un autentic interes pentru implicarea activă în politică. Pentru umaniști este important ca tinerele voci să fie prezente nu doar în dezbatere, ci și în elaborarea de proiecte și în mecanismele decizionale. Altfel spus este important ca tinerii să fie semnificativ reprezentați pe toate palierele statului, în toate zonele administrației publice.

La alegerile din 2024, tinerii vor avea o prezență importantă pe listele de candidați ale PUSL, pentru că este esențial ca atunci când tinerii doresc să ofere ceva, la rândul nostru să le oferim șansa de a-și împlini proiectele. Proiectul umanist, proiectul unei Românii prospere este un proiect al tuturor  generațiilor.

Pe plan internațional, PUSL își propune să devină factorul de agregare pentru o autentică Internațională Umanistă. Umanismul pragmatic, modern poate deveni o forță importantă în dezbaterea publică la nivel european și global, dar în egală măsură trebuie să reprezinte o prezență activă în luarea deciziilor cruciale pentru viitor. Acest lucru se poate realiza, în lumea de astăzi, doar prin coalizarea, la nivel european și global, forțelor politice care admit congruența de mesaj și viziune.

O Alianță Umanistă europeană, având ca pilon central PUSL ar putea spori influența României la nivelul UE și ar aduce viitoarei alianțe o necesară limpezime doctrinară, o certă delimitare de formulele stângiste, de inspirație neo-marxistă.

Umanismul pragmatic reprezintă o direcție ideologică nouă, care propune o nouă abordare. PUSL, ca vehicul al acestei noi viziuni, propune o nouă formulă de exercițiu politic, bazat pe deschidere, comunicare directă și onestă. O politică bazată pe programe, programe fundamentate pe proiecte, proiecte concepute pornind de la nevoile reale ale României și românilor. Altfel spus, abandonarea atitudinii business as usual, care a epuizat România și a adus această stare de totală lipsă de încredere în capacitatea politicii de a genera bunăstare.

Doctrina umanistă

Ceea ce individualizează PUSL pe scena politică de astăzi este fundamentul ideologic. Spre deosebire de alte forțe politice care fie își caută o astfel de identitate, fie și-o afirmă fără a o putea argumenta, PUSL este, în mod cert, un partid de doctrină.

Doctrina umanismului pragmatic reprezintă o construcție teoretică fundamentată de către prof. Dan Voiculescu vreme de trei decenii. Diferența fondatoare dintre umanismul pragmatic și celelalte doctrine vizibile astăzi este dată de însăși geneza acestei ideologii. În vreme ce ideologiile tradiționale au pornit de la enunțarea unui sistem de valori și rostire unui set de principii, pe care apoi au încercat să le impună, experimentând, iar și iar, diverse formule de modificare a matricei sociale, umanismul a parcurs o altă cale. Ideile fundamentale ale umanismului au fost enunțate pornind de la atenta observare a naturii umane, de la o îndelungă analiză a nevoilor și aspirațiilor umane și consemnarea unor evidente legități (până acum ignorate) care guvernează mecanismele profunde ale societății.

Neajunsul major al construcțiilor ideologice îl reprezintă încremenirea, incapacitatea acestora de a se adapta într-un ritm comparabil cu ritmul evoluției societății. Lumea modernă, a secolului XXI, nu are cum își găsi răspunsurile la marile întrebări în dogme împietrite, ale altor veacuri. Aceasta este premisa de la care am pornit atunci când am încercat să găsesc o expresie nouă pentru vechea gândire umanistă. Așa s-a născut ”Umanismul pragmatic”.

Prof. Dan Voiculescu

Umanismul pragmatic nu este o variantă românească a unor alte concepții umaniste existente în lume, ci este o concepție originală. Existența unor frământări comune, a unor întrebări comune sau a unui limbaj aparent similar nu înseamnă că toate concepțiile umaniste au un fond comun și nici nu anulează diferențele profunde dintre ele. Umanismul pragmatic are un profil propriu, inconfundabil, izvorât din examinarea atentă, științifică, a problemelor și dilemelor lumii contemporane, din analiza bilanțului proceselor recente din societate – globalizarea, transformările economiei mondiale, schimbările sociale și politice din ultimele decenii, crizele apărute pe plan intern și internațional, conflictele și tensiunile înregistrate în lume, modificarea raporturilor de putere și a echilibrelor strategice etc. – și din propunerea unui set coerent de răspunsuri la provocările lumii de azi.

Umanismul pragmatic nu este un exercițiu teoretic, nici un exercițiu intelectual steril. Doctrina umanistă a fost rezultatul analizei sistemului capitalist şi socialist care a avut drept concluzie faptul că ambele au o mare carenţă: nu ţin cont de natura umană.

Oamenii reacţionează din frică sau din interes, oamenii nu au limite în atingerea interesului lor şi sunt prea puţin preocupaţi de interesele societăţii.

Proiectul umanist nu este un  afiș de campanie electorală valabil în 2020 și revizuibill în 2024, ci reflectarea unei viziuni profunde, expresia programatică a unei ideologii născute din atenta observare a societății umane.

Succesul unei societăți depinde, în mod esențial, de capacitatea ei de a identifica, de a cultiva și de a utiliza valoare care există în propriile sale rânduri. Locul fiecărei națiuni e dat de valorile create de membrii săi de excepție, de aceea vâr­furile constituie o bogăție națională.

Societatea viitoare va fi o societate a cunoașterii. Prin însăși esența sa axiocratică, ea va recunoaște drept valoare supremă nu proprietatea, nu poziția socială, ci cunoașterea, capacitatea ei de a genera valoare nou creată. Aceasta este ideea fundamentală de la care pornește gândirea umanistă.

Atributele esențiale ale ființei umane, în viziunea umanistă sunt: Libertatea (cu cele trei expresii ale ei: libertatea de acțiune, libertatea de posesie și libertatea de exprimare) și Atributul creației. Dacă în concepțiile tradiționale individul și colecti­vitatea sunt tratate ca entități separate și uneori chiar antagonice, în concepția umanistă ele sunt nu numai complementare, ci chiar contopite organic.

Clasa de mijloc poate și trebuie să fie forța motrice a societății, a unei societăți în care omul este propriul său stăpân. Caracteristica principală a clasei de mijloc este independența, capacitatea de a asigura siguranța materială, prosperitatea sa și a propriei familii. Dacă definiția de până acum a prosperității presupunea o raportare la capital, în viziunea noastră triada inițiativă/capital/muncă reprezintă elementele necesare pentru o astfel de definiție.

Plecând de la această premisă, umanismul își propune descătușarea energiilor creatoare, iar instituțiile fundamentale ale societății ar trebui definite ținând seama de acest deziderat.

Guvernul, în viziunea umanistă, ar trebui să conțină:

• Ministerul de Stat al Valorii, cu subdiviziunile sale axate pe Identificarea Valorii, Cultivarea Valorii şi Exploatarea Valorii.
• Ministerul Achiziţiei şi Prelucrării Informaţiei, care va avea ca obiectiv micşorarea incertitudinii.
• Ministerul Armonizării Producţiei cu Consumul, care va evita şi supra-producţia din capitalism, şi penuria din comu­nism.
• Ministerul Anticorupţiei.

• Ministerul Convecţiei Sociale, care va veghea la armo­nizarea dintre valoare şi responsabilităţile sociale pe de o parte, dintre merit şi recompensă pe de altă parte.

Spre deosebire de doctrinele clasice, care așază într-o irațională relație antagonică interesul public și pe cel individual, binele colectivității și binele personal, umanismul pragmatic consideră că individul și comunitatea alcătuiesc un binom esențial. Bunăstarea colectivă se află într-o strictă interdependență în raport cu bunăstarea colectivă. Altfel spus, noi considerăm că nu poate exista o societate prosperă fără cetățeni prosperi!

Iată de ce proiectul umanist acordă o atenție specială întreprinderilor mici și mijlocii, inițiativei private, celor care aleg să fie proprii lor stăpâni. În același timp, din perspectiva umanistă, investiția în educația și cercetare reprezintă garanția asigurării resurselor esențiale de inteligență necesare unei continue dezvoltări a României.

 Toate formele de umanism acordă personalității umane locul principal în lume, dar modul în care se explică această poziție diferă destul de mult. Atât umanismul clasic european, cât și unele teorii umaniste contemporane, pornesc de la premisa laicizării, acordând o anumită prioritate teoretică înlocuirii cultului pentru divinitate cu un cult al personalității umane. De aici urmează adesea anumite tente favorabile ateismului și liberei cugetări, mai mult sau mai puțin explicite.

Umanismul pragmatic, fiind o concepție economică, socială și politică, nu una teologică sau anti-teologică, nu subscrie acestor  tendințe și nu consideră că definirea unei poziții anti-religioase ar constitui o prioritate pentru omul contemporan. Prioritățile, în viziunea noastră, sunt cu totul altele: explicarea cauzelor crizei contemporane, elucidarea cauzelor marilor probleme cu care se confruntă oamenii, și definirea unui nou tip de societate sau a unei „a Patra Căi” susceptibile să conducă la depășirea acestor probleme. Umanismul pragmatic se concentrează așadar asupra acestor obiective majore, și nu adoptă o poziție ateistă programatică, care se poate dovedi contraproductivă mai ales în state cu o populație majoritar credincioasă sau, cel puțin,  respectuoasă față de religie, așa cum de altfel este și România (procente mari de încredere în Biserică).

Trăirea spirituală, ordonată de o religie organizată sau de un sistem individual definit de credințe, câtă vreme nu naște intoleranță, ține exclusiv de opțiunile individuale, iar umanismul e zidit tocmai pe credința în dreptul persoanei la propriile opțiuni.

În contrast cu revendicările tipice programelor socialiste din secolul XX, umanismul pragmatic se afirmă ca doctrină politică a secolului XXI, prin aceea că: nu are un caracter defensiv, de apărare a unor categorii de oameni aflați în dificultate, ci are un caracter proactiv, pledând pentru o schimbare a societății care să permită oamenilor capabili să contribuie la progresul economico-social și, pe această cale, să asigure bunăstarea și oportunitățile necesare pentru toate categoriile sociale; nu pledează pur și simplu cauza angajaților în fața angajatorilor, ci pledează pentru transformarea treptată, de masă, a angajaților („forța de muncă”) în mici proprietari și antreprenori independenți; nu se afirmă prioritar ca promotor al „clasei muncitoare”, și implicit ca un continuator al gândirii „de clasă” a secolelor trecute, ci ca purtător de cuvânt al tuturor oamenilor activi și capabili, dornici de a acționa atât pentru propriul bine cât și pentru interesul public, și, mai ales, ca promotor al clasei de mijloc, care trebuie să devină clasa majoritară, cu rol de echilibru, în societatea modernă; nu se rezumă la revendicări privind creșterea nivelului de trai în interiorul capitalismului actual, ci pledează pentru un nou tip de societate; nu cere gratuitatea locuințelor (locuințe de stat), ci extinderea proprietății individuale asupra locuințelor;  nu pune accentul pe confruntare între angajați și angajatori (promovând dreptul la grevă, la presiuni în economie), ci pe armonia socială și pe echilibru, obiective ce se pot atinge prin consens bazat pe înțelegerea nevoilor și priorităților generate de situația contemporană.

Într-un cuvânt, umanismul pragmatic refuză să privească societatea tăcută, dornică de schimbare dar căreia nu i se oferă accesul la politică, ca o masă amorfă, incapabilă, ce trebuie ajutată, refuză să îi privească pe cei nemulțumiți drept victime care trebuie apărate și recompensate cu mici beneficii suplimentare. El vede această parte a societății și aceste categorii sociale, care au nevoie de schimbare și o doresc, ca pe o forță activă, capabilă, bogată în înzestrări, căreia nu i s-au oferit oportunitățile necesare, și care, în cadrul unor aranjamente sociale noi, adecvate secolului XXI, va deveni categoria dominantă în societate, o clasă de mijloc independentă economic, stăpână pe propria viață, aptă să întreprindă și să acționeze fără ajutorul altcuiva și să împingă întreaga societate spre progres și prosperitate.

O serie de poziții ale diverselor partide umaniste și ale mișcării umaniste internaționale conțin o ideologie antimilitaristă cu unele accente anti-occidentale.  În general, pozițiile umaniste ale acestor mișcări din străinătate sunt îndreptate principial contra blocurilor militare, pentru nealiniere, pentru dezarmare imediată, pentru desființarea industriei de armament etc.

Revendicări ca: reducerea bugetelor militare, demilitarizarea, retragerea trupelor străine de pe teritoriul altor state etc. –  se află în prim planul programelor acestor mișcări umaniste din diverse țări – ceea ce nu este cazul cu umanismul pragmatic din România. Desigur că nici umanismul pragmatic nu pledează pentru militarism, pentru înarmare accelerată, pentru soluții militare, pentru dezvoltarea armamentului nuclear etc. – adică pentru strategii care țin de politicile confruntării de forțe. Dimpotrivă, umanismul pragmatic pledează pentru a lume a soluțiilor negociate, a căutării și găsirii consensului, a cooperării constructive.

Pe de altă parte însă, cunoașterea obiectivă a problemelor și a situațiilor de pe eșichierul internațional, înțelegerea surselor tensiunilor și conflictelor existente, indică în mod clar că politica simplelor revendicări pacifiste, a idealurilor de dezarmare neacordate cu realitățile geostrategice, a cererilor de anulare imediată a tuturor angajamentelor militare existente sau de desființare instantanee a alianțelor, este extrem de naivă și complet inaplicabilă.

Retragerea imediată a trupelor din diverse teritorii, dezarmarea imediată, desființarea rapidă a alianțelor nu pot fi și nu sunt printre prioritățile umanismului pragmatic. Și este evident de ce: așa cum indică și numele ei, doctrina noastră nu se inspiră din deziderate pioase și speranțe adolescentine, ci din realitățile practice, din experiența acumulată în viața reală, atât pe plan național cât și internațional. Din punct de vedere pragmatic, așadar, și având în vedere conflictele și tensiunile existente, este greu de văzut cum s-ar putea trece imediat la dezarmare, la desființarea alianțelor militare, la retragerea trupelor. Aici, se poate constata din nou că în rândurile altor mișcări umaniste se manifestă cu putere vechea tendință de stânga de a privi problemele internaționale în termeni de idealuri abstracte și doleanțe emoționale, fără atenția cuvenită realităților de pe teren, intereselor existente, riscurilor practice, etc. Umanismul pragmatic nu poate accepta asemenea puncte de vedere.