Aceste cuvinte o descriu cel mai bine pe sergentul Gina Tudose, care, la 40 de ani, a devenit membră a Muzicii Militare a Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, fiind colegă cu unul dintre fiii ei și așteptând să li se alăture, anul acesta, și celălalt.

Prima parte a vieții, a dedicat-o copiilor. Până au terminat liceul, s-a ocupat de ei. După vârsta de 30 de ani, a acordat atenție și visurilor ei. A început să cânte într-o formație de muzică populară, a absolvit o facultate și un master și a devenit subofițer la muzica militară.

A fost dintotdeauna o dorință a mea să cânt, numai că, fiind crescută la țară și cu posibilități mai puține, a fost un vis ascuns. În familia mea nu cânta nimeni.

Copiilor, însă, le-a insuflat această pasiune și le-a pus, de mici, un instrument muzical în brațe. Cânda a flat că s-a făcut clasă de saxofon la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, i-a adus din Râmnicu Sărat la București. Tot venind la evenimente și văzând ce anturaje sunt în cămin la Lipatti, am decis să ne mutăm toți, cu chirie, în București.

Primul din familie care a început o carieră militară a fost fiul cel mare, Daniel Andrei Năstase, instrumentist secund la muzica Brigăzii 30 Gardă, din iulie 2022. Am început vioara în clasa întâi, nu mi-a plăcut, spune instrumentistul. Am făcut blockflute în clasa a III-a, după un an am renunțat și m-am apucat de fotbal. În clasa a VI-a, m-am apucat de saxofon. Împins din spate de mama.

Acum nu văd viața fără muzică, nu mă văd făcând altceva. Este una dintre cele mai mari plăceri pe care pot să le am.

În prezent, Daniel cântă la mai multe instrumente tradiționale de suflat: fluier, caval, flaut și abordează mai multe genuri muzicale, însă cel mai mult se regăsește în zona de pop-jazz. Am ales sistemul militar tot împins de mama, a spus că este un serviciu stabil și pe mine m-a încântat ideea de a continua cu muzica. În școala militară mi-a plăcut că eram printre muzicieni din toate colțurile țării.

La repartiție, a primit loc la muzica Brigăzii, unde îl găsim și astăzi. E una dintre cele mai solicitate muzici, însă îmi place colectivul. Unitatea dintre oamenii de acolo și modul în care abordează toate situațiile (cu foarte mult umor) te fac să treci peste greutatea protocoalelor. E un colectiv tânăr, adaugă Daniel.

Mergând Dani în armată, mi-a trezit și mie interesul, completează Gina. Unul din profesorii cu care lucra mi-a zis: de ce nu încercați și dumneavoastră? Mie mi s-a părut imposibil, având în vedere că am făcut muzică târziu, facultatea tot târziu, am mers, așa, din greu cu toate, dar am zis de ce să îmi pară rău că nu am încercat? Mai bine să încerc! A ales instrumente specifice orchestrei de suflători, inițial basfligorn, iar din perioada cursului a trecut la eufoniu. Un an mai târziu, era colegă cu fiul ei. Am avut noroc. Atât timp cât întâlnește oameni de bine în viață, cred că oricine poate reuși. Perioada școlarizării nu i s-a părut grea, pentru că și-a asumat schimbările și știa la ce să se aștepte. Gândul meu era tot la ei. Dar s-au descurcat, ba m-au susținut și pe mine financiar cât am fost la curs.

Îmi place foarte mult, nu mă văd făcând altceva și mă bucur, chiar dacă s-a întâmplat mai târziu, că mi-am găsit vocația și merg cu drag la serviciu. Aș recomanda oricui cariera militară. Pentru că e frumoasă, pentru că te onorează. Sunt un om călit de viață. Și nu mi se pare greu.

Daniel nu a fost surprins de alegere amamei lui de a i se alătura în cariera militară și nici deranjat de faptul că i-a devenit colegă la muzica militară. Mă așteptam și am încurajat-o. Mi-a surâs ideea, pentru ea, nu neapărat pentru mine. Știam că își dorește foarte tare și că o să se descurce.

Pentru mine mama a fost persoana care a mutat munții din loc. Și nu cred că e ceva ce ar putea să o împiedice să facă orice și-ar dori.

Și intrare afratelui mai mic în sistem, Claudiu Iulian Năstase, a fost ideea mamei. Noi am fost în tot împreună, spune Gina. Am luptat mult ca să ajungem aici și avem o relație foarte frumoasă. Sunt copii foarte buni. În al doilea an de pandemie, nu se mai cânta pe nicăieri și a trebuit să mă apuc să fac altceva. Am fost șofer de ridesharing. Și când veneam seara, pe la 10-10:30, acasă, ce credeți că făceau? Studiau.

Claudiu este elev fruntaș la Centrul de instruire pentru muzici militare. A absolvit Dinu Lipatti, la saxofon, și a fost olimpic național. Saxofonul mi-a fost pus în brațe de mama, spune, zâmbind. Copil fiind, nu aveam prea mare drag să stau să studiez când alții se jucau.

Dragostea pentru muzică am deprins-o abia când am început să mă ridic, când au început să ia amploare lucrurile, când totul s-a concretizat și mă descurcam destul de bine la un nivel profesional mediu pentru vârsta mea. Am început să studiez, să-mi placă, să obțin rezultate.

Inițial, nu lua în calcul intrarea în sistemul militar. Ca olimpic, avea altă lume în față. Aveam posibilitatea de a merge la studii în străinătate, dar am preferat să fiu aici, pentru că îmi place țara mea. Dar nu am fost de acord cu armata, inițial, având în vedere că sunt o fire dinamică, sunt inovativ și nu-mi place să mi se taie ideile sau să fiu constrâns de ordin. Argumentele de ordin logic l-au făcut s ăîncerce totuși această variantă. Când a fost situația cu pandemia, foarte mulți și-au pierdut locurile de muncă și s-a resimțit și în situația personală, față de stilul de viață pe care îl aveam anterior. Și am considerat că, indiferent de situație, armata o să fie întotdeauna un punct de sprijin.

Între timp, a văzut că lucrurile nu erau așa cum își imagina el în privința sistemului militar și că dacă există respect, există și înțelegere. Am așteptat cu nerăbdare perioada de instrucție militară pentru că simțeam că e nevoie de o maturizare din punct de vedere al disciplinei în viața mea. Rând pe rând, a aflat că toate deciziile luate inițial de mama lui i s-au potrivit, pentru că îl cunoaște, poate mai bine decât se cunoaște el – și muzica, și armata. Iar pentru asta îi este recunoscător.

Mama e întruchiparea ambiției. Toată viața a fost așa, într-o evoluție continuă. Niciodată nu s-a oprit din a face ceva.

De puțin timp și-a terminat și facultatea, și masterul, a intrat și aici, în condițiile în care a avut atâtea responsabilități. S-a implicat foarte mult în educația noastră și rezultatele s-au văzut. După repartiție, ar vrea să ajungă tot la muzica Brigăzii. (A. Crisan).