Administratie
Călătorie în Whatsappia

O carte de versuri născută din boală, așa caracterizează Liviu Vișan volumul semnat împreună cu Laurențiu Sfinteș. Cu ocazia lansării ce a avut loc la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Național, în ultima parte a anului trecut, a povestit auditoriului format din prieteni și foști colegi jurnaliști militari, cum o realitate dură, nefavorabilă poate fi transformată, cu ajutorul versurilor, într-un mijloc terapeutic reconfortant de alungare a gândurilor negative.
Totul a început în pandemie. Restricția de a ieși din casă l-a reținut mai aproape de masa de scris. Versurile, în aparență triste, dar care îndeamnă cititorul la meditație asupra vieții și morții, le trimitea prin WhatsApp prietenilor.
Unii i-au răspuns prin cuvinte, alții prin emoticoane. Doar Laurențiu Sfinteș i-a răspuns tot în versuri. Și le-a venit ideea să le adune într-un volum, iar LS a propus un titlu pe care LV l-a acceptat fără rezerve.
Călătorie în Whatsappia a apărut într-o formă grafică deosebită, cu ilustrații realizate de graficianul Alex Ivanov, și este structurată pe 12 luni: noiembrie 2021-octombrie 2022.
În prefața volumului, Octavian Mihalcea a consemnat: Marea provocare constă în capacitatea cititorului, a celui ce participă la spectacolul pe care îl propun Liviu Vișan și Laurențiu Sfinteș, de a intui ceea ce, din zone adânci, catalizează energii nu foarte ușor de uitat.(…) Liviu Vișan renaște în teatrul dezmăginirii, în vreme ce Laurențiu Sfinteș pune în scenă detaliile câmpului saturnian. Sunt chei diferite, visând decriptări esențiale.
Este greu de redat în cuvinte frumusețea și profunzimea imaginilor create, prin versuri, de cei doi poeți și, de aceea, consider că cel mai bine este să îi las pe ei să vorbească. Liviu Vișan: cum trece timpul ca un înger trist/ se face sânge iarbă ametist/ devine cântec nalbă și cuvânt/ cu litere născute din pământ// se face timp din lut și iar se naște/ în iesle de crăciun și-n trup de paște/ nu mai există pe pământ povești/ dacă mai ești sau dacă nu mai ești// așa se face că de anul nou/ primim o clipă de pământ cadou/ dar cu vinovăția că nu știm/ cum am putea mai bine s-o-mpărțim.
Răspunsul lui Laurențiu Sfinteș: anul cel nou și cu trupul cel vechi/ sunt împreună perechi/ de când sunt anii după ani numărați/ de când sunt trupuri de femei și bărbați// anul cel rece și cu trupul cel cald/ antilope pictate în pustiu de smarald/ unde totul e înghețat totul e lavă/ unde timpul ne hrănește cu dulce otravă// lumea dintotdeauna a fost așa/ caldă și rece și cum vrea ea/ trupurile noastre și anii de lut/ sunt gata pentru un nou început. (I. Nedelcu)
Călătorie în Whatsappia. Liviu Vișan, Laurențiu Sfinteș. Editura EIKON București, 2023
Administratie
Captură spectaculoasă la Cernavodă: Poliția de Frontieră confiscă peste 1.000 de litri de combustibil de contrabandă!
Administratie
Restricții majore de circulație în București pe 26 octombrie 2025, de Zilele Catedralei Naționale
Administratie
UE accelerează pregătirile pentru apărare: Planuri ambițioase pentru 2030

Comisia Europeană lansează o foaie de parcurs strategică pentru a consolida capacitățile de apărare ale Uniunii, având în vedere amenințările tot mai mari.
În contextul geopolitic actual, marcat de conflicte și instabilitate, Uniunea Europeană își intensifică eforturile de consolidare a capacităților de apărare. Săptămâna trecută, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au propus statelor membre un plan cuprinzător, Foaia de parcurs pentru 2030 privind menținerea păcii – pregătirea pentru apărare, menit să asigure un nivel de pregătire optim al Europei până la sfârșitul deceniului.
Consolidarea apărării europene: O prioritate absolută
La data de 15 octombrie, la Bruxelles, miniștrii apărării din statele membre s-au reunit pentru a discuta măsurile necesare pentru a atinge obiectivele stabilite pentru anul 2030 (Defence Readiness 2030), conform informațiilor furnizate de Comisia Europeană. Reuniunea a reprezentat o oportunitate pentru prezentarea elementelor principale ale viitoarei foi de parcurs, un document ce va fi prezentat Consiliului European din 23-24 octombrie.
Implicare consolidată și abordări comune
Miniștrii apărării au subliniat importanța unei implicări mai consistente a UE în implementarea obiectivelor din Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare 2030, cu accent pe reducerea deficitelor critice de capabilități. Aceștia au susținut adoptarea unor abordări comune, coordonarea eforturilor în cadrul coalițiilor de capabilități și consolidarea mandatului Agenției Europene de Apărare.
Sprijin pentru Ucraina și inițiative europene de apărare
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a prezentat o evaluare a sprijinului oferit Ucrainei, invitând statele membre să identifice oportunități suplimentare de conectare și integrare a acestui partener în inițiativele europene de apărare.
Patru inițiative emblematice pentru apărarea europeană
Pe 16 octombrie, Comisia a prezentat oficial Foaia de parcurs pentru 2030 privind menținerea păcii – pregătirea pentru apărare (Preserving Peace – Defence Readiness Roadmap 2030). Conform președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, foaia de parcurs prezintă un plan clar, cu obiective comune și etape concrete către 2030, propunând patru inițiative emblematice europene:
- „Inițiativa europeană de apărare împotriva dronelor”
- „Eastern Flank Watch”
- „Scutul aerian european”
- „Scutul spațial european”
Obiective și etape clare pentru consolidarea apărării
Foaia de parcurs privind apărarea prezintă obiective și etape clare pentru eliminarea lacunelor în materie de capabilități, accelerarea investițiilor în domeniul apărării în toate statele membre și orientarea progreselor UE către pregătirea deplină pentru apărare până în 2030.
Finalizarea coalițiilor de capacități și zone de mobilitate militară
Foaia de parcurs invită statele membre să finalizeze formarea Coalițiilor de Capacități în nouă domenii cheie, precum apărarea aeriană și antirachetă, factorii facilitatori strategici, mobilitatea militară, sistemele de artilerie, sistemul cibernetic, inteligența artificială, războiul electronic, rachetele și munițiile, dronele și contradronele, forțele terestre și maritime. De asemenea, se dorește crearea unei zone de mobilitate militară la nivelul UE până în 2027, cu norme armonizate și o rețea de rute terestre, aeriene și maritime pentru a deplasa rapid trupe și echipamente în întreaga Europă. (Paul D.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 18 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”