La 36 de ani de la Revoluție, torționarii au pensii speciale, „slugile mici” dau lecții de morală, iar comunismul e mai puțin periculos în lege decât o cămașă verde.

„Sluga mică” din aparatul represiv, mare demnitar într-un stat mic de caracter

Sindicatul Diamantul pune degetul fix pe rana pe care statul român o pansază, dar nu o vindecă:
„Este trist ca la 36 de ani de la revoluție, oameni care au slujit dictatura comunistă și au participat la reprimarea revoluției se mai află încă în funcții importante în stat.”

Trist? E puțin spus. E grotesc.

România reușește performanța unică de a transforma foști executanți ai aparatului represiv comunist în personaje respectabile, la costum, cu funcții, prerogative și influență. Nu contează că au fost parte dintr-o mașină de oprimare, că au servit un regim ilegitim și criminal. Important este că, după Revoluție, au știut să se repoziționeze: din slugi ale dictaturii, s-au reciclat în stăpâni ai tranziției.

Iar în mijlocul acestui tablou cinic, apare Pahonțu, cu o sinceritate dezarmantă:
„Pahonțu spune că el a fost o sluga mică la revoluție, în schema aparatului represiv.”

Sluga mică, dar foarte bine plantată. La noi, „sluga mică” nu răspunde niciodată pentru nimic. Dimpotrivă: timpul trece, sluga urcă, dosarele se pierd, amintirile se estompează, iar statul o răsplătește. România, patria perfectă pentru cariera foștilor „mici” colaboratori, care devin „mari” oameni de stat.

România a „condamnat” comunismul… la televizor

Sindicatul Diamantul lovește unde doare mai tare:
„România a eșuat în condamnarea comunismului.”

Normal că a eșuat. Condamnarea comunismului, în România, a fost o piesă de teatru politică, jucată pentru publicul internațional. S-au citit rapoarte în Parlament, s-au făcut poze solemne, s-au ținut discursuri patetice despre victime, lagăre, Securitate, colectivizare, crime și teroare.

Și după ce s-a stins lumina la televizor, cine a rămas în funcții? Exact cei care „au slujit dictatura comunistă și au participat la reprimarea revoluției”. România a condamnat comunismul în vorbe, dar i-a păstrat oamenii, reflexele și rețelele. Condamnare de formă, continuitate de fond.

Dacă ai fi extraterestru și ai citi doar Constituția și rapoartele oficiale, ai zice că România e o democrație tânără, care și-a înfruntat trecutul. Dacă însă te uiți cine semnează ordine, cine stă în consilii, cine are acces la informație și putere, ai zice că e aceeași structură, cu alte cravate.

Fascism interzis, comunism la liber: dubla măsură legalizată

Sindicatul Diamantul spune franc ce legiuitorii se fac că nu aud:
„Legea interzice simbolurile legionare și fasciste, dar nu și simbolurile comuniste.”

Aici e toată ipocrizia juridică și morală a statului român, pusă pe hârtie.

Cămașa verde, zvastica, salutul fascist – toate, corect, interzise. Dar secera și ciocanul? Portretul „tovarășului”? Steaua roșie? Imnul partidului? Astea, pentru legiuitorul român, nu par să fie o problemă. De parcă milioanele de victime ale comunismului ar fi mai puțin moarte decât victimele fascismului. De parcă tortura, anchetele, închisorile politice, deportările și crimele regimului comunist ar fi doar niște „excese administrative”.

Mesajul statului e simplu și cinic:
– Fascismul e rău și interzis.
– Comunismul a fost „o rătăcire istorică”, dar emblemele lui pot fi tolerate, nostalgic, „ca simboluri ale unei ere trecute”.

Dacă vii cu un simbol fascist, legea cade pe tine ca tunetul. Dacă vii cu un simbol comunist, ești, în cel mai rău caz, „excentric”. Iar dacă mai ești și „o sluga mică” reciclată în demnitar, ești chiar respectabil.

De ce îi mai ținem în funcții pe cei care au apărat dictatura?

Sindicatul Diamantul enunță un adevăr pe care instituțiile îl ocolesc cu grijă: la 36 de ani de la Revoluție, oamenii care au apărat dictatura, care au făcut parte din aparatul represiv și care au participat la reprimarea Revoluției sunt încă acolo, sus, în funcții importante.

Ce spune asta despre noi, ca stat?

• Că nu am vrut cu adevărat lustrație.
• Că nu am vrut cu adevărat o ruptură morală față de comunism.
• Că am preferat „stabilitatea” rețelelor vechi în locul curățeniei dureroase, dar necesare.

România își lasă eroii Revoluției în umbră, dar își păstrează „slugile mici” în posturi cheie. Asta nu mai e doar tristețe, e complicitate instituționalizată.

Concluzie: o țară cu dictatura nereparată și cu decorații pe pieptul slugilor

Sindicatul Diamantul descrie, în câteva fraze, un eșec istoric:

• oameni ai aparatului represiv comunist rămași în funcții,
• recunoașterea, cu nonșalanță, a rolului de „sluga mică” în serviciul dictaturii,
• condamnarea slabă și ipocrită a comunismului,
• o lege care vânează simboluri legionare și fasciste, dar închide ochii la simbolurile comuniste.

Statul român s-a obișnuit cu această schizofrenie morală: condamnăm comunismul la nivel declarativ, dar îl tolerăm în carne și oase, în CV-uri, în funcții, în simboluri și în reflexe de putere. Iar când adevărul este rostit – cum o face Sindicatul Diamantul – pare că auzim nu ceva nou, ci ceva ce știam cu toții și am preferat să îngropăm.

După 36 de ani, nu mai putem vorbi doar de „moștenirea comunismului”. Putem vorbi liniștit de complicitatea prezentului cu el. Iar cât timp „slugile mici” ale dictaturii rămân mari în stat, România nu a ieșit, de fapt, din comunism. Doar i-a schimbat decorul. (Cerasela N.).

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost salvat de polițiști în timpul unui incendiu izbucnit într-o locuință și la mai multe anexe gospodărești din localitatea Făurești, județul Vâlcea.

Bărbatul refuza să iasă din anexă

Intervenția a fost gestionată de polițiști din cadrul Poliției Orașului Bălcești și ai Secției nr. 10 Poliție Rurală Măciuca, care au ajuns la fața locului în timp ce incendiul se manifesta în gospodărie.

În mijlocul haosului, bărbatul s-a închis într-una dintre anexe și a refuzat să iasă. Motivele pentru care acesta a recurs la gest nu erau cunoscute la momentul intervenției.

Salvarea s-a desfășurat după limitarea incendiului

După ce pompierii militari au reușit să limiteze extinderea focului și au creat condițiile necesare pentru desfășurarea intervenției, polițiștii au acționat pentru salvarea bărbatului.

Aceștia au spart una dintre ferestrele anexei și au reușit să îl scoată pe bărbat din interior, îndepărtându-l din zona de pericol.

Nicio victimă, doar pagube materiale

Bărbatul a fost preluat imediat de cadrele medicale pentru evaluare. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Reprezentanții Sindicatului Europol i-au felicitat pe polițiștii implicați, precum și pe pompierii militari care au contribuit la desfășurarea intervenției în condiții de siguranță.

„Dincolo de uniforme, proceduri și intervenții despre care aflăm doar în câteva rânduri, sunt oameni care își pun propria viață în joc pentru a salva viața altuia”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol. (Sava N.).

Sursa: Sindicatul Europol.

Reforma cu ciocanul: auditul lovește în „marea viziune” de la Mediu

Auditul organizațional făcut la Romsilva de entități specializate a spulberat propaganda reformei scoase pe genunchi de userista de la Mediu, Diana Buzoianu. Tot ce au tot strigat, cu hârtii în mână, sindicaliștii din silvicultură s-a dovedit a fi crunt de adevărat: reducerea direcțiilor silvice de la 41 la 19 a fost făcută „după ureche”, iar tăierile de personal sunt respinse din start chiar de auditul comandat de Romsilva, după cum subliniază Federația Silva.

Mai mult, această „mare reorganizare” împachetată frumos sub eticheta de reformă riscă să aducă Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pierderi de aproape 200 de milioane de lei. Ca bonus, indicatorii de performanță stabiliți pentru conducere au, din start, șanse de 70% să nu poată fi îndepliniți, după cum se precizează în raportul de audit. Adică se trag la țintă cu ochii legați, apoi li se spune vinovaților că „n-au știut să tragă”.

41, 19, 26 – reforma la ruletă, fără studiu, fără creier

Reducerea direcțiilor silvice de la 41 la 19, impusă de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, nu s-a bazat pe niciun studiu serios, nici pe vreun audit prealabil. A dispărut, pur și simplu, bunul-simț administrativ. Dovada o reprezintă chiar auditul organizațional realizat de Asocierea Rovner & Moore SRL – Public Research SRL, contractat de Romsilva la recomandarea conducerii Ministerului Mediului și finalizat la sfârșitul lunii august – deci după ce reforma fusese deja pusă în aplicare.

Concluzia acestui audit: numărul optim de direcții silvice nu este 19, ci 26. Nu 41, nu 19, ci 26. Cu alte cuvinte, reforma a fost făcută ca la jocurile de noroc: „bagă 19, vedem noi după aia ce iese”.

În plus, auditul spulberă și mitul unui aparat administrativ „supradimensionat”: personalul Romsilva este preponderent de teren, iar conducerea reprezintă sub 6% din total. Nu avem o armată de directori care beau cafea, ci oameni de teren, iar acolo e, de fapt, fragilitatea.

„Vulnerabilitatea reală este demografică, iar fereastra de recrutare și de transfer de competențe se închide odată cu generația 50-59 de ani”, se precizează în raportul de audit. Adică fix generația care știe meserie începe să iasă din sistem, iar în loc să fie preluat know-how-ul, se apasă pe butonul „reorganizare haotică”.

Federația Silva rezumă situația într-un cuvânt: reorganizarea Romsilva a fost făcută lăutărește, „după ureche”, iar auditul independent nu face decât să confirme oficial acest lucru.

HG 123/2026: când Guvernul dă cu firma de stat în gard, dar „reformat”

Hotărârea de Guvern 123/2026, care reglementează reorganizarea Romsilva, arată frumos în tabele și diagrame: stabilește structuri, termene și proceduri. Ce nu stabilește, în schimb, este partea esențială: o evaluare comparabilă, în cifre, a costurilor tranziției, a efectelor asupra profitabilității, a riscurilor operaționale și juridice sau a impactului real asupra personalului. Pe scurt, hârtie multă, substanță puțină.

Aici intră în scenă auditul comandat de Romsilva, citat de Federația Silva:

• Sunt estimate costuri pe termen scurt între 11,8 și 23,5 milioane de lei.
• Pentru 2026, se recomandă un provizion între 20 și 30 de milioane de lei.

Și asta e doar încălzirea. Auditul avertizează că trecerea bruscă de la 41 de conduceri județene la 19 conduceri regionale poate produce un vid decizional serios, afectând licitațiile, fluxurile comerciale și veniturile. Adică exact acele mecanisme prin care Romsilva funcționează ca regie economică.

Impactul estimat:

• 30–80 milioane de lei pierderi pentru o perturbare de numai 1–2,7% din cifra de afaceri.
• La o perturbare de 5%, pierderile pot depăși 150 de milioane de lei.

Probabilitatea ca acest risc să se producă este apreciată la 60–75%. Cu alte cuvinte, nu vorbim de teorie, ci de un risc mai degrabă probabil decât improbabil.

Auditul mai identifică și riscul unui blocaj juridic de 3–6 luni, cu un impact de alte 20–40 de milioane de lei. Adunate, pierderile se duc spre 200 de milioane lei. Asta în timp ce „reforma” este vândută public ca un act de eficientizare curajoasă.

Romsilva, regie solidă, făcută să pară bolnavul sistemului

Raportul de audit descrie Romsilva ca pe o organizație de talie mare, solidă din punct de vedere patrimonial, autofinanțată și profitabilă în ciclul 2022–2024. Procesele silvice de fond sunt descrise ca fiind mature, iar personalul tehnic – bine pregătit, după cum subliniază Federația Silva.

Nu avem, așadar, o regie în faliment, ci una care funcționează și aduce profit. Problemele identificate de audit sunt, în principal, de natură structurală și managerială:

• guvernanță fragmentată;
• suprapuneri de roluri;
• probleme serioase de digitalizare;
• deficit de resurse umane;
• separare insuficientă între funcția publică și activitatea comercială.

Aici urmează partea care demolează complet narativul oficial. „Auditul nu recomandă reduceri nete de personal prin concedieri. Dimpotrivă, recomandă redistribuirea personalului, diminuarea ponderii administrative și întărirea personalului din teren, precum și a zonelor de audit, control, IT și biodiversitate”, arată Federația Silva, citând raportul.

Cu alte cuvinte, problema nu e că sunt „prea mulți oameni”, ci că sunt prea puțini acolo unde trebuie și prea slab organizați.

„Așadar, nu numai arhitectura teritorială stabilită de Guvern trebuie reconsiderată. Trebuie reconsiderată întreaga filosofie a unei reforme prezentate public ca o operațiune de tăiere a structurilor și personalului”, transmite Federația Silva. Reforma pare construită pentru spectacol politic, nu pentru funcționalitate.

Reforma sau demolare? Sindicaliștii vorbesc de distrugerea Romsilva

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA a cerut Guvernului și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor modificarea de urgență a HG 123/2026 și reașezarea întregului proces de reorganizare pe concluziile auditului comandat chiar de Romsilva.

Mesajul este clar: dacă tot ați comandat un audit, măcar țineți cont de el.

Federația merge mai departe și avertizează public: „Dacă și în aceste condiții reorganizarea va continua neschimbată, cu riscurile financiare, operaționale și sociale deja identificate, e limpede că nu se dorește cu adevărat reformarea Romsilva, ci slăbirea Regiei până la prăbușire. Problema reorganizării Romsilva este de competența CSAT”, a transmis Federația Silva.

Cu alte cuvinte, problema nu mai e doar una de administrație, ci de securitate națională: discutăm de păduri, de lemn, de resurse strategice și de o regie de stat împinsă deliberat spre instabilitate.

În același timp, auditul mai semnalează un detaliu „uitat” în discursul public: indicatorii de performanță pentru conducerea Romsilva acoperă 11 domenii și impun atingerea a cel puțin două treimi din fiecare set, sub sancțiunea încetării contractului de mandat. Există un risc critic de 70% ca indicatorii financiari să nu fie atinși în 2026.

Traducere liberă: indicatorii au fost construiți astfel încât să fie aproape imposibil de realizat în condițiile haosului creat, ceea ce va oferi pretextul perfect pentru schimbarea conducerii. Exact ceea ce, sugerează Federația Silva, s-a urmărit de fapt.

Protect natură, distrug economie: exploatarea lemnului, blocată „cu grijă”

În paralel cu haosul organizatoric, Romsilva se lovește de un alt zid: tot mai multe arii protejate, tot mai multe interdicții, tot mai puțin lemn exploatat. Rezultatul: România recoltează mult mai puțină masă lemnoasă decât ar permite potențialul său forestier, după cum reiese din raportul de audit citat.

La capitolul intensitatea recoltării (metri cubi pe hectar), România e aproape codașă:

• Cehia: 7 mc/ha
• Polonia: 5,3 mc/ha
• Slovacia: 5 mc/ha
• Austria: 3,5 mc/ha
• România: 3,1 mc/ha
• Franța: 2,5 mc/ha

România se află pe penultimul loc din cele șase țări analizate. Nu vorbim de despădurire agresivă, ci de o subutilizare evidentă, în condițiile în care importurile de lemn și prețurile pentru consumatori o iau razna.

La veniturile obținute de administrațiile forestiere de stat, clasamentul arată astfel:

• Polonia: peste 3 miliarde euro (7,15 milioane ha păduri)
• Franța: 830 milioane euro (4,35 milioane ha)
• Cehia: 729 milioane euro (1,20 milioane ha)
• România: 683 milioane euro (4,32 milioane ha)
• Slovacia: 320 milioane euro (0,81 milioane ha)
• Austria: 316 milioane euro (0,51 milioane ha)

România, cu un fond forestier comparabil cu al Franței, încasează mult mai puțin și exploatează mai timid.

La densitatea de personal, cifrele demontează și mitul „armatei” de bugetari din păduri:

• Franța: 538 angajați/ha (raportat la structura lor)
• Austria: 481 angajați/ha
• România: 331 angajați/ha

Așadar, nici aici nu suntem campionii risipei, în ciuda discursului oficial.

Concluzie: pamfletul real e politica, nu articolul

Reforma Dianei Buzoianu la Romsilva, prezentată public drept o „modernizare curajoasă”, arată, în oglinda auditului citat de Federația Silva, ca o operațiune de tip „stricăm întâi, vedem după”. Reduceri de direcții făcute fără studii, riscuri financiare de până la 200 de milioane de lei, probabilități mari de eșec, indicatori de performanță setați ca o capcană și o regie profitabilă împinsă deliberat spre haos.

Dacă acesta e modelul de reformă „nouă”, „modernă” și „pro-europeană”, atunci singurul lucru care mai funcționează bine în povestea asta este pamfletul – doar că el nu se scrie în ziare, ci direct în Hotărâri de Guvern.