Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat cu mare majoritate un proiect de lege al cărui coiniţiator sunt, pentru modificarea art. 138 lit.d) din...
Ziua Mondială de luptă împotriva diabetului a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei...
Deputatul PNL pentru diaspora Valentin Făgărăşian salută votul dat de Camera Deputaţilor asupra legii pe care a iniţiat-o în urmă cu un an şi care va...
„După o luptă de un an și jumătate, împreună cu colegii din PNL în Parlamentul European, am reușit să ne asigurăm că fermierii români vor putea...
“La cea de-a doua ediție a Romanian Venture Forum, am vorbit despre importanța consolidării capitalului românesc, dar și despre rolul autorităților în dezvoltarea acestor companii. Parteneriatul...
(Preluare Inpolitics): Fostul director al SRI, Eduard Hellvig, atrage atenția, oarecum surprinzător, asupra a ceea ce el numește mostră de politică realistă și de pragmatism, spunem...
Știrea zilei în presă e că Mircea Geoană aproape că a făcut anunțul oficial al candidaturii sale, unele media afirmînd chiar că o va face explicit...
Vă spuneam acum doua zile de ce cred eu că acum fix cu o săptămână în urmă, la summit-ul de la San Francisco, a fost momentul...
Decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina, în februarie 2022, a provocat cel mai sângeros conflict european de la cel de-Al Doilea Război Mondial...
In lumea constructiilor si a designului interior, fiecare detaliu este deosebit de important pentru a crea un spatiu care sa imbine functionalitatea optima cu estetica rafinata....
În București, serviciile de închirieri auto devin alegerea înțeleaptă pentru cei care caută o modalitate convenabilă și eficientă de a se deplasa in România si...
Dragi calatori, suntem bucuroși să vă aducem două vești excelente de la SwisoRent.ro, liderul pieței de închirieri auto din Ploiesti si Sibiu Roamnai. Ne dorim să...
Pentru că sezonul rece aduce cu el schimbarea garderobei, implicit influențează și modul în care ne aranjăm părul, astfel încât să completăm într-un mod elegant ținuta....
Omul este o ființă socială, iar grupurile sunt o componentă importantă a vieții noastre. Atunci când găsim un loc în care ne regăsim trebuie să profităm...