Administratie
De 1 Decembrie, toate instituțiile din subordinea Ministerului Culturii vor avea activități dedicate acestei zile, la inițiativa ministrei liberale a Culturii, Raluca Turcan.

Bogăția și diversitatea culturii noastre, valoarea inestimabilă a patrimoniului și personalitățile reper care au făcut România cunoscută în lume, de-a lungul timpului, sunt cea mai puternică verigă care ne unește, ca națiune modernă.
Sub deviza „1 Decembrie Cultural”, cu ocazia Zilei Naționale a României, Ministerul Culturii și instituțiile de cultură din țară propun publicului o sărbătoare a culturii românești, prilej cu care teatrele, muzeele, bibliotecile, centrele culturale, filarmonicile, teatrele de operă și operetă vor organiza evenimente speciale.
Instituțiile culturale din subordinea Ministerului Culturii care vor desfășura activități de 1 Decembrie sunt următoarele:
1 Decembrie Cultural în BUCUREȘTI:
Artexim;
Biblioteca Națională a României;
Centrul Național al Dansului;
Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”;
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”;
Filarmonica „George Enescu“;
Institutul Național al Patrimoniului;
Institutul Național pentru Cercetare și Formare;
Muzeul Național „George Enescu”;
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi;
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”;
Muzeul Național al Țăranului Român;
Muzeul Național Brătianu;
Muzeul Național de Artă Contemporană;
Muzeul Național de Istorie a României;
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”;
Muzeul Ororilor Comunismului în România;
Opera Națională București;
Teatrul Muzical Ambasadorii;
Teatrul Național București „I.L. Caragiale”;
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
1 Decembrie Cultural în ȚARĂ:
Centrul Cultural Topliţa;
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași;
Muzeul Național Bran;
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni;
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu;
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca;
Muzeul Național Peleș din Sinaia;
Opera Națională Română din Cluj-Napoca;
Opera Națională Română din Timișoara;
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara;
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași;
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța;
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
Românii din diaspora au ocazia să sărbătorească Ziua Națională prin instituțiile ce vor organiza evenimente în mai multe orașe la nivel internațional, după cum urmează:
Centrul Național de Artă Tinerimea Română – Madrid și Barcelona, Spania;
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – Washington, New York, Chicago și Seattle – Statele Unite ale Americii;
Filarmonica „George Enescu” – Roma, Italia;
Muzeul Național „George Enescu” – Haga, Țările de Jos (eveniment organizat în parteneriat);
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Rabat, Maroc;
Teatrul Muzical Ambasadorii – Bratislava, Slovacia; Chișinău și Ialoveni, Republica Moldova.
Cultura noastră reflectă rădăcinile adânci ale tradițiilor, valorilor și creativității poporului român, fie că vorbim despre folclor, pictură, arhitectură sau mărturii ale istoriei noastre. „1 Decembrie Cultural” este modul în care ne conectăm la valorile noastre autentice și ne celebrăm unicitatea, transformându-le totodată în temelia unui viitor mai bun făurit împreună.
De „1 Decembrie Cultural”, accesul în rețeaua muzeelor din subordinea Ministerului Culturii este gratuit pentru toți vizitatorii.
Programul complet al evenimentelor organizate de instituțiile subordonate Ministerului Culturii poate fi consultat pe paginile web și pe conturile de social media ale fiecărei instituții implicate în program.
Administratie
Poliția de Frontieră recrutează! 240 de locuri la Școala „Avram Iancu” Oradea
Administratie
Predoiu și Dačić consolidează cooperarea România-Serbia în domeniul securității și situațiilor de urgență

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić, viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Serbia, prilej cu care au discutat despre securizarea frontierei comune, combaterea criminalității transfrontaliere, accesarea de fonduri externe nerambursabile și extinderea colaborării în domeniul situațiilor de urgență.
Parteneriat strategic bazat pe încredere reciprocă și legături interumane
Întrevederea a reconfirmat relația de respect, înțelegere reciprocă și prietenie dintre România și Serbia, subliniind importanța continuării și consolidării acesteia. Relația bilaterală are o dimensiune strategică deosebită, consolidată de legăturile interumane, comunitățile de sârbi și români din ambele state, precum și de schimburile comerciale consistente.
Intensificarea cooperării polițienești pentru combaterea infracționalității transfrontaliere
Discuțiile s-au concentrat pe intensificarea cooperării polițienești în vederea combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, de persoane și de droguri. Cei doi miniștri au convenit intensificarea schimbului de informații operative și constituirea unor formate bilaterale de colaborare operativă, precum și un schimb de bune practici pe marginea noilor amenințări din spațiul digital, negocierilor în situații de criză și operațiunilor speciale.
Monitorizarea atentă a fluxurilor migratorii și protecția eficientă a frontierei
Delegațiile s-au angajat să monitorizeze cu atenție fluxurile migratorii de pe ruta Balcanilor de Vest, printr-un schimb eficient de informații între autoritățile competente din România și Serbia, precum și cu ceilalți parteneri din regiune. Cooperarea exemplară dintre structurile de frontieră a fost salutată, convenindu-se continuarea misiunilor de patrulare în format mixt, a ședințelor lunare la nivel teritorial și a întrevederilor la nivel de conducere.
România, un vecin de încredere și un partener important pentru Serbia
Ministrul Dačić a evidențiat că România reprezintă un vecin de încredere și un partener important al Serbiei în regiune, subliniind importanța consolidării colaborării operaționale bilaterale pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii celor două țări.
Acord de cooperare în domeniul prevenirii și gestionării dezastrelor
În cadrul întrevederii, miniștrii Predoiu și Dačić au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Acordul stabilește modalitățile tehnice de desfășurare a acțiunilor comune de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele europene și internaționale. (Paul D.).
Administratie
România în pragul unui blackout de 52 de ore? Ministrul Energiei trage un semnal de alarmă

România se confruntă cu un risc iminent de blackout masiv, de până la 52 de ore, dacă centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia vor fi închise la sfârșitul anului 2025, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Avertismentul a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea „Bună, România!”.
Angajamente nerespectate și fonduri europene irosite: Rețeta dezastrului energetic
Ministrul Ivan a dezvăluit că scenariul sumbru este rezultatul unui studiu independent, contractat de Transelectrica, care a analizat impactul închiderii centralelor pe cărbune în contextul în care România nu a reușit să dezvolte capacități alternative de producție a energiei. Deși a primit 2,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi centrale pe gaz, panouri fotovoltaice și capacități de stocare, autoritățile române nu au realizat proiectele promise. Practic, România riscă să fie acuzată de Bruxelles că „a dat țeapă” Uniunii Europene, deși ministrul a evitat să folosească acești termeni.
Amânarea închiderii, ultima șansă? Scenariile pe masa Comisiei Europene
În prezent, autoritățile române încearcă să obțină o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, prezentând Comisiei Europene nu mai puțin de patru scenarii, inclusiv cel al blackout-ului. „Într-o situație complicată, riscăm să avem până la 52 de ore fără energie, lucru care rezultă din acel studiu”, a declarat Ivan, subliniind că amânarea închiderii este esențială pentru a evita acest scenariu negru.
Alternativa Mintia-Iernut: O rază de speranță la orizont?
Ministrul Energiei a menționat că situația s-ar putea stabiliza la toamnă, odată cu intrarea în funcțiune a centralei de la Mintia și a celei de la Iernut. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi finalizate la timp și dacă vor fi suficiente pentru a compensa pierderea capacităților de producție pe cărbune.
România, campioană la prețul energiei? „Pe anumite intervale orare, da”
Pe lângă riscul de blackout, România se confruntă și cu problema prețurilor ridicate la energie. Ministrul Ivan a confirmat că, „pe anumite intervale orare”, România are „cel mai scump curent electric din lume”. Această situație afectează atât consumatorii casnici, cât și competitivitatea companiilor românești, care plătesc mai mult pentru energie decât concurenții lor din alte țări. „E o problema de siguranță națională”, a avertizat ministrul, subliniind ponderea mare a energiei în costul final al produselor.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 12 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!