Administratie
În Batalionul 400 Sprijin Feleacu din Cluj-Napoca, secretul îndeplinirii misiunilor stă în coeziunea oamenilor
Logistica este o specialitate complexă, în care orice sincopă se simte imediat. Chiar dacă sunt puţini, logisticienii clujeni sunt întotdeauna la datorie.
Divizia 4 Infanterie Gemina are logistica asigurată de Batalionul 400 Sprijin Feleacu. Chiar dacă nu-s mulți, logisticienii clujeni reușesc, prin implicare și seriozitate, să-și îndeplinească misiunile și rezultatele muncii lor sunt vizibile.
Locotenentul Ionuț Pricope este comandantul companiei punct comandă de bază la B400S. De loc din Vaslui, a urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre, în perioada 2013-2016, specializarea artilerie şi rachete terestre.
După finalizarea cursului de bază a fost repartizat comandant secție rachete antitanc la Batalionul 285 Artilerie din Brăila. Începând cu anul 2018, drumul vieții și parcursul carierei militare l-au adus în Cluj-Napoca, unde a ocupat funcția de comandant pluton transport și depozitare în cadrul companiei punct comandă de bază. Ocupă funcția actuală din 2019.

Oamenii din companie, dar și din cadrul batalionului, sunt foarte devotați și bine instruiți. Evident că pregătirea este continuă, pentru că la noi, la logistică, avem foarte multe echipamente, iar tehnica se schimbă. Procesul de învățare al noii tehnici necesită implicare și continuitate. Ca și în cadrul altor structuri, avem deficit de personal, dar reușim întotdeauna să ne îndeplinim misiunile cu succes.
Locotenent Ionuț Pricope
A urmat cursuri intensive de engleză la Centrul Secundar pentru Limbi Străine din Someșeni, iar anul trecut a absolvit cursul necesar pentru avansarea la gradul de căpitan. Ce n-a reușit să facă încă, deși și-a dorit, a fost să îndeplinească o misiune într-un teatru de operații.
Multe din munca noastră sunt nevăzute, ca majoritatea celor din logistică. Compania punct comandă de bază sună destul de bine, iar unii ar putea spune că este companie de comunicații, dar nu e așa. Este una de sprijin logistic, iar principala sa misiune este de a deservi comandamentul Diviziei 4 Infanterie.
Aceasta înseamnă, printre altele, activități de transport personal, de cazare, hrănire, instalarea punctului de comandă de bază al comandamentului marii unități, precum și alte funcționalități pe care trebuie să le asigurăm comandamentului diviziei. Cuvinte puține, dar misiunile sunt foarte multe, spune locotenentul Pricope.

Personalul companiei, indiferent de grad, este devotat și responsabil în tot ceea ce face, chiar dacă câștigurile financiare nu sunt deloc extraordinare pentru militarii aflați la începutul carierei, în special pentru soldații/gradații profesioniști și tinerii subofițeri.
Ofițerul chiar se întreabă cum unii șoferi din subordine mai stau în sistem, având în vedere că în viața civilă, mai ales în Cluj, beneficiile financiare sunt mai mari. Militarii îi răspund că vor să lucreze în armată, să fie în formă și le place ceea ce fac.
Clujul este un oraș pe care îl știe toată lumea. E greu să vină militari aici. Salariul nu ajunge, mai ales pentru militarii aflați la baza ierarhiei. Este foarte greu în Cluj, dacă nu ai suport din partea familiei.
Într-adevăr, prețurile, mai ales la imobiliare, sunt foarte mari, deși sistemul militar contribuie prin plata chiriei, eventual a ratei sau prin posibilitatea de a fi cazat pe o perioadă de timp la căminele militare, explică locotenentul. Simte că a avut noroc când, anul trecut, a mai venit un ofițer la subunitate și l-a mai eliberat de o parte din sarcini.
La capitolul tehnică, se simt cei 2% din PIB alocați armatei. Autovehiculele s-au schimbat în marea majoritate. Evident că nu toate, mai ales la camioane, dar procesul este continuu.
Plutonierul Eugen Moț este în armată din 2007. A fost soldat profesionist până în 2009, la Arad și la Florești. Apoi a devenit subofițer, specializarea artilerie și rachete terestre. Din 2017 a venit în Batalionul 400 Sprijin.

Consider că locul de muncă din Batalionul 400 Sprijin este a doua familie. Practic jumătate din timp îl petrec aici și, atunci când faci faci parte dintr-un colectiv bun, totul devine mai ușor. Este foarte mult de studiat, trebuie învățat, plus că se schimbă foarte mulți oameni. Cei ce vin se adaptează, fiindcă secretul nostru este că suntem uniți și ne respectăm între noi.
Plutonier Eugen Moț
A urmat sfatul tatălui său, profesor, care i-a spus să se ducă la Cluj-Napoca. A venit, şi-a găsit aici iubirea, s-a căsătorit și a rămas. Acum, este subofițer de stat major la logistică, la derulări contracte.
A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, specializare istorie, cu studii de master în managementul securității în societatea contemporană.
Are foarte mult de muncă, lucrează cu o legislație stufoasă și cu valori foarte mari la contracte. Am reușit să facem o coeziune a grupului, iar în timpul liber ne întâlnim împreună cu familiile. Noi suntem doi oameni în birou.
Din 2017 încoace lucrăm și am reușit să conviețuim împreună. Ne împărțim sarcinile în mod egal și corect. Fiecare se ocupă de părticica lui. L-a început, m-au speriat valorile mari ale sumelor cu care lucram, dar m-am obișnuit în timp.
Trebuie să fii atent întotdeauna și să înveți cum funcționează sistemul în România, să fii acoperit de hârtii și să fii adaptabil la orice.
Din păcate, am fugit de cifre și de asta am parte! Este necesar să înveți, bineînțeles și în timpul liber. Am noroc de colegi de nădejde, profesioniști. De fiecare dată când am avut o problemă, am găsit împreună o rezolvare, spune plutonierul Moț. (L. Irimia).
Administratie
MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.
1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță
Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.
Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore
Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.
Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători
Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.
La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.
De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune
Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.
La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.
Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji
Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.
„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).
Administratie
Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!
Administratie
„TELESHOPPING PE CADAVRE” – USR, acuzat că vinde senzori muribunzilor din Ploiești!
O vizită recentă a Ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în Ploiești, a degenerat într-un scandal de proporții, generând un editorial virulent în publicația ph.online.ro, intitulat „TELESHOPPING PE CADAVRE. Cum au venit „salvatorii” USR la Ploiești să vândă senzori muribunzilor”. Articolul acuză reprezentanții USR de „cinism” și „abjecție” în fața dramei provocate de poluarea masivă din oraș.
Ploieștiul, otrăvit: Orașul care aștepta salvare, a primit „scuipat în ochi”
Conform ph.online.ro, Ploieștiul a ajuns un „cimitir cu porțile deschise”, unde cetățenii „își așteaptă rândul la secția de oncologie”. După ani de suferință și ignoranță din partea autorităților, care au susținut că „aerul e în parametri”, ploiștenii au sperat la o „minune” odată cu vizita ministrei Diana Buzoianu. În schimb, editorialul susține că au primit „un scuipat între ochi”, un „spectacol de un cinism care îți îngheață sângele în vene, un teatru ieftin cu actori de mâna a doua, veniți să facă bișniță cu suferința umană.”
Un spectacol de cinism: Vizita miniștrilor, „teatru ieftin” cu suferința umană
Jurnalistul Claudia Marcu descrie vizita ca fiind „o insultă premeditată”, acuzând-o pe ministra Buzoianu, o „figură de ceară a politicii #rezist”, că a descins în Ploiești flancată de doi „bodyguarzi la fel de penibili”: deputatul USR Felix Bulearcă și senatorul USR Aurel Oprinoiu, ambii parlamentari de Prahova.
Cele „trei grații” USR-iste au transformat o întâlnire „vitală, la propriu, într-un bâlci ieftin, o demonstrație de dispreț suveran față de viața umană”.
„Teleshopping” pe fond de cancer: Senzori, gadgeturi și o reclamă disimulată
Oamenii prezenți în sală, mulți dintre ei cu dosarele medicale în brațe, așteptau „legi, măsuri de forță, să afle când dracului va opri statul român genocidul lent din Ploiești.” În loc de soluții concrete, echipa Buzoianu & co a deschis proiectorul. Timp de mai bine de jumătate de oră, asistența a fost „obligată să privească o prezentare de tip teleshopping”. Ministra nu ar fi venit să rezolve poluarea, ci să „vândă «mărgele de sticlă» la indigeni”, vorbind despre „nasuri tehnologice, senzori, gadgeturi și aplicații.” Editorialul acuză o „reclamă deșănțată, o plasare de produs pentru firmele private de casă ale partidului, totul ambalat într-un limbaj corporatist grețos.”
Momentul abjecției supreme: „Aici vorbim de inovație, nu de cancerul dumneavoastră!”
Punctul culminant al criticilor este atins în descrierea unei interacțiuni cu publicul. O doamnă, victimă a cancerului, s-a ridicat să pună o întrebare esențială. „Acela a fost momentul în care „bodyguardul” Aurel Oprinoiu, deputat al României (o rușine națională!) a intervenit brutal”, fără a o lăsa să termine. Cu „tupeu de vataf pe moșie, cu o nesimțire greu de privit”, Oprinoiu ar fi repezit-o pe femeie, explicându-i că nu înțelege scopul reuniunii și că ei au venit să prezinte „soluții tehnologice inovatoare”, nu să asculte „jelaniile poporului”. Redacția califică acest gest drept „o patologie morală”, sugerând lipsa totală de empatie a politicienilor USR.
Legislația, uitată: Ministerul Sănătății, acuzat. S-a pasat „mortul”
Întrebată de ce nu se schimbă legislația, care permite valori de poluare de 10 ori mai mari decât normele OMS, ministra Buzoianu ar fi „păsat mortul”, răspunzând că „Asta ține de Ministerul Sănătății”. Editorialul denunță această „spălare pe mâini ca un Pilat din Pont în fustă”, fără nicio vorbă despre modificarea legii, nicio asumare sau vreun termen. În plus, ministra ar fi repetat de cel puțin trei ori că „se grăbește și trebuie să plece”.
„Funda la rahat”: USR, o agenție de marketing acuzată de cinism paroxistic
ph.online.ro concluzionează că evenimentul confirmă un diagnostic dur: „USR a devenit o simplă agenție de marketing”. Sub „poleiala cuvintelor frumoase, a «digitalizării» și a «europenismului», se ascunde un vid imens și o foame de bani pentru firmele prietene”. Partidul este acuzat de „cinism paroxistic”, de „împachetarea” incompetenței și a lipsei de soluții în „termeni pompoși”, de organizarea de „conferințe sterile” și de promovarea de „produse private pe banii și nervii contribuabililor”. Critica este tăioasă: „Poluarea ucide? Nu-i nimic, USR are o firmă care vinde senzori să ne măsoare moartea mai precis! Copiii fac cancer? Nu-i nimic, facem un slide colorat despre asta.”
Unica promisiune: Controale la balastiere, dar gustul amar rămâne
Singura promisiune concretă, considerată o „firimitură aruncată de la masa bogaților”, a fost susținerea controalelor la balastierele ilegale din Prahova și suplimentarea posturilor pentru acestea. Însă, pentru autorii editorialului, gustul amar persistă. Mesajul final este unul de profundă dezamăgire și condamnare: „Ați demonstrat că între plămânii unui copil bolnav și profitul unei firme de „tehnologie”, veți alege întotdeauna profitul. Sunteți nu doar neexperimentați, sunteți profund, iremediabil cinici. Iar istoria acestui oraș nu vă va uita rânjetul de satisfacție pe care l-ați afișat în fața unor oameni care se luptă să trăiască. Rușine e un cuvânt prea blând pentru voi.”
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 6 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



