Connect with us

Administratie

Delegaţia parlamentară româno-bulgară a prezentat, parlamentarilor austrieci, argumentele care trebuie să stea la baza aderării noastre la Spaţiul Schengen

Publicat

pe

În perioada 28-29 septembrie am susţinut cauza României şi a Bulgariei direct în Parlamentul de la Viena. Astfel, am intensificat efortul comun de a convinge partea austriacă de faptul că România şi Bulgaria au îndeplinit toate condiţiile pentru a face parte din spaţiul Schengen, comunica doamna deputat Christine Thellmann (Grupul parlamentar al PNL).

Împreună cu Ștefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, şi cu Kiril Petkov, preşedintele comisiei similare a Legislativului bulgar, am avut mai multe întâlniri de lucru cu parlamentari austrieci şi am prezentat posibile soluţii şi argumente pentru deblocarea vetoului Austriei în Consiliul JAI.Cu scopul de a răspunde preocupărilor exprimate de Austria şi de a deschide calea pentru o reevaluare a poziţiei acesteia, România a depus eforturi semnificative în respectarea legislaţiei în vigoare, a controalelor la frontieră şi colaborării transfrontaliere. Rezultatele pozitive obţinute în urma consolidării cooperării bilaterale la graniţă, precum patrule comune şi cooperarea transfrontalieră a poliţiei, au fost recunoscute de ministrul Karner în contextul vizitei recente a viceprim-ministrului României, Cătălin Predoiu, la Viena, în data de 23 august.România a demonstrat în mod repetat, prin acţiuni concrete, că este un partener de încredere la nivelul Uniunii Europene, contribuind activ la implementarea Concluziilor Consiliului European din februarie 2023.Ministerul de Interne al Austriei a publicat recent statistici care arată o scădere semnificativă a cererilor de azil în prima jumătate a anului 2023, cu o reducere de 30% faţă de anul precedent. În luna iunie, cifrele au scăzut chiar la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În plus, doar sub 2% dintre migranţii ilegali au tranzitat ţara noastră, conform datelor Frontex şi ale Comisiei Europene.Cu toate acestea, evoluţiile pozitive şi atitudinea constant constructivă în dialogul cu Austria nu au primit încă un angajament clar din partea acesteia pentru a progresa în acest sens. Am depus eforturi considerabile pentru a demonstra că preocupările legate de protejarea graniţei externe sunt abordate şi, prin urmare, prelungirea status quo-ului este nejustificată.Există aşteptări foarte mari din partea cetăţenilor români, precum şi din partea mediului de afaceri şi a societăţii civile, iar orice amânare nouă poate genera efecte nedorite în ceea ce priveşte susţinerea proiectului european, scenariu pe care dorim să-l evităm.Noi contăm pe sprijinul ferm al partenerilor europeni, precum şi pe eforturile determinate de coordonare ale Comisiei Europene şi a Preşedinţiei spaniole pentru depăşirea impasului actual.Suntem convinşi că permiterea României şi Bulgariei să devină membri deplini ai Spaţiului Schengen până la sfârşitul anului nu va fi doar o rezultat necesar, corect şi oportun, ci va contribui şi la o Uniune mai unită şi mai rezistentă.Avem încredere că diplomaţia parlamentară este un instrument util pentru mobilizarea unei reevaluări a poziţiei Guvernului austriac în acest dosar.

Administratie

Șofer ucrainean, cercetat după ce ar fi oferit 150 de euro unui polițist de frontieră

Publicat

pe

De

Un cetățean ucrainean este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. Potrivit Gărzii de Coastă, acesta ar fi urmărit să obțină permisiunea de a intra în țară cu un autocamion a cărui remorcă nu avea ITP valabil.

Neregulă depistată la controlul de frontieră

Cetățeanul ucrainean s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul autocamionului. În timpul verificării documentelor, polițistul de frontieră a constatat că remorca nu deținea un certificat de inspecție tehnică periodică valabil.

Polițistul a refuzat banii și a sesizat autoritățile

Conform informațiilor transmise de Garda de Coastă, șoferul i-ar fi oferit polițistului 150 de euro pentru a-i permite să-și continue deplasarea. Agentul a refuzat suma și l-a informat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

A fost formulat un denunț, iar parchetul competent a fost sesizat. Cercetările continuă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Patru cetățeni turci, depistați după ce ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au identificat patru cetățeni turci care se aflau în zona de graniță fără să-și poată justifica prezența.

Observați cu ajutorul echipamentelor de supraveghere

Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, agenții au observat cele patru persoane în timp ce se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia, folosind mijloace de supraveghere pe timp de noapte.

Polițiștii au intervenit și i-au depistat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, pe teritoriul României.

Cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei

Cei patru au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În urma acestora, s-a stabilit că sunt cetățeni turci și că ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Bugetele pentru urgențe și pacienții critici, suplimentate cu 230 de milioane de lei

Publicat

pe

De

Ministerul Sănătății alocă fonduri suplimentare programelor pentru ATI, AVC și infarct, precum și Unităților de Primiri Urgențe

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat suplimentarea bugetelor pentru domeniile considerate prioritare cu încă 230 de milioane de lei. Din această sumă, 100 de milioane de lei sunt alocate Acțiunilor Prioritare, programe care finanțează direct tratamentul pacienților critici din spitale.

Potrivit ministrului, 60 de milioane de lei din fondurile pentru Acțiunile Prioritare vor reveni unităților de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), 10 milioane de lei programului destinat pacienților cu accident vascular cerebral și 9 milioane de lei celui pentru pacienții cu infarct miocardic acut. Restul sumei va susține alte programe pentru afecțiuni grave.

Încă 130 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe

Bugetele Unităților de Primiri Urgențe (UPU) vor fi suplimentate cu 130 de milioane de lei, peste cele 150 de milioane alocate cu două săptămâni înainte, a precizat Rogobete.

Ministrul a afirmat că fondurile urmăresc să asigure medicamentele și materialele sanitare necesare în UPU și în secțiile care tratează pacienți în stare critică.

Ministrul: alocările ajung la nivelul propus la începutul anului

Alexandru Rogobete a declarat că, prin noile suplimentări, finanțarea ajunge la nivelul solicitat de Ministerul Sănătății la începutul anului. El a mulțumit personalului medical și a transmis că ministerul monitorizează situația din spitale pentru a sprijini furnizarea promptă a serviciilor medicale.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv22 de ore ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv22 de ore ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv22 de ore ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv2 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv3 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura

De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...

Exclusiv5 zile ago

Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”

În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...

Exclusiv5 zile ago

2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China

Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...

Exclusiv6 zile ago

M.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă

De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani...

Exclusiv7 zile ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusiv7 zile ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv