Connect with us

Administratie

„Consolidarea dialogului dintre stat și culte este parte a unui demers firesc în orice societate democratică”

Publicat

pe

„M-am bucurat să mă revăd cu reprezentanții cultelor religioase din România și să continuăm colaborarea pe care am considerat-o mereu prioritară și ale cărei rezultate sunt cuantificabile și astăzi.
În fața provocărilor legate de dinamica economică și geopolitică, educația tinerilor și dilemele etice ale evoluției tehnologice, avem nevoie de perspectiva și experiența cultelor pentru a formula răspunsuri eficiente. Fie că discutăm despre combaterea fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor sau răspunsuri prompte la discursul instigator la ură, soluțiile noastre trebuie să fie înrădăcinate în valori comune, precum toleranță și înțelegere.
I-am asigurat pe toți cei prezenți că, alături de colegii din coaliția de guvernare, vom acorda o atenție deosebită proiectelor inițiate de cultele religioase, parteneri esențiali în construcția binelui social.”, a transmis președintele PNL, președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

Administratie

Educație rutieră pentru viitor: Ghiduri de educație rutieră pentru elevi, realizate de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației

Publicat

pe

De

Împreună pentru siguranța copiilor în trafic

Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educației, a publicat trei Ghiduri de educație rutieră dedicate învățământului primar, gimnazial și liceal. Această inițiativă face parte din eforturile continue de a crește siguranța rutieră și de a reduce numărul de accidente și victime pe drumurile din România.

Începând de astăzi ghidurile sunt disponibile pentru a fi descărcate, gratuit, pe site-ul Ministerului Educației, secțiunea Educație Rutieră (https://edu.ro/educatie-rutiera ).

Ghiduri adaptate pentru fiecare nivel de învățământ

Ghidurile sunt structurate pentru a corespunde nevoilor și nivelului de înțelegere al copiilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. Acestea includ exemple concrete, jocuri didactice și fișe de lucru care pot fi utilizate atât de profesori, cât și de părinți. Designul atractiv și limbajul accesibil fac informațiile ușor de înțeles și de reținut de către elevi.

Unul dintre principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne este creșterea gradului de siguranță rutieră și scăderea numărului de accidente și al numărului de persoane decedate sau rănite grav în urma accidentelor rutiere, astfel că siguranța în trafic presupune eforturi comune, concrete și pe termen lung.

Implicarea activă a profesorilor și părinților

Încurajăm toți profesorii să se implice activ în promovarea educației rutiere, dat fiind rolul lor esențial în formarea unei conduite preventive în trafic. Prin intermediul ghidurilor, elevii vor învăța nu doar regulile de circulație, ci și importanța conștientizării pericolelor și adoptării unui comportament responsabil, indiferent de rolul pe care îl au în trafic: pietoni, pasageri, bicicliști sau conducători auto.

Acțiuni continue pentru siguranța rutieră

În paralel, sute de polițiști de la structurile de poliție rutieră acționează zilnic pentru a identifica și sancționa persoanele care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic prin comportamente imprudente. Măsurile luate împotriva acestor persoane sunt ferme, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii de la structurile de prevenire din toată țara desfășoară activități informativ-preventive pentru a prezenta consecințele nerespectării regulilor de circulație, mai ales în rândul copiilor.

Citeste in continuare

Administratie

Copiii din Ploiești, Pitești și alte orașe se pregătesc pentru ‘Dințișorii Veseli’. Cum poți primi vizita echipei?

Publicat

pe

De

dm drogerie markt și Colgate anunță lansarea unei noi ediții a campaniei „Dințișorii Veseli”, menită să aducă educație și veselie în grădinițele din Pitești, Ploiești, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu. Prin acest proiect, micuții din orașele menționate vor învăța importanța igienei orale într-un mod interactiv și captivant.

Grădinițele din orașele Pitești, Ploiești, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu sunt invitate să se înscrie în perioada 20-26 mai, completând un formular simplu pe site-ul https://www.dm-impreuna.ro/ro/dintisorii-veseli. Campania propriu-zisă se va desfășura între 10 și 14 iunie, când echipa dm și specialiștii în igienă orală vor vizita grădinițele selectate.

O nouă ediție, o nouă oportunitate pentru zâmbete sănătoase

„Dințișorii Veseli” este o inițiativă care promovează sănătatea dentară de la o vârstă fragedă, învățând copiii să acorde atenție igienei orale prin activități educative și distractive, importante în dezvoltarea unor obiceiuri care conturează evoluția lor. Prin parteneriatul cu Colgate-Palmolive, campania „Dințișorii Veseli” aduce resursele și suportul necesar pentru a transforma igiena orală într-un obicei plăcut și firesc.

În cadrul vizitelor, copiii vor fi întâmpinați de Crocodințilă, mascota preferată, și câte un stomatolog prietenos care le va prezenta tehnici de îngrijire a dinților, pe înțelesul lor. Fiecare copil va primi un ghiozdan cu surprize oferite de dm drogerie markt și Colgate, pentru a-i încuraja să-și mențină zâmbetul strălucitor și sănătos.

Importanța educației în igiena orală

Medicii stomatologi subliniază importanța educării copiilor încă de la o vârstă mică în privința îngrijirii dentare. Statisticile arată că România încă mai are loc de îmbunătățit în ceea ce privește sănătatea dentară, iar specialiștii sunt de acord că educația timpurie este una dintre cele mai bune opțiuni pentru îmbunătățirea situației.

Campanii precum „Dințișorii Veseli” contribuie semnificativ la schimbarea acestei situații. Prin învățarea obiceiurilor sănătoase de mici, copiii vor fi mai bine pregătiți să își mențină sănătatea orală pe termen lung.

Angajamentul dm drogerie markt

dm drogerie markt este dedicat să sprijine comunitatea prin inițiative care îmbunătățesc calitatea vieții. Prin „Dințișorii Veseli”, compania își reafirmă angajamentul față de sănătatea comunității și implicarea în educarea celor mici, promovând igiena orală ca o parte esențială a unui stil de viață sănătos.

Concernul dm drogerie markt este prezent pe piața de retail din Europa și este un partener activ în domenii precum îngrijire personală, frumusețe, dar și sănătate. La nivel național, dm drogerie markt desfășoară inițiative importante pentru comunitate, care inspiră un stil de viață sănătos în diverse domenii, încă de la intrarea pe piața românească.

 

Pentru mai multe informații și pentru înscrieri, vizitați site-ul campaniei, urmăriți dm drogerie

markt România pe Facebook: https://www.facebook.com/dm.Romania sau Instagram https://www.instagram.com/dm_romania/.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar în România, lanțul de magazine este prezent de 16 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 1600 de locuri de muncă și-a deschis peste 140 de magazine.

În urmă cu un an, dm a deschis în România și magazinul online, expansiunea companiei fiind în continuare una din priorități.

 

 

Citeste in continuare

Administratie

CONSILIUL JUDETEAN PRAHOVA ARE O CAMPIOANA LA FOTBAL FETE !/Mândria CONSILIUL JUDETEAN PRAHOVA!

Publicat

pe

De

Acs Prahova Ploiești campioană under 15 seria a 4 a FRF !
Au stat 15 etape pe locul 2 ! Ultima etapă locul 1!
Președintele știe să calculeze cum se căștigă titlul !
83 – 5 golaveraj ! Cel mai bun atac și cea mai bună apărare din România la under 15 din 28 echipe!
Aici sunt banii investiți cu cap și găndire profesionistă primiți de la Consiliul Județean Prahova pe legea 350 privind dezvoltarea fotbalului feminin !
Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

Coruptie la Prefectura Prahova/Devalizare de proporții prin vânzarea ilegala a peste 15 ha de teren/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (III)

Asa cum va dezvaluiam, in data de 09.05.2024, sub nr R33/459 a fost inregistrata plangerea penala la Parchetul de pe...

Exclusiv23 de ore ago

Brinzi Bogdan Florin , „bunul samaritean” care doreste schimbarea Orașului Comarnic/Conflict de interese si pacalirea bisericii si a enoriasilor

Brinzi Bogdan Florin  este un „bun samaritean” care timp de trei ani de zile, in calitate de consilier local, s-a...

Exclusiv23 de ore ago

Prahova, paradisul ilegalitatilor: spălare de bani, tranzacții fictive, intabulari ilegale, tunuri imobiliare, dosare penale blocate in sertar (I).

Intabularile ilegale din dosarul Fermei Dacilor și din escrocheria White Tower  au scos la iveala o practica generalizata in tot...

Exclusiv23 de ore ago

FSANP: „Răspundem înzecit la atac și sfidare. Dacă o considerați amenințare, luați-o ca atare!?/”Stați departe de abuzuri”

„FSANP s-a reîntregit. Sindicatele din Penitenciarele: Botoșani, Târgșor și Ploiești au făcut posibilă reîntregirea uneia dintre cele mai vizibilei și...

Exclusiv2 zile ago

Compromisul (in)justitiei prahovene versus Forţa Dreptei, Orban, vrăjitoria, clanul Fabian si „imaculatul” George Ionescu

Suspecții crimei de la Padina, scoși din închisoare de judecători! Compromisul (in)justitiei prahovene Curtea de Apel Ploiești a dispus saptamana...

Exclusiv2 zile ago

Politia Locala Ploiesti utilizata in campania electorala a PSD-istului Andrei Volosevici

Dupa ce Andrei Volosevici a facut presiuni asupra liderilor de sindicat din TCE pentru a face declarații publice de susținere...

Exclusiv3 zile ago

„În urmă cu doar câțiva ani – și ca să fiu mai exact, cam până la Guvernul Câțu – opțiunea tinerilor pentru structurile MAI se afla undeva după Facultatea de Drept sau Medicină.”

Motivele erau evidente pentru oricine: în ciuda vieții cazone și a restricțiilor specifice, tânărul avea perspectiva unui loc de muncă...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești câmp de război!

Nu mai este nimic de mirare. Totul se poate întâmpla în Penitenciarul Ploiești manageriat de comisarul șef Valentin Matei. In...

Exclusiv5 zile ago

Structurile din ordine si aparare ( MAI, MAN, SRI, etc) pot sa faca demersuri pentru acordarea cu textele directivei europene pe salarizare/7 iunie 2026 este doar termenul final de executare!

A fost publicata si a intrat in vigoare cea mai importanta directiva europeana pe salarizare din ultimii 10 ani si...

Exclusiv5 zile ago

Swinging-ul politic si protectia „divina” pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata din Prahova (I)

Pe noi, cei de la Incisiv de Prahova ne intriga aceasta secventa de subminare a economiei nationale, inca de pe...

D.N.A.6 zile ago

Coruptie la Prefectura Prahova/Un nou dosar penal/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (II)

Asa cum va dezvaluiam, in data de 09.05.2024, sub nr R33/459 a fost inregistrata plangerea penala la Parchetul de pe...

Exclusiv6 zile ago

Elevii Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina au rămas fără pista de atletism iar normele de securitate la incendiu și iscirizare sunt încălcate!

Aceasta a fost distrusă în timpul lucrărilor la o sală de sport. Din această cauză, elevii sunt nevoiți acum să...

Exclusiv6 zile ago

Se confirmă faptul că răzbunările maleficului Ilie Marian au avut ca scop mazilirea directorului adjunct de la Penitenciarul de Femei Ploiesti Târgșorul Nou

Spectacolul evadărilor din poliția penitenciară băștinașă ar putea descalifica orice țară europeană de pe podiumul rușinii. Cu toate acestea, Franța...

Exclusiv6 zile ago

Din cauza unor judecatoare din TMB-Sectia contencios administrativ care aveau soti pilosi, cu influenta in PSD, s-a modificat in 2018, art 10 din legea 554/2004, astfel incat sa poata fi distruse dosarele colective ale sindicatelor

Cautand prin niste hotarari judecatoresti mai vechi, am dat de urmatoarea explicatie ( vezi foto) data de un judecator din...

Exclusiv6 zile ago

Raze de Soare ascunse prin municipiul Slobozia/Swinging-ul politic similar celui de la municipiul Ploiesti?

Dragos Soare este actualul primar al municipiului Slobozia care in anul 2023 recunostea public ca “i-a fost teribil de greu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv