Administratie
Eliminarea discrepanţelor salariale din domeniul cultural, obiectiv transpus în practică de PNL
Priorităţile Partidului Naţional Liberal în exerciţiul actualei guvernări sunt legate nu doar de aplicarea reformelor instituţiilor statului, dezvoltarea sustenabilă a ţării şi implementarea fără sincope a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ci şi de atingerea altor obiective importante, care vizează eliminarea anumitor inechităţi care încă lezează viaţa românilor.
Din această perspectivă, ministrul PNL al culturii a demarat o serie de acţiuni concrete, referitoare la definitivarea cadrului normativ al domeniului, sprijinirea programelor culturale strategice, precum şi finanţarea unor sectoare şi obiective culturale esenţiale pentru România.Unul dintre aceste proiecte, aflat în stadiu de aplicare de către conducerea liberală a Ministerului Culturii, se referă la crearea unui cadru salarial optim în domeniul cultural.Fără îndoială, progresul este indisolubil legat de profesionismul oamenilor din toate domeniile de activitate, iar cultura nu face excepţie.În consecinţă, conducerea Culturii a elaborat un proiect de act normativ, în scopul corectării inechităţilor salariale şi încurajării rămânerii în acest sector a celor mai buni specialişti.Astfel, noul proiect legislativ al salarizării, agreat deja de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, va determina corecturile salariale mult aşteptate de profesioniştii din domeniul cultural, pe bună dreptate nemulţumiţi de discrepanţele existente. Prin acest demers, vor fi eliminate în totalitate diferenţele nejustificate în ceea ce priveşte salarizarea dintre instituţiile naţionale culturale şi cele aflate în subordinea autorităţilor locale.Nu în ultimul rând, eficientizarea activităţii instituţiilor statului trebuie realizată prin prisma reducerii cheltuielilor bugetare, însă în urma discuţiilor dintre ministerele decidente s-a luat hotărârea de a nu fi afectat în niciun fel sectorul cultural.Pe de altă parte, în perioada următoare va continua implementarea proiectelor finanţate prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, având drept scop refacerea infrastructurii culturale din România, între aceste investiţii importante figurând Teatrul Naţional şi Opera Română din Cluj-Napoca.Sunt convinsă că, alături de educaţie şi sănătate, cultura reprezintă un pilon substanţial al evoluţiei democraţiei şi al statului de drept, deoarece fără perpetuarea proiectelor culturale naţionale nu am avea viitor şi ne-am pierde identitatea naţională, a declarat doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL).
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



