Administratie
Poliţiştii de frontieră au depistat 77 cetăţeni din mai multe state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean ceh și unul român, primul conducând o autoutilitară înmatriculată în Cehia, cel de-al doilea, un ansamblu rutier înmatriculat în România. Vehiculele transportau piese auto și frigidere pentru societăți comerciale din Austria și Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 69 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 42 de persoane.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Sri Lanka și Nepal), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu și Vărșand au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, în apropierea liniei de frontieră, opt persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectoarelor pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Etiopia și India, intrați legal în țara noastră.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun, mai transmite sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Falsa autospecială și lecția costisitoare: un tânăr vrea vizibilitate de polițist, se trezește cu amendă și permisul suspendat
Administratie
Lovitură pentru contrabandiști: Peste un sfert de milion de tigarete, confiscate la granița Giurgiu
Administratie
Sprijin real pentru viețile fragile: Ministerul Sănătății accelerează strategia națională de ingrijiri paliative și la domiciliu
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?



