Connect with us

Actualitate

Declarația Comună a celui de-al VIII-lea Summit al Inițiativei celor Trei Mări (București, 6-7 septembrie 2023)

Publicat

pe

Noi, Președinții și reprezentanții la nivel înalt ai celor douăsprezece state participante la Inițiativa celor Trei Mări (I3M) – Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România, Republica Slovacă și Republica Slovenia – reuniți la București, la 6-7 septembrie 2023, cu ocazia Summitului și Forumului de Afaceri ale I3M, găzduite pentru a doua oară de România:

a) Reafirmând angajamentul nostru consolidat și recunoscând progresele înregistrate de țările noastre în avansarea unei viziuni comune privind I3M ca un cadru eficient de cooperare pentru a promova reziliența și prosperitatea noastre strategice colective, bazate pe rețele de infrastructură solide și de încredere;

b) Recunoscând faptul că evoluțiile tangibile în regiunea I3M, demonstrate de volumul considerabil de investiții publice și private în infrastructura energetică, de transport și digitală, începând din 2016, reprezintă o dovadă concretă a maturității politice și economice a Inițiativei;

c) Recunoscând potențialul economic al regiunii în ceea ce privește infrastructura de conectivitate, politica industrială, diversificarea și scurtarea lanțurilor de aprovizionare și necesitatea de a continua investițiile utilizând o gamă completă de surse de finanțare, inclusiv prin bugetele naționale, fondurile UE și instrumentele financiare, cum ar fi primul Fond de Investiții I3M și potențialul parteneriat public-privat, confirmând astfel semnalul politic puternic ce vizează consolidarea rezilienței noastre economice;

d) Fiind profund preocupați de volatilitatea tot mai mare a mediului de securitate ca urmare a războiului de agresiune neprovocat, nejustificat și ilegal pe care Federația Rusă continuă să îl ducă împotriva Ucrainei, precum și a războiului său hibrid, care provoacă un lanț de efecte perturbatoare la nivel mondial, inclusiv asupra lanțurilor de aprovizionare, a dezvoltării economice și a coerenței energetice;

e) Condamnând ferm actele ilicite și iresponsabile ale Federației Ruse, care pun în pericol securitatea și stabilitatea europeană și globală, și care subminează totodată ordinea internațională bazată pe reguli;

f) Subliniind impactul războiului neprovocat și ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra regiunii I3M, care aduce noi provocări pentru continentul european și dincolo de acesta;

g) Denunțând presiunile hibride sistematice cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, care includ încercări de subminare a ordinii constituționale și acțiuni virulente de destabilizare comise de Federația Rusă;

h) Conștientizând necesitatea de a redefini relația cu o vecinătate europeană reconfigurată geopolitic, ca urmare a războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul extinderii Uniunii Europene într-un orizont previzibil;

i) Recunoscând rolul strategic al Inițiativei ca platformă politică, economică și de conectivitate consacrată pentru consolidarea conectivității regionale și construirea interconexiunilor strategice de infrastructură a rețelelor de transport, energetice și digitale pe axa Nord-Sud, care sunt de o importanță critică pentru reziliența și prosperitatea statelor participante, a regiunii și a Europei în ansamblu;

j) Recunoscând necesitatea de a consolida în continuare și de a reafirma capacitatea I3M de a promova în mod eficient obiectivele sale comune și de a valorifica oportunitățile de cooperare în noile domenii emergente în cadrul pilonilor I3M, într-un context geopolitic puternic contestat și în schimbare;

k) Încrezători că o prezență investițională și financiară sporită a Statelor Unite în regiunea I3M, precum și un angajament coordonat în dezvoltarea unei infrastructuri regionale rezistente și a unor lanțuri valorice critice sunt catalizatori pentru legături mai puternice, care facilitează obiectivul unui parteneriat transatlantic consolidat;

l) Recunoscând faptul că statele participante la I3M contribuie la o Uniune Europeană eficientă și coezivă și reprezintă un pilon de legătură pentru strategia Global Gateway a Uniunii Europene de promovare a unor conexiuni durabile și de încredere la nivel mondial și recunoscând potențialul de a obține un nivel înalt de sinergie între proiectele I3M și Global Gateway în vecinătatea Uniunii Europene;

m) Reafirmând angajamentul de a dezvolta rețelele transeuropene de energie, digitale și de transport de-a lungul axei Nord-Sud ca factori importanți, ce ajută statele participante la I3M să consolideze Piața Unică a Uniunii Europene să își promoveze interesele industriale, precum și să obțină o mai mare coeziune și să își stimuleze creșterea economică;

n) Recunoscând rolul esențial al sectorului privat și al instituțiilor financiare în asigurarea succesului în atingerea obiectivelor I3M;

o) Subliniind faptul că întărirea securității energetice, diversificarea rutelor și a surselor de aprovizionare în întreaga regiune, angrenarea surselor regenerabile de energie, împreună cu eficiența energetică și o tranziție echitabilă către un sector energetic durabil și neutru din punct de vedere climatic sunt prioritățile noastre de importanță maximă, așa cum acestea sunt reflectate în Declarațiile Comune ale Summiturilor anterioare;

p) Salutând rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite intitulată „Consolidarea rezilienței globale și promovarea dezvoltării durabile prin intermediul conectivității infrastructurii regionale și interregionale”, adoptată la 26 aprilie 2023, care angajează toate țările în îmbunătățirea conectivității infrastructurii ca mijloc de consolidare a rezilienței la crize viitoare și încurajează continuarea și avansarea cooperării regionale în acest sens, în special în ceea ce privește îmbunătățirea conectivității infrastructurii de transport, energetice și digitale, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă în domeniile științei, educației, tehnologiei și inovării;

q) Angajându-ne să consolidăm în continuare rolul Inițiativei în construirea conectivității infrastructurii regionale și inter-regionale și, în acest sens, dezvoltarea de noi parteneriate internaționale și consolidarea celor existente, precum și promovarea schimbului de experiență;

r) Subliniind rolul critic al sistemelor de infrastructură în asigurarea furnizării de bunuri și servicii esențiale și recunoscând necesitatea de a spori capacitatea de adaptare a sistemelor de infrastructură și de a reduce riscul de eșec în cascadă al infrastructurii în caz de dezastre și conflicte;

s) Reiterând că I3M este deschisă cooperării cu țările din afara UE, care se angajează să respecte valorile și principiile fundamentale ale Uniunii Europene;

t) Reamintind Declarațiile comune ale Summiturilor I3M și bazându-ne pe rezultatele solide ale Summiturilor anterioare de la Dubrovnik (2016), Varșovia (2017), București (2018), Ljubljana (2019), Tallinn (2020), Sofia (2021) și Riga (2022);

u) Reafirmând scopul și obiectivele inițiale ale I3M de a sprijini cooperarea între statele participante, pe baza apartenenței acestora la Uniunea Europeană, în sectoarele energiei, transporturilor și digital, pe baza deciziilor consensuale ale statelor participante;

Prin prezenta, declarăm următoarele:

1. Salutăm participarea la nivel înalt la noua ediție a Summitului și a Forumului de Afaceri I3M de la București a partenerilor strategici ai I3M – Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii și Republica Federală Germania – precum și a invitaților noștri speciali: Franța, Republica Elenă, Republica Moldova, Japonia, Republica Turcia, Ucraina, Regatul Unit, precum și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

2. Salutăm sprijinul acordat viziunii și obiectivelor operaționale urmărite de I3M din partea unor țări like-minded, precum Franța, Japonia, Republica Turcia și Regatul Unit, precum și a unor instituții și întreprinderi publice și private din regiunea I3M și din afara acesteia.

3. Reafirmăm importanța Inițiativei pentru consolidarea rezilienței regiunii prin îmbunătățirea conectivității. După un an și jumătate de la începutul războiului brutal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și de la tulburările geopolitice pe care acesta le-a generat, a fost dovedită validitatea conceptului I3M și urgența punerii în aplicare a obiectivelor sale.

4. Salutăm Republica Elenă în calitate de cel de-al 13-lea stat participant la I3M, ceea ce consolidează Inițiativa și îi sporește considerabil potențialul ca platformă pentru îmbunătățirea dezvoltării economiei, a conectivității infrastructurilor de transport, energetice și digitale pe axa Nord-Sud și pentru consolidarea coeziunii UE.

5. Reiterăm condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU, în cei mai fermi termeni posibili. Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea și integritatea teritorială ale acesteia, în fața consecințelor devastatoare ale războiului Rusiei împotriva țării și a poporului său. Reiterăm faptul că Rusia trebuie să își retragă imediat și necondiționat toate forțele militare și echipamentele din Ucraina. Ne menținem angajamentul de a oferi sprijin continuu Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Subliniem faptul că toți cei care au comis crime de război și alte crime foarte grave, inclusiv crima de agresiune în Ucraina, vor fi trași la răspundere. Ne angajăm să jucăm un rol-cheie în reconstrucția Ucrainei, ținând seama în mod corespunzător de toate eforturile depuse la nivelul UE și la nivel internațional.

6. Recunoaștem, de asemenea, eforturile depuse de Republica Moldova pentru a rezista presiunilor tot mai mari, într-o realitate geopolitică și geoeconomică schimbată în mod dramatic și salutăm această țară ca stat participant asociat la I3M, alături de Ucraina, și așteptăm cu interes consolidarea și diversificarea cooperării noastre în cadrul unor proiecte comune pentru a promova interconectarea strategică în regiunea I3M și cu vecinii din Europa de Est, facilitând astfel integrarea acestora în UE. Salutăm, de asemenea, acordarea statutului de țară candidată la UE Ucrainei și Republicii Moldova. Recunoaștem angajamentul și eforturile substanțiale ale Ucrainei și Republicii Moldova de a îndeplini condițiile necesare în procesul de aderare la UE și încurajăm ambele țări să continue pe calea reformelor, inclusiv pe baza recomandărilor Comisiei de la Veneția. Vom continua să sprijinim aceste țări pe calea aderării lor la UE.

7. Recunoaștem potențialul I3M de a completa politicile UE în ceea ce privește aducerea Balcanilor de Vest, a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei mai aproape de UE, pe baza meritelor și a valorilor comune, inclusiv prin implicarea acestor țări în implementarea proiectelor de infrastructură regională ale I3M, investind astfel în interconectivitate, în extinderea coridoarelor UE în domeniul energiei, al transporturilor, al tehnologiei digitale și al telecomunicațiilor și în accelerarea tranziției verzi. Salutăm, de asemenea, acordarea statutului de țară candidată la UE Bosniei și Herțegovina și desfășurarea primelor Conferințe Interguvernamentale cu Albania și Macedonia de Nord. Reiterăm un mesaj puternic de sprijin și încurajare a aspiranților la UE pentru continuarea reformelor pe calea aderării la UE.

8. Subliniem importanța dezvoltării cooperării în cadrul Inițiativei cu partenerii strategici: Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii și Republica Federală Germania și încurajăm creșterea rolului acestora în realizarea obiectivelor comune ale Inițiativei. Din această perspectivă, reiterăm determinarea noastră de a acționa în deplină sinergie cu strategiile-cheie ale UE, cum ar fi Strategia de Securitate Economică, Strategia Industrială a Pactului Verde European, Deceniul Digital și strategia Global Gateway, precum și de a rămâne angajați în favoarea obiectivului principal de consolidare a parteneriatului transatlantic, ca mijloc de consolidare în continuare a Inițiativei.

9. Reafirmăm că o consolidare a rezilienței infrastructurii cu dublă utilizare în regiune, pentru o mobilitate civilă și militară sporită pe axa Nord-Sud, în conformitate cu Planul de acțiune al UE privind mobilitatea militară, reprezintă un obiectiv politic, precum și o investiție responsabilă în viitorul nostru sigur.

10. Salutăm lista scurtă revizuită de proiecte prioritare I3M de interconectare în cele trei domenii cheie – transport, energie și digital – cu obiectivul de a spori eficiența sprijinului politic pentru aceste proiecte, inclusiv la nivelul UE. Raportul de progres al proiectelor 2023 oferă o platformă transparentă și evidențiază proiecte prioritare I3M.

11. Subliniem faptul că implicarea și sprijinul financiare al Statelor Unite în punerea în aplicare a proiectelor strategice de conectivitate regională sunt esențiale în actualul mediu geopolitic, acționând ca un factor crucial pentru succesul interconectării strategice, al diversificării energetice și al realizării generale a obiectivelor I3M.

12. Continuăm să încurajăm partenerii strategici, guvernele interesate, băncile de dezvoltare, instituțiile financiare internaționale și investitorii privați să împărtășească obiectivele, viziunea politică și scopurile Inițiativei, pentru a sprijini finanțarea proiectelor strategice ale I3M. Invităm toate părțile interesate să coopereze în vederea atragerii mijloacelor financiare necesare pentru punerea în aplicare a acestor proiecte.

13. Salutăm implicarea, sprijinul și interesul instituțiilor și organizațiilor europene și internaționale, și anume Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în activitățile I3M, inclusiv prin participarea la nivel înalt a acestora la Summitul de la București din 2023, și convenim să continuăm să lucrăm la soluții inovatoare pentru armonizarea finanțărilor în vederea sprijinirii dezvoltării infrastructurii majore necesare în regiune.

14. Susținem obiectivul celei de-a cincea ediții a Forumului de Afaceri I3M – care a evoluat acum într-un instrument central al Inițiativei, după lansarea sa în cadrul Summitului de la București din 2018 – de a promova noi oportunități de investiții, susținând astfel realizarea obiectivelor politice cheie ale I3M.

15. Constatăm cu satisfacție că Fondul de Investiții I3M (3SIIF) a făcut noi alocări de investiții pentru proiecte de infrastructură în țări I3M, cum ar fi Republica Bulgaria, Republica Polonă și România.

16. Salutăm evoluția dinamică a Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări, care, cu o viteză excepțională, la trei ani de la operaționalizare, a investit în sectoarele energetic, digital și al transporturilor în regiunea celor Trei Mări, dovedindu-și capacitatea de a dezvolta proiecte care să contribuie la creșterea capacității regenerabile în mixul energetic regional, să sporească securitatea și independența aprovizionării cu energie, precum și interconectivitatea digitală și a transporturilor în regiunea celor Trei Mări. Până în prezent, 3SIIF a sprijinit cinci proiecte, cu o valoare aproximativă de 6 miliarde EUR, urmând ca în curând să fie anunțate încă două proiecte.

17. Recunoaștem existența a numeroase oportunități de investiții atractive în portofoliul 3SIIF și succesul Fondului de Investiții inițial. Încurajăm cu tărie crearea unui vehicul financiar sucesor, bazat pe succesul predecesorului său și alți sponsori de bază ai 3SIIF să se alăture, ca acțiune rapidă de atenuare a provocărilor macroeconomice din regiune, direcționând investițiile către un fond de infrastructură sucesor, orientat spre investiții verzi, și continuând să atragă resurse pentru finanțarea unei game vaste de proiecte în întreaga regiune I3M. De asemenea, luăm act de intenția de a lansa un Fond de Inovare I3M care ar putea răspunde nevoilor crescânde de investiții în proiecte inovatoare transfrontaliere, ar putea să aloce mai multe investiții în progrese tehnologice și să consolideze ecosistemul de inovare din întreaga regiune I3M, în conformitate cu prioritățile europene pentru o tranziție economică durabilă și avansată din punct de vedere tehnologic.

18. Ne reafirmăm angajamentul de a lucra împreună pentru conectivitate în domeniul științei, al educației, al tehnologiei și al inovării, pentru a asigura o dezvoltare viitoare mai durabilă pentru regiunea Inițiativei celor Trei Mări.

19. Ne exprimăm disponibilitatea de a dezvolta proiecte inovatoare pentru o infrastructură regională rezilientă, inclusiv cu invitații speciali, precum și de a contribui pe bază de voluntariat la finanțarea tehnologiilor și la implementarea surselor regenerabile de energie, așa cum sunt acestea reflectate în Declarațiile Comune ale Summiturilor anterioare.

20. Ne angajăm să consolidăm reziliența și securitatea cibernetică a regiunii noastre pentru a sprijini dezvoltarea interconectărilor de infrastructură strategică și a rețelelor și serviciilor digitale între țările noastre, printr-o cooperare sporită și prin încurajarea implicării active a mai multor părți interesate, a participanților de încredere din lanțul de aprovizionare și a furnizorilor de servicii, în special a celor locali. În cadrul acestui proces, vom susține și promova în mod activ principiile unui mediu deschis, sigur, stabil, accesibil și pașnic în domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor, precum și regulile, normele și principiile unui comportament responsabil al statelor în spațiul cibernetic.

21. Salutăm angajamentul Republicii Lituania de a găzdui următorele Summit și Forum de Afaceri I3M în 2024 și al Ungariei de a găzdui Summitul și Forumul de Afaceri în 2025.

 

Actualitate

Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.

Infuzia de capital și viziunea strategică

„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.

Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională

În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.

Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă

Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.

Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?

Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.

Citeste in continuare

Actualitate

Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec

Publicat

pe

De

Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.

Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice

Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.

GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”

Incertitudine în fața amenințărilor moderne

Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.

Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.

Miliarde investite, costuri viitoare neclare

Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.

Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.

Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră

În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.

Recomandări pentru o redresare urgentă

GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:

  1. Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
  2. Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
  3. Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
  4. Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
  5. Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
  6. Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”

Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.

SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”

Citeste in continuare

Actualitate

Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție

Publicat

pe

De

Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.

Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert

SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.

Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială

O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.

Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență

Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.

O cursă contra cronometru și contra adversarilor

Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv21 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv21 de ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv21 de ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv21 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv21 de ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv21 de ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv