Administratie
Performanţa într-o profesie se obţine prin muncă, discipină și hotărâre
Aceasta este reţeta după care se ghidează tinerii ofiţeri din Batalionul 280 Infanterie Mecanizată Căpitan Valter Mărăcineanu din Focşani.
Exerciţiul Saber Guardian 23 a fost unul extrem de complex. Dincolo de rezultatele obţinute, am vrut să aflu din secretele reuşitei celor din Batalionul 280 Infanterie Mecanizată, una dintre structurile etalon ale Brigăzii 282 Blindată, mai ales că văzusem în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan foarte mulţi militari tineri. Hotărâţi, implicaţi la maxim în ceea ce aveau de făcut, ei şi-au dat unul dintre examenele carierei de lideri de microstructuri pe perioada de desfăşurare a exerciţiului multinaţional Saber Guardian 23.
Locotenentul Cătălin Damian este comandant de companie. De loc din Buzău, s-a hotărât să vină în armată alături de mai mulți prieteni, însă doar el a fost admis la Academia Forțelor Terestre, pe care absolvit-o în anul 2017. A venit în Batalionul 280 Infanterie Mecanizată și aici a rămas.
A participat la o misiune în Afganistan. Consideră că a avut o opțiune bună, fiindcă a luat totul de la zero și a început în forță. A fost implicat în toate exercițiile din poligonul Smârdan.

Am militari tineri în subordine, care asimilează rapid informațiile necesare și pe care mă pot baza tot timpul. Mă bucur că rămân în sistem, creștem ca valoare pas cu pas și nu suntem nevoiți să pregătim alți militari, la anumite perioade de timp. A avea un militar instruit depinde mult de fiecare individ. În medie, consider că în șase luni de instruire constantă duc la un nivel bun de pregătire. Avem acum condiții optime pentru a învăța și a fi instruiți.
Locotenent Cătălin Damian
Se declară mulțumit că are ocazia de a participa la asemenea activități, pentru că în astfel de situații se poate observa cel mai bine nivelul de instruire. De asemenea, un plus al acestui aspect este reprezentat de faptul că în poligon sunt toți militarii prezenți și pot fi evaluați obiectiv.
Există o diferență de atitudine asupa modului în care este percepută instrucția. Dacă în cazarmă militarii se gândesc și la problemele personale ce trebuie rezolvate la finalul programului, în poligonul Smârdan există o altă atitudine.
Programul de 24 de ore din 24, tot timpul petrecut alături de camarazii din grupă/pluton dezvoltă o atitudine apropiată de un mediu existent într-un conflict real. Am în companie mulți tineri, cu media de vârstă de 25 de ani, și mă bucur că se implică în pregătirea lor și le place ceea ce fac.
În cadrul exercițiului au participat la acțiuni directe cu militarii străini. Aveau în flancul drept militarii americani, în flancul stâng militarii italieni, iar în eșalonul doi militarii din Republica Moldova. Tot ce am exersat în cazarmă, am executat cu succes în Smârdan.
Ca urmare a acestor activități crește coeziunea grupului, iar militarii acționează corect în câmpul tactic, a spus locotenentul Cătălin Damian.
Sublocotenentul Diana Scoarţă ocupă funcţia de comandant pluton infanterie în cadrul Batalionul 280 Infanterie Mecanizată. Are 23 de ani şi a absolvit Academia Forţelor Terestre în anul 2022.
A ales batalionul din Focşani fiindcă este un loc propice de dezvoltare în carieră, după ce pe timpul practicii a fost alături de militarii vrânceni la un exerciţiu la Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu.
Subordonații săi au o medie de vârstă cu mult peste anii ei, unii cu bogată experiență internațională, alţii la început de drum în cariera armelor. A reuşit să îmbine experiența și tinerețea militarilor din pluton și să formeze o echipă.
Pentru sublocotenentul Diana Scoarţă trecerea de la mediul academic la comanda plutonului a fost bruscă, cu multe schimbări, dar personalul din batalion a sprijinit-o. Ştie că are multe de învăţat, inclusiv de la subordonaţi, dar şi-a format un stil propriu de conducere care până acum dă roade.

Contează să fii lângă subordonați, să participi cu ei, chiar și la cea mai mică activitate. Consider că pentru ei este important să fiu acolo. Am de învățat, pentru că încadrez funcția de puțin timp. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le știu și la un exercițiu important, oamenii experimentați mă ajută să înțeleg lucrurile mult mai bine. Trecerea de la teorie la practică este complexă. Studiez mult în timpul liber, încerc să am și clipele mele, dar să mă dezvolt și din punct de vedere profesional.
Sublocotenent Diana Scoarţă
Nu este uşor la 23 de ani să fii în fruntea unui pluton în ofensivă. Casca, vesta antiglonţ, cam 30 de kilograme, afară caniculă, praf mult, militari străini în stânga și în dreapta, trei mașini de luptă MLI-84 M Jderul și aproape 30 de subordonați ce așteptau să primească ordine de la liderul lor.
Am avut o mare satisfacție la finalul exercițiului. M-am bucurat foarte mult. Am avut un moment cu mine și am realizat ce am făcut și faptul că m-am descurcat. Da, poate că era loc și de mai bine, însă suntem aici să ne antrenăm și să devenim mai buni.
Am format o echipă şi am reușit să ne atingem obiectivele. Militarii știau ce au de făcut, doar că a fost nevoie de cineva care să-i coordoneze, să le spună că în momentul acela trebuie să execute o anumită acțiune.
Din punctul meu de vedere consider că a fost o experiență importantă și am învățat foarte multe lucruri, a afirmat sublocotenentul Diana Scoarţă.
Saber Guardian 23 a fost prima sa activitate importantă în calitate de comandant de pluton. Nu a fost ușor, dar a rămas cu o experiență frumoasă. A realizat că decizia de a veni la infanterie mecanizată a fost foarte bună.
I-a avut alături pe subordonații săi, care au sprijinit-o și a putut lua deciziile corecte și la timp. Cunoașterea militarilor din subordine este extrem de necesară pentru a-i pune la locul unde excelează în pregătire.
Locotenentul Alexandru Petercă este comandant de companie infanterie. A venit în Batalionul 280 Infanterie Mecanizată în 2017, după finalizarea studiilor. Este de loc din Iași, dar a preferat această unitate. A fost comandant de pluton, apoi a lucrat în statul major al batalionului și acum ocupă funcția actuală.

Batalionul 280 Infanterie Mecanizată este o structură care oferă foarte multe posibilități atât la nivel individual, cât și colectiv, din punct de vedere militar. Aș spune că este pe loc fruntaș în ceea ce înseamnă activități de instruire care sunt în beneficiul atât a funcțiilor de execuție, cât și a celor de comandă, fiind numeroase, dar mai ales complexe. Personal, am ales să vin în această structură deoarece aveam informații la acel moment că este pe un piedestal în rândul Forțelor Terestre ale armatei române și este un loc propice pentru a crește, pentru a oferi ofițerului o carieră de succes.
Locotenent Alexandru Petercă
A participat, în anul 2019, la o misiune în Afganistan, în 2020, la un curs de șapte luni în Statele Unite ale Americii și, în 2022, a îndeplinit o altă misiune internațională în Polonia.
Compania are o structură omogenă, întrucât militarii care încadrează funcțiile au multă experiență și o vârstă care a permis închegarea colectivului. În prezent, generațiile s-au mai schimbat. Au venit foarte mulți militari tineri care au mult de învățat de la cei experimentați.
După finalizarea etapelor de instruire și participarea la exercițiul Saber Guardian 23, pot afirma că pentru militarii cu experiență a fost o provocare cu impact mediu, mai ales că ei nu sunt ușor de surprins cu acțiuni și sarcini.
În schimb, pentru cei tineri care au venit în rândurile companiei, a fost o provocare mare pe mai multe linii de efort, atât mediul, să spunem de poligon care nu e deloc similar cu cel de acasă, activitățile intense de instruire, cât și condițiile de trai care sunt specifice acestui stil de viață, a afirmat locotenentul Petercă.
Ofițerul consideră că cel mai mare impact la instrucția din poligon îl reprezintă faptul că sunt împreună, pentru o perioadă mai lungă de timp. Integrarea se face la început și militarul rămâne concentrat și conectat la gândirea tactică.
Un alt punct important este coordonarea maşinilor de luptă, mai ales la nivel companie. Este o provocare, întrucât comunicarea nu se face în mod direct de la comandantul companiei către mașina respectivă, ci trece prin filtrul altor comandanți.
Este o forță, fără doar și poate, pe care locotenentul Petercă o are în mână, dar care vine cu o responsabilitate mare atunci când dă un anumit ordin.
Se simte timpul petrecut și investit pentru a transmite toate elementele și toate cunoștințele asimilate în anii de pregătire, atât în academie sau cursuri de formare.
Pot să spun că în momentul în care simți că treci prin toate etapele, când momentul de execuție ajunge să se potrivească cu cel de planificare, există un sentiment uriaș de recunoaștere, de satisfacție personală, a specificat locotenentul Alexandru Petercă. (L. Irimia).
Administratie
Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate
Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.
Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile
Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.
Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse
Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est
Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute
În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații
Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).
Administratie
Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală
Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.
Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență
Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.
Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori
Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:
- Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
- Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
- Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.
Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare
Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.
Administratie
Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică
Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.
Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat
Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.
Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:
- Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
- Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări
Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.
Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză
Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.
- A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
- A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
- A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
- A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.
Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență
Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 12 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!



