Actualitate
Generații formate submediocru și deja marcate de droguri, vor genera elite pe măsura lor
Nu voi vorbi nici despre mijloacele prin care s-au produs dramele din ultimele zile și nici măcar despre efectele acestora, cumplite la nivel personal și social și mimate și ineficiente la nivel instituțional. D-aia nu vorbim nici despre beizadele, polițiști indolenți sau autorități publice corupte și incompetente. Ci vorbim, fără „teorii ale conspirației” ci doar pe baza unor observații, despre ce cred că este cauza tuturor acestora, despre rădăcina răului.
Plecând de la definiția lui Rudolf von Jhering conform căreia „STATUL este entitatea care deține monopolul utilizării forței pe un anumit teritoriu”, vom încerca să identificăm „deținătorii monopolului utilizării forței” pentru a identifica deținătorii reali ai puterii și tipul statului nostru. Desigur, de jure, statul nostru este un „stat de drept”, „o democrație” în care separația puterilor în stat de tip Montesquieu, respectiv executivul, legislativul și puterea judecătorească, este reglementată chiar la art. 1 alineatul 4 din Constituție. Desigur…
Doar că de facto, situația reală e cu totul alta – cu toții știm, dar puțini avem curajul să o recunoaștem. Și, deși știu că îmi voi atrage și mai mulți dușmani, și mai multă „heităreală”, și mai multă cenzură, voi îndrăzni eu să fac o analiză crudă, la rece, a structurii reale de putere din România. De facto, în România, ca de altfel mai peste tot în lume, puterea nu este deținută și exercitată de deținătorii ei aparenți, ăia „emanați” din alegeri sau căștigători ai unor concursuri publice. Și nici „separația puterilor în stat” nu este una instituțională, ci este una de tip „castă” și respectiv „clan” sau „trib”.
În urma unei analize obiective bazată pe observații „empirice”, dezbrăcate de orice sloganuri, ipocrizii sau aparențe constituționale, structura de putere în statul este organizată în patru Caste, și anume: Casta conducătoare (sau a „sistemiștilor”), Casta executantă, Casta „preoțească” și Casta „simplilor cetățeni”. Să le luăm pe rând.
Casta conducătoare este acea castă care se află în mod real și continuu la putere indiferent de „schimbările politice” din România. Cea mai importantă „sub-castă”, din casta conducătoare, „Casta supremă”, o putem numi și a „sistemiștilor” deoarece aceștia, „oamenii sistemului”, sunt deținătorii reali ai puterii în stat, fiind comunicatorii i-mediați și direcți cu stăpânii reali ai acestei țări, și, pe cale de consecință, sunt deținătorii și al forței (al controlului violenței) și al informațiilor. Astfel, deciziile și soluțiile la problemele majore în stat le sunt comunicate direct șefilor SRI de către antena CIA din România, „decizia politică” fiind încunoștințată și „adoptată” abia mai târziu la Cotroceni sau în ceilalți „poli” de putere. De aceea în vârful castei conducătoare sunt ei, băieții „înstelați” din „pădure”.
Dar nu sunt singurii! Sub ei imediat în cadrul Castei conducătoare sunt „sub castele” bancherilor, a mărilor deținători de capitaluri, a deținătorilor „main stream mass-media” dar și a magistraților și a membrilor organismelor de control gen ASF, Consiliul Concurenței ANRE și altele asemenea. Între aceștia are loc adevăratul „check and balances”, ei fiind deținătorii reali ai puterii în mod continuu și neîntrerupt (spre deosebire de politicieni).
Desigur, și printre magistrați, jurnaliști sau chiar printre marii oameni de afaceri sunt și persoane integre și morale – eu însumi cunosc astfel de notabile excepții, motiv pentru care aceștia sunt marginalizați, când nu sunt eliminați fizic (cunoaștem cazuri celebre) – toate aceste excepții confirmând regula.
Desigur, printre membrii tuturor sub-castelor din Casta conducătoare sunt infiltrați membri din „Casta supremă” a sistemiștilor, pentru a se asigura că sub-castele nu atentează la puterea absolută a „castei supreme”, nu „defectează” sau nu încearcă să preia puterea absolută.
Ceea ce caracterizează activitatea membrilor acestei Caste este impunitatea și conectarea directă la banul public: bugetele serviciilor (alea știute) cresc continuu de la an la an (nu mai vorbim despre fondurile operative sau afaceri), bancherii prin împrumuturile date statului și prin dobânzile percepute de aceștia devin parte din bugetul național, marii afaceriști (atunci când nu sunt doar interpuși pentru afacerile „Castei supreme”) sunt conectați direct la banul public.
Cât despre MSM, sunt cei prin intermediul cărora „ingineria socială” descrisă de gen. SRI Anton Rog este pusă în aplicare: ei sunt cei care pun în aplicare indicațiile „castei supreme” prin care „noi putem să te determinăm, printr-un link, printr-un SMS, printr-un smishing, printr-un telefon pe care ți-l dăm, să faci o acțiune pe care noi dorim să o faci împotriva voinței tale. Da? Asta înseamnă ingineria socială: te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta. Aici e frumusețea.” (Anton Rog)… nu uitați nici sumele de bani care le-au fost plătite de stat în plandemie pentru propaganda plandemistă și nici propaganda Slava! din zilele astea.
Iar când ingineria socială nu funcționează întră în funcțiune „aplicarea forței statului” prin magistrați (exemplul tipic – LC Kovesi!), care, alături de membrii organismelor de control, ca „deținători ai monopolului utilizării forței” impun de o manieră discreționară voința Castei supreme. Uitați de legi, coduri și drepturi și libertăți – funcționează exclusiv „plicurile galbene”!Pentru această misiune fundamentală în exercitarea și păstrarea puterii, și membrii castei magistraților sunt remunerați în mod excepțional și sunt exonerați de orice răspundere reală (de aceea nici acum nu avem o lege a răspunderii magistraților!).
Desigur, ca în orice castă, lucrurile tind să se perpetueze pe linie genealogică, de aceea, de cele mai multe ori, descendenții oricăreia din sub castele Castei conducătoare vor rămâne fie în sub casta aia, fie într-alta din cele ale Castei conducătoare… și dacă „nu s-ar putea” în mod direct, măcar prin alianță. Și tot de aceea descendenții membrilor acestei Caste Conducătoare au de mult prea multe ori o impunitate inexplicabilă – și aici ne aducem de beizadeaua ucigașă care nu a fost oprită deși era drogată și nu avea toate actele mașinii… Totul se leagă!
Casta executanților este formată din participanții la „utilizarea și aplicarea forței”, participanți care nu au însă decizia primară, ci secundară, „derivată” în urma executării deciziilor Castei conducătoare. Ei sunt cei care doar formal, dar perfect legal, pot decide și exercita forța statului. În cadrul castei executanților găsim sub-casta politicienilor, sub-casta medicilor, sub-casta forțelor de ordine și subcasta militarilor.
Din subcasta politicienilor, cei cu oarecare putere de decizie și funcțiuni de putere efectivă (și nu decorative sau simbolice), coparticipanți ca auxiliari într-un grad minor la exercitarea puterii alături de cei din Casta Conducătoare sunt Primarii și Președintele țării. Da, doar ei! Restul, că sunt ei consilieri locali sau județeni, deputați, senatori, europarlamentari sau chiar miniștri, sunt simpli actori într-o piesă regizată de cei din Casta Conducătoare: cu cât e mai înaltă funcția, cu atât puterea personală efectivă a executantului e mai mică, semnificativ în acest sens fiind degetul ridicat de șeful de grup parlamentar sau tonele de hârtii care trebuiesc doar semnate de ministru, fiind elaborate de „aparatele de specialitate” de multe ori situate în Pădure.
De aceea în primării se decid de multe ori cine vor fi deputații și senatorii țării, de aceea dintre primari au fost „aleși” 2 din cei 4 președinți ai României, dintre care cel puțin unul a fost dovedit că făcea parte din Casta supremă cu numele special de Petrov. De aceea în primării este un nivel inimaginabil de putere personală (care poate fi etichetată oricând ca abuz în serviciu sau corupție – cazul Primăriei Popesti Leordeni fiind deja emblematic!).
De aceea fiul Primarului din Caracal (ca să ne inoarcem la actualitate) a putut avea depozitul ăla de GPL care a sărit în aer la Crevedia, depozit pe care nimeni altcineva în afara unui membru al Castei executanților nu l-ar fi putut avea.
În Casta executanților intră, pe lângă forțele de ordine și militari și subcasta medicilor, deși inițial am fost tentat să îi trec chiar în rândul Castei conducătoare. Aceștia, fără îndoială, în pandemie au avut un rol fundamental în implementarea politicilor de forță, a politicilor de stat (și nu de sănătate publică) de reducere a libertăților personale dar și de impunere a procesului de vaccinare.
Mă întreb acum dacă nu cumva majorările salariale ale doctorilor făcute cu 2 ani înainte de pandemie (la 1 martie 2018) au avut tocmai scopul de a-i fideliza în evenimentele absolut „accidentale” care s-au întâmplat în ani 2020-2022… în plus, cert este că asemenea magistraților, și răspunderea profesională a medicilor este una pur simbolică. Desigur, și aici trebuie să spun că și printre medici sunt Oameni care chiar au demnitate și curaj, care au ieșit și s-au opus dictaturii medicale și care au suportat consecințe… dar asta nu înseamnă că medicii, nu au devenit de cel puțin doi ani încoace participanți direcți la procesul de aplicare a puterii în calitate măcar de executanți, dacă nu cumva chiar de co-decidenți. Rămâne de văzut la „viitoarea pandemie”.
Casta preoților, căci aceasta chiar poate fi considerată o castă atâta vreme cât preoția se transmite de foarte multe ori (cel puțin la ortodocși) descendenților, este o castă pe care mi-aș fi dorit să o așez deasupra tuturor celorlalte, ca Brahmanii în India. Din păcate, controlul (uneori chiar „numirile” în funcție!) exercitate de cei din Casta Conducătoare și dependența financiară de cei din Casta executanților, îi situează pe preoți (indiferent de confesiune) pe Pen-ultimul loc în ierarhia Castelor.
Și Casta Preoților, de o manieră sau alta, este și aceasta participantă la actul de putere, exercitând totuși „constrângerea” de o manieră grațioasă, morală. Exemplul e simplu și e același: ce s-a întâmplat în pandemie – cu toate credințele și confesiunile!, atunci când nu a existat o opoziție clară față de măsurile abuzive ale puterii de îngrădire a ritului, de exercitare a convingerilor religioase ale cetățenilor (cu unei excepții absolut notabile, dar care nu fac decât să confirme regula). Pur și simplu Casta preoților, în covârșitoarea ei majoritate a executat dispozițiile Castelor Conducătorilor și Executanților, fapt care îi situează pe o treaptă evident acestora.
Casta „simplilor cetățeni”, a „capului de locuitor”, a „contribuabililor”, a „justițiabilor” a „pacienților”… este casta noastră, a tuturora, cei care muncim să întreținem și să prospere Castele de deasupra noastră, cele care „ne conduc” și care ne pot pedepsi dacă nu respectăm ordinele/dispozițiile/legile pe care ni le transmit ei. Nu intru în detaliu, știți cum e, imensa majoritate suntem în această ultimă și umilă castă. Suntem boii de povară, victimele de serviciu.
Problema se complică atunci când constatăm că, sub „imperiul” acestui sistem de caste s-a dezvoltat și un sistem de tip „clan” sau „trib”.Să luăm cel mai celebru: Grupul de la Cluj! Acolo de fapt este un clan, un trib!, în care se regăsesc toate castele mai sus menționate, pe același rang de putere și cu aceleași raportări inter-caste, dar care trib are și niște interese distincte, „de clan”. În tribul lor, membrii Castelor Conducătoare și Executante, speră să aibă o anumită preeminență asupra altor clanuri și triburi, cum ar fi alea de la Buzău, sau Teleorman, Craiova sau Constanța, preeminență care se manifestă în dreptul de a se înfrupta primii din firimiturile căzute de la masa stăpânilor din afară, cei care mănâncă aproape totul. De unde o rivalitate destructivă chiar și în cadrul acelorași caste. De unde nenorocirea generalizată.De unde starea în care se găsește România.
Și pentru a avea imaginea plenară a dezastrului în care ne găsim, voi lăsa aici la sfârșitul acestei lungi postări, și o observație cât se poate de justă a lui Bogdan Alexandru Duca: „Aș vrea să îmi pot convinge prietenii conspiraționiști că nu e nicio conspirație. E mai grav: este prostie.Suntem prinși într-un cerc vicios în care degenerarea societății alimentează degenerarea elitelor (academice, mass-media, politice) și acestea, la rândul lor, alimentează degenerarea societății.Pur și simplu suntem prizonieri ai unui circuit stupid, degenerat și degenerant.Generații formate submediocru și deja marcate de droguri, vor genera elite pe măsura lor. Și tot așa, până când vom colapsa. Și nu există decât soluții individuale, nu sociale, pentru a îți păstra un dram de luciditate.” Avem nevoie de o minune!
Dan Chitic
Actualitate
SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?
SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.
O nouă eră în monitorizarea spațială
Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.
Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.
O soluție proactivă pentru traficul orbital
SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.
Unde inovația intâlnește controversele
Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.
Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.
Limite și necesități ale unui sistem complet
Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.
Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”
În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



