Featured
Guvernul a cedat, oficial, Portul Constanța
Fermierii români sunt disperați. Traderii nu le mai cumpără marfa pentru că nu au unde să o mai ducă, având în vedere că Portul Constanța este blocat de ucraineni. Recolta a fost la jumătate față de un an normal, în condițiile în care inputurile s-au cumpărat la prețuri duble. Fondurile de investiții au început deja să cumpere pământurile și afacerile fermierilor români, în timp ce Guvernul de la București este ocupat cu slava Ucraina.
Anunțul dublării capacității de tranzit pentru cerealele din Ucraina, făcut chiar de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a lovit ca un trăznet pe fermierii români. Aceștia spun că o situație mai critică decât este acum pentru agricultura românească nu a fost niciodată. Recolta de grâu a fost 50% din cât se preconiza, iar la floarea soarelui și la rapiță, din producția care se realizează, fermierii își mai recuperează doar 30-40% din cheltuieli. Doar cei care au avut irigații își acoperă cheltuielile anul acesta, în rest, toți vor avea pierderi mari. Reprezentanții fermierilor amintesc faptul că până la sfârșitul lui iunie au fost temperaturi de aprilie și precipitații nu au fost până în iulie. Cea mai mare lovitură va fi la porumb, unde recoltele vor fi nu mici, ci extraordinar de mici, pentru că ploile au venit prea târziu.
”Sprijinul financiar de la UE și de la statul român nu a venit nici acum, dar așteptăm. Important este ca ucrainenilor să le meargă bine. Au cale liberă și toate danele din port sunt la dispoziția lor. Ei își desfășoară activitatea normal. Noi stagnăm, nu sunt mașini pentru transport și nici nu avem loc în port. Prețurile sunt la jumătate față de anul trecut, iar grija Guvernului este ca ucrainenilor să le meargă bine, că ce treabă are Guvernul României cu agricultura din România? Controalele la trasporturile ucrainene erau doar povești de prostit lumea, că nu s-a întâmplat nimic până acum. Ce controale să fie, atâta timp cât le-ai dat undă verde inclusiv în port și sute de camioane intră pe zi în România”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Prioritatea numărul unu a Guvernului
Traderii le spun fermierilor români că le-ar cumpăra marfa și le-ar da un preț mai bun, dar că nu au intrare în port, care este plin și nu au unde să ducă cerealele. În plus, în port nu le cumpără nimeni cerealele românești, pentru că se cumpără de la ucraineni. ”Prioritatea numărul unu a Guvernului României este ca agricultura din Ucraina să nu aibă de suferit, iar din cauza războiului pierderile fermierilor români sunt mai mari decât ale ucrainenilor. Săptămâna trecută la întâlnirea de la Galați, autoritățile române, cu SUA, Comisia Europeană și Republica Moldova, au dezbătut ore întregi să găsească soluții să salveze agricultura ucraineană, dar niciun cuvânt despre România. Nu vede nimeni dezastrul. De la Bruxelles tot dau ordine că trebuie să-i ajutăm pe ucraineni. Bine, atunci. Să ne despăgubească și ne ducem și noi să le cărăm marfa, dacă au așa multă. Am ajuns să credem că tot globul stătea în cerealele din Ucraina, e o exagerare. Vorbim de cerealele din Ucraina ca și cum Ucraina ar cuprinde două continente. Sunt niște chestii care bat la ochi. Peste tot Ucraina, cerealele din Ucraina. Dar câte cereale au? Și restul țărilor? Îmi spunea un coleg de la Teleorman acum două zile că la ei a venit un fond de investiții și a preluat tot. Ce a fost de cumpărat a cumpărat și în rest a luat în arendă. Alți colegi din țară vor să renunțe și să vândă. Aici s-a ajuns”, ne-a mai precizat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.
Nimic despre culoarele separate
Guvernul pare să fi abandonat grupul de lucru care urma să stabilească culoare speciale pentru Ucraina și culoare pentru fermierii români. De la Ministerul Agriculturii nu se aude nimic, nici despre cum vor fi ajutați fermierii români, nici despre banii pentru despăgubiri de la UE și de la statul român, care ar fi trebuit să vină de ceva vreme. Ministerul Agriculturii din România a devenit, iată, ministerul ucrainenilor. În fapt, grupul de lucru din Guvern se zbate acum să găsească soluții pentru a transporta cerealele din Ucraina, trădând interesele naționale.
Administratie
Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă
Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.
Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.
Sprijin pentru echipă și obiective clare
Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.
„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.
Performanța, în centrul atenției
Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.
Administratie
Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.
„Nu am pretins că este proiectul meu”
Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.
Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.
Întrebări despre implicarea lui Roșca
Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.
Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.
„Drumul este al prahovenilor”
Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.
El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.
Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie
În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.
Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.
În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.
Administratie
Întrerupere temporară a apei în mai multe zone din Breaza
HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că furnizarea apei potabile este întreruptă temporar în anumite zone ale orașului Breaza, după ce a fost identificată o defecțiune la o pompă de la Stația de Pompare Dorobanți 1.
Cinci străzi afectate
Întreruperea vizează străzile Dorobanți, Oradia, Pescăruși și Salcâmilor, precum și o parte a străzii Mureșului.
Intervenția poate dura până la ora 20:00
Potrivit companiei, intervenția este programată în intervalul 12:30–20:00, însă termenul ar putea fi prelungit, în funcție de evoluția lucrărilor. Echipele tehnice sunt mobilizate pentru remedierea defecțiunii și reluarea furnizării apei cât mai curând posibil.
HIDRO PRAHOVA S.A. le cere scuze abonaților pentru disconfort și le mulțumește pentru înțelegere.
-
Exclusivacum 3 zileÎn Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
-
Exclusivacum 5 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum 4 zile„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 4 zileDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 4 zileFlorin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
-
Exclusivacum 3 zileAcordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
-
Exclusivacum 2 zileInstanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)



