Anchete
Un proiect de “Ordonanta de Urgenta privind reglementarea unor masuri din domeniul pensiilor publice” a fost pus in dezbatere publica de Ministerul Muncii
În urmă cu cinci zile, Ministerul Muncii a publicat pe site -ul instituției o ordonanță de urgență, cu privire la valabilitatea de până la 1 septembrie 2023, a cadrului legal al condițiilor deosebite de muncă.
Iată OUG:
Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice
Având în vedere obligaţia angajatorilor care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite de a elabora, până la data de 1 septembrie 2023, conform art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, astfel încât locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale, Luând în considerare că, din cauza diminuării resurselor umane, materiale şi financiare, angajatorii nu au îndeplinit măsurile tehnice cuprinse în planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, măsuri ce presupuneau
investiţii.
Având în vedere că toate avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează valabilitatea începând cu data de 1 septembrie 2023, se impune adoptarea cadrului legal prin care să fie menținute valabilitatea acestora, pentru a permite angajatorilor să continue investiţiile pentru normalizarea locurilor de muncă,
Întrucât încetarea valabilității avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite are consecinţe şi asupra stagiului de cotizare realizat pentru un număr considerabil de lucrători care şi-au desfăşurat activitatea în aceste condiţii de muncă, Având în vedere că, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiţii speciale, la intervale de 5 ani, printr-o procedură stabilită prin Hotărâre a Guvernului;
Luând în considerare că ultima procedură de reevaluare a fost stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice.
Luând în considerare solicitările partenerilor sociali potrivit cărora lipsa cadrului juridic în ceea ce privește prelungirea valabilității avizelor de încadrare în condiții deosebite de muncă ar putea avea consecinţe negative asupra unui număr considerabil de lucrători ale căror locuri
de muncă sunt încadrate în condiţii deosebite de muncă şi care nu au putut fi normalizate, Ținând seama că se propun reglementări de natură a îmbunătăți sistemul de protecție socială astfel încât persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pentru a accede la
pensia pentru limită de vârstă să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială;
Dat fiind faptul că sunt avute în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România în anumite perioade de timp;
Întrucât măsura prelungirii termenului de aplicare are drept consecință evitarea de la excluderea la sistemul de protecție sociala a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu
îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la stagiul minim de cotizare, și care, în lipsa îndeplinirii acestor condiții ar apela la sistemul de asistență socială fapt ce ar împovăra bugetul de stat;
Având în vedere Planul Național de Redresare și Reziliență din cadrul R6. Reforma sistemului public de pensii, Investiția 10. Eficiență operațională și servicii electronice avansate pentru sistemul național de pensii prin digitalizare, Jalon 240 -Sistemul informatic din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și I9.
Susținerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată, Jalon 239 -Toate dosarele de pensii recalculate ;
Dat fiind obiectivul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) care vizează Digitalizarea integrală a dosarelor de pensii, în număr de aproximativ 5 milioane de dosare de pensii aflate în plată, precum și necesitatea actualizării datelor acestor dosare din sistemele existente, în
scopul obținerii unor baze de date robuste, de încredere și actuale, ca fundament al oricăror proiecte și planuri de digitalizare ulterioară;
Ținând cont de necesitatea valorificării și organizării unitare, în mod digital, a tuturor surselor relevante de date în interiorul instituției, cum ar fi: documente, baze de date și aplicații insulare, în vederea creșterii capacității de adaptare a bazei de date a CNPP la modificările
legislative sau la cerințele de interoperabilitate naționale sau europene;
În vederea atingerii scopului propus prin PNRR referitor la digitalizarea operațiunilor în relația cu asigurații si pensionarii, prin modernizarea platformelor informatice ale CNPP în vederea oferirii de servicii electronice avansate, respectiv nivel sofisticare 5 – conform Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020, în beneficiul cetățenilor și ai
potențialilor beneficiari ai sistemul public de pensii;
În scopul creării unei baze de date completă, complexă, fiabilă, eficientă, constituită din informații corecte;
Luând în considerare necesitatea derulării etapei de corelare a datelor aferente carnetelor de muncă procesate conform etapei I, respectiv Etapa de culegere a datelor din carnetele de muncă și etapa II respectiv, Etapa de scanare a carnetelor de muncă, cu etapa de interconectare a acestor etape cu baza de date deja existent;
În considerarea necesității stringente de preluare a informațiilor din arhiva electronică a carnetelor de muncă constituită urmare a parcurgerii etapelor I și II constituită în baza Hotărârii de Guvern nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor
referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, la baza de date deja existentă;
Întrucât este necesară asigurarea acurateței datelor stocate în format electronic, utilizate în procedura de stabilire a drepturilor potențialilor beneficiari ai sistemului public de pensii;
Având în vedere volumul de muncă semnificativ necesar în derularea etapei de corelare a datelor aferente carnetelor de muncă procesate conform etapelor I și II și de interconectare a acestora cu baza de date deja existentă;
Dat fiind complexitatea și intensitatea activității din punct de vedere al resursei umane cu atribuţii în manevrarea fondului arhivistic, culegerea, verificarea şi analiza datelor-sursă;
Ţinând seama că un angajat al casei teritoriale de pensii deserveşte aproximativ un număr de 1.800 pensionari, ceea ce în condiţiile actuale este peste limita de lucru şi generează întârzieri în soluţionarea dosarelor de pensii şi nemulţumiri în rândul beneficiarilor sistemului public de pensii,
Având în vedere obligațiile instituțiilor și autorităților publice instituite prin dispozițiile art. V din Ordonanța Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, instituite în scopul creării cadrului legal pentru o etapă în procesul de simplificare, debirocratizare și digitalizare, ca urmare a promovării semnăturii electronice de către Uniunea Europeană ca mijloc de reducere a birocrației,
Ținând seama de faptul că Regulamentul (UE) nr. 910/2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE introduce un element nou în sfera semnăturii electronice și anume
sigiliul electronic, instrument care în mediul fizic joacă rolul unei ștampile, acesta putând înlocui chiar și semnătura olografă atunci când are la bază un certificat calificat. Sigiliul electronic servește drept dovadă că un document electronic a fost emis de către o persoană juridică, asigurând certitudinea originii, autenticității și integrității documentului,
Întrucât implementarea măsurilor de simplificare, debirocratizare și digitalizare la nivelul sistemului public de pensii constituie un proces complex și de anvergură;
Ținând seama că, documentele prezentate de către solicitanții unui drept acordat în sistemul public de pensii, trebuie să îndeplinească nevoile și cerințele de legalitate și regularitate, întrucât stau la baza angajării de cheltuieli pe seama bugetului general consolidat al statului,
Luând în considerare deficitul de personal de la nivelul caselor teritoriale de pensii raportat la numărul de pensionari aflaţi în evidenţa acestora, dar şi la complexitatea documentaţiei în raport cu care se stabilesc drepturile de pensie cu consecinţe în derularea procesului de evaluare a dosarelor de pensii absolut necesar în vederea recalculări pensiilor, potrivit Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare că neadoptarea acestor măsuri are consecinţe negative asupra beneficiarilor sistemului public de pensii, asigurați/angajatori/pensionari;
Având în vedere că elementele sus-menţionate constituie situaţii extraordinare care impun adoptarea de măsuri imediate, în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă
Art. I
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 29, alineatele (11 ) şi (12 ) se modifică și vor avea următorul cuprins:
” Art. 29 – (11 ) Locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a
căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 sunt locuri în condiții deosebite
de muncă, potrivit legii, până la normalizarea, de către angajator, a condițiilor de muncă.”
(12 ) Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă pentru care au fost emise avize la care face referire alin. (11 ) constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuţia de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”
2. La articolul 30 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„ Art. 30 – (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor obținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărâre a Guvernului sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă, potrivit legii.”
3. După articolul 165 se introduce un nou articol, art. 1651 cu următorul cuprins:
Art. 1651
– Adeverințele eliberate de angajatori sau de către deținătorii legali de arhive precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare, se autentifică prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.
Art. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 168/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 28 septembrie 2020, se modifică după cum urmează:
1. La articolul II, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. II – (1) Până la data de 31 decembrie 2024, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. Modelul actului adiţional la contractul de asigurare socială este prevăzut în anexa nr. 2.”
2. La articolul V, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. V – (1) Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 decembrie 2024.
(3) În situaţia în care, la data de 31 decembrie 2024, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.”
3. Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.163/2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, se modifică şi se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență
Art. III – Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, aprobată cu modificări de Legea nr. 362/2022, se completează după cum urmează:
1. După articolul 4, se introduce un nou articol, art. 5, cu următorul cuprins:
“ Art. 5 -(1) Prin derogare de la prevederile art. 1, termenul de încadrare în categoria funcţiilor contractuale se prelungeşte până la data de 31 august 2024 personalul desfășurând activități în vederea recalculării pensiilor din sistemul public de pensii în vederea
eficientizării operaționale și serviciile electronice avansate pentru sistemul național de pensii prin digitalizare și recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii conform Planului Național de Redresare și Reziliență din cadrul R6. Reforma sistemului public de pensii, Investiția 10., Jalon 240 -Sistemul informatic din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și I9. Susținerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată, Jalon 239 -Toate dosarele de pensii recalculate.
(2) Activitățile prevăzute la alin.(1) au în vedere următoarele acțiuni:
a) determinarea stagiilor de cotizare și a numărului de puncte pentru perioadele de vechime în muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, în baza informațiilor existente în arhiva electronică, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu
modificările și completările ulterioare.
b) Emiterea deciziilor de pensii în sistem centralizat și transmiterea acestora către casele teritoriale de pensii în vederea verificării, îndosarierii, împlicuirii și transmiterii către pensionari.
c) Recalcularea dosarelor de pensii provenite din vechiul sistem al agricultorilor , prin determinarea numărului de puncte conform noii formule de calcul a pensiilor, emiterea și transmiterea deciziilor de pensii către pensionari.
IV. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, posturile contractuale vacante din cadrul caselor teritoriale de pensii, prevăzute la alin. (1), urmează aceeași procedură prevăzută la art. 2.
Prim Ministru
Ion – Marcel CIOLACU
Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
Anchete
Justiția română în agitație: Plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan, respinsă de CSM, un magistrat, suspendat în circumstanțe „misterioase”
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost astăzi în centrul atenției, pronunțându-se în două cazuri distincte, dar relevante pentru sistemul judiciar românesc. Pe de o parte, Secția pentru judecători a respins o plângere prealabilă formulată de fosta judecătoare Camelia Bogdan, iar pe de altă parte, a decis suspendarea unui magistrat, decizie învăluită în mister, nefiind comunicate oficial nici numele, nici motivele.
Răspuns negativ pentru fosta judecătoare Camelia Bogdan
Fosta judecătoare Camelia Bogdan, cunoscută publicului larg și radiată definitiv din magistratură, a primit un răspuns defavorabil la prima sa acțiune din anul 2026. Potrivit publicației Lumea Justiției, Bogdan formulase o plângere prealabilă contestând pasaje din regulamentul instanțelor, care vizează soluționarea cererilor de recuzare și abținere, precum și repartizarea cauzelor.
Deși solicitase amânarea discutării plângerii, Camelia Bogdan a primit astăzi, 27 ianuarie 2026, decizia Secției pentru judecători a CSM: plângerea a fost respinsă. Observatorii din lumea justiției anticipează însă că perseverența fostei judecătoare o va determina să continue demersurile legale.
Suspiciuni și mister în cazul suspendării unui magistrat
În aceeași zi de marți, 27 ianuarie 2026, Secția pentru judecători a CSM a luat o altă decizie de importanță majoră, hotărând suspendarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, secretul planează asupra acestei măsuri, întrucât minuta hotărârii nu precizează nici temeiurile exacte ale suspendării, nici identitatea judecătorului vizat.
Lipsa detaliilor a alimentat speculațiile. Ziarul Incisiv de Prahova a fost printre primele publicații care, citând lipsa motivelor explicite, a sugerat că ar putea fi vorba despre o „suspendare pe motive psihice”. Publicația se întreabă, cu o notă de ambiguitate, dacă magistratul suspendat ar putea fi una dintre judecătoarele despre care a mai dezvăluit informații în trecut.
Până la comunicarea oficială a detaliilor de către CSM, motivele rămân învăluite în incertitudine. (Irinel I.).;
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 16 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



