Evenimentul a devenit o tradiție pentru locuitorii și militarii ţării, dar și pentru participanții internaționali care s-au alăturat din 77 de națiuni, printre care şi români.
Început în anul 1909, evenimentul Marşurile de patru zile și-a câștigat titlul The Walk of the World și a crescut de la puțin peste 300 de participanți la prima ediţie, reușind ca, în 2023, să reunească la start 43.363 de persoane. Festivitățile ocazionate de această activitate importantă desfăşurată în orașul Nijmegen au reuşit să atragă 1,5 milioane de vizitatori în decurs de numai o săptămână.
În acest an, trei militari români care își desfășoară activitatea în cadrul misiunii permanente la Comandamentul Forțelor Întrunite NATO din localitatea Brunssum (JFCBS HQ), Țările de Jos, au participat alături de colegi din alte structuri la categoria militară și au parcurs zilnic aproximativ 40 kilometri în ținută militară și cu echipament de minim 10 kilograme.

Ei au reușit la finalul celor patru zile și peste 166 kilometri parcurși să obțină medalia Crucea Marșurilor de patru zile. Această distincţie este acordată sub patronajul Regelui Willem-Alexander al Regatului Țărilor de Jos și s-a defilat pe Via Gladiola din Nijmegen în aplauzele a 250.000 de spectatori care se alătură an de an evenimentului.
Militarii români au purtat cu mândrie drapelul României timp de patru zile și au reprezentat armata română alături de alte contingente militare formate din 25 de state. S-a mărșăluit în terenul modelat de confluența fluviilor Maas și Rin, o zonă puternic încărcată de istoria acțiunilor militare din cadrul Operației Market Garden a trupelor aliaților de la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. Nu a fost deloc uşor, dar spiritul de luptător, istoria locurilor şi întâmplărilor i-a împins pe participanţi spre linia de sosire.
Unul dintre participanţi a fost căpitanul Dragoș Lecoiu, ofițer de stat major în cadrul misiunii permanente JFCBS HQ Brunssum, din anul 2020. A absolvit Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir din Breaza și Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu.

Căpitan Dragoș Lecoiu
Este veteran al teatrelor de operaţii şi a înţeles din plin spiritul Marşurilor de patru zile. A participat la misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Kosovo, Bosnia și Herțegovina.
Am participat pentru al doilea an consecutiv la Marșurile de patru zile din Nijmegen. A fost o experiență fantastică care îți testează limitele pe parcursul celor peste 160 kilometri, dar care te răsplătește pe deplin pe toată durata sa.
Acest marș este un eveniment la care aș reveni cu siguranță oricând și pe care îl voi recomanda tuturor celor care au oportunitatea să participe. Atmosfera pe care spectatorii o crează pe traseu alungă oboseala și menține moralul ridicat, iar la final aplauzele și felicitările celor 250.000 de spectatori te fac să îți propui să revii fără îndoială.

Anul acesta am avut ocazia extraordinară de a purta drapelul României alături de colegii români și de a scrie o nouă filă în lunga istorie a Marșurilor de patru zile din Nijmegen prin participarea primului contingent românesc la categoria militară. Vreau să profit de acest prilej pentru a mulțumi camarazilor mei care au organizat și sprijinit acest demers, precum și celor care au mers alături de mine timp patru zile.
Pentru edițiile viitoare, ne propunem să transformăm acest eveniment într-o tradiție care să aducă recunoștință pe plan internațional pentru serviciul adus de militarii noștrii în țară și în străinătate, în misiuni de pace și în teatrele de război, a declarat căpitanul Dragoș Lecoiu.
La final, înainte de a părăsi orașul Nijmegen și Camp Heumensoord care le-a servit drept tabără militară, militarii români și-au propus să revină în anii următori, să faciliteze participarea viitorilor colegi pentru a forma un contingent românesc care să continue această tradiție militară în viitor și să promoveze în România marșul militar ca activitatea sportivă.(L. Irimia, foto- Arhivă personală Dragoș Lecoiu).



