Connect with us

Featured

Profunzimea apropierii cobrei Marcel Ciolacu de ghearele mangustei Viktor Orban

Publicat

pe

Joseph Rudyard Kipling este scriitorul care a făcut faimoasa mangusta, un mic animal, comun în India sa natală. Kipling, născut în 1865 într-o Indie pe atunci colonie britanică, a adus în literatura europeană acest mic animal (puțin mai lung de jumătate de metru), făcându-l erou principal al uneia dintre scurtele sale povestiri exotice, „Rikki-Tikki-Tavi”, publicată în anul 1894 în colecția „Cărțile Junglei ” – The Jungle Book. De fapt, pentru episodul în care mangusta ucide cobra, Kipling s-a inspirat din cartea a cincea a frumoasei și celebrei culegeri populare antice, Panchatantra, scrisă în sanscrită cu 200 de ani înainte de Hristos.

În povestirea lui Kipling, mangusta indiană Rikki-Tikki-Tavi, animal de companie pentru o familie de coloniști britanici în India, ucide pe rând trei șerpi veninoși care plănuiau uciderea englezilor din casă, începând cu copilul. Narațiunea începe cu lupta dintre mangustă și șarpele Karait, unul mai mic, mai veninos și mai rapid decât o cobră, luptă soldată cu omorârea târâtoarei. Urmează atacul familiei de cobre Nag și Nagaina, soldat cu uciderea lui Nag chiar în casă și cu urmărirea Nagainei până în cuib, uciderea șerpoaicei și zdrobirea ultimului ou din care ar fi urmat să iasă o mică cobră. Lumea anglo-americană a făcut apoi un loc comun din episoadele frecvente întâlnite în sub-continentul indian, în care rapida și răbdătoarea mangustă ucide cel mai cunoscut și mai veninos șarpe de acolo, cobra, în urma unor mișcări de dans care obosesc victima. Mangusta a devenit, astfel, simbolul preferat al unui soldat bine antrenat și tenace, care poate ieși victorios din confruntarea cu cel mai de temut adversar, mai mare, mai bine antrenat și victorios în toate bătăliile de până atunci.

Marcel Ciolacu , asemenea aliatului său liberal Klaus Iohannis, are un profil de cobră veninoasă. Acesta a reușit să doboare adversari mari și puternici cu câte doar o picătură de venin bine plasată. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Victor Ponta, Eugen Orlando Teodorovici în 2019, dar și Marius Budăi și cuplul Gabriela Firea -Florentin Pandele în 2023 sunt victimele șireteniei și veninului lui Ciolacu. Mai mult, scribii bine plătiți i-au și construit lui Ciolacu portretul unui favorit bucureștean al occidentalilor și al imaterialului „stat paralel”. Ciolacu are, cel puțin pentru moment, reputația unei cobre puternice și sângeroase, care ucide orice elefant politic dintr-o singură mușcătură și cu o singură picătură de venin. Ceea ce îl face pe noul premier să fie ocolit de orice atac adevărat din partea colegilor de partid, a celor de coaliție sau chiar a adversarilor politici sau a jurnaliștilor. Căci este lesne de observat că, cel puțin până astăzi, de Marcel Ciolacu nu a avut nimeni curaj să se atingă, toate episoadele controversate din cariera acestuia fiind bine ascunse de ochiul public.

Dar, ca orice cobră mare și extrem de veninoasă, Ciolacu este și el vulnerabil în fața colților unei micuțe manguste. De fapt, vulnerabilitatea unuia precum buzoianul din fruntea guvernului vine tocmai dintr-o prea mare încredere în puterile sale și din legenda infailibilității dobândită pe câmpul de luptă politic în înfruntări cu unii aparent mai mari și mai puternici, care mai beneficiau și de nedreptul avantaj al bacalaureatului. Iar infailibilitatea asta ține doar până în ziua în care o mangustă mică și obraznică îi sare cobrei la gât și o zdrobește cu o mișcare rapidă. Dar de unde manguste în bestiarul nostru politic, sărac în personaje curajoase sau măcar lipsite de prejudecăți? Căci teama de cobrele protejate de ofițerii din servicii și din presă paralizează orice politician de la București. Ei bine, în grandomania sa, cobra Ciolacu a avut năstrușnica idee să importe, tocmai de la Budapesta, o mangustă modestă, ținută departe de bogatele cartiere europene și euroatlantice. Mangusta Viktor Orban, îmbătrânită și supraponderală.

Și așa, pe nepusă masă, într-o fatidică zi de 19 iulie 2023, Ciolacu s-a afișat luând masa de prânz cu Viktor Orban, sub privirile șirete ale ministrului Sorin Grindeanu și ale cetățeanului Hunor Kelemen. Ba mai mult, anesteziat de așa-zisa sa infailibilitate, Ciolacu a lăsat să se scurgă către public imagini de la masa respectivă, ba chiar l-a încurajat pe Orban să vorbească despre „începutul unei frumoase prietenii”.

Va rămâne emblematică pentru mulți ani de acum încolo această fotografie, cu cei patru conmeseni având în spate o ditamai biblioteca… goală. Mă rog, nu chiar goală, ci decorată cu două vaze, un tablou de hotel de lângă gară și un bibelou incert. Poate e o dovadă de modestie să nu umpli biblioteca măcar cu o colecție de cărți ale celebrului matematician francez Henri Léon Lebesgue, inspiratorul faimoasei și rarisimei cărți a odinioară-matematicianului Sorin Grindeanu. Dar, totuși, nici măcar un exemplar din „Annali di Matematica” din 1902, acolo unde se regăsește și celebra sa ( a lui Lebesgue, desigur)disertație „ Intégrale, longueur, aire” (Integrală, lungime, arie)? Sau măcar „Leçons sur l’intégration et la recherche des fonctions primitives” (Lecții despre integrare și cercetarea funcțiilor primitive), care adună cursurile lui Lebesgue din 1902 și 1903 și care stă la baza subiectului favorit al autorului celei mai rare cărți din istoria României Educate, Sorin Grindeanu, integrarea în sens Lebesgue? Bine, acum cine știe, or fi prea rare cărțile astea de matematică și guvernul nostru nu are bani să le cumpere că este în plină austeritate. Dar măcar niște cărți mai utile pentru guvernul Marcel Ciolacu, precum ghidurile și culegerile de pregătire pentru bacalaureat, care se găsesc cu sutele pe tarabele de lângă Piața Obor? Ei, asta e, ce să-i faci, până la urmă bibliotecile sunt făcute să găzduiască peștișori de sticlă și bibelouri de porțelan , nicidecum odioasele și pe drept-alungatele cărți. Că doar nu te-ajută cu nimic cărțile, ele sunt făcute pentru fraierii de profesori și pentru alți papagali, nu pentru coafezele care conduc șantiere navale sau pentru absolvenții de colegii de informații. De exemplu, cam câte cărți credeți voi că a avut nevoie să citească subinginerul-director general Ion Sterian de la Transgaz pentru a-și cumpăra un apartament la Dubai?

Trecând peste simptomaticul amănunt al bibliotecii goale din Palatul Victoria, să remarcăm prietenia și căldura cu care premierul român l-a întâmpinat pe Viktor Orban. Motiv să ne întoarcem în timp șase ani și să ne aducem aminte anul 2017 din plină eră Liviu Dragnea. Atunci, în 2017, Ungaria condusă de către „prietenosul” de azi Viktor Orban și-a exercitat dreptul de veto și a blocat aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), aderare care era și este principalul obiectiv de politică externă al României de după aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Pentru a înțelege absurdul acelui veto, să mai spunem că, exact ca în cazul Schengen, niciun stat membru nu poate invoca un motiv politic pentru blocarea aderării unui stat candidat, ci doar motive tehnice. Atunci, Viktor Orban și-a motivat decizia prin faptul că statul român și-a permis să respecte prevederile unei legi organice, legea educației, în cazul unui liceu din Târgu Mureș. Ei bine, comunitatea celor mai dezvoltate economii de tip occidental a trecut cu nepăsare peste încălcarea grosolană de către Budapesta a normelor OCDE și a permis acest abuz inimaginabil împotriva țării noastre. Ei bine, la București nimeni nu s-a scandalizat precum în cazul Schengen, iar premierul maghiar nu a fost demonizat (așa cum merita) precum anul trecut la-fel- de- păcătoșii Mark Rutte și Karl Nehammer, olandezul și austriacul care ne-au menținut la porțile spațiului Schengen . Ba mai mult, atotputernicul Dragnea, cel care schimba premierii propriului partid precum celebrele lui șosete flaușate, s-a făcut mic-mic și a schimbat peste noapte, prin ordonanță de urgență, legea educației, o lege organică. Îar în OCDE au intrat nestingherite marile democrații Costa Rica și Columbia, ambele aflate la jumătatea României ca performanțe economice. Da, da, Columbia lui Pablo Escobar este membru OCDE, dar România nu. În Columbia, la momentul aderării la OCDE (2020), nivelul PIB/locuitor era doar 53,5% din cel din România, nivelul șomajului era de 3,4 ori mai ridicat decât în România, iar numărul de locuitori sub limita sărăciei era cu 50% mai mare decât la noi. Și cu toate astea, Columbia ne trimite bezele din poziția de membru OCDE, iar partidele din România se înghesuie să se lase umilite de către Viktor Orban, autorul acestei monstruozități diplomatice. Iar premierii români îl invită cuminți la masă.

Mergând puțin mai în profunzimea apropierii cobrei Marcel Ciolacu de ghearele mangustei Viktor Orban, să punem puțin context prânzului celor doi din Palatul Victoria. Ei bine, în acest moment, Ungaria se află în evident contrast atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Statele Unite. UE îl condamnă de ani buni pe Orban pentru nerespectarea statului de drept și pentru aservirea tuturor instituțiilor care ar trebui să fie independente, în vreme ce guvernul de la București execută milimetric tot ceea ce i se cere de la Bruxelles, ba mai și afișează un exces de zel care a adus asupra bieților români o scădere majoră a puterii de cumpărare. Pentru a avea o imagine a tensiunii extreme dintre Ungaria și UE, PNRR-ul maghiar, în valoare de numai 5,8 miliarde de euro (cât două tranșe ale noastre) a fost aprobat abia în decembrie anul trecut, iar prima tranșă ar fi trebuit să ajungă la Budapesta abia în iunie anul acesta.

Dar asta nu e nimic pe lângă confruntarea rece care se desfășoară între Washington și Budapesta pe tema războiului din Ucraina. Această confruntare a ajuns atât de evidentă încât ambasadorul american David Pressman l-a criticat pe Orban pentru faptul că promovează politici inițiate de Putin, în vreme ce ministrul ungur de externe Peter Szijjarto a numit intervenția lui Pressman „irelevantă”. (sursa: https://apnews.com/article/russia-ukraine-politics-united-states-government-hungary-peter-szijjarto-442ab571b4b5494ff228194f1c188e7f ). De fapt, Ungaria este, de mult, cel mai mare promotor al energeticii rusești din Europa, Orban și Putin fiind coautorii celui mai mare proiect nuclear rus din UE din ultimii 10 ani, centrala atomică de la Paks II.

Ei bine, guvernul Ciolacu, după ce a promovat tot timpul politica oficială a UE și SUA , partenerii noștri strategici, brusc se decide să îl invite la București pe Viktor Orban și, mai mult, să îi ofere tribuna de unde acesta să atace direct politica pro-ucraineană a blocului european și a administrației americane. Căci asta a făcut Viktor Orban în discursul său din inima Transilvaniei, a doua zi după prânzul cu Marcel Ciolacu.

Dar poate nici asta nu este cel mai important aspect din incursiunea lui Orban în România, ci faptul că acesta a umilit public guvernul nostru, atunci când a povestit ironic, în hăhăielile audienței isterizate, cum ministerul nostru de externe i-a dat o listă de subiecte pe care ar fi bine să le evite. Nu numai că nu le-a evitat, dar a și rostit, duplicitar formula magică pentru complicii săi: „Noi nu am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi unități teritoriale românești” (https://www.euronews.ro/articole/viktor-orban-ungaria-sustine-aderarea-romaniei-la-spatiul-schengen-obiectivul-est ). Crezându-se, probabil, vreun geniu al perfidiei, Orban nu a uitat să amintească faptul că ministerul nostru de externe, autorul ridicolei note către partea maghiară, este, de fapt, în curtea președintelui Iohannis, nu a celui mai proaspăt prieten al său, premierul Ciolacu .

Bun. Hai acum să ne dăm câțiva pași în spate și să privim imaginea din perspectiva istorică. După ce, de ani buni, PSD-ul și Marcel Ciolacu însuși se chinuie să convingă lumea occidentală că ei sunt un partid pro-occidental și că orice acces de anti-occidentalism a rămas îngropat în epoca Dragnea, același Marcel Ciolacu îl invită la prânz pe principalul opozant al liniei oficiale de la Bruxelles și Washington, îi mai și oferă acestuia tribuna de unde să țină un discurs împănat cu toate temele controversate ale Budapestei. Colac peste pupăză, Orban mai face și ticăloșia supremă de a pune subtil sub semnul întrebării caracterul românesc al Transilvaniei, neuitând să amenințe cu faptul că anul viitor, Ungaria se va afla la președinția Consiliului European. În termenii lui Kipling, mangusta Orban l-a tot derutat pe Ciolacu cu fentele sale și cu „începutul frumoasei lor prietenii”, până când i-a prins capul în gheare și i l-a zdrobit, demolându-i brusc toată aparența pro-occidentală… Motiv să îi deplângem imaginea sau soarta lui Ciolacu nu prea găsesc, dar parcă e prea mult ca România fie așa de umilită de Viktor Orban.

Poate nu am vorbit încă despre proiectul vânturat la prânzul de la Palatul Victoria, dar trebuie să menționăm că, de față cu ministrul Transporturilor Grindeanu, Ciolacu și-a pus singur capul în lațil lui Orban pentru proiectul unui tren de mare viteză chinezesc, în condițiile în care legea română nu permite firmelor chinezești să participe la proiecte de infrastructură de la noi din țară. Ei, ce mai contează legea acum! Până la urmă probabil că undeva prin sertare era o lege care reglementa și bacalaureatul…

Iar la final, hai să facem un exercițiu de imaginație: oare și-ar putea cineva închipui pe cancelarul german mergând în Alsacia sau în Lorena să facă glumițe proaste despre apartenența acestora la Franța? Sau pe același cancelar german mergând la Katowice să spună ceva despre Silezia ne-poloneză? Sau pe cancelarul austriac mergând în Tirolul de Sud să glumească pe seama granițelor italiene? Poate Marcel Ciolacu să își poată închipui un astfel de tablou?

Petrișor Peiu

Exclusiv

Constanța, tărâmul absurdității polițienești: Subalterni hărțuiți pentru o virgulă, sefi absolviți de lege!

Publicat

pe

De

Pregătiți-vă pentru o poveste desprinsă parcă dintr-un film prost, dar care, din păcate, este cruda realitate din inima Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța! Sindicatul Europol trage semnalul de alarmă, denunțând un dublu standard atât de grosolan încât ar putea rupe orice balanță a justiției. Sub bagheta „măiastră” a împuternicitului inspector-șef, chestorul Mototolea, Poliția Constanța s-a transformat într-o veritabilă fabrică de abateri disciplinare… dar numai pentru „pleavă”!

Dictatura arbitrariului: Vânătoarea de vrajitoare a lui Mototolea

De când Mototolea a urcat pe tron, IPJ Constanța a devenit un teren minat pentru agenții și ofițerii de execuție. Zeci de cercetări disciplinare au fost declanșate pentru motive atât de puerile și ridicole, încât te întrebi dacă nu cumva scopul real e să se distreze șefimea pe seama subalternilor. Nu, scopul e mult mai sinistru, avertizează Europol: intimidare pură, control dictatorial și hărțuirea nemiloasă a oricărui polițist care îndrăznește să gândească sau, Doamne ferește, să critice sistemul!

Colegi terorizați sunt cercetați pentru că nu au răspuns „în termene scurte”, stabilite arbitrar de șefi, deși se încadrau perfect în termenul legal de 30 de zile. Alții, că au avut tupeul să se odihnească în timpul liber sau pentru că n-au amendat la foc automat, ci au avut decența să aprecieze, justificat, că o amendă nu se impunea. Halal rigurozitate, domnule chestor! Sau e doar o metodă eficientă de a scurge vlaga din coloana vertebrală a subalternilor?

Cazul „semnăturii fantomă”: O lecție de impunitate pentru doamna director

Dar, stai să vezi apogeul cinismului! Pentru a demasca pretinsa „rigurozitate”, Sindicatul Europol a testat sistemul. Au formulat o sesizare împotriva celei mai unice, dar și mai inutile, funcții din Poliția Română: directorul administrativ, comisar-șef de poliție Carmen Șerbănescu. O poziție fantomă, fără nicio legătură cu munca reală de poliție, inventată parcă pentru a justifica un salariu și a oferi o umbrelă protectoare.

Și ce-au descoperit? Că stimabila doamnă Șerbănescu, un veritabil expert în birocrație „creativă”, semna documente „cu bețișorul”! Adică, fără să-și menționeze gradul, numele sau funcția. O capodoperă de analfabetism birocratic, o batjocură la adresa normelor elementare (OMAI nr. 118/2021) pe care sute de polițiști „mici” le încalcă și sunt aspru sancționați.

Legea pentru fraieri: Cum este spălată rufele murdare de la vârf

Ce s-a întâmplat când conducerea Poliției Române a fost sesizată de Europol? S-a declanșat o anchetă riguroasă, nu? Hahaha! O glumă bună! Legea (art. 6 alin. (3) din HG nr. 725/2015) îl OBLIGA pe șeful Poliției Române să demareze cercetarea prealabilă. Dar, surpriză! Legea e pentru proști! Doamna director a fost doar „responsabilizată”! Adică i s-a șoptit: „Semnează corect pe viitor, draga mea, că ne facem de râs!”. Nicio cercetare, nicio consecință, nicio scuză!

Același Cod Penal al „semnăturii cu bețișorul” care aruncă în cercetare disciplinară sute de agenți, devine o simplă „recomandare” pentru un șef cu stele pe umăr. Aceeași doamnă Carmen Șerbănescu este și cea care, cu o aroganță demnă de o dictatoare, a declarat că instituția nu este obligată să asigure apă curentă și dușuri pentru polițiștii care se antrenează. Deci, după ce transpiră la pregătirea fizică obligatorie, ca niște vite, trebuie să se ducă direct în stradă, în uniformă, mirosind a transpirație. Igiena, o altă normă pentru fraieri, se pare!

Controlul Intern: Fantoma care albește infractorii cu stea

Această poveste e dovada irefutabilă că normele disciplinare sunt un instrument de control și de intimidare, aplicat exclusiv „celor mici”. Când greșesc șefii, nu numai că nu suportă consecințe, dar nici măcar nu fac obiectul unei simple cercetări.

Și cine e „eroul” care face posibilă această mascaradă? Direcția Control Intern, condusă de comisarul-șef Ionică Iulian! Un „maestru” al spălării rufelor murdare, care, culmea, a fost prins băut la volan și n-a fost cercetat disciplinar! O veritabilă garanție a impunității pentru protejații sistemului. El este albul de rufe al șefimii, cel care șterge cu buretele orice pată de corupție sau incompetență de la vârful ierarhiei.

În fața acestei farse sinistre, Sindicatul Europol nu a stat cu mâinile în sân. A sesizat conducerea MAI, sperând, probabil, la o minune. Că poate, undeva, pe la București, se mai găsește o brumă de justiție și cineva va observa cum șeful Poliției Române și-a încălcat obligația legală, acoperind o situație abuzivă. Poate se va observa și tratamentul diferențiat, demn de un regim totalitar, aplicat polițiștilor de rând față de „luminile” cu funcții de conducere.

Până atunci, la Constanța, legea pare să aibă ochelari de cal, văzând doar în jos, niciodată în sus! (Sava N.).

Citeste in continuare

Featured

Lecția de transparență de la IPJ Ilfov: SIDEPOL validează acordarea sporurilor de performanță, fără nereguli

Publicat

pe

De

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov a avut loc o ședință crucială de analiză, conform dispozițiilor S/7/2018, menită să valideze propunerile de acordare a majorării salariale de până la 50% din salariul de funcție/bază, destinate recompensării lucrărilor de excepție și misiunilor speciale. Ceea ce ar fi putut fi un teren fertil pentru speculații și nemulțumiri, s-a transformat, în opinia sindicatului, într-un exemplu de corectitudine.

SIDEPOL confirmă: O sedință „legală, corectă și transparentă”

Președintele Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL Ilfov a participat la ședință și a monitorizat procesul îndeaproape. Concluzia oficialului sindical a fost una categorică: întâlnirea s-a desfășurat „în condiții de legalitate, corectitudine și transparență”. Această validare din partea unei organizații sindicale renumite pentru vigilența sa reprezintă un semnal puternic în ceea ce privește buna guvernanță la nivelul IPJ Ilfov.

Meritul, unicul criteriu: Fără intervenții în acordarea sporurilor

Un aspect fundamental subliniat de SIDEPOL vizează modul în care au fost generate propunerile. Acestea au fost formulate „exclusiv de către șefii de subunități și șefii polițiilor orășenești”, având la bază „criterii strict legate de performanța profesională a personalului”. Mai mult, conducerea unității a avut un rol pur consultativ, analizând notele de fundamentare, dar „fără a exista intervenții directe sau imixtiuni în formularea propunerilor”, fapt ce garantează o decizie bazată pe merit, nu pe influențe.

O istorie de vigiliență: Când nereguli Nu există, SIDEPOL o spune

SIDEPOL își consolidează reputația de gardian al drepturilor polițiștilor prin modul transparent în care a acționat și în acest caz. Organizația a precizat că, de-a lungul timpului, a fost un „pionier” în sesizarea neregulilor și abaterilor constatate în alte unități, informând prompt membrii și publicul. „Cu siguranță am fi făcut-o și de această dată, dar din fericire nu a fost cazul”, a declarat reprezentantul SIDEPOL, adăugând că acest lucru este „dovada vie a faptului că unde legea și principiile sunt respectate, organizația noastră va menționa acest aspect fără rezerve și obiectiv.”

Angajamentul rămâne: SIDEPOL, ochiul ager la drepturile polițiștilor

Chiar și în absența neregulilor, SIDEPOL reconfirmă angajamentul său ferm: „rămâne prezent, vigilent și implicat”, asigurându-se că „drepturile polițiștilor sunt respectate și că procedurile se desfășoară în mod corect și legal.” Această atitudine proactivă vizează menținerea standardelor de profesionalism și etică în cadrul instituției, în beneficiul întregului corp de poliție. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Marfă contrafăcută de peste un milion de lei, confiscată la Giurgiu: „Blitz” al Poliției de Frontieră pe ruta Turcia-România

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au dat o lovitură semnificativă comerțului ilicit cu produse contrafăcute. În urma unor controale de amploare efectuate asupra mai multor autocare, au fost descoperite și confiscate nu mai puțin de 3.321 de articole vestimentare, încălțăminte, produse de marochinărie și parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci celebre, dar suspecte de a fi false.

Operațiune „BLITZ” pe DN5: Autocare vizate de Poliția de Frontieră

Acțiunea, descrisă drept una de tip „BLITZ”, a fost desfășurată de polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu. Ei au oprit pentru control, pe Drumul Național 5 (DN5), mai multe autocare ce efectuau curse pe ruta Turcia-România, o rută cunoscută pentru traficul de mărfuri.

Mii de produse false, fără documente de proveniență

În urma verificărilor minuțioase efectuate în mijloacele de transport, forțele de ordine au descoperit impresionanta cantitate de 3.321 de articole. Acestea includeau de la haine și încălțăminte până la genți și cosmetice, toate purtând siglele unor mărci protejate, indicând o suspiciune puternică de contrafacere. Bunurile aparțineau unor cetățeni români, turci și sârbi, cu vârste cuprinse între 37 și 52 de ani, care nu au putut prezenta niciun document legal de proveniență pentru marfa transportată.

Prejudiciu uriaș și consecințe penale: Valoare estimată la 1,2 milioane de lei

Valoarea totală a mărfurilor descoperite a fost estimată la aproximativ 1.276.000 de lei, dacă acestea ar fi fost comercializate ca produse de marcă autentice. Toate articolele au fost ridicate de polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor și au fost depozitate în Camera de Corpuri Delicte a instituției.

Autoritățile au demarat cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”. La finalizarea investigațiilor, unitatea de parchet competentă va propune soluțiile legale în fiecare caz.

ITPF Giurgiu reiterează angajamentul de a desfășura permanent activități, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurarea securității frontierelor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, consolidând astfel lupta împotriva comerțului cu produse contrafăcute. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Constanța, tărâmul absurdității polițienești: Subalterni hărțuiți pentru o virgulă, sefi absolviți de lege!

Pregătiți-vă pentru o poveste desprinsă parcă dintr-un film prost, dar care, din păcate, este cruda realitate din inima Inspectoratului de...

Exclusivo zi ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv3 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv