Forța Spațială a Statelor Unite își intensifică eforturile pentru achiziționarea de tehnologii, produse și date comerciale, însă întâmpină dificultăți în integrarea acestora în activitățile operaționale de zi cu zi, au recunoscut oficiali ai instituției.

Problemele se concentrează în jurul a trei domenii: definirea cerințelor, gestionarea nivelurilor de clasificare și integrarea efectivă în misiuni.

Trei obstacole care încetinesc modernizarea

Colonelul Tim Trimailo, directorul Biroului pentru Spațiu Comercial al Comandamentului Sistemelor Spațiale, a explicat că Forța Spațială se confruntă constant cu aceste trei bariere atunci când încearcă să introducă soluții dezvoltate de companii private.

Biroul pentru Spațiu Comercial, cunoscut sub acronimul COMSO, are misiunea de a identifica tehnologiile comerciale utile și de a accelera introducerea lor în structurile operaționale.

Primul obstacol este legat de cerințe: nu este întotdeauna clar ce trebuie să livreze exact tehnologia comercială pentru a răspunde nevoilor militare. A doua problemă privește clasificarea informațiilor și a datelor. În fine, chiar și atunci când o soluție este achiziționată, integrarea sa în procedurile și conceptele operaționale rămâne dificilă.

Oficialii evită datele comerciale din cauza costurilor și restricțiilor

Un raport publicat de Government Accountability Office, organismul de audit al Congresului american, a identificat o reținere semnificativă în rândul structurilor Forței Spațiale față de cumpărarea și utilizarea datelor furnizate de companii private.

Oficialii din mai multe organizații importante, inclusiv din Comandamentul Forțelor de Luptă, instituția care furnizează operatori instruiți pentru Comandamentul Spațial al SUA, au declarat că sunt ezitanți să apeleze la furnizori comerciali.

Printre motivele invocate se numără:

• costurile licențelor;
• restricțiile privind utilizarea datelor;
• incertitudinea accesului pe termen lung;
• teama că anumite servicii ar putea deveni indisponibile sau prea scumpe în viitor.

Reticențele persistă în ciuda eforturilor depuse de Joint Commercial Operations Cell, principala structură responsabilă de achiziția datelor și serviciilor comerciale pentru Forța Spațială.

Milioane de dolari cheltuite pentru date și servicii spațiale

Joint Commercial Operations Cell achiziționează produse și servicii nu doar pentru Forța Spațială, ci și pentru comandamentele combatante americane și pentru mai multe agenții guvernamentale.

Achizițiile sunt realizate prin Global Data Marketplace, o platformă administrată de un contractor. În prezent, portofoliul se concentrează pe date și servicii destinate conștientizării situației din domeniul spațial, precum și misiunilor de supraveghere, recunoaștere, monitorizare și urmărire tactică.

Potrivit raportului de audit, între ianuarie 2023 și septembrie 2025, Joint Commercial Operations Cell a cheltuit 76,8 milioane de dolari prin intermediul acestei platforme.

Structura coordonează și un grup de lucru interinstituțional destinat schimbului de date comerciale spațiale. La întâlnirile sale participă reprezentanți ai mai multor agenții, printre care National Reconnaissance Office și National Geospatial-Intelligence Agency.

Lipsa comunicării blochează utilizarea tehnologiilor disponibile

Principala concluzie a raportului este directă: problema nu ține neapărat de lipsa tehnologiilor, ci de insuficienta comunicare între structurile care le achiziționează și cele care ar trebui să le utilizeze.

Grupul de lucru se reunește lunar și coordonează achizițiile de date comerciale. Cu toate acestea, auditorii au constatat că numeroasele dificultăți semnalate de oficialii Forței Spațiale ar fi putut fi rezolvate prin participarea la aceste discuții.

Oficialii operaționali care au întâmpinat probleme nu făceau însă parte din grupul de lucru, iar existența și activitatea acestuia nu erau cunoscute pe scară largă în interiorul instituției.

Mai mulți reprezentanți ai Forței Spațiale au descris situația drept expresia unei rupturi mai vechi între structurile de achiziții și unitățile operaționale.

„Pur și simplu nu comunică între ele”, a declarat unul dintre oficiali, sub protecția anonimatului.

Presiunea bugetară amplifică haosul administrativ

Problemele de coordonare s-au accentuat pe măsură ce Forța Spațială încearcă să utilizeze rapid bugetul de investiții pentru anul fiscal 2026, în valoare de 18,8 miliarde de dolari.

La această sumă se adaugă alte 5,9 miliarde de dolari alocate prin pachetul de reconciliere bugetară pentru anul fiscal 2025. În același timp, instituția se pregătește pentru posibilitatea de a primi fonduri suplimentare în bugetul pentru anul fiscal 2027.

În graba de a cheltui banii disponibili, Forța Spațială ar fi achiziționat uneori echipamente și capabilități comerciale fără o planificare suficientă a etapelor ulterioare.

Unele proiecte nu ar fi luat în calcul în mod adecvat costurile pentru instruirea personalului, resursele necesare mentenanței și susținerii sistemelor sau modul exact în care noile tehnologii urmau să fie utilizate în operațiuni.

Mission Deltas încearcă să unească achizițiile cu operațiunile

Colonelul Trimailo a recunoscut că ruptura dintre specialiștii în achiziții și operatori persistă, dar a subliniat că au fost inițiate măsuri pentru reducerea ei.

Una dintre acestea este crearea structurilor denumite Mission Deltas, lansate în 2024. Acestea urmăresc integrarea specialiștilor responsabili de mentenanță și susținere în cadrul unităților operaționale ale Forței Spațiale.

Mission Deltas reprezintă echivalentul formațiunilor de tip aripă din Forțele Aeriene și ar trebui să creeze o legătură mai directă între cei care dezvoltă și achiziționează sisteme și militarii care le folosesc.

Exercițiile Apollo Insight testează cooperarea cu industria

Un alt instrument îl reprezintă exercițiile de tip tabletop Apollo Insight, organizate de Comandamentul Spațial al SUA.

Aceste simulări urmăresc să îmbunătățească dialogul dintre structurile operaționale și cele responsabile de achiziții. În plus, exercițiile permit companiilor comerciale să-și prezinte direct tehnologiile și să demonstreze modul în care acestea ar putea fi utilizate în misiuni reale.

Prima simulare din seria planificată a avut loc în luna martie.

Echipa care elaborează planul pentru Commercial Augmentation Space Reserve participă la aceste exerciții. Inițiativa urmărește crearea unei forme de rezervă civilă pentru operațiunile spațiale, prin mobilizarea capabilităților comerciale atunci când situația o impune.

Potrivit lui Trimailo, exercițiile comune în care sunt reuniți operatori militari, specialiști în achiziții și reprezentanți ai industriei ar trebui să devină un model permanent de cooperare.

Viitorul biroului comercial rămâne neclar

Poziția pe care o va ocupa COMSO în noua structură de achiziții a Forței Spațiale nu a fost încă stabilită.

Instituția își reorganizează structurile de achiziții în birouri denumite Portfolio Acquisition Executive, iar responsabilitățile Biroului pentru Spațiu Comercial se intersectează cu mai multe domenii de misiune.

Trimailo estimează că biroul său ar putea fi transferat în cadrul structurii responsabile de infrastructură. Decizia finală va determina în ce măsură Forța Spațială va putea reduce distanța dintre tehnologiile comerciale disponibile și utilizarea lor efectivă pe teren.

Armata Statelor Unite a oficializat săptămâna trecută planul de instalare a unor microreactoare nucleare la bazele militare americane. Aproximativ 2,2 miliarde de dolari vor fi distribuiți către cinci companii, în cadrul programului Janus.

Obiectivul este construirea a 20 de prototipuri, care vor fi deținute și operate de contractori la cinci baze militare. Primul microreactor ar urma să devină operațional până în toamna anului 2028.

Inițiativa are la bază două vulnerabilități strategice identificate de oficialii americani: riscul ca rețeaua electrică națională să fie atacată în timpul unui conflict și dificultatea transportării combustibililor fosili către zonele unde este nevoie de ei.

„Spre deosebire de conflictele anterioare, știm acum că rețeaua electrică internă ar putea deveni o țintă în cazul unui război. Știm, de asemenea, că nu vom putea transporta cu ușurință combustibili fosili oriunde va fi necesar”, a declarat Jeff Waksman, adjunctul principal al secretarului adjunct al Armatei pentru infrastructură, energie și mediu.

Oficialul a recunoscut însă că dezvoltarea microreactoarelor va fi extrem de dificilă și că există posibilitatea reală ca una sau mai multe dintre companiile implicate în program să eșueze.

Întrebarea nr. 1: Cum va fi gestionat combustibilul nuclear uzat?

Microreactoarele incluse în program se află în stadii diferite de dezvoltare. Durata de funcționare a nucleului reactorului ar putea varia de la doar câțiva ani până la două decenii.

Unele proiecte prevăd instalarea reactoarelor la suprafață, în timp ce altele presupun excavarea unei porțiuni din teren. În aceste condiții, una dintre principalele probleme este gestionarea deșeurilor radioactive și prevenirea contaminării solului.

Jeff Waksman a susținut că protejarea terenului va reprezenta o cerință centrală a contractelor. Toate materialele radioactive ar trebui îndepărtate de pe amplasament în cel mult doi ani de la încetarea operațiunilor.

Armata nu intenționează să lase în urmă sol contaminat sau să păstreze deșeuri nucleare pe termen lung la bazele care vor găzdui microreactoare.

Totuși, procedurile concrete nu au fost încă finalizate. Armata negociază cu Departamentul Energiei pentru ca deșeurile să fie transportate la una dintre instalațiile acestuia. În schimbul preluării materialelor, Departamentul Energiei ar urma să primească fonduri și să preia responsabilitatea juridică asupra deșeurilor.

Armata nu dorește să construiască o instalație proprie pentru depozitarea deșeurilor nucleare, considerând că o asemenea soluție ar fi nepractică și lipsită de avantaje.

Întrebarea nr. 2: Va exista suficient combustibil pentru cele 20 de reactoare?

Toate companiile selectate pentru programul Janus utilizează uraniu slab îmbogățit cu concentrație ridicată, cunoscut sub acronimul HALEU. Acesta are o concentrație de uraniu-235 cuprinsă între 5% și mai puțin de 20% și este folosit pentru producerea combustibilului TRISO, destinat nucleelor reactoarelor.

Problema este că Statele Unite nu dispun în prezent de cantități suficiente de HALEU pentru alimentarea tuturor celor 20 de microreactoare planificate.

În opinia oficialilor, reactoarele care vor avansa cel mai rapid vor beneficia de prioritate în distribuirea rezervelor existente. Pentru mai mult de 20 de reactoare, însă, necesarul ar putea depăși capacitatea actuală de aprovizionare a țării.

Armata nu este singura instituție care are nevoie de HALEU. NASA intenționează să utilizeze acest tip de combustibil pentru misiunea SR-1, iar alte proiecte guvernamentale se află în pregătire.

În acest context, administrația americană încearcă să extindă capacitatea națională de îmbogățire a uraniului. Departamentul Energiei analizează inclusiv transformarea uraniului înalt îmbogățit în HALEU printr-un proces de diluare controlată.

Planurile anunțate prevăd investiții de 2,7 miliarde de dolari în următorii zece ani pentru dezvoltarea serviciilor interne de îmbogățire a uraniului slab îmbogățit și a celui de tip HALEU.

Programul Janus va depinde, prin urmare, de o mobilizare guvernamentală amplă, care să combine utilizarea rezervelor existente cu dezvoltarea unor noi capacități de producție.

Întrebarea nr. 3: Își poate permite Pentagonul extinderea programului?

Cei 2,2 miliarde de dolari alocați programului Janus sunt destinați în principal dezvoltării și operaționalizării prototipurilor. Instalarea efectivă a microreactoarelor la bazele militare va presupune costuri suplimentare considerabile.

Extinderea proiectului către mai multe baze din Statele Unite sau, ulterior, către facilități militare din străinătate ar putea crește semnificativ factura.

Unele companii au prezentat estimări privind costurile viitoare ale microreactoarelor, însă Armata nu știe încă dacă modelul în care contractorii dețin și operează instalațiile va fi viabil din punct de vedere financiar.

Microreactoarele nu vor putea produce energie la un cost comparabil cu reactoarele nucleare de mari dimensiuni. Dimensiunea redusă implică anumite limite inginerești și fizice, însă ele ar putea fi acceptabile în zone izolate sau greu accesibile.

În astfel de regiuni, Armata plătește în mod obișnuit aproximativ 40 de cenți pentru fiecare kilowatt-oră produs de centralele pe gaze naturale. Dacă energia furnizată de microreactoare ar ajunge la un dolar pentru kilowatt-oră, proiectul nu ar mai fi considerat rentabil.

În etapa de selecție, unul dintre criterii a fost convingerea că firmele participante își pot reduce costurile până la un nivel util pentru operațiunile militare.

Întrebarea nr. 4: Cum vor fi protejate microreactoarele?

Un reactor nuclear amplasat într-o bază militară ar putea deveni o țintă atractivă pentru actori statali sau organizații nonstatale.

Un atac convențional asupra unei instalații de pe teritoriul american poate părea puțin probabil, însă sabotajul fizic sau atacurile cibernetice ar putea fi folosite pentru perturbarea sistemului și provocarea unei situații de urgență.

Microreactoarele Janus nu vor utiliza uraniu înalt îmbogățit, cu o concentrație de peste 20%. Din acest motiv, ele nu vor necesita aceleași măsuri de protecție aplicate armelor nucleare sau reactoarelor navale.

Instalarea lor în baze militare va permite însă folosirea infrastructurii de securitate deja existente. Cerințele programului includ protecția fizică a reactoarelor și măsuri suplimentare pentru infrastructura critică, peste nivelul întâlnit în mod obișnuit în sectorul privat.

Detaliile acestor măsuri nu au fost dezvăluite. Este de așteptat ca protecția să includă atât apărarea împotriva atacurilor fizice, cât și securitatea cibernetică.

Armata americană folosește deja sisteme de apărare aeriană și tehnologii antidrone pentru protejarea infrastructurii esențiale. În paralel, administrația de la Washington pregătește proiectul Golden Dome, o arhitectură națională de apărare aeriană și antirachetă, concepută pe mai multe niveluri.

Întrebarea nr. 5: Cine va reglementa aceste reactoare?

Microreactoarele instalate în bazele Armatei vor fi autorizate de instituțiile militare, nu de Comisia de Reglementare Nucleară a Statelor Unite.

Totuși, scopul programului este ca tehnologiile dezvoltate pentru uz militar să poată fi ulterior comercializate. Din acest motiv, Armata colaborează cu autoritatea nucleară pentru a face cât mai simplu procesul de autorizare a reactoarelor destinate pieței civile.

Nu există, în prezent, o procedură formală comună între cele două instituții. Un reactor autorizat de Departamentul Energiei nu este automat autorizat de Armată, iar un reactor aprobat de Armată nu primește automat aprobarea Comisiei de Reglementare Nucleară.

Armata dorește însă să evite situația în care o companie dezvoltă un reactor conform cerințelor militare și descoperă ulterior că autoritatea civilă solicită standarde complet diferite pentru software, materiale sau alte componente critice.

În privința legislației de mediu, instalațiile vor trebui să respecte aceleași reguli aplicabile reactoarelor comerciale. Printre acestea se numără Clean Air Act și National Environmental Policy Act.

Reformele recente ar putea accelera evaluările de mediu, însă nu vor elimina obligațiile legale. Microreactoarele militare vor trebui să se conformeze în continuare tuturor normelor relevante privind protecția mediului și siguranța nucleară.

Israelul și Grecia au semnat astăzi, la sediul Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv, un contract în valoare de 3,4 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 3 miliarde de euro, pentru furnizarea unor sisteme avansate de apărare aeriană.

„Scutul lui Ahile”, noua arhitectură defensivă a Greciei

Sistemul, denumit în Grecia „Scutul lui Ahile”, este conceput ca o rețea multistratificată, capabilă să răspundă unei game largi de amenințări, de la rachete balistice până la drone de mici dimensiuni.

Acordul este considerat un pas major în extinderea cooperării industriale dintre cele două țări și în consolidarea lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării. Încheierea contractului era anticipată de mai multe luni.

Ministrul grec al Apărării Naționale, Nikos Dendias, a descris proiectul drept o componentă esențială a reformei forțelor armate elene și un răspuns necesar la provocările geopolitice și tehnologice actuale.

„Scutul lui Ahile” va funcționa ca un sistem integrat de descurajare, în care navele, aeronavele, vehiculele terestre, platformele autonome și sateliții vor fi conectate printr-o arhitectură unică, centrată pe rețea. Toate aceste componente vor putea utiliza în comun datele furnizate de senzori.

Israelul livrează pentru prima dată un sistem defensiv complet

Pentru Israel, acordul reprezintă o premieră: este prima dată când țara furnizează unui partener extern o arhitectură completă de apărare, capabilă să contracareze simultan mai multe categorii de amenințări.

Sistemul grec va fi alcătuit exclusiv din tehnologii israeliene și va beneficia de experiența operațională acumulată de industria și structurile de apărare ale Israelului în timpul conflictelor recente.

Pachetul include sistemul de interceptare cu rază medie David’s Sling, dezvoltat de Rafael Advanced Defense Systems cu sprijin american. Sistemul a realizat prima interceptare într-o situație de luptă în 2023 și a fost exportat, de asemenea, în Finlanda.

Grecia va primi și sistemul Barak MX, produs de Israel Aerospace Industries, care a fost deja vândut mai multor clienți internaționali. Din contract face parte și sistemul de apărare aeriană Spyder, fabricat de Rafael și achiziționat recent și de România, într-un acord evaluat la câteva miliarde de dolari.

Radare israeliene pentru supravegherea spațiului aerian

Pe lângă sistemele de interceptare, Grecia va achiziționa și radare MMR produse de Elta, subsidiară a Israel Aerospace Industries.

Tehnologii radar similare sunt utilizate deja de Cehia și Slovacia, ceea ce consolidează prezența sistemelor israeliene în arhitectura de apărare a mai multor state europene.

Cel mai mare contract militar dintre Israel și Grecia

Contractul semnat la Tel Aviv este cea mai importantă tranzacție din istoria cooperării militare dintre Israel și Grecia.

Acordul prevede și transferuri de cunoștințe și tehnologie către industria elenă, cu scopul de a extinde colaborarea industrială și de a dezvolta capacități locale în domeniul apărării.

Companiile israeliene au derulat și alte proiecte majore în Grecia. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru internațional de pregătire pentru piloți militari la Kalamata, realizat de Elbit Systems.

Cooperarea dintre cele două state, inclusiv exercițiile militare comune, s-a intensificat în ultimii ani. Israelul consideră Grecia un partener strategic în regiunea estică a Mediteranei.

Exporturile de apărare, instrument strategic pentru Israel

Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, general-maiorul Amir Baram, a declarat că acordul reflectă strategia instituției de a transforma exporturile militare într-un motor al dezvoltării forțelor armate israeliene, al influenței externe a țării și al consolidării industriei și economiei naționale.

Contractul ar urma să contribuie și la extinderea liniilor de producție din Israel și la creșterea stocurilor de armament. Ambele obiective au devenit prioritare pentru statele occidentale, afectate de presiunile asupra capacităților industriale și a rezervelor militare în contextul războiului din Ucraina și al confruntărilor cu Iranul.

Israel Aerospace Industries își consolidează poziția în Europa

Președintele Israel Aerospace Industries, Boaz Levy, a subliniat că acordul cu Grecia vine după mai mulți ani în care compania și-a extins activitatea pe piața elenă, în colaborare cu parteneri locali.

Levy a afirmat că sistemele operaționale de apărare aeriană ale companiei și-au demonstrat eficiența în confruntările recente cu Iranul și grupările sprijinite de Teheran, interceptând cu succes mai multe tipuri de amenințări, inclusiv rachete balistice exoatmosferice.

Alegerea făcută de Grecia consolidează și activitatea companiei în Europa. Israel Aerospace Industries a încheiat anterior cu Germania un contract în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru furnizarea sistemului de apărare antirachetă Arrow.