Administratie
Poliţiştii de frontieră au depistat 53 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru mijloace de transport
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români și un ceh, aflați la volanul unor autoutilitare înmatriculate în România și Cehia. Unul dintre șoferi transporta cherestea pentru o societate comercială din Cehia, iar ceilalți doi se deplasau fără încărcătură pe ruta România – Franța.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, respectiv într-un locaș special amenajat, în total, 31 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Nepal, Afganistan și Bangladesh, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean Belarus. Bărbatul conducea un automarfar gol, înmatriculat în Polonia pe ruta România – Polonia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, un locaș special amenajat în care se aflau 22 de cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Sri-Lanka, Egipt, Bangladesh și Eritreea ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge în state din vestul Europei.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun, precizeaza sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Prahova, la răscruce de drumuri: Ținutul Stejarilor, pe calea renașterii rurale printr-un parteneriat strategic
Administratie
Falsa autospecială și lecția costisitoare: un tânăr vrea vizibilitate de polițist, se trezește cu amendă și permisul suspendat
Administratie
Lovitură pentru contrabandiști: Peste un sfert de milion de tigarete, confiscate la granița Giurgiu
-
Exclusivacum 2 zileReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 4 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 2 zileEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 21 de orePoliția Română: De la ordine publică, la orgii de incompetență și vulgaritate sub bagheta lui Despescu!
-
Exclusivacum 5 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 21 de orePanopticonul românesc: Gardienii, noile victime ale ochiului atotvăzător!
-
Exclusivacum 2 zileJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 4 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf



