Connect with us

Featured

Armenia, Azerbaidjanul și Georgia nu pot obține pacea și prosperitatea dorite decât mergând pe propriul drum

Publicat

acum 3 ani

pe

Pe data de 17 mai 2023, Ambasada Republicii Armenia în România și Institutul pentru studiul politicii și economiei Orientului Mijlociu au organizat o masă rotundă cu tema „Armenia la răscrucea dintre Europa, Orientul Mijlociu și Asia”. Mulți se vor întreba ce interes poate prezenta o asemenea temă pentru români și ce contribuție pot avea politologii români în aflarea soluțiilor la problemele pe care ea le ridică? Răspunsurile sunt mai multe și sunt cumulative.

Caucazul este o regiune despărțită de România prin Marea Neagră. În acest sens el este un vecin al României. Un vecin tulburat de o serie de conflicte cronice implicând toate statele care îl compun, printre care și Armenia. Or, incendiile izbucnite în curtea vecinilor sunt totdeauna preocupante întrucât ele se pot extinde în propria curte.

În 1992, sub auspiciile OSCE a fost creat, în cadrul unei reuniuni organizate în capitala Belarus, așa numitul „Grup de la Minsk”, al cărui scop declarat a fost și rămâne acela de a încuraja găsirea unei soluții negociate pentru restabilirea păcii între Armenia și Azerbaidjan și stingerea conflictului din Nagorno-Karabach. De asemenea, Grupul era văzut ca un for pregătitor pentru o conferință internațională privind Nagorno-Karabach. El este co-prezidat de Franța, Rusia și SUA, printre membrii săi fiind Germania, Italia și Turcia, alături de cele două state parte directă în dispută. Așadar, o structură formată din jucători cu interese globale, regionale și locale, directe sau indirecte, în focul pe care se presupunea că trebuiau să îl stingă. Ei nu aveau cum fi în același timp și arbitri imparțiali sau mediatori onești; cu atât mai mult cu cât se aflau între ei în conflict de interese. De aceea, sub privegherea și ghidajul Grupului de la Minsk nu s-a realizat, timp de treizeci de ani, nici un progres notabil. Nici măcar conferința privind Nagorno-Karabach nu a putut fi convocată.

Ca președinte al AP-OSCE, în anul 2001, am denunțat public eșecul „Grupului de la Minsk” și am inițiat, în consens cu autoritățile de la Baku și Erevan, un demers pentru a schimba formatul negocierilor multilaterale și pentru a ajunge la o adevărată conferință internațională aptă a forja un acord comprehensiv care să confere securitate întregii zone și să împace principiul integrității teritoriale cu cel al autodeterminării. (Aprofundasem, în prealabil aceste teme în calitate de raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la „autodeterminare și secesiune”, misiunea fiindu-mi încredințată în contextul primului război de secesiune din Cecenia.) Poate (și) de aceea, Armenia a propus schimbarea regulilor de procedură ale AP-OSCE pentru a mi se acorda un al treilea mandat prezidențial. (Propunere care a trezit, printre altele, revolta comandată a presei miluite de la București, Tia Șerbănescu – mare ziarist, mic caracter – acuzându-mă de „crima”, pentru care oricum n-aș fi avut nici o vină, de a dori prelungirea prezenței unui român în fruntea unei mari organizații internaționale.)

Evident, demersul meu nu a reușit întrucât ar fi însemnat o diminuare a rolului Rusiei și SUA în stabilirea arhitecturii de securitate din Caucazul de Sud. Cea dintâi dorea să îl păstreze în sfera ei de influență ca „vecinătate apropiată” și ca garanție de securitate controlată exclusiv de ea. Cea de a doua încerca să își stabilească dominația în regiune ca parte a marșului său către Marea Caspică și Asia Centrală, început prin intervenția militară în Balcanii de Vest (Iugoslavia), și totodată a strategiei sale privind încercuirea („encirclement”), izolarea („containment”) și „împingerea înapoi” („push back”) a Rusiei post-sovietice, succesorul rivalului său principal din timpul Războiului Rece. Or, nici una dintre ele nu numai că nu a fost dispusă să lase celeilalte tutela asupra Caucazului de sud, dar nici măcar să recunoască popoarelor sud-caucaziene dreptul de a-și decide singure destinul. La fel cum s-a întâmplat și cu Ucraina. Caucazul, ca și Ucraina, erau prea importante pentru ordinea regională și globală pentru a le lăsa pe mâna … caucazienilor, respectiv a ucrainenilor (sic!).

În treacăt fie spus, nici măcar țara mea, România, care îl instalase la cârma diplomației sale, urmând recomandările „prietenilor” transatlantici, pe Mircea Geoană (cel despre care premierul Năstase spunea că nu știe dacă este ministrul său sau ministrul SUA) nu m-a sprijinit spre a-i oferi inițiativei mele o minimă șansă. Meritul a rămas acela de a fi încercat și de a fi afirmat public că „regele – adică Grupul de la Minsk – este gol”.

În ceea ce mă privește, am văzut întotdeauna Caucazul de sud ca fiind gâtul unei mari sticle în care se găseau hidrocarburile (precum și alte produse esențiale) statelor din vecinătatea Mării Caspice. Pentru România, dar și pentru întreaga Europă centrală și orientală, accesul direct la ele, pe drumul cel mai scurt care ar fi traversat Marea Neagră, însemna diversificarea atât a surselor de energie cât și a rutelor de distribuție a acestora. Iată de ce Caucazul (Transcaucazia) este important pentru noi. A fost și este.

Oricine ar fi ținut mâna pe „dopul sticlei” îi putea șantaja pe cei interesați să soarbă din ea. De aceea, o politică românească sănătoasă recomanda un „Caucaz al caucazienilor” (tot așa cum recomanda o Mare Neagră a riveranilor sau o Ucraină a ucrainenilor) ceea ce nu se putea realiza decât cu prețul „finlandizării” (neutralității militare și politice) și federalizării lui. Ceea ce am și propus ca autor, respectiv coautor al două rapoarte referitoare la conflictele caucaziene întocmite pentru Consiliul Europei și UE, precum și în lucrarea colectivă „Drumul către reconciliere – consecințele economice, sociale și politice ale conflictelor cronice din regiunea Mării Negre și Mării Caspice, și perspectivele privind rezolvarea lor”, a cărei coordonare am realizat-o împreună cu expertul canadian Scott Taylor.

Un conflict între țările transcaucaziene nu poate decât să înfunde gâtul sticlei. Ceea ce dezavantajează România cu atât mai mult cu cât acestea sunt și membri ai Organizației privind cooperarea economică la Marea Neagră. Chiar dacă disputa Occidentului colectiv cu Rusia a redus până aproape de anulare funcționalitatea acestei organizații, în care unul dintre protagoniști este Turcia neo-otomană, planificatorii politicii externe românești nu pot ignora revitalizarea ei într-un moment potrivit. O asemenea cooperare rămâne viabilă (mai ales în condițiile crizei de sistem în care se află UE) întrucât este impusă de necesități, iar nu de capricii geo-politice. Ea nu poate fi o alternativă la UE, dar poate fi o plasă de siguranță economică subregională la vreme de restriște economică europeană, precum și o piesă esențială care să articuleze spațiul economic al „Europei unite” cu cel euro-asiatic.

În prezent, interesul României legat de evoluțiile din Caucazul de sud (inclusiv, evident, cele legate de Armenia) țin și de ceea ce se întâmplă pe frontul ucrainean al Războiului mondial neconvențional în curs de desfășurare și în care statul român este implicat sub presiunea aliaților săi europeni și transatlantici.

Cum în Ucraina nici unul dintre beligeranții reali – respectiv Rusia și NATO – nu poate obține o victorie decisivă, rețeta clasică în asemenea situații este extinderea luptei pe alte fronturi. În speță, din punctul de vedere al Occidentului colectiv adept al războiului economic, acestea sunt cu atât mai importante cu cât ar limita capacitatea Rusiei de a se sustrage sancțiunilor sale, reducând, în același timp și spațiul de manevră geostrategică al acesteia. Într-o atare logică, Transcaucazul ar putea fi privit ca „pântecele moale” al Rusiei, prin care i s-ar putea aplica lovituri mortale. Tot așa cum ar sta lucrurile dacă o Turcie post-erdoganistă și neo-kemalistă ar reveni cu arme și bagaje în tabăra euro-atlantică, dacă Pakistanul ar rupe idila sa geo-economică cu China și dacă India ar abandona tradiționala sa antantă cu Rusia spre a se alătura AUKUS. Ceea ce, într-o anumită viziune, se poate obține (re)inflamând conflictele dintre Armenia și Azerbaidjan, dintre Pakistan și India sau / și dintre India și China, precum și cel dintre neo-otomanismul erdoganist și atlanticismul neo-kemalist.

În măsura în care asemenea strategii ar avea succes, România s-ar putea trezi afundată mai direct în vârtejul unui război mai complex în care nu are nici un interes, dar, mai ales, pentru purtarea căruia nu este pregătită din punct de vedere economic, politic (alianțele sale sunt, de fapt, protectorate), militar și moral-volitiv. De aceea politologii români trebuie să stea cu ochii pe evoluțiile din zonele menționate și să imagineze soluții apte a evita extinderea războiului din Ucraina.

O celebră observație atribuită lui Winston Churchill, poate fi parafrazată și adaptată în felul următor, pentru a descrie situația popoarelor din Caucaz sau mai precis din Transcaucazia sau Caucazul de sud (Georgia, Armenia și Azerbaidjan): „Popoarele Caucazului produc mai multă istorie decât pot consuma, iar greutatea trecutului lor apasă opresiv asupra prezentului lor.”

Această afirmație este, însă, susceptibilă de anumite corecții. Popoarele Caucazului pot consuma integral istoria pe care o produc, chiar dacă greutatea trecutului, în legătură cu care istoria este adesea înlocuită de mitologie, apasă opresiv asupra prezentului lor. Ceea ce nu pot consuma fără a li se cauza o gravă indigestie, este istoria toxică produsă de puterile globale și regionale; istorie pe care acestea o exportă forțat sau, mai exact, o deversează în Caucaz.

Jocul geopolitic pe care Armenia, una dintre națiunile Transcaucazului, îl are de jucat astăzi este cu atât mai dificil cu cât istoria oferită la export de protagoniștii rivalităților strategice globale a căpătat caracterul unui nou Război Mondial a cărui miză este tranziția de la vechea ordine mondială unipolară la o nouă ordine multipolară, respectiv de la Pax americana la Pax asiatica sau Pax sinica.

UE a ratat șansa de a juca rolul de putere globală soft care, alături de China, să redefinească ordinea mondială, preferând să adauge crizelor sale deja numeroase (de identitate culturală și geopolitică, de creștere economică și de solidaritate financiară, de democrație, de credibilitate și de conducere, de coeziune economică, socială și teritorială, de edificare a securității individuale și colective, naționale și internaționale la nivelul cetățenilor europeni și al statelor membre), în trena dezastroasei administrări a pandemiei Covid 19 și a escaladării catastrofalului război din Ucraina, derapajul către o politică hard și renunțarea la autonomia strategică a unei adevărate Europe-putere, în favoarea plasării servile și mioape la remorca neoconservatorismului american.

În acest context lucrurile se complică și din cauza ambiguităților referitoare la identitatea geografică și geostrategică a statelor sud-caucaziene, deci inclusiv a Armeniei. Când cu ani în urmă Consiliul Europei și-a propus să stabilească frontierele spațiului european, cea mai mare dispută a avut ca obiect includerea acestor state, din punct de vedere strategic și cultural, în Europa, iar nu în Asia. Disputa s-a încheiat printr-un compromis așezat sub semnul oportunității geopolitice. Astfel, Armenia, alături de Georgia și Azerbaidjan, a fost calificată ca stat european, dar nu este sigur că problema nu va fi redeschisă atunci când se va pune în discuție integrarea lor în UE și se vor fixa obligațiile „Europei unite” față de ele.

În încercarea de a transforma atari incertitudini identitare (geopolitice și culturale) într-o oportunitate, se pune problema dacă Armenia, ca și Georgia și Azerbaidjanul, ținând seama de contextul global și de tendințele evidențiate în cadrul acestuia, nu ar trebui să se uite prioritar spre Asia sau, cel puțin, să dezvolte un multi-vectorialism strategic euro-asiatic? Dacă secolul XIX a fost secolul Europei, iar secolul XX a fost secolul Americii, secolul XXI se anunță a fi secolul Asiei, puterile asiatice emergente, noi sau renăscute (în special China, dar și India sau Arabia Saudită, cărora li se alătură vechile imperii persan și otoman, aflate în proces de reinventare), deținând atuurile economice, demografice, geografice, culturale și chiar militare, pentru a ieși de sub tutela Occidentului colectiv euro-atlantic și a-și degaja propria viziune asupra ordinii mondiale.

Recomandarea este cu atât mai demnă de luat în seamă cu cât Occidentul colectiv euro-atlantic, cel în cultura căruia s-a născut expresia „nu există prânz gratuit”, nu va oferi vreodată ceva națiunilor sud-caucaziene fără a avea în vedere o contrapartidă consistentă. „Sprijinul” dat Ucrainei în războiul cu Rusia, arată că acest Occident nu face nimic doar de dragul celui sprijinit, ci îl „ajută” pe acesta numai în măsura în care lupta lui asigură, chiar și cu prețul sacrificării intereselor vitale proprii, promovarea agendei geostrategice occidentale. De altfel, în general, în relațiile internaționale nu prea există prânz gratuit.

Statele trans-caucaziene mai au de rezolvat și problema extrem de dificilă a împăcării principiului integrității teritoriale cu principiul autodeterminării. Cu privire la conflictul din Nagorno-Karabach, Armenia a pus accentul pe principiul autodeterminării, în timp ce Azerbaidjanul a pus accentul pe principiul integrității teritoriale.

În promovarea principiilor respective, Armenia s-a bazat în trecut pe sprijinul Rusiei, în timp ce Azerbaidjanul s-a bazat pe sprijinul Turciei. O a treia putere vecină, Iranul, din considerente de interes național debarasate de orice conotație religioasă, a simpatizat mai degrabă cu Armenia creștin-ortodoxă, decât cu Azerbaidjanul musulman șiit. Totodată, tensiunile dintre Iran și Azerbaidjan, ca și apropierea Armeniei de Rusia, au făcut ca SUA să rămână rezervată în relația cu Armenia și să fie mai înțelegătoare cu Azerbaidjanul.

Pe fondul evoluțiilor recente și în special în urma mutațiilor produse de războiul ruso-american din Ucraina, a avut loc o apropiere dusă până în zona unei adevărate „antante cordiale” între Rusia, Turcia și Iran. În același timp și pe același fundal, SUA pare dispusă să acorde sprijin Armeniei prin întărirea capacității sale militare de utilizat în confruntarea cu Azerbaidjanul, în timp ce Armenia, nemaiputând conta pe sprijinul nelimitat al Rusiei, ca în trecut, poate fi tentată să apuce mâna americană care i se întinde.

O complicație suplimentară decurge din împrejurarea că în războiul din Ucraina, care a devenit piesa centrală pe tabla de șah a războiului mondial, Rusia, aliatul tradițional al Armeniei, sprijină principiul autodeterminării, promovat și de Armenia, în timp ce SUA, aliatul potențial, sprijină principiul integrității teritoriale, pe care Armenia nu îl consideră aplicabil în cazul său. Chiar dacă politica dublelor standarde este de mult consacrată, pentru Armenia este dificil să schimbe alianțele în asemenea condiții, în timp ce aliații săi se delimitează de ea.

SUA, NATO și UE vor da sprijin Armeniei în disputa sa cu Azerbaidjanul numai în măsura în care prin lupta sa, dusă până la epuizarea ultimelor resurse naționale, aceasta le va oferi avantaje în războiul cu Rusia, în concursul strategic cu China și / sau în strădania de a frâna ascensiunea neo-otomanismului Turciei.

Confruntate cu asemenea sfidări complexe, Armenia, dar și celelalte state din Caucazul de sud, trebuie să se bazeze mai mult pe imaginație decât pe memorie. Memoria, cu trecutul dureros pe care îl readuce mereu în actualitate, nu este decât o povară pe umerii oricăror încercări de a ieși din impasurile prezente pentru a construi un viitor mai bun. Soluțiile nu se găsesc în memorie, ci în imaginație.

Statele sud-caucaziene au nevoie de pace pentru a progresa. Fără pace nu există progres. În plus, pacea trebuie să fie durabilă. Pe de altă parte, pacea fără dezvoltare este inutilă, în timp ce dezvoltarea fără pace este iluzorie. Aceste reguli sunt valabile în special pentru puterile mici și mijlocii.

De unde mai multe întrebări. Cum poate un stat ca Armenia sau Georgia sau Azerbaidjanul să acceadă la o pace durabilă într-un mediu cu vecinătăți ostile și în contextul unui război global care nu pare a fi trecut de punctul său cel mai rău? Cum pot ele evita extinderea războiului din Ucraina în Caucazul de Sud și transformarea lor în alți agenți folosiți de Occidentul colectiv pentru a-și purta războiul cu Orientul euro-asiatic și cu Sudul colectiv prin interpuși?

Există două metode pentru asigurarea păcii, între care statele menționate pot alege. i. Metoda păcii prin exercitarea puterii militare („pacea armată”), ceea ce presupune o ordine mondială bazată pe distribuția asimetrică a puterii și proliferarea „războaielor pentru pace”. Aceasta este metoda propusă în prezent de SUA și UE, care impune menținerea ordinii unipolare. ii. Metoda păcii prin dezvoltare (locul „războiului pentru pace” este luat de „dezvoltarea pentru pace”), care presupune nu doar o ordine mondială multipolară, ci și echilibrul polilor de putere, precum și un mecanism apt a corija dezechilibrele de putere care pot să apară în timp. Aceasta este ordinea congruentă cu mentalitățile tradiționale asiatice și care pare a se construi în prezent, din păcate, fără participarea Occidentului colectiv euro-atlantic.

Împăcarea principiilor autodeterminării și integrității teritoriale, precum și accesul la o pace durabilă cu oportunități de dezvoltare în Caucazul de Sud, se pot realiza, pe de o parte, prin apelul la autodeterminarea internă (renunțându-se la autodeterminarea internațională care conduce spre procesul dureros al secesiunii), iar pe de altă parte, prin crearea unei „Comunități a prosperității transcaucaziene” (Commonwealth of the Transcaucasian States). Cea din urmă trebuie să se bazeze pe asocierea egalității cu pluralismul cultural, a libertății cu solidaritatea, a suveranității cu democrația transnațională și a coeziunii economice cu cea socială și teritorială. O asemenea abordare care ar promova strategia proiectelor comune pe temelia solidarității intereselor, ar permite statelor transcaucaziene nu numai să coexiste și să coopereze pașnic, ci și să reziste presiunilor venite de la liderii globali și regionali, dobândind securitate colectivă prin securitate cooperativă.

Armenia, Azerbaidjanul și Georgia nu pot obține pacea și prosperitatea dorite decât mergând pe propriul drum, care trebuie să fie și un drum caucazian. Parafrazându-l pe fostul Președinte american John Kennedy, popoarele lor nu trebuie să întrebe ce poate face Occidentul colectiv pentru ele, ci ce pot face ele pentru Occidentul colectiv…făcându-și bine lor însele. Se aplică perfect în acest caz proverbul francez „ajută-te singur și Dumnezeu… te va ajuta!”

Sunt unii care opiniază că România ar putea acționa ca mediator între statele caucaziene, cu scopul de a ajuta la rezolvarea conflictelor lor. Din punct de vedere obiectiv ideea este foarte bună. Deși Caucazul face parte din vecinătățile României la Marea Neagră și de aceea România are interese proprii în Caucaz, aceste interese nu sunt concurente, ci convergente cu cele ale tuturor statelor din regiune, cu care Bucureștiul are relații amicale. De asemenea, diplomația românească are tradițiile și abilitățile necesare pentru asemenea acțiuni de mediere, facilitare și bune oficii.

Toate aceste atuuri sunt anulate, însă, de impedimentul subiectiv constând în alinierea absolută și necritică a guvernului român actual la agenda geopolitică a Occidentului euro-atlantic, care este jucător în regiune și care are interese strategice distincte de cele ale statelor din Caucazul de sud. Or, România nu poate fi și mediator și coechipier al unuia dintre jucătorii implicați, nu doar interesat în conflictele din regiune, ci și vinovat de perpetuarea acestora.

Așadar, Armenia, ca și celelalte state sud caucaziene, trebuie să își asume identitatea și responsabilitățile de actor regional, degajând și promovând o viziune proprie asupra arhitecturii de securitate a regiunii respective, iar nu să aștepte intervenții salvatoare din partea unor puteri din afara acesteia. Statele Caucazului de sud nu au altă soluție reală decât aceea de a trece peste ceea ce le dezbină pentru a construi o istorie comună caucaziană. Alții le vor exporta doar istoria lor, care, în mod inevitabil, nu corespunde geografiei locului. Or, pentru caucazieni, reconcilierea dintre istoria și geografia regiunii sau punerea de acord a geografiei Transcaucazului cu istoria lui sunt esențiale. De fapt, aici se află singura ieșire din grijile prezentului și singura șansă pentru a transforma criza în oportunitate și oportunitatea în victorie.

Adrian Severin

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
incisiv.national@gmail.com
.....
Articole pe aceiasi tema:

Exclusiv

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Publicat

acum 8 ore

pe

octombrie 26, 2026

De

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV”

Conflictul de la vârful Urbanismului din Ploiești a trecut de la nivelul acuzațiilor politice la faza în care fiecare cuvânt rostit poate deveni probă în dosar.

După ce Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești au decis definitiv că demiterea arhitectei-șef Veronica Rădună a fost nelegală și au obligat Primăria să o reintegreze și să-i plătească toate drepturile salariale, administrația condusă de primarul Mihai-Laurențiu Polițeanu refuză, deocamdată, să coboare de pe schela abuzului.

În locul unei simple dispoziții administrative de reintegrare, primarul preferă platoul unei emisiuni, unde, pe 23 octombrie 2026, transformă o hotărâre judecătorească definitivă într-un „mister” și o arhitectă-șefă repusă în drepturi într-o țintă de ironii și insinuări.

Răspunsul Veronicăi Rădună vine acum în dublă formă: o Notificare și punere în întârziere adresată direct primarului și un comunicat de presă în care își apără public demnitatea profesională și demontează, punct cu punct, declarațiile edilului.

Hotărârea definitivă: Curtea de Apel anulează recursul Primăriei, Rădună câștigă tot

Filmul juridic este limpede, iar cronologia nu lasă loc de interpretări:

  • În august 2022, Veronica Rădună ocupă prin concurs funcția de arhitect-șef al municipiului Ploiești, în cadrul Direcției Generale de Dezvoltare Urbană.
  • La 29 mai 2025, primarul Mihai Polițeanu îi semnează raportul de evaluare pentru perioada 25.10.2024–31.12.2024, acordându-i nota 1,13 și calificativul „nesatisfăcător”.
  • Tot la 29 mai 2025, este emisă Dispoziția nr. 2755 prin care Rădună este eliberată din funcție, act ce produce efecte de la 30 iunie 2025.
  • Prin Sentința civilă nr. 1641/31.07.2026, Tribunalul Prahova:
    • anulează raportul de evaluare și dispoziția de eliberare,
    • obligă primarul să emită actul de reintegrare în funcția de arhitect-șef (sau într-o funcție echivalentă, dacă postul nu mai există),
    • obligă U.A.T. Municipiul Ploiești să plătească toate drepturile salariale din perioada în care raportul de serviciu a fost întrerupt,
    • recunoaște perioada concedierii ca vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional,
    • obligă primarul și U.A.T. la plata a 2.050 lei cheltuieli de judecată.
  • Primarul declară recurs. Curtea de Apel Ploiești, prin Hotărârea nr. 1121/14.10.2026, anulează recursul ca neîncadrat în motivele legale și obligă U.A.T. la 5.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu alte cuvinte: singurul act judecat „pe formă” nu este procesul Veronicăi Rădună, ci recursul Primăriei, declarat și semnat de primar împreună cu secretarul general.

Hotărârea Tribunalului rămâne astfel definitivă la 14 octombrie 2026 și, în baza Legii contenciosului administrativ, constituie titlu executoriu. De aici, lucrurile sunt simple doar pe hârtie.

Termen-limită 13 noiembrie: fie execută, fie intră în „zona penalului”

În Notificarea și punerea în întârziere transmisă primarului și adusă la cunoștința structurilor-cheie din Primărie, Veronica Rădună îl anunță pe Mihai Polițeanu că nu mai discută politică, ci termene legale.

Invocând art. 24 din Legea nr. 554/2004, ea arată negru pe alb:

  • hotărârea definitivă trebuie executată de bunăvoie în maximum 30 de zile de la rămânerea definitivă;
  • termenul se împlinește la 13 noiembrie 2026;
  • după această dată, intră în joc:
    • amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie/zi pentru autoritate,
    • penalități în favoarea reclamantei,
    • posibilitatea unor despăgubiri suplimentare pentru neexecutare,
    • și, mai grav, incidența art. 287 Cod penal privind neexecutarea hotărârilor judecătorești (reintegrare și plata salariilor).

Instanța de executare este Tribunalul Prahova, care, conform legii, poate aplica aceste sancțiuni rapid, în camera de consiliu, fără taxe și fără proceduri suplimentare.

În paralel, Codul administrativ și Legea contenciosului administrativ prevăd răspunderea personală a aleșilor locali și a persoanei vinovate de refuzul de executare. Iar Rădună anunță explicit că îl va acționa în nume personal pe Mihai Polițeanu.

„Misterul” primarului și replica arhitectei-șef: declarațiile devin probă la dosar

Miezul conflictului nu mai este doar juridic, ci și profund uman și profesional.

Pe 23 octombrie 2026, la o „emisiune”, întrebat despre reintegrarea Veronicăi Rădună, primarul Polițeanu afirmă, între altele:

  • că sunt „decizii neplăcute”,
  • că instanța i-ar fi dat dreptate „pe formă”,
  • că pentru el este „un mister” de ce aceasta dorește să revină în Primărie,
  • că „relația nu a fost bună și nu va fi bună în continuare”,
  • că, dacă are ambiții, „să le aibă la ea acasă”,
  • și sugerează că sub „oblăduirea” ei s-ar fi produs construcții haotice, construcții ilegale, recepții neconforme și scandalul „White Tower”.

Acuzațiile și formulările au fost preluate de ziare locale, care au redat textual fragmentele cu „misterul” și „relația nu va fi bună”.

În Notificare, Rădună pune reflectorul exact pe aceste declarații și le transformă, explicit, în probe:

  • demonstrează caracterul culpabil al unei eventuale neexecutări: primarul recunoaște public hotărârea, admite că „trebuie să o reîncadreze”, dar nu face nimic;
  • devoalează subiectivismul evaluatorului: Tribunalul anulase deja raportul de evaluare pentru vicii obiective, fără să fie obligat să tranșeze reaua-credință; primarul vine ulterior și spune clar că are „nemulțumiri personale” și că relația va fi în continuare proastă;
  • transformă orice viitoare evaluare, reorganizare sau măsură defavorabilă într-un potențial abuz verificabil în instanță, pentru că judecătorii vor analiza fiecare act prin prisma acestor declarații televizate.

Rădună: „Nu am nevoie de încrederea primarului pentru a exercita o funcție publică dobândită prin concurs”

În comunicatul de presă dat publicității la 26 octombrie 2026, Veronica Rădună rupe tăcerea pe care a păstrat-o timp de un an și patru luni de proces.

Ea subliniază câteva puncte esențiale:

  • funcția de arhitect-șef nu este un „post la dispoziția primarului”, ci o funcție publică specifică, obținută prin concurs;
  • nu a făcut declarații publice în timpul procesului „pentru că locul unei asemenea dispute este sala de judecată, nu presa”;
  • revine acum în spațiul public doar pentru că primarul a ales să comenteze o hotărâre definitivă și să atace nu doar funcția, ci persoana ei.

Despre celebra formulă a primarului – „dacă are ambiții, să le aibă la ea acasă” – Rădună răspunde tăios, dar rece:

„Funcția publică nu se exercită în temeiul simpatiei conducătorului instituției și nu încetează din cauza antipatiei lui.”

Iar despre „lipsa de încredere” invocată de edil:

nu are nevoie de încrederea primarului pentru a exercita o funcție publică dobândită legal; Codul administrativ nu condiționează raportul de serviciu de „încrederea” subiectivă a șefului politic.

Sentința de 40 de pagini: instanța a analizat fiecare obiectiv și criteriu. Doar recursul Primăriei a căzut pe formă

Una dintre tezele centrale ale lui Mihai Polițeanu – că instanța ar fi dat dreptate „pe formă” – este demontată direct de hotărârea Tribunalului și reluată clar în comunicatul Veronicăi Rădună.

Tribunalul Prahova, în Sentința civilă nr. 1641/31.07.2026:

  • a analizat pe fond:
    • toate cele 4 obiective de performanță,
    • toate cele 19 criterii pentru care primarul, ca evaluator, i-a dat note de 1 și 2;
  • a constatat:
    • că obiectivele și indicatorii de performanță nu i-au fost comunicate la începutul perioadei evaluate, fapt confirmat și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici;
    • că raportul pretinde să evalueze doar 68 de zile (25.10.2024–31.12.2024), dar aduce ca argumente evenimente și situații din anii 2018–2023;
    • că nu există niciun „material primar” din care să rezulte procentele și notele acordate;
    • că evaluatorul transferă asupra arhitectei-șef întreaga responsabilitate pentru „haosul urbanistic”, pentru deciziile consiliului local, ale comisiilor colegiale, pentru conduita dezvoltatorilor și chiar pentru lipsa de reacție a altor instituții;
    • că vocabularul folosit în raport („dezastruos”, „haos urbanistic”, „plantată politic”) depășește cu mult registrul neutru al unei evaluări profesionale.

Pentru aceste motive, instanța anulează raportul de evaluare și dispoziția de eliberare din funcție.

Singurul act sancționat „pe formă” este, repet, recursul Primăriei, anulat de Curtea de Apel pentru că nu a putut fi încadrat în niciun motiv legal de recurs.

White Tower, construcțiile ilegale și recepțiile neconforme: acuzații aruncate în spațiul public, respinse în sălile de judecată

Un alt element grav al discursului primarului din emisiunea incriminata este asocierea numelui Veronicăi Rădună cu:

  • construcțiile ilegale de pe domeniul public,
  • recepțiile neconforme,
  • scandalul White Tower,
  • și cu ideea că „sub oblăduirea ei” s-ar fi produs toate aceste „nenorociri”.

Din nou, sentința Tribunalului vine cu precizări reci și tăioase:

  • intervalul în care se evaluează activitatea Rădună este de 68 de zile (25.10.2024–31.12.2024);
  • edificarea nivelului neautorizat de la White Tower se situează în anii 2018–2022;
  • procesele-verbale ale Inspectoratului de Stat în Construcții din anii 2021–2023 și notificările din 2023, semnate inclusiv de Rădună, arată că:
    • s-au făcut controale,
    • s-au trimis invitații,
    • s-au dispus măsuri;
  • raportul de evaluare nu identifică niciun act concret omis de arhitecta-șef.

În plus:

  • dosarul penal în care a fost cercetată Veronica Rădună în legătură cu activitatea Direcției de Urbanism a fost clasat la 30 iunie 2025, pentru lipsa elementelor constitutive ori a formei de vinovăție;
  • aceeași Primărie care o acuză astăzi în spațiul public a susținut, în întâmpinarea depusă la Tribunal, că Rădună a primit calificative maxime la evaluările din anii 2020–2023.

În Notificare, Rădună invocă și standardele Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție: chiar și o judecată de valoare devine ilicită dacă este complet lipsită de bază factuală.

Or, în acest caz, „lipsa bazei factuale” nu este o opinie a arhitectei-șef, ci constatarea unei instanțe civile și a unui procuror.

Rectificare publică cerută primarului:

Veronica Rădună nu se limitează la a critica declarațiile primarului; solicită concret, în baza Codului civil, o rectificare publică, difuzată:

  • în aceeași publicație,
  • cu o vizibilitate comparabilă,
  • într-un termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării.

SOLICITAREA PROPUSA DE EA ESTE CA PRIMARUL SA RECUNOASCA PUBLIC:

  • că Tribunalul Prahova a analizat pe fond raportul de evaluare și a constatat nelegalitatea lui;
  • că recursul Primăriei a fost anulat de Curtea de Apel pentru neîncadrarea în motivele de recurs;
  • că Veronica Rădună nu a fost găsită răspunzătoare de nicio autoritate pentru construcțiile ilegale, recepțiile sau situația imobilului White Tower;
  • că dosarul penal în ceea ce o privește a fost închis prin clasare;
  • că funcția de arhitect-șef a fost ocupată de Rădună prin concurs și că Primăria va pune în executare hotărârea definitivă.

Dacă această rectificare nu va fi emisă, Rădună anunță deja că va sesiza instanța civilă pentru:

  • constatarea caracterului ilicit al afirmațiilor primarului,
  • obligarea la publicarea hotărârii pe cheltuiala lui,
  • repararea prejudiciului moral.

Reintegrare reală, nu „de decor”: acces la dosare, documente și semnătură pe circuitul de urbanism

Un alt mesaj ferm din notificare și comunicat: arhitecta-șef nu acceptă o reintegrare de fațadă.

Ea cere explicit:

  • emiterea dispoziției de reintegrare în postul de arhitect-șef, în structura Direcției Generale de Dezvoltare Urbană;
  • indicarea unei date clare pentru reluarea activității;
  • măsuri administrative care să îi asigure:
    • accesul efectiv la documente,
    • includerea în circuitul de avizare și semnare,
    • exercitarea integrală a atribuțiilor de arhitect-șef, nu mutarea într-un colț „neproductiv”.

Veronica Rădună anunță că va documenta „fiecare act al instituției” de la data reintegrării, tocmai pentru ca orice nou eventual abuz – fie că se numește evaluare, reorganizare sau retragere de atribuții – să poată fi demontat în instanță, cu declarațiile lui Mihai Polițeanu din 23 octombrie 2026 drept probă de context.

Funcția ocupată de altcineva: Codul administrativ spune clar cine pleacă și cine rămâne

Una dintre justificările informale vehiculate în jurul Primăriei Ploiești ar fi că postul de arhitect-șef este deja ocupat, în organigramă, de Andreea-Roxana Pandele – personaj central în episoadele anterioare ale „Arhitecturii dezmățului”, menționată în investigațiile Incisiv de Prahova în legătură cu:

  • vot ilegal în CTATU (Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism),
  • legături cu firme precum ARBY PROIECT și PLANNING CITIES S.R.L.,
  • plângeri penale și suspiciuni de „urbanism cu dedicație”.

Rădună răspunde invocând direct Codul administrativ:

  • art. 519 alin. (1) lit. d) prevede că, în cazul în care un funcționar eliberat nelegal este reintegrat prin hotărâre judecătorească definitivă, persoana care ocupă între timp postul este eliberată din funcție, de la data rămânerii definitive a hotărârii;
  • competența de a dispune atât eliberarea, cât și numirea aparține primarului, în baza art. 154 și 155 din Codul administrativ.

Cu alte cuvinte, situația „postului ocupat” nu este o scuză, ci o obligație suplimentară pentru primar: să elibereze actualul ocupant și să o reintegreze pe Veronica Rădună.

Tribunalul Prahova a spus deja, în considerente, că autoritatea nu poate folosi ocuparea ulterioară a postului pentru a lăsa hotărârea judecătorească fără efect.

„Nu voi mai tăcea”: fiecare zi de după 13 noiembrie va costa bugetul local

În finalul comunicatului, Veronica Rădună transmite un mesaj către ploieșteni, dar și către consilierii locali, instituțiile de control și, inevitabil, către procurori:

  • nu renunță la dreptul câștigat în instanță după un an și patru luni de proces;
  • nu se lasă intimidată de declarațiile primarului;
  • va sesiza Tribunalul Prahova pentru amenzi și penalități imediat ce termenul de 30 de zile va fi depășit;
  • va formula plângeri penale, acțiuni civile personale și va informa Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Prefectura;
  • va aduce la cunoștința opiniei publice, pas cu pas, fiecare zi de întârziere, cu un mesaj clar: „fiecare zi după 13 noiembrie 2026 va fi plătită din bugetul local”.

De la „arhitectura dezmățului” la arhitectura răspunderii personale

Cazul Veronica Rădună – Mihai Polițeanu nu mai este doar un episod într-o serie de anchete de presă despre urbanismul cu dedicație din Ploiești, în care apar nume precum Roxana Pandele, ARBY PROIECT, PLANNING CITIES, CTATU și rețele politico-administrative descrise de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova.

Prin Notificarea și comunicatul din 26 octombrie 2026, conflictul urcă la un alt nivel:

  • dincolo de abuzul administrativ „turnat în beton”, intră în joc neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive;
  • dincolo de jocurile de organigramă și de „posturi calde” pentru oamenii de casă, devine centrală funcția ocupată prin concurs și reinstalată prin decizie definitivă;
  • dincolo de podcasturi, declarații „independente” și ironii televizate, începe arhitectura răspunderii personale – administrative, civile și penale.

Instanțele au vorbit deja: demiterea a fost nelegală, recursul a fost nul, funcția trebuie retrocedată, salariile plătite, vechimea recunoscută.

Acum mingea este, cum arată și articolul anterior al Incisiv de Prahova, la:

  • Primăria Ploiești, care decide dacă respectă litera hotărârii sau mizează pe încă o rundă de tergiversări;
  • Tribunalul Prahova, ca instanță de executare;
  • organele de urmărire penală, chemate să decidă dacă neexecutarea sistematică a unei hotărâri definitive rămâne un „eșec de management” sau devine dosar penal în toată regula.

Până atunci, o frază rostită de primar în direct, cu aerul unei replici politice, riscă să devină fraza-cheie a unui întreg dosar:

„Relația nu a fost bună și nu va fi bună în continuare.”

Instanțele vor decide cât de scump costă, pentru bugetul Ploieștiului și pentru demnitarii săi, transformarea unei antipatii personale în politică de personal. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Publicat

acum 16 ore

pe

octombrie 26, 2026

De

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata

Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată, fără autorizație de mediu și fără eficiență dovedită, să înghită zeci de milioane de euro din bani publici, în timp ce fermierii sunt acuzați de „rea-credință” pentru că cer… dovezi.

De la „scutul meteorologic național” la un program mort pe hârtie

Timp de aproape două decenii, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) a fost vândut românilor ca un fel de „Catedrala Secetei”: sacru, intangibil, finanțat gras și înconjurat de o liturghie pseudo-științifică, în care orice întrebare era interpretată drept blasfemie.

În realitate, după cum arată:

  • rapoartele Curții de Conturi (nr. 29638/22.04.2025 și follow-up 10.03.2026),
  • sinteza Corpului de Control al Prim-Ministrului din 29.07.2026,
  • răspunsul CSAT din 09.07.2025 la Petiția Forumului APPR nr. 12129,
  • și adresa DNA nr. 65/2/P/2026 (deschiderea unui dosar penal pe zona financiară a AASNACP),

„marea realizare națională” arată mai degrabă ca o combinație de:

  • experiment neterminat,
  • buget supt anual,
  • licitații aranjate „cu un singur operator”,
  • și o structură de putere care s-a comportat ca o mafie cu parașute și rachete.

Corpul de Control al Prim-Ministrului a pus oficial pe masă ceea ce fermierii spuneau de ani de zile:

  • Programul SNACP 2010–2024 a avut un grad de realizare de aproximativ 39%;
  • niciuna dintre unitățile de combatere a grindinei nu a fost omologată complet;
  • niciuna dintre unitățile de „creștere a precipitațiilor” nu a fost realizată;
  • după 2024, nu mai există nici program aprobat prin HG, nici cadru strategic;
  • în 2025 nu s-au tras rachete, dar s-au cheltuit 94,167 milioane lei, din care:
    • 80,937 milioane lei pe „conservare și pază”,
    • 8,357 milioane lei pe personal,
    • adică un sistem „închis” care a continuat să înghită bani.

Și, peste toate, lipsesc exact piesele esențiale: monitorizare independentă, studiu de impact asupra mediului, metodologie științifică verificabilă.

Documentul „nuclear”: APM Prahova confirmă că s-a tras în nori… în afara legii de mediu

Dacă până acum SNACP părea un mastodont ineficient, dar „legal”, documentul APM Prahova demolează complet această aparență de legalitate.

În nota oficială, APM Prahova stabilește negru pe alb:

  1. Pentru unitățile de combatere a grindinei din Prahova nu există nicio autorizație de mediu valabilă pentru activitatea de dispersie a iodurii de argint (AgI).
  2. Acordul de Mediu nr. PH-12/2005, invocat obsesiv de sistem, este expirat, prin:
    • neîndeplinirea obligațiilor de monitorizare,
    • depășirea termenului de valabilitate prevăzut de Ordinul MMDD nr. 1798/2007.
  3. Nu au fost emise proceduri sau avize pentru monitorizarea nivelului de argint în sol, apă, vegetație.
  4. Nu există niciun raport de evaluare a impactului cumulativ, obligatoriu conform Directivei 2011/92/UE.

Concluzia oficială a APM Prahova:

„Activitatea desfășurată de unitățile de combatere a căderilor de grindină pe raza județului Prahova se desfășoară în prezent în afara cadrului de reglementare din domeniul protecției mediului.”

Tradus pe românește:
ani la rând, s-a tras cu rachete în nori, cu iodură de argint, fără autorizație de mediu valabilă și fără monitorizare legală.

În orice stat normal, aceasta ar fi știre de breaking news și motiv de blocare imediată a sistemului.
În România este tratată ca o simplă virgulă în coada unei adrese.

Fermierii – acuzați de „rea-credință” pentru că au cerut… acte

În timp ce DNA, Curtea de Conturi, Corpul de Control și APM confirmă dezastrul de management și lipsa cadrului de mediu, fermierii sunt făcuți „de rea-credință”.

Societatea Electromecanica Ploiești S.A., cea care:

  • a proiectat și fabricat rachetele antigrindină,
  • a operat UCCG Prahova,
  • a fost ani de zile în structura Proiectantului General,
  • iar din martie 2026 este chiar Proiectant General al SNACP,

trimite în data de 21.10.2026 o adresă (nr. 2774/21.10.2026) în care:

  • acuză APACPT Prahova că ar fi acționat „cu rea-credință”;
  • susține că fermierii nu ar fi avut „dorința de a obține informațiile necesare”;
  • sugerează că asociația ar fi „mobilizat o parte dintre fermieri” și ar „denigra” societatea.

Numai că, spre ghinionul mafiei antigrindină, fermierii nu au venit la masă cu glume, ci cu dosare.

Cronica unei „rele-credințe” demontate cu 13 memorii, petiții și cereri oficiale

În scrisoarea de răspuns, APACPT Prahova (președinte Adrian Mocanu) pune pe masă proba materială:

  • din iunie 2024 încoace, fermierii au depus zeci de memorii și petiții către Guvern, SGG, MADR, AASNACP, Președinție/CSAT, Ministerul Mediului, ANM, Curtea de Conturi, Corpul de Control, GNM, ANMAP, organe judiciare și… chiar către Electromecanica Ploiești.

Doar minim, APACPT inventariază 13 demersuri cu număr și dată, dintre care:

  1. SGG – memoriu nr. 18803/05.06.2024
  2. AASNACP – memoriu nr. 4137/14.06.2024
  3. Președinție – memoriu nr. 4053/05.08.2024
  4. Guvern – memoriu nr. 28407/03.09.2024
  5. MADR – memoriu nr. 117033/05.11.2024 și la SGG nr. 35599/05.11.2024
  6. Petiția Forumului APPR nr. 12129 (răspuns CSAT la 09.07.2025)
  7. APACPT–MADR nr. 151136/14.07.2025
  8. Cererea privind documentația de mediu – august 2025
  9. AASNACP – memoriu nr. 375/21.01.2026
  10. Ministerul Mediului – memoriu nr. R7752/17.02.2026
  11. GNM Prahova și ANMAP Prahova – memoriu nr. 5878/03.04.2026
  12. ANM – solicitare la care se răspunde prin adresa nr. 2747/08.06.2026
  13. Electromecanica Ploiești – adresa APACPT nr. 99/24.09.2026.

Pe scurt:
fermierii au cerut date, studii, documente, explicații – iar mafia antigrindină îi acuză azi că n-au vrut informații.

În loc de răspuns tehnic, primesc anatema: „rea-credință”.

Replica APACPT este tăioasă și impecabil construită:

„A solicita informația, a verifica răspunsurile și a contesta lipsa dovezilor nu reprezintă rea-credință. Reaua-credință nu se prezumă și nu poate fi folosită ca substitut pentru răspunsurile tehnice care lipsesc.”

„O parte dintre fermieri”? 91% din suprafață și un Ordin de ministru

Electromecanica încearcă să minimalizeze scandalul, vorbind despre „o parte dintre fermieri” mobilizați împotriva activității societății.

Numai că datele oficiale o contrazic brutal.

Conform Adresei DAJ Prahova nr. 10442/01.10.2024:

  • 481 de fermieri consultați,
  • reprezentând peste 91% din suprafața agricolă consultată,
  • aproximativ 103.000 ha,
  • adică în jur de 72% din întreaga suprafață arabilă a județului Prahova.

Nu e „o parte”, e aproape toată agricultura județului.

Această revoltă masivă a dus la emiterea Ordinului MADR nr. 300/26.07.2024, prin care au fost suspendate intervențiile active în atmosferă în Prahova.

Pe scurt:

  • nu APACPT a inventat opoziția;
  • nu APACPT a inventat seceta;
  • nu APACPT a inventat ineficiența;

APACPT a pus doar semnături și ștampile pe o situație pe care fermierii au simțit-o în câmp, iar instituțiile statului au confirmat-o, cu mare întârziere, în rapoarte.

CSAT, Curtea de Conturi, Corpul de Control, DNA: fermierii au avut dreptate înaintea statului

Scrisoarea APACPT enumeră punctual confirmările oficiale:

  • CSAT arată, în 09.07.2025, că ultimul cadru programatic al SNACP a expirat în decembrie 2024 – ceea ce înseamnă că sistemul a rămas fără program aprobat prin HG.
  • Corpul de Control al Prim-Ministrului relevă gradul de realizare de 39%, lipsa omologării, lipsa monitorizării și cheltuirea a zeci de milioane fără intervenții în 2025.
  • Curtea de Conturi formulează rezerve serioase privind modul de administrare a banilor și constată (inclusiv în follow-up) că multe recomandări privind omologarea, monitorizarea și studiile de impact nu au fost implementate.
  • DNA înregistrează dosar de urmărire penală nr. 65/2/P/2026, ca urmare a constatărilor Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecție din MADR.

APACPT o spune clar:

„Fermierii nu au inventat constatările organelor de control. Fermierii le-au semnalat înainte ca instituțiile statului să le confirme.”

Pancardele care au speriat „elefantul cu rachete”

Electromecanica se plânge și de două pancarde „denigratoare”. Mesajele lor:

  1. „Doi ani fără rachete în nori. Ploile s-au întors. Rapița a făcut istorie.”
  2. „Antigrindina s-a oprit. Agricultura produce! Un sistem netransparent și potențial periculos pentru producția de hrană și pentru mediu nu poate funcționa abuziv într-un stat de drept.”

Faptele simple:

  • niciuna nu nominalizează Electromecanica Ploiești;
  • niciuna nu incriminează persoane;
  • niciuna nu acuză direct societatea de infracțiuni sau de „fabricare a secetei”.

Prima pancardă exprimă o observație temporală și o percepție agricolă.
A doua introduce doi termeni-cheie:

  • „netransparent” – ușor de probat prin:
    • lipsa accesului la documente,
    • lipsa studiilor publice,
    • lipsa monitorizării independente,
    • blocarea datelor.
  • „potențial periculos” – termen perfect compatibil cu principiul precauției în mediu, mai ales în lipsa unui studiu integrat de impact și în condițiile în care APM Prahova confirmă lipsa autorizației de mediu valabile.

Electromecanica confundă deliberat:

  • critica publică legitimă
    cu
  • „denigrarea” unei societăți comerciale abonate la bani publici.

Electromecanica vrea să fie simultan expert suprem și „simplu executant fără date”

Adresa APACPT demontează și un alt șmecherism retoric al Electromecanica Ploiești:

  • când e vorba să-și justifice rolul și influența, societatea invocă:
    • dezvoltarea mijloacelor tehnice,
    • licența de operator UCCG Prahova,
    • calitatea de membru în Grupul de Interes Economic – Proiectant General,
    • calitatea de Proiectant General (din martie 2026).
  • când fermierii cer date tehnice, studii, rapoarte, modele, rezultate, răspunsul devine brusc:
    „Nu sunt ale noastre, sunt ale AASNACP, noi nu putem spune nimic, să întrebați la Autoritate.”

APACPT punctează contradicția:

„O societate care a proiectat mijloacele tehnice, a fabricat rachetele, a operat o unitate și a participat timp de aproximativ zece ani la structura Proiectantului General nu se poate prezenta ca un terț străin de fundamentarea tehnică, de datele operaționale și de evaluarea performanțelor sistemului.”

În plus, fermierii cer explicit:

  • inventarul complet al datelor și documentelor deținute de Electromecanica;
  • precizarea contribuției exacte la omologări și studii;
  • temeiul științific pentru afirmația că „un studiu de impact nu se poate face fără reluarea tragerilor”.

Șantajul tehnologic: „Reluăm tragerile ca să avem ce studia”

Răspunsul Electromecanica la problema studiului de impact frizează absurdul:

  • societatea susține că un nou studiu de impact nu se poate face fără reluarea activității operative,
  • și cere chiar „sprijinul” APACPT pentru asta.

Pe scurt:
„Porniți din nou rachetele ca să demonstrăm (eventual) că au fost o idee bună.”

APACPT demolează această pretenție în câteva pagini de raționament impecabil:

  1. Arată că există deja:
    • arhive radar,
    • jurnale de lansare,
    • cantități de agent utilizat,
    • date meteo,
    • producții agricole,
    • incidente, defecțiuni, consum de rachete.
  2. Enumeră ce se poate face retrospectiv, fără să mai fie nevoie să „tragi preventiv în nori”:
    • auditarea datelor 2004–2024;
    • analiza evoluției precipitațiilor, secetei, grindinei, producțiilor;
    • compararea zonelor tratate cu zonele-martor și cu zonele din aval;
    • verificarea modului în care s-a calculat „eficiența declarată” și „suprafețele protejate”.
  3. Stabilește clar că:
    • dacă după cca 20 de ani nu există date suficiente pentru o evaluare științifică,
    • asta este, în sine, o probă de eșec major de proiectare, monitorizare și guvernanță.

Iar pentru eventuale experimente viitoare, APACPT cere:

  • protocol științific public,
  • ipoteze verificabile,
  • evenimente netratate pentru comparație,
  • randomizare acolo unde e posibil,
  • evaluatori independenți de AASNACP, Proiectant, operator și fabricanți,
  • evaluare prealabilă de mediu,
  • consultarea beneficiarilor agricoli,
  • acces public la date și rezultate.

Pentru mafia antigrindină, toate acestea se traduc într-un cuvânt: cosmar.
Pentru cercetarea științifică normală, se cheamă: minimul necesar.

Solicitările-cheie ale APACPT: de la retractarea „relei-credințe” la inventarul complet al datelor

În final, APACPT Prahova face ceea ce instituțiile statului ar fi trebuit să facă demult:

  1. Cere retragerea expresă a acuzației de „rea-credință” și, în caz contrar, indicarea:
    • faptelor,
    • documentelor,
    • probelor invocate.
  2. Cere să i se indice documentul exact în care APACPT ar fi spus că antigrindina „a produs seceta în Prahova”. În lipsa lui, cere retractare.
  3. Solicită clarificarea dacă termenul „rea-credință” este doar o figură retorică sau acuză fapte ilicite.
  4. Cere definirea concretă a materialelor considerate „denigratoare” și explicarea modului în care două pancarde fără nume, fără acuzații penale, ar leza societatea.
  5. Cere lista completă a destinatarilor adresei 2774/21.10.2026 și transmite că eventualele retractări trebuie comunicate acelorași destinatari.
  6. Solicită inventarul complet al datelor, documentelor, studiilor, rapoartelor, modelelor și rezultatelor tehnice din posesia Electromecanica privind SNACP.
  7. Cere precizarea contribuției concrete a Electromecanica la documentele de omologare și la studiile invocate drept „dovadă” a eficacității.
  8. Cere metodologia și temeiul științific pentru teza că nu se poate face studiu de impact fără reluarea tragerilor, cu separarea clară:
    • componentelor retrospective,
    • componentelor care ar solicita experiment prospectiv,
    • datelor existente,
    • datelor necolectate și motivul absenței lor.
  9. Întreabă clar dacă societatea susține reluarea tragerilor înainte de orice evaluare independentă și pe ce temei legal, științific și de mediu.
  10. Cere angajamentul de a furniza necondiționat datele tehnice către o echipă de evaluare independentă, fără legături contractuale cu AASNACP, Proiectantul General, operatorii sau fabricanții.

În lipsa unui răspuns serios, APACPT anunță explicit că:

  • va sesiza C.N. ROMARM S.A. și ministerul de resort;
  • va transmite documentația la MADR, AASNACP, Corpul de Control, Curtea de Conturi și alte autorități;
  • va solicita analizarea comunicării publice a societății;
  • va face publică întreaga corespondență;
  • și va folosi toate mijloacele legale pentru protejarea reputației fermierilor.

Morala: Când cer dovezi, fermierii sunt „rău-credincioși”. Când lipsesc dovezile, sistemul e „strategic”

După 16 părți de investigații, un document „exploziv” de la APM și această scrisoare devastatoare a APACPT Prahova, tabloul este limpede:

  • SNACP a funcționat ani la rând fără autorizații de mediu valabile;
  • fără omologare completă, fără monitorizare independentă;
  • cu eficiență declarată, nu demonstrată;
  • cu zeci de milioane de lei cheltuiți pe „pază și conservare”;
  • cu un dosar penal deschis la DNA;
  • cu rapoarte critice ale Corpului de Control, Curții de Conturi și cu recunoașterea CSAT privind expirarea cadrului programatic;
  • cu o retorică agresivă împotriva celor care pun întrebări legitime.

Iar când fermierii cer acte, date, studii, protocoale, li se răspunde cu:

  • „nu avem competență să vă spunem, e la altă instituție”
    și
  • „acționați cu rea-credință”.

Controlul public nu este denigrare. Solicitarea dovezilor nu este rea-credință.
Rea-credință este cu totul în altă parte:

  • acolo unde se trag rachete fără autorizație de mediu valabilă;
  • acolo unde nu se monitorizează ce se împrăștie în atmosferă și unde ajunge în sol;
  • acolo unde nu se face niciun studiu serios, dar se încasează contracte grase;
  • acolo unde se încearcă reluarea tragerilor, invocând chiar lipsa dovezilor pe care cineva trebuia să le producă de mult.

Fermierii din Prahova nu mai acceptă să fie tratați ca „beneficiari tăcuți” ai unui experiment scump și netransparent.
Prin documente, prin memoriile lor și prin această scrisoare, ei spun, răspicat:

„Nu mai trageți în nori până nu ne arătați adevărul.
Până atunci, noi suntem cu bună-credință. Sistemul, nu.”

Citeste in continuare

Exclusiv

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Publicat

acum 16 ore

pe

octombrie 26, 2026

De

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă pentru primarul „independent cu USR în suflet”, Mihai Polițeanu  – Primarul Ploieștiului . (aici):
Când e vorba de bani publici și de „pământ contaminat”, alegeți transparența sau firma de casă?
Iar consilierilor locali din Consiliul Local Ploiești – în special celor care mai au un strop de coloană vertebrală și pretenția că reprezintă cetățeanul, nu „pământul” partidului – le cerem public să răspundă. Acum. Nu la următorul podcast electoral.

„Străpungerea Gării de Vest” sau străpungerea bunului‑simț?

Într-un podcast lacrimogen, deja menționat în articolul nostru „Arhitectura dezmățului (III)”, primarul Mihai Polițeanu se plânge de parcă ar fi victimă colaterală într-un război cu solul Prahovei. Citam aproximativ, dar corect în esență:

„S-a săpat foarte mult, cred că sunt mii de tone și am descoperit, cu stupoare, că este pământ contaminat. Și durează mult decontaminarea acestui pământ pentru că, altfel, nu putem să eliberăm frontul de lucru. Nu putem să ducem la gropile de gunoi.”

Lacrimă pe obraz, suspin în microfon, „mii de tone” de pământ infestat îl împiedică pe primarul nostru integru să ducă Ploieștiul spre lumina… Gării de Sud.

Dar ce nu spune primarul în podcast?
Nu spune cui a dat să „spele” pământul ăsta murdar. Nu spune cât costă lacrima lui ecologică. Nu spune cum a ales firma care „salvează” proiectul. Și, mai ales, nu spune de ce a evitat licitația.

Când „pământul contaminat” ajunge la „firma de casă”

Conform unei sinteze bine argumentate prezentate de un consilier local (document pe care l-am analizat cu specialisti din domeniu), decontaminarea pământului reclamat de primar la „Străpungerea Gării de Vest cu Gara de Sud” a fost acordată prin încredințare directă unei firme specializate.

Nu punem la îndoială profilul tehnic al firmei – documentele oficiale arată clar că este de domeniu, cu infrastructură și competență.
Însă punem sub semnul întrebării modul în care primarul Polițeanu jonglează cu banii publici și cu prieteniile politice.

Conform informațiilor invocate de surse și de consilierul local, directoarea acestei firme este membră a USR.
Primarul: „independent cu USR în suflet”.
Firma de decontaminare: condusă de un om cu USR în CV.
Contractul: încredințare directă.

Sigur, pură coincidență. În Ploiești, doar pământul e contaminat, nu și relațiile dintre administrație și partid. Așa ni s-ar cere să credem.

DEKONTA – firma care „spală pământul” și imaginea cui?

Dincolo de zvonuri, punem pe masă documentele:

  • Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 453/10.II.2017 arată negru pe alb existența DEKONTA – S.R.L., societate deținută de cehii de la DEKONTA INTERNATIONAL A.S., cu platformă de tratare a solurilor și nămolurilor contaminate în:
    • satul Strejnicu, comuna Târgșoru Vechi, județul Prahova.
  • Fișa DEKONTA SRL de pe Termene.ro (consultată în octombrie 2026) confirmă:
    • Obiect principal: CAEN 3900 – Activități și servicii de decontaminare;
    • Punct de lucru / sediu real: Str. Negoiești nr. 124, Strejnicu – platformă de tratare soluri și nămoluri;
    • Punct de lucru în Ploiești, str. Mărășești nr. 135, cu contract de închiriere valabil până în 2029;
    • Cifră de afaceri 2025: 3.393.966 RON, profit în prăbușire (doar 35.103 RON, după ce în 2023 trecea de două milioane), firmă în Top 10 național la decontaminare.
  • În social media, Ioana Grecu promovează insistent:
    • proiecte LIFE FRAC‑IN de remediere a solurilor,
    • postări ale DEKONTA, a.s.,
    • evenimente de business și networking (OFA etc.).
      Toate acestea, puse laolaltă, desenează un ecosistem de interese în jurul decontaminării fix în Prahova.

Repetăm limpede:
DEKONTA este, conform documentelor, o firmă reală, de profil.
Problema nu este dacă DEKONTA știe să spele pământ contaminat.
Problema este CUM ajunge Polițeanu, „independentul cu USR în suflet”, să spele contractele publice direct în curtea „familiei verzi” apropiate de USR.

Licitația, această specie pe cale de dispariție la Ploiești

Întrebarea de bun-simț a oricărui ploieștean nu e tehnică, e politică:

„Oare de ce se evită licitațiile acest primar?
De ce Politeanu ocolește foarte abil legea achizițiilor publice?”

În loc să avem o licitație deschisă, cu:

  • anunț public clar,
  • posibilitatea ca mai multe firme de profil să concureze,
  • criterii transparente de preț și calitate,

avem, conform informațiilor prezentate de consilierul local, o încredinare directă către o firmă:

  • cu conexiuni politice în zona USR,
  • cu infrastructură exact în județul Prahova,
  • cu „branding verde” perfect pentru a acoperi cuvântul magic: „pământ contaminat”.

Consilierilor locali le adresăm direct următoarea solicitare publică:

  1. Să explice dacă au fost informați în detaliu despre:
    • valoarea contractului de decontaminare a pământului de la Străpungerea Gării de Vest,
    • procedura de achiziție folosită,
    • numele firmei și legăturile acesteia cu oameni din USR.
  2. Să ceară public:
    • publicarea contractului integral,
    • nota de fundamentare pentru încredințarea directă,
    • dovada că au fost sau nu invitate și alte firme de profil.

Dacă nu o fac, atunci da, nu mai sunt consilieri locali pentru cetățean, ci figuranți în decorul politic al „independentului cu USR în suflet”.

„Sunt integru, altfel dau în judecată!”

În același podcast în care plânge de mila pământului contaminat, primarul Mihai Polițeanu își umflă moralul ca pe un CV:

va intenta procese împotriva celor care îl acuză că nu ar fi integru,
și că este sigur de un lucru: că este integru.

Foarte bine, dreptul la justiție îl are orice cetățean.
Dar ploieșteanul are, la rândul lui, dreptul să pună întrebări, mai ales când e vorba de:

  • bani publici,
  • proceduri de achiziție,
  • contracte cu firme unde planează suspiciuni de legături politice.

Și aici apare grotescul:
În loc să răspundă punctual la întrebări,
primarul amenință cu procese pe oricine îndrăznește să observe că:

Dekonta Ioana Grecu

DEKONTA SRL – Termene.ro

  • evită licitațiile,
  • alimentează cu bani publici o firmă „prietenoasă politic”,
  • nu clarifică de ce această firmă și în ce condiții.

Justiția nu este mop pentru imagine.
Dacă Mihai Polițeanu vrea să fie credibil când spune „sunt integru”, să înceapă prin a spune:

  • unde a fost anunțat acest contract,
  • ce firmă l-a primit, pe ce sumă, prin ce procedură,
  • ce alte firme au fost măcar întrebate.

Până atunci, vorbim de integritate de podcast, nu de integritate administrativă.

Întrebarea cetățeanului simplu: unde se duce, de fapt, chimia?

Un ploieștean ridică o întrebare mai deșteaptă decât tot marketingul ecologic din jurul primarului:

„Dacă pământul infestat se tratează pe același loc unde este în prezent, substanțele care teoretic și poate ca și practic neutralizează substanțele nocive din acel pământ, unde se duc? Nu oare tot pe sol? De ce nu a fost aleasă soluția de încărcarea pământului și transportat la un Depozit de deșeuri periculoase?”

Este întrebarea care face praf toată poza cu „primarul verde”:

  • Se tratează pământul in situ, direct pe șantier, cu substanțe chimice și riscuri pentru sol și ape?
  • Se transportă pământul la platforma DEKONTA din Strejnicu, confirmată în Monitorul Oficial și în Termene.ro ca „Platformă de Tratare Soluri și Nămoluri Contaminate”?
  • Există avize de mediu clare, publice, pentru acest proces?
  • A fost analizată varianta: depozit autorizat de deșeuri periculoase, nu „cârpeală pe loc”?

Dacă tot suntem la capitolul integritate, poate primarul Polițeanu binevoiește să explice:

  • traseul exact al pământului contaminat,
  • metoda exactă de decontaminare,
  • impactul de mediu și măsurile de prevenție.

Altfel, „pământul infestat” devine doar un pretext perfect:

  • pentru întârzieri la proiect,
  • pentru ocolirea licitațiilor,
  • pentru hrănirea unui ecosistem de firme „de casă” cu iz de USR.

Nu firma e problema, ci „patronul politic” al contractelor

Să fie clar:
DEKONTA SRL este, conform actelor oficiale, o firmă de profil, cu:

  • activitate clară în decontaminare (CAEN 3900),
  • platformă fizică de tratare a solurilor și nămolurilor la Strejnicu, Prahova,
  • cifre de afaceri semnificative,
  • poziție bună în topul firmelor de profil,
  • fără probleme majore vizibile în zona ANAF / insolvență.

Numele firmei, nu e obiectul principal al acestui articol.
Obiectul articolului este modul în care un primar „independent” jonglează cu această firmă și cu altele similare (despre care vom reveni, cu mare drag!).

Nu punem sub acuzare capacitatea profesională a companiei.
Punem sub semnul întrebării:

  • selectarea ei prin încredințare directă,
  • posibilele legături politice cu USR,
  • refuzul primarului de a explica public cum a ajuns această firmă să gestioneze pământul contaminat din Străpungerea Gării de Vest.

Aici e străpungerea adevărată:
Nu între Gara de Vest și Gara de Sud, ci între interesul public și interesul de partid.

Întrebarea finală pentru Polițeanu și pentru Consiliul Local

În numele cetățenilor care încă mai speră că Ploieștiul nu e definitiv îngropat în mizeria combinațiilor politico‑economice, punem public, în clar, întrebările la care așteptăm răspuns:

  1. Domnule primar Mihai Polițeanu:
    • Ce firmă a primit contractul de decontaminare a „mii de tone” de pământ de la Străpungerea Gării de Vest?
    • Când și cum a fost atribuit acest contract?
    • De ce nu ați organizat o licitație deschisă, cu competiție reală între firme de profil?
    • Care este legătura, dacă există, între conducerea firmei și partidul USR?
  2. Domnilor consilieri locali din Consiliul Local Ploiești:
    • veți cere public toate actele acestui contract?
    • veți cere o analiză comparativă: cât ar fi costat, cu alte firme, aceeași decontaminare?
    • veți cere lămuriri privind traseul de mediu al pământului contaminat – unde merge și cum este tratat?

Până când aceste întrebări nu au răspunsuri concrete, documentate, cu acte puse pe masă, noi rămânem cu rezumatul următor:

Pământul e contaminat, banii sunt curați, primarul e integru –
doar că licitația lipsește cu desăvârșire,
iar contractul ajunge, ca din întâmplare, la „prietenii ecologici” ai USR.

Și dacă asta e „normalitatea” la Ploiești, atunci singura străpungere reală nu e cea dintre gări, ci străpungerea răbdării ploieștenilor. Vom reveni, cu foarte mare DRAG!. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...
Exclusiv16 ore ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...
Exclusiv16 ore ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...
Exclusiv16 ore ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...
Exclusiv16 ore ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...
Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...
Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....
Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...
Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...
Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...
Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...
Exclusiv4 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...
Exclusiv4 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...
Exclusiv4 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...
Exclusiv5 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv