Connect with us

Administratie

„Finanțare record pentru dezvoltarea proiectului SMR în România: Peste 4 miliarde de dolari$!”

Publicat

pe

„Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden a anunțat, la Summitul G7, sprijin financiar, public-privat, pentru dezvoltarea reactorului modular mic (SMR) din România, de la Doicești, în valoare de 275 milioane de dolari, din partea SUA, Japonia, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite, plus emiterea a două scrisori de interes din partea U.S. International Development Finance Corporation (DFC) și U.S Export-Import Bank (EXIM), în valoare totală de 4 miliarde de dolari, respectiv 1 miliard DFC și 3 miliarde EXIM Bank.
Finanțarea acordată este parte a din Parteneriatul pentru infrastructură și investiții globale (PGII) în cadrul căruia va fi acordată suma de 600 de miliarde de dolari, până în 2027, în investiții în infrastructură în întreaga lume.
Noua finanțare vine ca o completare la grantul de 14 milioane de dolari, pe care l-a anunțat Președintele american Joe Biden în iunie 2022. Ulterior, în luna septembrie 2022 Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SRL au lansat RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România. După care, în decembrie 2022, RoPower și NuScale au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie și proiectare (FEED) pentru primul SMR din România, care include evaluarea impactului asupra mediului și investigația geotehnică de subsol, evaluarea amplasamentului preferat, fosta termocentrală de la Doicești și estimareaa costurilor specifice proiectului.
De asemenea, săptămâna trecută a fost lansat, în România, primul Centru de Explorare a Energiei NuScale (Centrul E2), care găzduiește simulatorul camerei de comandă pentru centrala cu reactoare modulare mici VOYGRTM NuScale. Lansarea Centrului E2 în cadrul Facultății de Energetică a Universității Politehnica din București este o premieră europeană care reconfirmă poziția de lider a României în sectorul energiei nucleare și în dezvoltarea forței de muncă.
Țara noastră, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, este prima țară din Europa și a doua dupa Statele Unite ale Americii care face primii pași pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGR cu 6 module și o putere instalată de 462 MWe. Se estimează că centrala NuScale cu 6 module va asigura cca. 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
Le mulțumesc partenerilor americani, președintelui României Klaus Iohannis, prim – ministrului Nicolae Ciucă și președinților celor două Camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu și Marcel Ciolacu, pentru susținerea dezvoltării programului nuclear civil al țării noastre. Decarbonare fără energie nucleară nu se poate!”, a precizat  ministrul Energiei Virgil Popescu.

Administratie

Un nou bloc ANL modern, pregătit pentru Blejoi

Publicat

pe

De

Un proiect important pentru comunitatea din Blejoi se apropie de etapa începerii lucrărilor. Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunțat că au fost pregătite ultimele detalii pentru semnarea autorizației de construire și demararea execuției unui bloc ANL modern.

Ultimele detalii, puse la punct

La întâlnirea de lucru au participat Anișoara Radu, director general adjunct al ANL, Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi, și Mihaela Constantin, directorul Direcției Juridice din cadrul Consiliului Județean Prahova.

Discuțiile s-au concentrat asupra etapelor necesare pentru semnarea autorizației și începerea lucrărilor. Proiectul urmează să fie prezentat public de președintele CJ Prahova, Virgil Nanu, alături de invitații întâlnirii, chiar la locul unde va fi construit blocul.

O veste bună pentru comunitate

Noul proiect ANL reprezintă un pas înainte pentru dezvoltarea comunei și pentru extinderea accesului la locuințe moderne. Detaliile privind calendarul lucrărilor și caracteristicile construcției urmează să fie făcute publice cu ocazia prezentării oficiale.

Investiții și proiecte pentru județ

În mesajul său, Emil Drăgănescu a făcut referire și la alte inițiative aflate în pregătire, între care un spital nou, o rețea de gaze și contracte menite să contribuie la fluidizarea traficului în Ploiești. Aceste proiecte se înscriu, potrivit administratorului public, într-un demers mai amplu de dezvoltare a județului.

Promovarea patrimoniului artistic

Drăgănescu a abordat și subiectul evaluării tabloului din patrimoniul Muzeului Județean de Artă, aflat recent în centrul unei dispute publice. El a anunțat că actuala administrație intenționează să evalueze și să promoveze operele de artă printr-o expoziție pe care a descris-o drept „unică pentru România”.

Anunțul complet privind proiectul ANL și următorii pași este așteptat în perioada următoare, la prezentarea publică de la Blejoi.

Citeste in continuare

Administratie

Paltinu, sub monitorizare: CJ Prahova anunță măsuri pentru prevenirea unei noi crize a apei

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, afirmă că siguranța alimentării cu apă trebuie asigurată prin colaborarea instituțiilor și prin măsuri preventive. După o întâlnire desfășurată la barajele Paltinu și Măneciu, a fost creat un grup de lucru interinstituțional, care va avea un calendar al intervențiilor și va prezenta un prim raport în două săptămâni, potrivit declarației sale.

Grup de lucru și raport în două săptămâni

Nanu i-a mulțumit ministrului Natalia Intotero pentru implicarea în organizarea întâlnirii, la care au participat autorități și specialiști. El a descris constituirea grupului de lucru drept un rezultat concret al discuțiilor.

Consiliul Județean Prahova va susține demersul și va urmări aplicarea măsurilor stabilite, a mai transmis președintele instituției.

„Avem responsabilitatea să prevenim”

Virgil Nanu a amintit că mii de familii din Prahova au trecut prin zile fără apă la robinet și a spus că este esențial să fie prevenită repetarea unei astfel de situații.

„Oamenii au prioritate”, a afirmat acesta, subliniind că autoritățile trebuie să acționeze înainte de apariția unei noi crize, nu doar să intervină după declanșarea ei.

Citeste in continuare

Administratie

Virgil Nanu cere fonduri urgente pentru serviciile sociale din Prahova

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a solicitat Guvernului alocarea de fonduri pentru funcționarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova. Cererea a fost formulată în cadrul unei întâlniri desfășurate la Palatul Victoria, la care au participat premierul Luca Niculescu și reprezentanți ai Guvernului, potrivit declarației lui Nanu.

Salarii, hrană și cheltuieli de funcționare

Nanu a cerut ca rectificarea bugetară să includă bani pentru salariile angajaților DGASPC, hrană și costurile necesare funcționării centrelor sociale din județ. Acestea oferă îngrijire copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități.

Președintele CJ Prahova a descris solicitarea drept urgentă și a subliniat că este vorba despre cheltuieli de bază, care nu pot fi amânate.

„Nu putem face economii pe seama celor vulnerabili”

În declarația sa, Virgil Nanu a afirmat că economiile bugetare nu trebuie să afecteze persoanele care depind de serviciile sociale. El a cerut soluții concrete din partea Guvernului și a anunțat că va continua să susțină alocarea fondurilor necesare pentru funcționarea DGASPC Prahova.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusiv21 de ore ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusiv21 de ore ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusiv21 de ore ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv2 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv2 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv2 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv2 zile ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv3 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv3 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv3 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv3 zile ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv