Administratie
În fiecare an, studenții Facultății de Științe Militare, specializarea Leadership Militar (anul al II-lea), de la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu (AFT), devin parte a Semestrului Internațional
AFT, alături de alte patru instituții militare de învățământ superior – Universitatea Militară a Forțelor Terestre din Wroclaw, Polonia, Universitatea de Servicii Publice din Budapesta, Ungaria, Academia Militară Tereziana din Wiener Neustadt, Austria şi Universitatea de Apărare din Brno, Cehia – implementează acest proiect pentru a facilita mobilitățile internaționale de studiu.
Imaginați-vă un amfiteatru sau o sală de curs într-o academie militară, unde omogenitatea ținutei militare românești este spartă de modele de camuflaj ale altor armate aliate și partenere. Toate sunt kaki și verzi, de forțe terestre, dar în nuanțe distincte. E foarte multă activitate.
Cadeții și instructorii dezbat și schimbă idei, în engleză. Fiecare cu un accent diferit: la unii mai exotic, la alții mai grosolan, totuși inteligibil. Așa arată Semestrul Internațional de la AFT. Așa arată Semestrul Internațional și la celelalte instituții militare partenere.

Este mult mai diferit, din punctul meu de vedere, față de celelalte semestre. Nu diferă modul de predare sau cel de susținere a examinării, ci modul de interacțiune cu colegi noi, limbi diferite, culturi diferite, explică studentul caporal Cosmin Rozorea, infanterist.
În perioada 8-19 mai, în Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu acest lucru este vizibil la modulul de Leadership Militar (Military Leadership), parte a Semestrului Internațional, unde participă, alături de cei 43 de studenți români, 60 de studenți străini din instituții de învățământ superior civile sau militare din Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Georgia, Letonia, Lituania, Italia, Republica Moldova, Polonia, SUA. Pentru prima dată, a fost reprezentată și Marea Britanie, nu doar prin cursanți, ci și prin instructori.

Scopul modulului este de a facilita înțelegerea particularităților leadershipului în organizația militară, dezvoltarea competențelor de specialitate ale viitorilor lideri militari, perfecționarea gândirii critice, precum și cunoașterea, înțelegerea și aplicarea procedeelor de luare a deciziei în organizația militară, în diferite contexte acționale, transmite maiorul Alin Cîrdei.
Locotenent-colonelul James Askew și maiorul Peter White, din cadrul Land Warfare Centre, International Defence Training din Marea Britanie, au pregătit studenții în ceea ce privește importanța înțelegerii particularităților culturale pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor în diferite teatre de operații (Cultural awareness) și procesul de luare a deciziei în organizația militară (Combat estimate).

Locotenent-colonelul James Askew, la modulul de Cultural awareness.
Scopul cursului meu a fost de a dezvolta conștientizarea culturală a studenților, astfel încât să poată merge în străinătate și să lucreze într-un cadru internațional. Este vorba despre cum studenții își dezvoltă competența culturală, astfel încât să înțeleagă diversitatea culturală și să știe cum să se descurce cu ea, explică locotenent-colonelul Askew.
Acesta mai spune că și-a propus să organizeze activități cât mai interactive, astfel încât studenții să profite de faptul că au alături colegi din mai multe țări. Studenții sunt tineri și curioși, ceea ce este bine la vârsta lor.
Pare persoana potrivită pentru a face asemenea aprecieri, având în vedere că este ofițerul responsabil să pregătească, anual, peste 1.500 de studenți străini, din peste 110 de țări partenere ale Marii Britanii, fie pe teritoriul britanic, fie în străinătate.

Studenta caporal Patricia Măceșanu, arma Cercetare, spune că modul de Cultural awareness a fost destul de complex. Am avut numai activități în grup, astfel încât să ne dezvoltăm abilitățile de creativitate, de inovație. Fiecare dintre noi a venit cu câte o idee, experiență, perspectivă unică și a fost un modul interesant.
Despre acest semestru, în general, mărturisește că o ajută să-și dezvolte competențele de limbă engleză și să afle mai multe despre colegii ei din alte țări. Eu zic că este o experiență valoroasă și o oportunitate unică pentru noi, deoarece ne ajută să învățăm despre diferite culturi și, în același timp, să ne dezvoltăm comunicarea interculturală.

Maiorul Peter White, predând la cursul de Combat estimate.
Un alt curs a fost susținut de maiorul britanic Peter White. Le-am vorbit despre procesul de analiză și planificare militară. Am avut ocazia să le explic studenților felul în care Marea Britanie realizează planificarea militară, cum luăm o misiune operațională și o transformăm într-o activitate tactică, explică instructorul.
Procesul pe care acesta l-a prezentat la AFT este predat și ofițerilor britanici la Academia Militară Regală de la Sandhurst (Royal Military Academy Sandhurst). La Sibiu, însă, a fost adaptat cu câteva detalii suplimentare. Cred că, în general, studenții au apreciat perspectiva britanică și cred că pot să preia acum procesele și procedurile pe care le consideră bune și să le aplice în viitor. Acest lucru va spori interoperabilitatea dacă va trebui să lucrăm împreună.

Inițial, studenții participanți și-au făcut cont pe o platformă britanică, unde au completat un curs online și au primit o certificare, după care a avut loc cursul cu instructorul White.
Acesta ne-a explicat viziunea britanică asupra modului în care să ne conducem trupele și cum să estimăm capacitățile și capabilitățile trupelor noastre pentru îndeplinirea unei misiuni. Am început prima dată cu doctrina britanică, noi fiind obișnuiți mai mult cu cea americană, după care am trecut la analiza factorilor umani, a terenului, a vremii, a inamicului, povestește studentul Rozorea.
Conform acestuia, cursul a fost interactiv, fiecare student împărtășind perspectiva propriei țări în acest domeniu, diferențele fiind vizibile de la o țară la alta.
Experiența semestrului internațional îi încurajează pe elevii români să se implice în activități internaționale. Studenta caporal Patricia Măceșanu și studentul caporal Cosmin Rozorea și-au exprimat deja intenția de a merge în străinătate în mobilități de studiu, indiferent dacă sunt de lungă sau de scurtă durată, pentru că AFT-ul le oferă mai multe posibilități în această privință, încurajându-i să meargă, să vadă și să aducă înapoi acasă exemple de bune practici.

Pentru cei doi instructori britanici, prezența în campusul academiei a lăsat, până acum, o impresie pozitivă. Este un privilegiu nu numai să ne aflăm la Sibiu și la Academia Forțelor Terestre, ci și să ne adresăm unui grup reprezentat de atâtea naționalități. Am învățat și eu foarte multe ascultându-le întrebările și reacțiile, spune maiorul White.
Ne-am simțit foarte bineveniți. Trecând prin porțile de aici, printre clădirile din campus, văzând felul în care sunt dispuse, felul în care cadeții se deplasează am observat că locul seamănă cu academiile din Regatul Unit. Totul e foarte familiar, adaugă el.
Cred că marea diferență este dată de munții superbi din fundal, acoperiți de zăpadă. Pare un loc fericit, completează locotenent-colonelul Askew. (D. Luca, FOTO: Daniela Oană).
Administratie
Tineri pasionați de salvare: A început o nouă serie a programului „Salvator din pasiune”
Administratie
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, în vizită la Serviciul de Probațiune Dolj: Angajament pentru modernizarea sistemului și reintegrarea socială
Discuții constructive pentru optimizarea activității de probațiune
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a efectuat ieri, 24 octombrie, o vizită de lucru la sediul Serviciului de Probațiune Dolj, unde a purtat discuții cu reprezentanții conducerii și cu personalul instituției. Scopul principal al vizitei a fost optimizarea activității de supraveghere și reintegrare a persoanelor aflate în evidența consilierilor de probațiune.
Teme esențiale abordate: Infrastructură, legislație și resurse umane
Întâlnirea a abordat mai multe teme esențiale pentru buna funcționare a sistemului de probațiune:
- Îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității și identificarea soluțiilor pentru creșterea eficienței proceselor de probațiune.
- Necesitatea unor modificări legislative pentru consolidarea statutului consilierilor de probațiune și recunoașterea rolului lor profesional.
- Stimularea dezvoltării resursei umane, prin formare continuă și instruire profesională adaptată provocărilor actuale.
Angajament ferm pentru consolidarea și modernizarea sistemului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, și-a reafirmat angajamentul pentru consolidarea și modernizarea sistemului de probațiune, prin investiții atât în resursa umană, cât și în infrastructură. Obiectivul final este ca activitatea instituțională să corespundă standardelor europene și să răspundă eficient nevoilor comunității.
Un sistem de probațiune profesionist, eficient și modern
Această vizită subliniază preocuparea constantă a Ministerului Justiției pentru dezvoltarea unui sistem de probațiune profesionist, eficient și modern, care să sprijine reintegrarea socială a persoanelor aflate în supraveghere și să contribuie la siguranța publică.
Administratie
România strălucește la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori: 10 medalii, o performanță istorică!
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 16 oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 5 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)



