Connect with us

Administratie

Fregata Regele Ferdinand (F-221) este una dintre cele mai titrate nave ale Forțelor Navale române și a îndeplinit cu succes multe misiuni internaționale

Publicat

pe

Echipajul său este în plin proces de schimbare a generațiilor. Tinerii ce vin la bord află și cresc în cunoscutul spirit al Regelui.

Am revenit cu plăcere la bordul fregatei F-221, comandată de comandorul Victor Durea. M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu vechi camarazi, indiferent de grad și locul unde își desfășoară activitatea pe navă. I-am privit cum acționează acolo unde le place cel mai mult, pe mare.

Echipajul este în plin proces de schimbare a generațiilor, dar spiritul Regelui Ferdinand se simte în continuare. Direcția dată de primul echipaj al navei, în 2004, călăuzește pașii tinerilor ce vin la bord și aceștia cresc cu poveștile misiunilor executate la un înalt nivel, în mediu internațional.

Locotenentul Alexandru Ciorogar încadrează funcţia de ajutor comandant grup de navigație și observare la fregata Regele Ferdinand. A absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân în 2019 și de atunci ocupă funcţia actuală.

 

Suntem fideli spiritului Regele Ferdinand. L-am simţit de prima dată când am urcat la bordul navei. Te înconjoară acel aer de seriozitate, de maturitate, presărat uneori cu momente de umor. Oamenii au dat dovadă de înțelegere. Prin maturitatea și experiența lor, pe care le-au dobândit-o din Marea Britanie şi până în prezent, m-au ajutat să depășesc emoțiile, temerile și să capăt încredere în mine.

Locotenent Alexandru Ciorogar

Născut în Constanța, are o pasiune pentru mare și mediul marinei militare i se potrivește manușă. A efectuat practica din anul trei la fregate, și fiind al doilea în promoție, și-a ales fregata F-221 la repartiție.

Cu ajutorul echipajului am reușit să acumulez cunoștințe. Pe parte personală am fost îndrumat şi sprijinit. Acum sunt multe misiuni, se adună mai multe cunoștințe și capăt mai multă încredere în mine, spune locotenentul Ciorogar.

Momentele grele prin care a trecut au fost când a trebuit să ia decizii singur, pentru prima dată, și când a trebuit să conducă oameni mai în vârstă decât el şi cu experiență mult mai bogată. Pas cu pas, a fost sprijinit și i s-a acordat șansa de a lua decizii, de a da ordine și de a învăța empiric.

A fost corectat și nu a fost lăsat să greşească. Sunt paşi normali în carieră. Ştie că are mult de studiat, dar se bucură că lucrează cu oameni care au făcut parte din primul echipaj.

Cele mai frumoase momente sunt cele în care se iese pe mare. Locotenentul Ciorogar simte că face parte din familia F- 221, există coeziune și o relație bazată nu doar pe rolurile de subordonat și șef, ci şi pe încredere şi prietenie.

Sunt la început de drum, dar realizez ceea ce fac, importanța, seriozitatea și riscul crescut în momentul în care sunt ofițer de cart. Mă bucur că am lângă mine oamenii cu experiență.

În schimb, după ce ies din cart și gândesc la rece, stau drept și cu fruntea sus. Câteodată, sunt uimit de câte pot face eu și de fapt noi ca oameni, când lucrăm sub presiune, vin informații din toate direcțiile și trebuie să luăm în momentul acela o decizie, explică locotenentul Ciorogar.

Îşi doreşte ca nava să fie modernizată, așa cum se vorbește, să îndeplinească cât mai multe misiuni şi să acumuleze experiență în fiecare zi.

Maistrul militar principal Dan Gherasim este operator principal centrale tragere.  Are 51 de ani, este de loc din Câmpulung Moldovenesc, promoție 1992 de școală militară, specialitatea transmisiuni, observare și semnalizare.

 

Nava aceasta are un loc foarte important în inima mea. M-a purtat pe mări și pe oceane, peste tot în lume, am văzut lucruri minunate. Am avut de învățat multe la bordul navei. Îmi lipsesc acum colegii din primul echipaj, dar trebuie să continuăm să-i învățăm pe ceilalți ce vin din spate. Momentan nu plec, mai rămân. Vreau să duc mai departe spiritul aceasta creat la Regele Ferdinand, despre care vorbește toată lumea.

 Maistru militar principal Dan Gherasim

A lucrat la Centrul de Război Electronic și Observare din Constanța până în 2004. Face parte din echipajul fregatei Regele Ferdinand de la început. Este un militar cu multă experiență. A participat la toate misiunile navei din 2004 până în prezent.

Cele mai grele momente au fost în 2004, când am plecat pentru pregătirea din Anglia, nefiind obișnuit cu plecări lungi. A fost un șoc pentru mine să nu pot să iau legătura cu cei dragi.

Cele mai frumoase momente au fost tot cele din timpul pregătirii din Anglia, după care vizitele în porturi în care am reușit să văd o mulțime de lucruri, în special din Creta și Sicilia.

Unice sunt clipele de la răsăritul soarelui de pe mare și felul în care se văd stelele pe timpul nopții de pe întinderea albastră, rememorează maistrul militar principal Dan Gherasim.

Sosirea fregatelor tip 22 în România a adus o schimbare de mentalitate în forțele navale. Maistrul militar principal Dan Gherasim a învățat pas cu pas, observându-i și pe ceilalți, studiind manualele și publicațiile englezești cât și pe cele românești. Acum îi îndrumă pe membrii tineri ai echipajului.

Încerc să transmit cunoștințele mai departe și îi învăț pe ceilalți după manual, nu după ce-mi aduc eu aminte. Multe se uită și cel mai bine să arăți omului ce e scris. Uite, de aici am învățat eu! În continuare vreau să călătoresc cât mai mult cu Regele Ferdinand, dar și pe cont propriu în țară și străinătate.

Mă gândesc că toți cei de vârsta mea au făcut pasul către pensie, că va veni momentul să plec, dar mai am câte ceva de făcut, spune maistrul militar principal Gherasim.

Soldatul Cristian Sarcă ocupă funcția de mecanic motorist la fregata Regele Ferdinand, mai exact are grijă de diesel-
generatoarele care asigură curent electric la navă. Este în armată din noiembrie 2021 și de atunci a învățat foarte multe lucruri, atât la cheu, cât și în misiuni; în fiecare lună are cel puțin patru ieșiri pe mare.

 

Chiar dacă avem parte de un program foarte încărcat, lucrul cel mai frumos pe această navă este spiritul de echipă, când toți lucrăm în aceeași direcție.

Soldat Cristian Sarcă

Este din Brăila și vapoarele i-au plăcut mereu. Atracția către mare și armată a venit mai târziu. A făcut pregătirea de bază la Mangalia, unde a avut rezultate bune, astfel că a venit la F-221.

Nu știam la ce navă o să prind repartiție. Prima dată când am urcat schela fregatei m-a uimit dimensiunea navei. E mare și sunt foarte multe de învățat.

Într-un an și patru luni știu ceva, dar încă mai am foarte mult de studiat. Vorbeam și cu șefii mei, cu maiștrii militari, care, și ei, după atâția ani de armată, chiar din 2004, de când a venit nava, încă mai au de învățat, spune Cristian.

La fiecare ieșire pe mare, dar și la mal, în serviciu ordonat, a învățat câte ceva. Se sprijină pe colegii cu experiență, lucrează cot la cot cu ei, nu se dă la o parte de la muncă. Sunt multe activități la navă și în garnizonă, de exemplu gărzile de onoare. Adunat are un program încărcat, care l-a făcut să acumuleze peste 60 de zile de recuperare.

Sunt foarte multe activități care apar în timp scurt. Este posibil să fie și din cauză că se pleacă din sistem acum. Poate e din cauza salariului, a programului foarte aglomerat, a conflictului din Ucraina…, consideră Cristian.

Peste toate, soldatului Sarcă îi place fregata Regele Ferdinand și echipajul său. Pe viitor, vrea să urmeze Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și ar dori să se întoarcă tot la aici, la fregată. (L. Irimia).

Administratie

BARBARIE ÎN CLUJ: Echipaj medical atacat cu topoare și pietre din cauza „delirului” de pe TikTok; Ministrul Sănătății cere pedepse exemplare

Publicat

pe

De

O misiune de salvare s-a transformat într-un veritabil câmp de luptă în comuna Recea-Cristur, județul Cluj, unde un echipaj al Serviciului de Ambulanță a căzut victimă furiei oarbe a unei mulțimi manipulate. Incidentul, de o violență rară, a fost declanșat de un zvon absurd propagat pe platforma TikTok, demonstrând încă o dată că dezinformarea în mediul online poate avea consecințe sângeroase.

Masacru evitat la secundă: Șofer de ambulanță operat de urgență după asalt

Echipajul medical, chemat să acorde îngrijiri unui pacient, s-a trezit sub o ploaie de bâte, pietre și amenințări cu toporul. Motivul agresiunii pare desprins din epoci obscure: o teorie a conspirației care circulă viral pe rețelele sociale, susținând că o „ambulanță neagră” răpește copii.

Consecințele acestei dezinformări sunt tragice. Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, șoferul autosanitarei a fost grav rănit la nivelul feței. Acesta a suferit o leziune severă la ochi, fiind transportat de urgență la spital pentru o intervenție chirurgicală complexă. În timp ce medicii luptă să îi salveze vederea colegului lor, autoritățile atrag atenția că astfel de acte pun în pericol întreg sistemul de urgență.

Ultimatum de la Ministerul Sănătății: „Solicităm fermitate maximă”

Reacția autorităților nu s-a lăsat așteptată. Într-o declarație oficială, Ministerul Sănătății a condamnat în termeni categorici atacul, catalogându-l drept unul „revoltător” și alimentat de „dezinformări absurde”.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a subliniat că astfel de comportamente nu pot fi tolerate într-o societate civilizată: „Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de liniște și încredere pentru a funcționa, nu de agresiuni alimentate de speculații iresponsabile. Solicităm instituțiilor cu competențe fermitate maximă în pedepsirea vinovaților”, a declarat oficialul.

Dictatura dezinformării pe rețelele sociale: Un pericol public real

Acest incident sângeros trage un semnal de alarmă critic asupra modului în care clipurile și mesajele neverificate de pe platforme precum TikTok pot genera panică generalizată și violență fizică. Dezinformarea medicală nu mai este doar o problemă de opinie, ci o amenințare directă la viața celor care salvează vieți.

Reprezentanții Ministerului Sănătății fac un apel disperat către populație: „Verificați orice informație din surse oficiale! Înainte de a redistribui clipuri, asigurați-vă că acestea provin din surse sigure”. Mesajul este clar: un singur „share” iresponsabil poate înarma o mulțime cu topoare și poate lăsa un salvator cu sechele pe viață. Autoritățile monitorizează acum situația din Recea-Cristur și starea șoferului operat, în timp ce ancheta penală este în plină desfășurare.

Citeste in continuare

Administratie

EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE: Cum transformă fondurile PNRR vacanța elevilor din Teleorman într-o lecție vie de curaj și autonomie

Publicat

pe

De

Școala nu se termină întotdeauna la sunetul ultimului clopoțel, iar cele mai profunde lecții nu sunt mereu scrise pe tablă. Pentru elevii Școlii Gimnaziale „Eftimie Croitoru” din Sfințești, județul Teleorman, vara anului 2026 a reprezentat o incursiune transformatoare dincolo de granițele teoretice ale sălii de clasă, într-o aventură a cunoașterii de sine și a spiritului de echipă.

Dincolo de bănci: Experiența PNRR care schimbă destine în școlile mici

Într-o comunitate unde accesul la experiențe extrașcolare diverse poate fi uneori limitat, schema de granturi PNRAS – Școli mici a venit ca o gură de aer proaspăt. Prin intermediul acestui proiect, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație, copiii din Sfințești au schimbat decorul cotidian cu peisajele montane, participând la o tabără de vară menită să le redefinească percepția asupra învățării.

Această inițiativă nu a fost doar o simplă excursie, ci o strategie pedagogică bine structurată. Obiectivele taberei au vizat direct dezvoltarea competențelor sociale și emoționale, stimularea autonomiei și promovarea unui stil de viață activ. Într-o lume tot mai digitalizată, întoarcerea la „experiențele autentice” a devenit principala monedă de schimb pentru dezvoltarea viitorilor adulți responsabili.

Drumeția curajului: Locul unde teama este învinsă prin prietenie

Ceea ce rămâne însă după ce praful de pe poteci se așază sunt amintirile care vor defini generații. Tabăra a fost martora unor premiere absolute pentru mulți dintre elevi: prima drumeție adevărată, primul vârf de munte cucerit sau primul peisaj care le-a tăiat respirația.

„Dincolo de obiectivele educaționale, rămân amintirile: o teamă depășită sau pur și simplu bucuria de a fi împreună”, notează organizatorii proiectului. Spiritul de echipă nu a fost doar un concept abstract, ci s-a materializat în fiecare mână întinsă unui coleg pe traseu și în fiecare zâmbet împărtășit la finalul unei zile epuizante, dar pline de sens.

Efortul invizibil din spatele zâmbetelor: O victorie a comunității

Succesul acestei experiențe nu a apărut din senin. În spatele fiecărui copil care și-a descoperit o nouă pasiune în această vară stă o echipă dedicată de profesori și organizatori. Responsabilitatea gestionării unei astfel de tabere presupune sute de ore de planificare minuțioasă și o grijă constantă pentru siguranța fiecărui elev.

Recunoașterea merită extinsă și către părinți, a căror încredere a fost puntea necesară pentru ca acești tineri să poată explora orizonturi noi. În final, acest proiect susținut de Uniunea Europeană și Guvernul României demonstrează că, atunci când resursele financiare întâlnesc dedicarea umană, educația devine, cu adevărat, o aventură a spiritului. Felicitări tuturor celor care au transformat „Școala Mică” din Sfințești într-un mare exemplu de succes!

Citeste in continuare

Administratie

ELITA DIN PERETELE VĂII ALBE: Salvamont Prahova, performanță istorică într-o misiune de salvare ce a uimit experții europeni

Publicat

pe

De

Într-o demonstrație de forță și profesionalism care transcende statisticile obișnuite, Salvamont Prahova și-a reconfirmat statutul de lider al salvării montane din România. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a lăudat recent o intervenție de o complexitate extremă, catalogând-o drept un moment de cotitură pentru standardele naționale de profil.

Premieră națională: Tehnologia „Lezard” și lupta cu secundele în cel mai mare perete de stâncă al țării

Recentul succes al salvatorilor prahoveni nu a fost doar o simplă misiune, ci o premieră tehnologică absolută pentru România. Intervenția aero din Peretele Văii Albe a marcat prima utilizare la noi în țară a sistemului „Lezard”, un dispozitiv specializat pentru recuperarea victimelor din pereți verticali cu ajutorul elicopterului.

Conform declarațiilor sursei oficiale, Virgiliu Daniel Nanu, misiunea s-a desfășurat în condiții meteorologice imprevizibile, care se schimbau radical de la un minut la altul. „Colegii de la Salvamont Prahova au reușit o intervenție de o dificultate tehnică excepțională. A fost o premieră națională: prima salvare aero din perete realizată în România cu ajutorul sistemului Lezard”, a subliniat președintele CJ Prahova, evidențiind anii de antrenamente și disciplina de fier din spatele acestui rezultat.

„We’re evolving”: Lecția de profesionalism predată salvatorilor din Germania

Impactul acestei misiuni a depășit granițele țării prin profilul celor salvați: doi alpiniști germani, tată și fiu, care sunt, la rândul lor, salvatori montani profesioniști în țara lor. Aceștia și-au exprimat uimirea față de capacitatea tehnică a echipei românești, mărturisind că nu se așteptau ca o extracție cu elicopterul dintr-o zonă atât de dificilă să fie posibilă în România.

Momentul culminant, relatat de Virgiliu Daniel Nanu, a fost replica scurtă și tăioasă a salvatorului prahovean la uimirea turiștilor: „We’re evolving” (Evoluăm). Această atitudine reflectă noua eră în care a intrat serviciul de salvare montană din județ – una a modernizării și a alinierii la cele mai înalte standarde internaționale.

Angajament la cel mai înalt nivel: Susținere financiară pentru „eroii din linia întâi”

Succesul din Bucegi nu rămâne fără ecou la nivel administrativ. Președintele Consiliului Județean Prahova a reafirmat sprijinul total pentru acest serviciu vital, promițând că investițiile în dotări și pregătire vor continua într-un ritm accelerat.

„Sunt mândru de echipa Salvamont Prahova și vreau să știe că are în mine și în Consiliul Județean Prahova un partener care va continua să susțină pregătirea, dotarea și dezvoltarea acestui serviciu”, a punctat Nanu. Mesajul său este unul de respect profund pentru acei oameni care, după cum afirmă chiar oficialul, „intră acolo de unde ceilalți trebuie scoși în siguranță”.

Prin această reușită, Salvamont Prahova nu doar că a salvat două vieți, dar a ridicat ștacheta pentru întreg sistemul de urgență din România, demonstrând că, prin dotări adecvate și expertiză, imposibilul devine realizabil.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS

Serialul „GRĂDINIȚA DE CADRE” de la IPJ Prahova continuă, iar ziarul de investigații Incisiv de Prahova pune reflectorul, în SEZONUL...

Exclusiv8 ore ago

Record mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii

Matematica specială de la vârful statului sau cum se transformă jumătate de an într-o viață de om În universul paralel...

Exclusiv8 ore ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ CONSTANȚA: SINDICATUL „DIAMANTUL” PRIMEȘTE BANI DIN „SURSE ANONIME” CHIAR DIN SALARIILE POLIȚIȘTILOR!

ȘUANEA DE LA FINANCIAR SAU CUM SĂ TE ASCUNZI DUPĂ GDPR CA SĂ NU-ȚI FACI TREABA Într-o țară în care...

Exclusivo zi ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI

DELEGAȚII PE BANDĂ, COMPETENȚĂ LA MUNTE ȘI LA MARE În „Republica de la Ploiești”, IPJ Prahova a devenit oficial o...

Exclusivo zi ago

„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL

Episodul „P” de la Pile: Când Ionică își îndoaie genunchii în fața lui Benone Spectacolul grotesc de la vârful Inspectoratului...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. –„GRĂDINIȚA DE CADRE”- SEZONUL XXXV: DINASTIA XANAX, VOYEURISM LA BĂICOI ȘI CORIGENȚII TRĂDĂRII

În „Republica de la Ploiești”, unde legea se scrie cu xanax și se semnează pe contracte de împrumut fictive, Inspectoratul...

Exclusiv2 zile ago

FABRICA DE CHESTORI „CU DEDICAȚIE”: CUM VREA ANP SĂ DISTRIBUIE STELUȚE AURII PRIN SPATELE LEGII

În timp ce sistemul penitenciar se scufundă în probleme reale, „băieții deștepți” din dealul Cotrocenilor și din birourile Administrației Naționale...

Exclusiv3 zile ago

RACHETA DE AUR ÎN „FONDUL DE TEN” AL GUVERNULUI: CUM A BOMBARDAT COSMIN OLTEANU MAFIA ANTIGRINDINĂ CU 5 TONE DE RAPIȚĂ, ÎN TIMP CE STATUL PLĂTEȘTE PAZA TEVILOR GOALE!

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii prahoveni își numărau,...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXIV: CUM A RĂMAS „IUDA” CU BUZA UMFLATĂ ȘI CLANȚA LINSĂ

După ce ne-am delectat cu Academia de Cămătărie a „tăticului” Năsulea și am văzut cum pumnii în gura copiilor sunt...

Exclusiv3 zile ago

Sezonul XXXIII al „Grădiniței de Cadre”: REPUBLICA PENALĂ PRAHOVA: DE LA ACADEMIA DE CĂMĂTĂRIE, LA PUMNI ÎN GURA COPIILOR SUB PRIVIREA BLÂNDĂ A POLIȚIEI

În timp ce cetățeanul de rând plătește amenda la secundă, la IPJ Prahova sloganul „Siguranță și încredere” a devenit motto-ul...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – O nouă invenție a alchimiștilor de stat: Cum să muți banii dintr-un buzunar în altul și să numești asta „revoluție”

Ingineria fiscală a OUG 79/2017: Cum s-a umflat brutul în statistici în timp ce salariații au rămas cu praful de...

Exclusiv3 zile ago

Trei ani de nepăsare cu electroșocuri: Cum refuză șefii poliției modernizarea oferită pe tavă în timp ce agenții se bat cu pumnii prin șanțuri

În timp ce polițiștii britanici oferă lecții de civilizație și eficiență în imagini care fac înconjurul internetului, imobilizând agresorii cu...

Exclusiv4 zile ago

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXII. Împăratul” fără coroană al xanaxului: Cum a rămas incompatibilul Marcel Bălan cu buza umflată și cu DGIPI-ul la ușă

Republica de la Ploiești tremură sub pașii „Doi și-un sfert”, în timp ce visul de mărire al comisarului șef Marcel...

Exclusiv4 zile ago

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXI. EDIȚIE SPECIALĂ:– ZOOTEHNIE PENALĂ ȘI TRĂDARE LA BĂICOI 

IPJ PRAHOVA S.R.L., Grădinița de cadre – SEZONUL XXXI: „IUDĂ” ÎN UNIFORMĂ, BIROUL DE TOCAT PETIȚII ȘI DINASTIA SPĂGARILOR DIN...

Exclusiv4 zile ago

Procurorul (ex) „Portocală” la prânz, cu justiția la desert: Fostul procuror-fabrică de dosare se plimbă cu Mercedes-ul pe cazul „viața bună”

După ce a primit a doua excludere din magistratură pentru dosarul „Tigăile lui Ghiță”, eroul nostru pare să aibă o...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv