Administratie
Aviatorii Bazei 95 Aeriene Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu din Bacău îşi continuă pregătirea în ciuda vremii schimbătoare
Militarii din Escadrila 952 Elicoptere SOCAT se instruiesc intens pentru că în perioada următoare vor participa la două exerciţii importante în cadrul NATO.

Primăvara se simte din plin în Moldova. În Baza 95 Aeriană din Bacău activitatea de zbor se desfăşoară normal, conform planificărilor şi standardelor de siguranţă a zborurilor. Jurnalele de ştiri au prezentat din plin capriciile vremii din ultima perioadă.

Am fost câteva zile alături de aviatorii Escadrilei 952 Elicoptere SOCAT din cadrul Bazei 95 Aeriană şi am simţit din plin viaţa de aerodrom, zborul şi vremea ploiasă.

Elicopteriştii se pregătesc intens pentru cele două exerciții la care vor participa cu aeronavele IAR -330 SOCAT şi anume APROC 2023, care se va desfășura în Spania, și Adriatic Strike 2023, din Slovenia.

Aceste activităţi au ca scop verificarea gradului de pregătire și capacitatea de dislocare la mari distanțe față de bază, precum și punerea în aplicare, testarea și validarea procedurilor standard NATO.

În sălile de pregătire, la linia de elicoptere, la hangar, elicopteriştii băcăuani se pregăteau asiduu. Peste tot, implicare şi responsabilitate. Personalul tehnic ingineresc, furnicile albastre, verificau minuţios fiecare sistem al elicopterelor înainte de zboruri. Piloţii planificau în detaliu şi cu mare atenţie fiecare zbor.

Erau acţiuni desfăşurate de la simplu la complex, atent coordonate de comandantul Escadrilei 952 Elicoptere SOCAT, căpitan-comador Răzvan Roşca.

Zborurile s-au desfăşurat atât în zona deluroasă a Moldovei, cât şi în mediu montan, ziua şi noaptea. În acelaşi timp, a avut loc un transfer de cunoştinţe şi experienţă către tinerii piloţi, ingineri şi maiştri militari.

Pentru că cele două exerciţii vor fi complexe, este nevoie de mulţi militari cu specialităţi diferite, mai ales că vor urma zboruri foarte lungi, cum este cel către Spania. Aşa că, este mult de muncă! Iar câteodată ploaia reușește să modifice planificările. Însă, se zboară şi în condiţii grele!

Au zburat în formaţii diferite, la joasă înălţime, peste munţi, dealuri, văi şi peste râul Siret. Am avut parte de viraje scurte, de şandele, de zbor în condiţii tactice.

Piloţii tineri deprind pas cu pas tehnica pilotajului de la cei cu experienţă. Mâinile sigure de pe manşă şi maneta de pas manevrează elicopterele cu precizie. La sfârşitul unei zile de zbor succesul misiunilor executate era reprezentat de zâmbete şi strângeri de mână.

Suntem în plin proces de pregătire pentru participarea la Adriatic Strike 2023 și APROC 2023, exerciții multinaționale în cadrul cărora vom executa misiuni de sprijin aerian apropiat și recuperare personal. Ne pregătim intens, fie că vorbim de piloţi, mecanici de bord, paramedici sau operatori căutare-salvare.

Echipele tehnice de sol, controlorii de trafic aerian și meteorologii muncesc mult pentru a ne asigura un zbor în siguranţă. Ne antrenăm pentru executarea misiunilor cu formația la joasă înălțime, ziua și noaptea, utilizând dispozitivele de vedere pe timp de noapte.

Este un efort mare, dar ne place ceea ce facem. Începem în sala de pregătire cu întocmirea documentelor necesare, planificăm cu atenţie, luăm în calcul toate detaliile. Apoi urmează zborul!

Ne îmbunătăţim tehnica de pilotaj, cunoștințele și, poate cel mai important în contextul geopolitic actual, capacitatea de a funcționa eficient într-un mediu întrunit, alături de militari aparținând altor categorii de forțe din cadrul NATO.

Se învaţă de la cei cu experienţă şi creștem profesional cu fiecare oră de zbor, a declarat căpitanul Alexandru Hrimiuc. Acesta are peste 1.000 de ore de zbor pe elicopter, este calificat ca instructor de zbor şi pilot comandant. (L. Irimia).
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Administratie
MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.
1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță
Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.
Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore
Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.
Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători
Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.
La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.
De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune
Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.
La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.
Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji
Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.
„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).
Administratie
Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 10 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



