Featured
Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 28 aprilie 2023, un mesaj cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat – Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Stimați participanți,
Astăzi este o zi importantă nu numai pentru Uniunea Democrată Maghiară din România, ci pentru întreaga comunitate maghiară din țara noastră. În cadrul acestui Congres, veți alege liderii care vor ghida și conduce formațiunea dumneavoastră politică în următorii patru ani.
Traversăm cu toții vremuri complicate, care necesită multă seriozitate în special de la oamenii politici. Este, poate mai mult ca oricând, nevoie de politicieni integri, cu viziune, capabili să facă față încercărilor timpurilor actuale. Provocările la care trebuie să răspundem devin din ce în ce mai complexe, iar clasa politică trebuie să găsească soluțiile potrivite, astfel încât cetățenii să resimtă cât mai puțin consecințele crizelor cu care ne confruntăm.
UDMR a demonstrat că este un partid responsabil, care a influențat de-a lungul timpului nu doar comunitatea minorității pe care o reprezintă, ci chiar direcția politică a țării, fiind în mod constant prezent în Parlamentul României și, în numeroase ocazii, parte a coalițiilor de guvernare. Faptul că în prezent UDMR deține portofolii ministeriale dovedește că este o formațiune matură, ai cărei membri își asumă răspunderea de a fi parte a guvernării chiar și în perioade dificile.
Comunitatea maghiară din România are, cu siguranță, mari așteptări de la partidul dumneavoastră și își dorește ca reprezentanții săi din instituțiile centrale și locale să le protejeze interesele și să asigure o bună implicare și participare a membrilor acesteia în procesele decizionale.
România se află acum într-un amplu proces de modernizare, din care UDMR trebuie să continue să fie parte activă. Avem în prezent la dispoziție instrumente de finanțare care oferă României o oportunitate imensă de dezvoltare și de a acorda tuturor românilor șansa la o viață mai bună, indiferent în ce zonă a țării trăiesc. În acest sens, implicarea dumneavoastră pentru atingerea acestor obiective este esențială, inclusiv din perspectiva promovării unei corecte reprezentări.
Vedem că în această perioadă pericolele populismului și extremismului împânzesc Europa. Apărarea democrației și a valorilor euroatlantice este o datorie care revine, fără echivoc, fiecărei forțe politice. UDMR trebuie să conștientizeze rolul major pe care îl are în susținerea și menținerea țării noastre pe drumul său pro-european. Asigurarea stabilității și a prosperității depinde de modul în care vom ști să ne opunem tendințelor revizioniste, extremiste și să descurajăm toate acțiunile menite să întrețină conflicte artificiale.
Vă încurajez să fiți în continuare reprezentanții responsabili de care minoritatea maghiară din România are nevoie și pe care se poate baza pentru a-i fi ascultate opiniile și nevoile și să continuați să colaborați cu celelalte partide pentru a oferi tuturor cetățenilor un viitor mai bun.
Urez Uniunii Democrate Maghiare din România mult succes și un Congres care va consolida o Românie puternică într-o Europă unită!
Exclusiv
AUTOSESIZAREA INSPECTIE JUDICIARE IN CAZUL JUDECATOAREI GROSU CRINA ELENA!!!
In mod normal, intr-o tara in care dreptatea si ocrotirea binelului public prin intermediul actului de justitie ar trebui sa primeze, Inspectia Judiciara ar trebui sa se autosesizeze cu privire la activitatea judecatoarei Grosu Crina Elena, cea care a reusit sa nu inteleaga pericolul public concret pentru ordinea publica a inculpatului Potra Horatiu.
Pericolul public și activitatea judecătoarei Grosu (aici)
Poate ca, inspectorii judiciari, aflati deja de aproximativ 10 zile la Judecatoria Ploiesti pentru efectuarea verificarilor privind sesizarea doamnei judecator Radulescu ar trebui sa extinda verificarile si cu privire la activitatea acestui judecator care pronunta hotarari in materia masurilor preventive care nu au niciun fundament legal, manifestand inconsecventa in solutiile dispuse.
Între verificări și responsabilitate
Bineinteles ca solutiile judecatorului nu pot face obiectul verificarilor, dar activitatea acestuia si modul de solutionare a cauzelor se pot verifica.
Macar atat, de restul se ocupa …binele public !!!
Impactul hotărârilor judecătorului asupra ordinii publice
Nu este corect ca solutia dispusa de catre Judecatoria Ploiesti sa de-a apa la moara infractorilor spagari ( narcoman si santajist Catalin Stavri) in discreditarea procurorului Mihaila Mihai, sugerandu-se ca luarea masurii preventive a controlului judiiciar, a treia ca si ordine a gravitatii, a avut la baza incompetenta profesionala a domnului procuror.
Opinie politică și influențe externe
Sau poate ca doamna judecator are aceeasi opinie politica exprimata si de un alt magistrat cu privire la votul ce urma sa fie exprimat la alegerile prezidentiabile recent anulate, turul doi……NU U.S.R.., adica nu Lasconi, adica pro Georgescu !!!
Mai bine la Ploiesti s-ar fi spus…NU ROMGAZ !!!
Nu Medias !!!
Evaluarea corectă a situației de către Tribunalul Sibiu
Solutia instantei este gresita si daca ne raportam la motivarea Tribunalul Sibiu, care intr-o actiune in contencios administrativ, solutionand o cerere a inculpatului Potra Horatiu, a motivat respingerea acesteia prin existenta unui pericol public pentru ordinea publica, apreceiind in mod corect ca nu se impune autorizarea acestuia sa poarte arme neletale.
Întrebări privind deciziile judecătorului
Atunci, doamna Grosu, cum ramane cu tot arsenalul gasit in autoturismul lui Potra Horatiu ???
Erati multumita daca acesta si grupul sau ajungeau in Bucuresti si provocau haosul care se preconiza ???
Se adeverea crezul …NU U.S.R. ???
Fraternizarea cu infractorii și consecințele asociate
Vorba protestatarului Marian Ceausescu: Cum dracu un magistrat, altul decat dumneavoastra semna acum cativa ani o petiitie publica prin care isi manifesta increderea in sistemul de justitie iar acum a ajuns sa spuna … NU U.S.R. .., in conditiile in care singura optiune mai era Georgescu ??? Sau lucrurile se schimba in mentalul deja afectat, din momentul fraternizarii cu infractorii ??? Prietenii stiu la ce facem referire.
Teama de represalii în rândul celor verificați
Norocul societatii este ca justitia nu este singurul stalp al acesteia, iar lucrurile se analizeaza cu adevarat si obiectivism in cu totul alta parte !!!
Asa ca, infractorule spagar, narcoman si santajist Catalin Stavri, nu este vina domnului procuror Mihaila Mihai ca sistemul de justitie din cadrul Republicii Ploiesti nu functioneaza corect.
Sfat pentru judecătoarea semnatară a comunicatului de presă
Apropo,
Domnilor inspectori, daca tot doriti sa aflati adevarul in cazul sesizarii doamnei judecator Radulescu, sa aveti in vedere faptul ca toate persoanele carora le-ati solicitat note de relatii priiind situatia de fapt nu au avut curaj sa spuna adevarul.
Desi verificarile au creat o stare de teama in randul celor verificati, cei chemati sa lamureasca situatia de fapt au ales varianta nesinceritatii din cauza eventualelor repercursiuni ulterioare.
Exclusiv
Controversă și scandal la Hidro Prahova: Demisii și ilegalități în conducerea UIP!
Exclusiv
Eșecul „resursizării” Poliției Penitenciare
Directorul Bogdan PUIANU se confruntă cu Comisia de disciplină din Ministerul Justiției (MJ), iar „resursizarea” poliției penitenciare s-a dovedit un dezastru. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îl acuză pe directorul Penitenciarului Spital Rahova ca fiind principalul responsabil pentru situația actuală.
Probleme generate de management
PUIANU, cunoscut ca „pupila lui Tătucu”, a generat un scandal imens la P.S. Rahova. Se raportă cazuri de amenințări, șantaje și decizii irelevante care au condus la un conflict în creștere în rândul angajaților. Proiectul „resursizarea”, prin care s-au numit directori din rândul personalului de resurse umane, s-a transformat într-un eșec evident.
Mușamalizarea faptelor
Nici Corpul de control al ministrului Justiției, nici Direcția Inspecție Penitenciară din ANP nu reușesc să facă față problemelor. ANP este acuzat că încearcă să mușamalizeze neregulile legate de PUIANU, ceea ce duce la o atmosferă de neîncredere și neprofesionalism.
Avertismente pentru decidenți
Situația de la P.S. Rahova continuă să se degradeze. FSANP va aduce problemele în atenția lui Dan HALCHIN, care trebuie să recunoască eșecurile conducerii actuale. Este crucial ca ANP să își asume responsabilitatea și să nu rămână în umbră.
Concluzie
Adevărul despre situația de la P.S. Rahova nu poate fi ascuns, iar sistemul se va confrunta cu consecințe. Este timpul ca orgoliul să fie lăsat deoparte, iar deciziile corecte să fie prioritizate pentru a aduce ordine și profesionalism în penitenciare. (Sava N.).
-
Exclusivacum 4 zile
Afaceri intunecate. Un studiu de caz în Securitatea Națională: legături infracționale în Sistemul Național Antigrindină
-
Exclusivacum 22 de ore
Eșecul „resursizării” Poliției Penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
RABUFNIREA INCULPATULUI PSEUDO – JURNALIST NARCOMAN, SPAGAR SI SANTAJIST CATALIN STAVRI!
-
Exclusivacum 21 de ore
Controversă și scandal la Hidro Prahova: Demisii și ilegalități în conducerea UIP!
-
Exclusivacum 4 zile
S.R.I.: Geniul nevăzut al Securității Naționale
-
Exclusivacum 2 zile
Managementul lui Iorga Marian la Hidro Prahova: Pierderi de milioane și nemulțumiri în rândul angajaților
-
Exclusivacum 3 zile
Jafuri și corupție! Ziarul Incisiv de Prahova publică dovezile care ingroapă UWS (fosta ROSAL)!: Un Audit ce dezvăluie furturi masive
-
Exclusivacum 21 de ore
AUTOSESIZAREA INSPECTIE JUDICIARE IN CAZUL JUDECATOAREI GROSU CRINA ELENA!!!