Din fabrica de suc, direct la tarabă

În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și a articolului publicat în data de 12 iunie 2026 pe site‑ul incisivdeprahova.ro (https://www.incisivdeprahova.ro/2026/06/12/coca-cola-hbc-ploiesti-reciclare-pe-persoana-fizica-pe-banii-firmei-si-bc-ur-la-tarabă/), redacția primește tot mai multe mesaje de la oameni din interiorul combinatului de „sustenabilitate creativă”.

Denunțători, angajați, martori tăcuți până acum – toți descriu aceeași poveste: în spatele etichetelor lucioase și al discursurilor despre reciclare responsabilă, la Ploiești funcționează, de ani buni, o mică „republică autonomă” a deșeurilor, cu șefi, executanți și „eroi de laborator” făcuți praf pentru că au îndrăznit să înfrunte „mafia” din fabrică.

„Echipa de șoc” – aceiași oameni, aceleași practici, același maistru de sacrificiu

Potrivit unuia dintre denunțători, personalul cu atribuții în gestionarea acestor deșeuri este, de ani de zile, cam același. Aceleași nume, aceleași funcții, aceleași combinații. Același maistru este, de fiecare dată, luat în colimator de șefii de tură, care – susține sursa – nu visează decât să îl „execute”, cu ajutorul unui angajat dispus „să dea cu subsemnatul” pentru a construi dosare împotriva altora.

Într‑un caz relatat de sursă, un angajat de la laborator ar fi avut curajul să înfrunte mafia din fabrică pentru a apăra un coleg. Rezultatul? După spusele denunțului, i s‑a „retușat” din temelii toată viața profesională. Sistemul nu iartă pe cine calcă pe coadă mecanismul de „reciclare pe persoană fizică”.

De la „uz personal” la uz mafiot – butoiul care se multiplică pe OLX

În denunț se recunoaște lucid un fapt: unii angajați, ocazional, mai puteau lua câte un recipient pentru uz strict personal – de exemplu pentru depozitarea cerealelor sau a altor substanțe inofensive. Dar, accentuează sursa, niciunul dintre acești angajați de rând nu ar fi avut cum să pună mâna pe asemenea volume de butoaie, la asemenea frecvență, decât, poate, în situații izolate, când intervenea în lucrări specifice unei anumite secții.

Altfel spus, „borcanul de murături” luat de acasă nu explică în niciun fel avalanșa de butoaie care apar, miraculos, pe platformele de anunțuri.

Documentul „beta” și litera moartă a ciclului de viață al ambalajelor

Aceleași surse mai afirmă că miza reală nu ține de „o simplă înșiruire de reguli” privind ciclul de viață al ambalajelor, ci de un document intern – poreclit plastic „beta” – prin care, pe hârtie, se impune respectarea strictă a regulilor și a întregului circuit al ambalajelor returnabile. Scopul declarat al acelui document ar fi să facă imposibilă sustragerea acestora și să oblige la verificări interne suplimentare.

Pe hârtie, „beta” veghează. În realitate, susțin sursele, regulile sunt bune doar ca decor, cât timp butoiul „bun” găsește mereu alt drum decât containerul de reciclare.

Teatru de reciclare în curtea fabricii – decor transparent, culise opace

Pentru a crea aparența unei gestionări transparente a deșeurilor, potrivit surselor, oficial se susține că butoaiele metalice sunt frecvent depozitate în incinta fabricii înainte de a fi predate spre reciclare. Imagine de manual: butoaie aliniate, reciclate responsabil, totul verde, sustenabil, corporatist.

În realitate însă, aceleași surse afirmă că ar fi predate doar recipientele deteriorate în timpul manipulării, cele lovite, îndoite sau altfel „compromise”. Butoaiele aflate în stare bună – adică cele care chiar mai pot avea valoare – ar urma, discret, un alt traseu. Nu spre reciclare, ci spre „piață”.

Tura de noapte – când maistrul încarcă „deșeuri” la oră fixă

Conform informațiilor primite, deșeurile neconforme sunt încărcate și evacuate de același maistru, pe timp de noapte, în zile și la ore fixe, pe ture special organizate astfel încât activitatea să nu poată fi observată. Nicio mișcare la vedere, totul calculat.

În plus, aceleași surse susțin că în această afacere ar fi implicate mai multe persoane din cadrul fabricii, inclusiv factori de decizie și angajați din departamentele tehnic, resurse umane (muncă) și chiar ceea ce denunțătorii numesc, ironic, „ochiul lui Sauron” – adică segmentul intern care ar trebui să vadă tot, dar alege ce vede și ce nu.

Butoiul de Coca‑Cola, noul star de Buzău: „ridicare personală” la 100–160 lei bucata

Și așa ajung butoaiele de tablă, potrivite pentru concentratul de Coca‑Cola de la Ploiești, să fie vândute voios pe platformele online locale din Buzău, inclusiv pe OLX, la prețuri cuprinse, potrivit semnalărilor, între 100 și 160 de lei bucata, în funcție de dimensiune, model și de „opțiunea” de ridicare personală sau livrare la domiciliu.

Întrebarea firească este: mai sunt și acum astfel de oferte pe diverse site‑uri de anunțuri sau, între timp, au dispărut miraculos, odată cu izbucnirea scandalului? Butoiul nu minte, dar anunțul poate fi șters la un click distanță.

Trasabilitatea – marele banc corporatist

Se ridică astfel întrebarea: aceasta este „simpla” trasabilitate a deșeurilor generate de unitate? Cum sunt întocmite și raportate documentele privind transferul acestor deșeuri? Există, în mod real, o concordanță între:

• cantitățile raportate pe hârtie,
• cantitățile efectiv predate spre reciclare
  și
• cele care sunt puse la dispoziția autorităților de control?

Sau, dimpotrivă, cineva jonglează cu cifrele, cantitățile și traseele până când totul pare să dea cu plus doar în buzunarul cui trebuie?

„Reciclare pe persoană fizică” – afacere privată, pe banii firmei și timpul nostru

Din toate aceste semnale rezultă un tablou sinistru: o „afacere pe persoană fizică” cu deșeurile unei corporații care își vinde imaginea drept „cea mai sustenabilă”, în timp ce consumatorii sunt puși să stea la cozi, să adune PET‑uri și ambalaje, să scaneze coduri și să „recupereze banii lor”, în numele unui sistem de garanție‑returnare.

În timp ce oamenii se înghesuie, docili, la aparatele de reciclare, cineva face bani reali din butoaie reale, trecute, discret, la categoria „deșeuri gestionate responsabil”.

Managerii de mediu – contabilii deșeurilor sau gardienii butoiului dispărut?

În această ecuație, întrebarea care arde este: cum fac managerii de mediu raportarea deșeurilor? Ce fel de trasabilitate pun ei, concret, la dispoziția autorităților de control?

Vorbim de controale făcute „ca la carte”, de instituții care chiar verifică documentele și circuitul fizic al deșeurilor? Sau de inspectori „de‑ai casei”, care doar bifează formal în registrul unic de control, ca să rămână totul frumos, liniștit și profitabil?

„Se face bani din orice” – iar noi vom scoate gunoiul la lumină

Din relatarea angajaților reiese că, în interiorul companiei, „se fac bani din orice”. De la concentrat până la butoi, totul poate deveni monedă de schimb, dacă este gestionat „creativ”.

Redacția, împreună cu cititorii și cu cei care au curajul să trimită informații, își propune să demascheze toate ilegalitățile semnalate, astfel încât adevărul să iasă la suprafață, nu să fie îngropat sub tone de „hârtii conforme”. Mesajul este clar: jos mafia deșeurilor din Coca‑Cola Ploiești.

Verificări reale sau mușamalizare standard?

Rămâne de văzut dacă eventualele verificări efectuate de instituțiile competente vor clarifica situația sau dacă ne aflăm în fața încă unui dosar pregătit pentru mușamalizare. Trebuie stabilit dacă au existat:

• abateri de la legislația în vigoare,
• complicități sau neglijențe din partea responsabililor cu managementul deșeurilor,
• implicări ale conducerii unității în tolerarea sau acoperirea acestor practici.

Sau dacă, dimpotrivă, totul va fi înghițit într‑un nou val de tăcere, „așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri sensibile”.

Concluzie: Așteptăm răspunsuri oficiale

Redacția va continua documentarea acestui subiect, pornind inclusiv de la informațiile publicate de incisivdeprahova.ro și de la noile mărturii primite. Vor fi solicitate:

• un punct de vedere oficial din partea companiei Coca‑Cola HBC Ploiești,
• explicații din partea autorităților competente privind controalele efectuate, documentele verificate și eventualele măsuri luate.

• Poate că, odată cu numirea pe furiș a noii șefe a Gărzii de Mediu Prahova, doamna Spiridon, vom afla în sfârșit dacă are de gând să facă curățenie în această ogradă în care forajele Coca‑Cola funcționează fără autorizație, „V…” se laudă că „nu îi poate trage nimeni la răspundere”, boierul Nan își consolidează feuda de parcă și-ar lua buletin de Ploiești, iar noi bem, sub ochii îngăduitori ai autorităților, suc cu apă potențial contaminată, produsă ilegal.

  

  Pe măsură ce noi informații relevante vor putea fi făcute publice, vom reveni, pentru a oferi o imagine cât mai clară și completă asupra situației. Până atunci, butoiul de tablă rămâne proba mută a unei afaceri care miroase mai tare decât orice „deșeu neconform”. (Cristina T.).

Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există”

În România, țară cu peste 900.000 de firme active, trei societăți comerciale au reușit performanța să funcționeze cu acționari reali ascunși, strecurându-se fix prin breșa legii făcute, teoretic, să oprească tocmai asta: spălarea banilor și finanțarea terorismului.

Conform unui răspuns oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultat de NewsCenter.ro (sursă: NewsCenter.ro), în toată România, la 12.06.2026, există exact trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari. Dintre aceștia, doi au chiar beneficiari majoritari ținuți la adăpost în spatele unor contracte de fiducie.

Cele trei „minuni” juridico-comerciale sunt:

• Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal Grup / United Waste Solutions) – salubritate, datorii uriașe, acționariat fiduciar;
• Blue Planet Services SA – preia activitatea de salubritate, cu acționar fiduciar majoritar, contracte în Sectoarele 1, 3 și 4;
• Tiragram SRL – firmă mai mică, dar folosită în aceeași logică, doar că aici, măcar, beneficiarul fiduciei este declarat: MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.

Toate trei se intersectează direct cu obligațiile impuse de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, lege care cere explicit declararea beneficiarului real. Pe hârtie, totul pare legal. În practică, structurile de proprietate sunt făcute să nu le înțeleagă nimeni.

ONRC numără până la trei. Restul, la revedere transparență!

ONRC, prin directorul general Luiza Mărdare, confirmă negru pe alb pentru NewsCenter.ro:

„Conform datelor existente în registrul comerțului computerizat, sunt înregistrați trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari la data de 12.06.2026, din care doi sunt beneficiari majoritari.”

Trei firme din 900.000+ active. Dar acestea trei:

• au contracte uriașe cu autorități publice,
• gestionează salubritate în Sectorul 1, Sectorul 3 și Sectorul 4,
• jonglează cu credite de sute de milioane,
• și se joacă de-a „cine-i proprietarul real?” în timp ce Legea 129/2019 zice că beneficiarul trebuie declarat.

Un expert fiscal explică pentru NewsCenter.ro avantajul „practic” al fiduciei:

„Beneficiarul real poate dispune de acțiuni prin intermediul fiduciarului (…) fără ca identitatea beneficiarului să fie înscrisă în Registrul Comerțului, unde figurează doar fiduciarul.”

Traducere în limbaj de cartier: „nu scriem pe numele meu, scriem pe numele avocatului”.

Ce e fiducia? Manual scurt de făcut paravan, cu binecuvântarea Codului civil

ONRC explică oficial:

„Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale (…) către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.”

Pe scurt:

• fiduciarul e cel care apare la vedere,
• beneficiarul real e cel care trage sforile și încasează foloasele,
• contractul între ei e legal, dar nu este public în detaliu,
• structura reală a proprietății devine o ghicitoare pentru cei care ar trebui să verifice cine controlează de fapt firmele.

Un avocat specializat în drept civil pentru companii, citat de NewsCenter.ro, o spune clar: mecanismul este legal și folosit și în alte state, dar:

„poate face mai dificilă înțelegerea structurii de proprietate a unor companii (…) Beneficiarul economic poate rămâne o altă persoană, iar detaliile complete ale contractului nu sunt publice.”

Legea împotriva spălării banilor cere transparență. Codul civil, prin fiducie, oferă un tunel „discret” în subteran. Cine are nervi și bani, îl folosește.

Prigoană, fiducia și roata de gunoi de zeci de milioane: de la Rosal la Bin Go

Prima mare firmă care a folosit în România acționari fiduciari a fost, în 2015, Rosal Grup SA, imperiul de salubrizare creat de Vasile-Silviu Prigoană. Firma s-a redenumit ulterior United Waste Solutions SRL, iar acum se numește Bin Go Solutions SRL.

Cronologia fiduciei la Rosal/Bin Go, potrivit actelor analizate de NewsCenter.ro:

• 2015 – Contract de fiducie nr. 2807/17.11.2015
  Acționari Rosal Grup SA:
  • Dan Gabriel Găman – 52% (fiduciar)
  • Cătălin Adrian Manciu – 20% (fiduciar)
  • Gheorghe Minea – 10%
  • Bogdan Niculescu – 18%

  Ultimii acționari la vedere înainte de fiducie:

  • Honorius-Adrian Prigoană – 67%
  • Dumitru Mihalache – 22%
  • Gheorghe Minea – 11%

  O hotărâre AGA din 8 ianuarie 2019 arată clar că avocatul Dan Gabriel Găman deține 52% din acțiuni doar ca proprietar fiduciar, beneficiarul real fiind Vasile-Silviu Prigoană.

• După 2015 – Fiducii în lanț
  Hotărârea AGA nr. 1 din 7 mai 2021 consemnează un nou contract de fiducie:
  • Dan Gabriel Găman – proprietar fiduciar pentru 30%
  • Vasile-Silviu Prigoană – acționar direct cu 40%
  • Imperial Master Invest SRL – 20%
  • Gheorghe Minea – 10%
• 16 aprilie 2024 – acțiunile „la vedere” ies din familia Prigoană
  AGA United Waste Solutions (fostă Rosal Grup, actuală Bin Go Solutions) aprobă cesiunea pachetului de 40% deținut de Honorius-Adrian Prigoană către Jean Niculescu, în baza unei tranzacții prin care se sting și litigiile cu familia Prigoană.

Silviu Prigoană, creatorul afacerii Rosal, moare pe 12 noiembrie 2024, la 60 de ani, la un restaurant din Șimon, lângă Bran (sursă: NewsCenter.ro). În prima fază s-a vorbit de înec cu mâncare, expertiza medico-legală stabilește ulterior infarct pe fondul unor afecțiuni cardiace preexistente.

După moartea lui Prigoană, fiducia rămâne vie. Beneficiarii – în continuare, invizibili

La 10 octombrie 2025, structura Bin Go Solutions SRL arată așa (conform ONRC, citat de NewsCenter.ro):

• 30% – Dan Gabriel Găman, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 1359/13.07.2022);
• 10% – Cabinet Individual de Avocat Cătălin Adrian Manciu, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 214/14.02.2023);
• 20% – Imperial Master Invest SRL;
• restul – alte dețineri, evoluate până la situația actuală.

Important: documentul nu identifică beneficiarii reali ai acestor fiducii.

La aproape doi ani după moartea lui Silviu Prigoană, structura acționariatului fostului Rosal, actuala Bin Go Solutions SRL, este, în esență, aceeași: proprietari fiduciari la vedere, beneficiari la secret.

Situația în 2026, conform datelor actuale de la Registrul Comerțului:

• 70% – avocatul Dan Gabriel Găman, ca proprietar fiduciar;
• 10% – avocatul Cătălin Adrian Manciu, tot ca proprietar fiduciar;
• 20% – Imperial Master Invest SRL.

În 2016, pachetul de 70% din fosta Rosal Grup era la Silviu Prigoană (52%) + Bogdan Niculescu (18%). Acum, aceeași masă de participare se plimbă sub formă de fiducie. Beneficiarii? Neidentificați public.

Bin Go – datorii la stat de aproape 40 de milioane. Blue Planet – „curată” și pregătită de noi contracte

Potrivit ANAF, Bin Go Solutions SRL are obligații fiscale restante de aproximativ 39,87 milioane lei, din care:

• ~38,48 milioane lei – datorii principale;
• ~1,39 milioane lei – dobânzi și penalități.

În acest timp, activitatea de salubritate a fostei Rosal/Bin Go este mutată pe alt vehicul: Blue Planet Services SRL, firmă din Sectorul 2, București.

Adevărata frumusețe: Bin Go e îngropată în datorii, Blue Planet – „curată” și aptă să participe la licitații și negocieri directe pentru contracte noi, inclusiv:

• contractul de salubritate (anunțat, apoi blocat în instanță) în Sectorul 1;
• asocierea pentru Sectorul 3;
• asocierea pentru Sectorul 4.

Perfect pentru cine vrea să păstreze contractele, dar să lase datoriile în urmă, pe altă firmă.

Blue Planet: de la nepotul lui Tărău la frații Niculescu, prin fiducie

Istoricul Blue Planet Services, reconstituit din date de la ONRC și din ancheta NewsCenter.ro:

• Firma e înființată în 1995.
• Din 2018, este preluată de Bogdan Niculescu, prin Clean Green Energy Invest SRL.
• În 2018, asociat majoritar devine Vestsal Solution SRL din Oradea, cu 90% din acțiuni.
• Până la final de 2018, Blue Planet era deținută 100% de Vestsal Solution SRL.

Vestsal Solution SRL este deținută de Radu-Bogdan Urdă – nepotul omului de afaceri Adrian Tărău.

Tărău, fiul fostului prefect PSD de Bihor, Mihai Ioan Tărău, a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 în dosarul de contrabandă cu produse petroliere instrumentat de procurorul Alexandru Lele. Scandal major la vremea Guvernului Năstase, cu premierul declarând celebrul „nu cred în arestările de vineri seara”. Ulterior, mandatul de arestare a fost revocat, iar Tărău a obținut despăgubiri în instanță pentru arestare nelegală.

În ultimii ani, numele lui Adrian Tărău reapare în atenția publică în dosarul în care sunt cercetați Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă (sursă: relatări de presă, inclusiv NewsCenter.ro).

29 martie 2023: Blue Planet trece de la nepot la „rețea”

La 29 martie 2023:

• Vestsal Solution SRL își cedează integral participația la Blue Planet Services SRL:
  • 70% – către Jean Niculescu;
  • 20% – către Imperial Master Invest SRL;
  • 10% – către Promoter Invest SRL.

La 21 iunie 2023, prin Hotărârea AGA nr. 8:

• pachetul de 70% nu mai figurează pe numele lui Jean Niculescu, ci pe cel al lui Alexandru Cristache, în calitate de asociat fiduciar;
• Imperial Master Invest SRL păstrează 20%;
• Promoter Invest SRL păstrează 10%.

De atunci și până azi, structura oficială a Blue Planet Services SRL rămâne:

• 70% – Alexandru Cristache (acționar fiduciar majoritar);
• 20% – Imperial Master Invest SRL;
• 10% – Promoter Invest SRL;
• administrator – tot Alexandru Cristache.

NewsCenter.ro cere Blue Planet lămuriri:

• Cine este beneficiarul real al contractului de fiducie?
• Au cerut autoritățile contractante (primării, bănci) contractul de fiducie?
• Au fost informate instituțiile publice despre cine controlează în realitate pachetul majoritar?

Răspuns: zero. Nici măcar confirmarea că vor răspunde.

Holdinguri fără angajați, dar cu milioane profit: Imperial și Promoter

Două societăți „de tip holding”, discrete, dar extrem de profitabile, apar ca acționari minoritari la Blue Planet:

• Imperial Master Invest SRL
  • înființată în 2019;
  • controlată egal de Călin Ioan Mihalache și Cristian Mihalache;
  • în 2025: peste 4 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
• Promoter Invest SRL
  • înființată în 2012;
  • deținută integral de Stelian Minea;
  • administrată de Dumitru Mihalache;
  • în 2025: peste 2 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.

Firme de „investiții pure”, fără activitate operațională propriu-zisă, dar cu profituri grase. Ideal pentru a ține participații la structuri de salubritate cu contracte publice de zeci și sute de milioane.

Frații Niculescu – din șoferi și prieteni de familie, în controlul gunoaielor și al creditelor de 250 de milioane

Documentele analizate de NewsCenter.ro arată că frații Jean și Bogdan Niculescu apar constant în actele Bin Go Solutions SRL și Blue Planet Services SRL ca oameni care exercită controlul real, chiar când părți mari din acțiuni sunt la avocați-fiduciari.

Exemple:

• Hotărârea AGA Bin Go Solutions SRL din 10 februarie 2025:
  • Jean Niculescu participă ca asociat cu 40% din capital;
  • alți 40% sunt deținuți de doi proprietari fiduciari;
  • documentele privind beneficiarul real declară că frații Niculescu exercită controlul asupra societății, deși beneficiarii fiduciei nu sunt nominalizați în hotărârile AGA.
• Monitorul Oficial nr. 4528/25.09.2025 arată că, în mai 2025, frații Niculescu au avut un rol central în contractarea unui credit de 250 milioane lei de la Exim Banca Românească pentru Blue Planet Services SA:
  • credit pe 60 luni, cu 5 luni perioadă de grație;
  • se constituie un pachet extins de garanții:
    • cesiune de creanțe din contractele de salubritate cu Primăria Sectorului 4;
    • cesionarea creanțelor din asocierea Blue Planet Services – Bin Go Solutions;
    • ipoteci asupra conturilor bancare și asupra acțiunilor celor două firme;
  • fidejusiunea este semnată de Bogdan Niculescu și Jean Niculescu.

CV „public” al fraților Niculescu:

• Bogdan Niculescu – fost coleg de studii și amic cu Horațiu (Honorius) Prigoană, potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro;
• Jean Niculescu – fost șofer al lui Silviu Prigoană, ulterior „om de încredere”;
• încă din 2012, Jean apare ca administrator la firme ale familiei Prigoană, de ex. Capodopera Production, deținută de Adriana Bahmuțeanu și Honorius Prigoană;
• în 2016, Jean devine acționar minoritar (18%) la Rosal Grup SA, chiar în perioada prelungirilor controversate ale contractelor din Sectorul 3 – contracte ajunse în dosar penal, cu DNA acuzând prejudiciu de ~578 milioane lei;
• din 2021, Bogdan devine director Rosal Grup SA pe 4 ani;
• în anul următor, ambii frați intră în Consiliul de Administrație;
• Silviu Prigoană mai deține doar 40% din acțiuni;
• după 2022, Prigoană preferă să lase frații Niculescu să preia activitatea, nu pe fiul său Honorius.

Astăzi, aceiași frați apar ca figurile centrale în:

• Bin Go Solutions (fosta Rosal),
• Blue Planet Services,
• credite garantate cu contracte de salubritate de sute de milioane.

A treia firmă cu fiducie: Tiragram SRL și drumul înapoi la nepotul lui Tărău

Nu toate fiduciile sunt atât de opace. În cazul Tiragram SRL, schema este cel puțin transparentă la nivel de beneficiar:

• În 2019, asociatul unic al Tiragram SRL, Dan-Cătălin Albăstroiu, transferă temporar toate cele 100 de părți sociale către avocatul Oana Berbecariu, proprietar fiduciar.
• Ulterior, la Registrul Comerțului apare:
  • 100% din părțile sociale deținute de Societatea Civilă de Avocați Pavel, Berbecariu și Asociații,
  • aceasta figurează clar ca fiduciar pentru părțile deținute de MyGreenConcept SRL, pentru 10 ani, din 14.10.2025.

Beneficiarul fiduciei este MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.

Tiragram, MyGreenConcept și nepotul lui Tărău: cercul se închide tot la aceiași oameni

MyGreenConcept SRL – beneficiarul fiduciei de la Tiragram – este:

• deținută 100% de Radu-Bogdan Urda (asociat unic și administrator);
• înființată în 2012, cu sediul în comuna Tăut, jud. Bihor;
• în 2025 a raportat:
  • cifră de afaceri de aprox. 1,93 milioane lei;
  • profit net de 951.319 lei;
  • Urda apare la Registrul Comerțului ca deținător al 100% din părțile sociale.

Și, pentru cine a pierdut firul: Radu-Bogdan Urda este nepotul lui Adrian Tărău. Și da, este același Urda care a deținut Blue Planet Services SRL înainte ca firma să fie trecută la frații Niculescu și la acționari fiduciari.

Adică drumul banilor și al participațiilor face un cerc elegant:

• de la Tărău (prin nepotul Urda),
• la Blue Planet,
• la frații Niculescu,
• la fiduciile cu avocați,
• înapoi la aceleași familii de „băieți deștepți” ai gunoiului.

Teoria spune „control”, practica spune „neînregistrat nicăieri”

Codul civil nu lasă fiducia în zona gri totală. Art. 780 spune clar:

• contractul de fiducie și modificările lui trebuie înregistrate la organul fiscal competent, în termen de 1 lună de la încheiere,
• altfel intervine nulitatea absolută;
• dacă masa patrimonială cuprinde imobile – înregistrare și la fiscalul local;
• desemnarea ulterioară a beneficiarului – tot prin act scris, sub aceeași sancțiune;
• fiducia devine opozabilă terților doar după înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM).

NewsCenter.ro a verificat toți participanții la fiduciile din:

• Bin Go Solutions SRL,
• Blue Planet Services SRL,
• Tiragram SRL.

Rezultatul: nu există nicio înregistrare în AEGRM pentru aceste fiducii.

Adică, în timp ce statul dă lecții de „compliance” și „transparență” micilor firme, marii jongleri ai salubrității țin contractele de fiducie în buzunar, nu în registru.

Legea 129/2019: „Beneficiarul real trebuie declarat”. Realitatea: „Doar dacă avem chef”

ONRC o spune verde-n față, citând art. 56 alin. (1) din Legea nr. 129/2019:

„Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun, la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real (…)”

Legea 129/2019 a fost adoptată tocmai pentru:

• a împiedica ascunderea persoanelor care controlează în realitate firmele;
• a alinia România la standardele europene anti-spălare de bani și anti-finanțare a terorismului.

Teoria: orice SRL, oricât de mic, trebuie să declare cine e „beneficiarul real”.

Practica, în cazul celor trei firme „cu fiducie”:

• la Bin Go – contractele de fiducie NU identifică public beneficiarii;
• la Blue Planet – acționarul majoritar e fiduciar, iar întrebările jurnaliștilor despre beneficiarul real rămân fără niciun răspuns;
• la Tiragram – e singurul caz unde beneficiarul (MyGreenConcept/Urda) e scris negru pe alb.

Deci se poate. Când se vrea. Când nu se vrea, ne ascundem după avocați, fiducii „confidențiale” și tăcere.

Blue Planet, firma cu acționar ascuns, pusă să spele Sectorul 1 – la propriu și la figurat

Primăria Sectorului 1 anunță senină că:

• a semnat un contract de salubritate pe maximum 12 luni cu Blue Planet Services;
• valoare: 95,5 milioane lei;
• justificarea: vechiul contract cu Romprest ar fi costat 168 milioane lei pentru aceeași perioadă;
• deci, zice viceprimarul Iulian Hatmanu, „vom plăti cu 72,5 milioane lei mai puțin”.

Procesele-verbale și comunicatele primăriei (sursa: comunicatul PS1, citat în articol) laudă „economia istorică”.

Ce nu se spune în flyer-ul politic:

• acționarul majoritar al Blue Planet (70%) este fiduciar – Alexandru Cristache;
• deci beneficiarul real al pachetului majoritar este altcineva;
• Primăria Sectorului 1 nu pare interesată să afle cine;
• contribuabilii plătesc 95,5 milioane unui operator a cărui structură reală de proprietate e parțial ascunsă.

Și încă un detaliu aflat „din interior” (potrivit unui reprezentant al Primăriei Sectorului 1 citat de NewsCenter.ro):

• oferta Blue Planet a fost inițial cea mai mare dintre cele depuse (Blue Planet, REBU, Brantner);
• după „analizele” comisiei, devine brusc „cea mai mică”, prin interpretarea costurilor finale ale celorlalte două oferte.

Magie administrativă: aceeași cifră, văzută din alt unghi, devine „mai mică”. Evident, în favoarea operatorului cu acționar fiduciar.

Doar că aventura Sectorului 1 a fost, deocamdată, blocată. Romprest a contestat rezilierea, a susținut că contractul ține până în 2033, nu în 2026, iar instanța a suspendat actele prin care Primăria voia să-l închidă la 30 iunie.

Pe 29 iunie 2026, Tribunalul București:

• suspendă efectele actelor PS1 privind încetarea contractului cu Romprest;
• obligă Primăria să nu mai emită alte documente pe durata contractului;
• respinge cererea de intervenție a Blue Planet.

Rezultatul: tranziția la Blue Planet nu mai începe la 1 iulie. Contractul de 95,5 milioane rămâne, deocamdată, praf în ochi. Sectorul 1 înoată în procese, nu în „eficiență”.

Sectorul 3: cum se „licitează” aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant

Partea finală a tabloului este și cea mai grotescă: Sectorul 3.

Primăria condusă de Robert Negoiță a:

• cheltuit ani la rând zeci de milioane de euro pe utilaje, pubele, camioane, uniforme, în numele „regiei proprii” – strângem gunoiul singuri, nu mai stăm la mâna privaților;
• apoi, brusc, în decembrie 2025, a scos la licitație:
  • procedura PC1003154 / JOUE 815175-2025;
  • obiect: „delegarea prin concesiune” a salubrității;
  • valoare estimată: 432.663.678,75 lei (aproape 86 milioane de euro).

Prima mare ciudățenie: de ce concesionezi pe aproape jumătate de miliard un serviciu pentru care tocmai ai cumpărat „tot”, din bani publici?

A doua: traseul licitației arată ca un manual de inginerie procedurală:

1. 22 decembrie 2025 – Romprest și REBU contestă documentația (nr. 5028 și 5032).
   • atacă prevederi legate de recipienți, containerizare, date logistice;
   • contestă lipsa datelor esențiale pentru calculul corect al costurilor;
   • CNSC le dă parțial dreptate prin Decizia nr. 493/C6/5028,5032 din 20 februarie 2026;
   • Primăria e obligată să modifice documentația.
2. 30 martie 2026 – Sectorul 3 publică în SEAP o nouă documentație, nr. DF1261142.
3. 31 martie 2026 – apare o nouă contestație (nr. 1201). De data asta, din partea… Blue Planet Services SA.
   • Blue Planet contestă clarificările din 20 și 27 martie, pe aceeași problemă: recipienți, punere la dispoziție, structură;
   • problema fusese deja analizată anterior de CNSC în februarie;
   • contestația Blue Planet este respinsă de CNSC (Decizia nr. 1476/C6/1201).

Detaliul bizar:

• operatorii tradiționali (Romprest, REBU) contestă, câștigă parțial, dar la final nu mai apar ca ofertanți;
• Blue Planet contestă și pierde, dar rămâne în procedură;
• la final, în SEAP rămâne un singur ofertant în cursă.

Întrebările care decurg logic:

• Câte zile reale, ne-suspendate, a avut piața pentru a elabora oferte după toate contestațiile?
• Cum arată „concurența” într-o licitație de aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant admis?
• De ce mai vorbim de „piață”, dacă schema este făcută să conducă la un singur nume?

Sectorul 4: licitația de 1,9 miliarde – vechea Rosal rebranduită, aceeași combinație

Sectorul 4 completează puzzle-ul:

• contract pe 5 ani, valoare ~1,9 miliarde lei;
• câștigător: asocierea United Waste Solutions SRL (fosta Rosal Grup) + Blue Planet Services SA;
• deci același „grup” de interese:
  • fostul Rosal (actual Bin Go / United Waste),
  • Blue Planet,
  • oamenii lui Prigoană,
  • frații Niculescu,
  • rețeaua de fiducii și avocați.

Opoziția locală țipă că licitația e cu dedicație. Dincolo de scandal politic, rămâne realitatea: la Sectorul 4, în plin context al prăbușirii Rosal, tot aceeași combinație de firme se înfige în contractul uriaș de salubritate.

Tarek El Feki, Toyo, EximBank și umbrele din spatele gunoiului

Numele lui Tarek El Feki nu apare la vedere în ofertele depuse pentru Sectorul 3 sau 1. Nu e acționar oficial, nu e terț susținător cu poză în Monitorul Oficial.

Dar presa de investigație (Captura.ro, Buletin de București, Săptămâna Financiară, Newsweek – citate în articol) l-au desenat clar în spatele:

• grupului Toyo (Toyo Motors, Toyo IFN, Toyo Aviation),
• cesiunilor de creanțe ale Rosal către firmele sale,
• garanțiilor aduse de Toyo Motors pentru creditele Blue Planet.

Ce știm, din dezvăluirile publice pomenite în articol:

• Rosal a cesionat o parte din încasările sale către Toyo Motors Center, iar Primăria Sector 4 a început să plătească direct în conturile firmei lui El Feki;
• Săptămâna Financiară îl pune pe lista „actorilor” din circuitul de golire a Rosal de peste 40 de milioane euro;
• Newsweek dezvăluie că Toyo Motors a pus la dispoziție două terenuri în Voluntari evaluate la 13 milioane lei, drept garanție imobiliară pentru un credit luat de Blue Planet de la EximBank.

Deci:

• la suprafață – Blue Planet, Bin Go, frați Niculescu, avocați-fiduciari;
• în spate – banii, garanțiile și influența unor personaje precum Tarek El Feki, conectate la vechea rețea Rosal și la jucători puternici din servicii, business și politică.

Concluzie: „Legea e pentru fraieri, fiducia e pentru băieți deștepți”

Legea zice:

• declară beneficiarul real;
• înregistrează fiducia la Fisc și în AEGRM;
• nu ascunde structura de proprietate;
• nu folosi mecanisme paravan pentru spălarea banilor sau finanțarea terorismului.

Realitatea în cazul acestor trei firme:

• Bin Go Solutions – moștenitoarea Rosal, cu datorii la stat de aproape 40 de milioane, cu 80% acțiuni la avocați-fiduciari și beneficiari reali nedeclarați public;
• Blue Planet Services – operator „curat” pe hârtie, cu acționar majoritar fiduciar, credit de 250 milioane la EximBank, contracte de salubritate la Sectorul 1 (anunțat), Sectorul 3 (licitație de 430+ milioane), Sectorul 4 (parte din asociere de 1,9 miliarde);
• Tiragram SRL – mică firmă, dar conectată prin fiducie la MyGreenConcept și la Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Tărău, fost proprietar al Blue Planet.

Autoritățile locale:

• aleg să semneze contracte de zeci și sute de milioane cu firme ale căror beneficiari reali sunt parțial opaci;
• își justifică deciziile prin „economii” miraculoase și „proceduri legale”;
• se fac că nu văd contradicția între Legea 129/2019 și acționarii invizibili.

Autoritățile centrale:

• ONRC numără corect până la 3 și dă citate din lege;
• Fiscul ar trebui să verifice fiduciile, AEGRM ar trebui să le ofere opozabilitate;
• dar în arhivele reale, contractele de fiducie nu se văd.

Și peste toate, rămâne avertismentul final din articol:

„Așteptăm ca justiția să își facă treaba chiar dacă Niculescu, Tarek, Băluță, Tuță și alți implicați amenință cu numele unor procurori, șefi și șefe din anumite instituții publice. Oameni care ar trebui să apere statul, nu să facă afaceri cu gunoaie.”

Într-o țară normală, trei firme care ocolesc transparent legislația anti-spălare de bani, cu contracte de sute de milioane pe bani publici, ar fi sub reflectorul permanent al procurorilor.

În România, deocamdată, sunt doar trei excepții statistice. Și foarte probabil, doar vârful unui munte de gunoaie îngropate sub cuvântul magic: fiducie. (Cristina T.).