Featured
Întrevederile Președintelui României, Klaus Iohannis, cu reprezentanții autorităților locale din Rio de Janeiro

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 19 aprilie 2023, cu prilejul vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, întâlniri cu reprezentanții autorităților locale din Rio de Janeiro.
Preşedintele Klaus Iohannis a evidențiat relaţiile speciale ale României cu Brazilia, respectiv cu orașul Rio de Janeiro, punctând faptul că, în urmă cu 95 de ani, odată cu stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, România a înființat, la Rio de Janeiro, prima sa legație din America Latină. Președintele României a subliniat rolul activ al comunității românești din Brazilia în promovarea și dezvoltarea relațiilor dintre cele două popoare, mai ales în domeniul cultural.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de actualitate, între care dinamizarea relațiilor economice, stimularea schimbărilor comerciale și a investițiilor reciproce, combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului, dezvoltarea durabilă, educație şi cultură.
Referindu-se la necesitatea redinamizării şi a amplificării cooperării economice, inclusiv comerciale și investiționale cu Brazilia, și respectiv cu Rio de Janeiro, Preşedintele României a prezentat oportunitățile economice oferite de România și a invitat investitorii din regiune să vină în țara noastră, evidențiind faptul că pot fi dezvoltate proiecte comune în mai multe domenii. Președintele Klaus Iohannis a precizat că Rio de Janeiro prezintă un interes aparte pentru România, fiind un centru economic, cultural și istoric definitoriu pentru Brazilia.
Apreciind implicarea intensă a autorităților din Rio de Janeiro în aspecte legate de protecția mediului, Președintele României a încurajat intensificarea colaborării în acest domeniu, care poate deveni unul din pilonii cooperării sectoriale dintre cele două țări, la nivel central și local.
Cu ocazia întâlnirii, în prezența Președintelui Klaus Iohannis, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România și Guvernul Statului Rio de Janeiro. Memorandumul vizează cooperarea în domeniile adaptării la schimbările climatice, conservării biodiversității și ecosistemelor, precum și al gestionării și monitorizării pădurilor.
Din discuțiile cu autoritățile locale a reieșit faptul că atât Rio de Janeiro, cât şi orașele din România se confruntă cu provocări comune, precum efectele schimbărilor climatice, poluarea aerului în mediul urban și gestionarea suboptimală a deșeurilor. În acest sens, Președintele României a evidențiat faptul că tranziția către orașe sustenabile necesită inovare, investiții în cercetare și dezvoltare, dar şi cooperare internațională pentru a învăța din bunele practici dezvoltate în diferite state.
În cadrul discuției cu autoritățile locale din Rio de Janeiro, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța parcurilor pentru calitatea vieții în mediul urban, dar și nevoia de a proteja pădurile urbane, inclusiv de incendiile de vegetație, exprimând totodată deschiderea pentru cooperarea mai strânsă dintre cele două țări în aceste domenii.
Totodată, Președintele României a remarcat că o tranziție verde de succes presupune și investiții în educație, accentuând faptul că educația privind schimbările climatice și mediul, mai ales pentru tineri, constituie un alt domeniu în care România și Brazilia pot coopera, la nivel central, dar și la nivel local.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Monumentul Național al Eroilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Exclusiv
Putem discuta despre managementul defectuos în ceea ce privește planificarea polițiștilor în serviciu și de tronsoane de drumuri naționale neacoperite

(Cristina T.).
Featured
Băncile se pot apuca de imobiliare. CCR a decis că Legea privind darea în plată a caselor este constituțională

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate ridicate de băncile străine în privința Legii privind darea în plată. Avocații băncilor au considerat că returnarea imobilelor luate prin credit ipotecar și stingerea datoriilor afectează interesele financiare ale instituțiilor, invocând faptul că debitorii și-au asumat riscurile la semnarea contractelor.
Curtea Constituțională a pus capăt, definitiv, încercărilor repetate ale băncilor de a anula efectele Legii privind darea în plată, care permitea debitorilor să returneze casele cumpărate prin credite instituțiilor financiare, în condițiile în care fluctuația cursului valutar creștea cu peste 52,6% față de cursul de la data încheierii contractului sau obligația de plată lunară a creditului creștea cu peste 50%.
Legea a fost una salvatoare pentru zecile de mii de contracte de credite ipotecare, afectate de o creștere enormă a ratei lunare, din cauza majorării dobânzilor. Consecința gravă era că, pe lângă faptul că cedau băncilor imobilele cumpărate, debitorii erau obligați să achite în continuare rate, din cauza scăderii prețurilor pe piața imobiliară. Instituțiile financiare care au ridicat excepții de neconstituționalitate au fost Societatea Credit Europe Bank România, Societatea First Bank, Societatea Credit Europe Bank România, Societatea Raiffeisen Bank, Societatea Banca Românească, Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam și Societatea Credit Europe Ipotecar IFN.
Reprezentanții legali ai acestora au invocat faptul că Legea nr. 52/2020 aduce o gravă atingere dreptului la libertate economică și libertății comerțului, întrucât intervine în raporturile juridice încheiate între profesionist și consumator, afectând în mod direct contraprestația la care creditorul este îndreptățit prin încheierea contractelor de credit. Modificarea condițiilor economice pe parcursul executării unui contract de credit, condiții care nu sunt sub influența creditorului, nu justifică modificarea obligației esențiale a debitorului, prin lipsirea creditorului de posibilitatea recuperării creanței în integralitatea sa, au arătat aceștia.
Atacuri furibunde
Băncile au susținut că Legea nr. 52/2020 modifică raporturi juridice contractuale, intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părțile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părți contractante, instituind o discriminare inacceptabilă între subiecții de drept privat. Totodată, legea ar încălca libertatea economică și dreptul de proprietate, prin instituirea unei obligații în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor exercitat în baza legii în mod unilateral și neîngrădit de a schimba prețul unui contract deja executat sau în curs de executare.
”Libertatea contractuală a părților nu presupune doar libertatea părților de a-și asuma obligații și de a dobândi drepturi într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci și libertatea de a-și asuma riscuri ale contractului care pot fi deopotrivă juridice și economice. Odată cu asumarea riscului prin contracte cu putere de lege se naște și obligația părților contractante de a respecta riscurile asumate, iar modificarea/reașezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea prețului agreat de părți nu poate avea loc printr-o ingerință a legiuitorului în economia contractului”, se precizează în critica de neconstituționalitate.
Și-au asumat riscurile
Legea criticată prevede că fluctuația cursului valutar cu peste 52,6% față de cursul de la data încheierii contractului sau creșterea cu peste 50% a obligației de plată lunară a creditului, urmare a majorării ratei de dobândă variabilă, menținute pe o durată de cel puțin 6 luni, pot constitui motive pentru darea în plată a bunului achiziționat. Reprezentanți băncilor susțin însă că, atunci când a constituit garanția asupra imobilului, creditorul și-a asumat riscul executării silite în caz de neplată, iar atunci când debitorul și-a asumat riscul evenimentului așa-zis imprevizibil, impreviziunea nu își mai găsește aplicare.
Mai ales că că debitorii au contractat credite pentru o perioadă îndelungată, respectiv 20-30 de ani, iar analiza impreviziunii nu se poate raporta doar la ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Fiind o perioadă foarte scurtă, nu se poate concluziona că această creștere a ratelor raportat la dobânda variabilă este una ireversibilă.
Scop legitim
Curtea Constituțională a apreciat că atât timp cât la evaluarea gradului de îndatorare a persoanei trebuia să se țină seama de această fluctuație a cursului valutar, însemna că, în sine, ea era de natură să perturbe relația dintre consumator și profesionist, pentru că plasa o sarcină excesivă în privința celui dintâi, iar capacitatea sa de rambursare a creditului era afectată. Cu alte cuvinte, se trece în registrul riscului supraadăugat.
”Scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecție a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale contractuale iminente. În continuare, Curtea a reținut că măsura criticată configurează un just raport de proporționalitate între interesele generale și cele particulare, în sensul că pune în balanță, pe de o parte, protecția imediată și nemijlocită a consumatorilor, așadar a unei largi sfere de persoane care, deși situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniștii, totuși, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relație de inferioritate, și, pe de altă parte, interesul profesioniștilor de a-și vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit”, se arată în Decizia Curții Constituționale.
Anchete
Va dati seama cat de mare este disperarea?/”Intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei este anti-vaccinist”

Asa ceva este ireal! Am auzit cea mai tare aparare venita din zona #rezist in cazul afacerii cu vaccinuri anti-Covid, cu prejudiciu de peste 1 miliard de euro adus statului, caz in care DNA ii acuza de fapte de abuz in serviciu pe fostul premier Florin Citu si ministrii USR ai Sanatatii, Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila, dezvaluie Lumea Justitiei. Fiti atenti: cica intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei (foto) este anti-vaccinist. Nu este o gluma, este cat se poate de serios: aceasta idee se vantura prin zonele #rezist si este prezentata drept argument pentru combaterea anchetei DNA. Doamne fereste! Va dati seama cat de mare este disperarea? (Irinel I.).
-
Administratieacum 4 zile
România deţine cea mai modernă versiune de PATRIOT existentă acum în lume
-
Exclusivacum 4 zile
Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta
-
Featuredacum 4 zile
In urma SEDINȚEI de la A.N.P. ii raspundem, public/oficial, comisarului șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN
-
Exclusivacum 4 zile
Care este asemănarea dintre un penitenciar și Academia de Poliție „A. I. Cuza”?/Umilințe, nerespectarea stimei de sine, înjosire și căprărie pana si pentru studentele din Academie
-
Featuredacum o zi
Testarea politistilor care ieseau din serviciu si care intrau in serviciu pentru depistarea consumului de alcool si substante stupefiante
-
Featuredacum 4 zile
Generalul cu patru stele(r) Silviu Predoiu, fost șef al spionajului românesc, și-a anunțat decizia de a candida anul viitor la președinția României din partea formațiunii politice pe care a înființat-o, Partidul Liga Acțiunii Naționale
-
Exclusivacum o zi
Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia: Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului
-
Featuredacum 4 zile
Ofensiva Israelului în Fâșia Gaza nu are un impact doar asupra Orientului Mijlociu, ci se extinde și mai la Vest, peste Europa întreagă