Featured
Proiecțiile lui Dughin păreau fantezii înainte de 2014
(Preluare Inpolitics):
Generația actuală nu a crezut că britanicii vor ieși din UE, că turbulentul Trump va deveni președintele SUA, că pandemia va ține popoare întregi prizoniere în case ori că vom avea din nou un război în coasta Europei, la opt decenii după al doilea război mondial. Și totuși s-au întîmplat toate astea. De aceea, scenariul tot mai vehiculat de la o vreme privind modificări ale frontierelor unor state europene nu trebuie ignorat. Dinspre America începe să se audă cîntecul de sirene ale redesenării Europei, ceva de-a dreptul inimaginabil pînă acum. România unită cu Moldova, Polonia cu Ucraina și cine mai știe ce alte idei. Marea întrebare e cum vor reacționa rușii?
Revista americană Foreign Policy, probabil cea mai influentă publicație în domeniul politicii externe, fondată de legendarul Samuel P.Huntington, lansează un scenariu incendiar. Anume unificarea Poloniei cu Ucraina, ceea ce ar duce la nașterea cele mai mari națiuni europene, stavila perfectă contra Rusiei. Ideea nu e o premieră. Anul trecut, după invazie, ea a fost susținută în Polonia de analiști, de figuri politice, ba chiar și președintele Andrzej Duda a invocat, de Ziua Constituției, nevoia unei ”logodne polono-ucrainene”. Alții au respins vehement teza, inclusiv cu argumente istorice.
E firească disputa, dat fiind că există multiple probleme istorice, culturale și geopolitice care ar face o astfel de unificare extrem de dificilă. În trecut, Polonia și Ucraina au avut conflicte și tensiuni în privința teritoriilor și granițelor, iar diferențele culturale și lingvistice sunt semnificative. Un proces de unificare ar necesita modificări fundamentale în ceea ce privește structurile de putere și guvernare ale ambelor state.
Subiectul a amorțit o perioadă. Dar acum, țîșnește din nou, lansată de reputata publicație americană. Și asta, într-un moment cînd tot de peste ocean se flutură ideea unificării României cu Moldova.
Ce susține Foreign Policy, într-o analiză extrem de amplă:
”Imaginați-vă, în schimb, că, la sfârșitul războiului, Polonia și Ucraina formează un stat federal sau confederal comun, fuzionând politicile lor externe și de apărare și aducând Ucraina în UE și NATO aproape instantaneu. Uniunea polono-ucraineană ar deveni cea de-a doua țară ca mărime din UE și, fără îndoială, cea mai mare putere militară a acesteia, oferind o contrapondere mai mult decât adecvată tandemului franco-german – ceva ce lipsește cu desăvârșire UE după Brexit. Pentru Statele Unite și Europa de Vest, uniunea ar fi o modalitate permanentă de a securiza flancul estic al Europei de agresiunea rusă. În loc de o țară divagantă și oarecum haotică, de 43 de milioane de locuitori, care zăbovește în no man’s land, Europa de Vest ar fi protejată de Rusia de o țară formidabilă cu o înțelegere foarte clară a amenințării rusești. „Fără o Ucraină independentă, nu poate exista o Polonie independentă”, a afirmat faimosul lider polonez interbelic, Jozef Pilsudski, care susținea o federație est-europeană condusă de Polonia, incluzând Lituania, Belarus și Ucraina, practic o recreare a comunității medievale.
Aceasta nu este o discuție fantezistă. La începutul războiului, Polonia a adoptat o legislație care permitea refugiaților ucraineni să obțină numere de identitate poloneze, oferindu-le astfel acces la o serie de beneficii sociale și de asistență medicală rezervate în mod normal cetățenilor polonezi. Guvernul ucrainean a promis că va face același lucru, acordând polonezilor din Ucraina un statut juridic special, care nu este disponibil altor străini. Cu peste 3 milioane de ucraineni care trăiesc în Polonia – inclusiv o populație importantă de dinainte de război – legăturile culturale, sociale și personale dintre cele două națiuni devin tot mai puternice pe zi ce trece” mai scriu americanii, citați de Capital.ro, tot ei amintind și precedentul unificării Germaniilor.
SUA pune, deci, pe tapet, deocamdată subtil, printr-o portavoce respectabilă, ideea construirii artificiale a unui stat nou în Europa, cu cea mai mare suprafață (exceptînd Danemarca/Groenlanda), de aproape un milion de kilometri pătrați și cea mai mare populație, cca.80 de milioane, egalînd Germania.
Ori poate tocmai egalarea Germaniei o fi miza?
Și oare rușii cum vor primi ideea?
Vom reproduce mai jos extrase dintr-un material publicat în 2015, nu mult după invadarea Crimeei de către Rusia, de revista SRI, ”Intelligence”. Un material în care erau analizate spuse ale celebrului guru rus Alexander Dughin din anii anteriori invaziei.
Mai precis, era vorba de versiunea rusă a „Marii Europe”, care includea, în viziunea lui Dughin, Blocul Vestic (Uniunea Europeană) condus de Germania şi Blocul Estic (Uniunea Eurasiatică) sub conducerea Rusiei.
”Potrivit lui Dughin, o Ucraină suverană poate deveni cu uşurinţă un centru de influenţă al Alianţei Atlantice care ar putea ameninţa întreaga Eurasie. Acest lucru justifică destrămarea geopolitică a Ucrainei în teritorii mai mult sau mai puţin autonome din punct de vedere cultural, aflate sub influenţa Moscovei sau a Europei continentale (prin care se înţelege Germania). Pentru Rusia, teritoriul cheie este coasta nordică a Mării Negre, inclusiv Crimeea. Impunerea superiorităţii Rusiei asupra acestui teritoriu ar asigura inviolabilitatea graniţelor Federaţiei Ruse, ar proteja Eurasia Centrală de influenţele Turciei „Atlantice”, ar facilita controlul asupra Bazinului Mării Negre, inclusiv asupra Bosforului şi Dardanelelor. După cum subliniază Dughin, asigurarea controlului politic şi militar total asupra coastei de nord a Mării Negre, din Ucraina spre Abhazia, ar reprezenta un aspect imperativ necesar în politica externă a Rusiei în această parte a lumii” releva publicația SRI.
Și mai puncta cel supranumit ideologul lui Putin:
”Principala sarcină a Rusiei este de a-şi asigura zona Europei continentale care se învecinează cu graniţa noastră vestică. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă Europa germană sau slavă (inclusiv ortodoxă), nu pro-americană, nici Europa anglo-saxonă, nici „cordonul sanitar”. Sectoarele germane şi ruse de influenţă ar trebui să se învecineze sau să se suprapună într-un echilibru special. Europa continentală, „zona centrală” a Europei (Heartland-ul), telurocraţia europeană ar trebui să se întindă în vestul graniţelor noastre vestice. Apoi telurocraţia rusă şi cea europeană (germană sau franco-germană) date fiind diferenţele dintre ele îşi vor consolida poziţa împotriva talasocraţiei anglo-saxone, oligarhiei financiare şi hegemoniei americane.
Acest concept nu poate fi materializat atâta timp cât există „cordonul sanitar”. Prin urmare, vom accepta doar o Polonie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Ungarie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Românie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Bulgarie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Slovacie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Ucraină de vest (Galiţia) pro-rusă şi/sau pro-germană.
Ideal ar fi ca toate aceste ţări să fie pro-ruse, deşi este acceptabilă şi orientarea pro-germană (pentru susţinătorii opţiunii europene). Absolut inacceptabile sunt orientările anglo-saxone, pro-americane, atlantice, talasocratice şi, prin urmare, antiruse şi/sau antigermane. Potrivit acestui concept, avem pe de o parte Rusia şi, pe de altă parte, Europa (Germania) – ca o alianţă a două zone centrale (Heartland-uri). Între aceşti doi poli continentali se întinde un mozaic de naţiuni şi ţări care înclină către un pol sau celălalt”.
Proiecțiile lui Dughin păreau fantezii înainte de 2014.
Dar anii au trecut și vedem că Rusia face pași serioși înspre schimbarea arhitecturii europene și a ordinii mondiale în ansamblu, prin decuparea teritoriului ucrainean și nu numai.
Din această perspectivă, mai putem eticheta drept fantezie ceea ce ar fi planul exact invers, schițat de SUA, de contracarare a Rusiei prin unificarea Ucrainei cu Polonia, eventual a României cu Moldova, pentru a se crea în Est un cordon de protecție a Europei euroatlantice și a se tăia legătura Moscovei cu Berlinul? Și ce costuri ar putea reclama asemenea plan american, fiind limpede că Rusia nu ar ceda lesne?
Trăim vremuri complicate în care nimic nu mai seamănă cu ceea ce a fost după războaiele mondiale, cînd părea că lumea s-a ”așezat” și marile tensiuni globale s-au potolit.
Așa că va trebui să urmărim cu maximă atenție idei precum cele din Foreign Policy; s-ar putea ca generația actuală să trăiască și redesenarea Europei sub penelul rușilor și al americanilor, în moduri inimaginabile cîndva.
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



