Administratie
Și-au început cariera militară la 22 de ani. Una a ales specializarea Apărare CBRN, iar cealaltă, vânători de munte, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri Basarab I Pitești (SMMMSFT)
Georgiana Bianca Drugu are 22 de ani și este elevă la cursul de formare subofițeri, din SMMMSFT, arma Apărare CBRN. Sunt din Rucăr, Brașov, iar tata mă ducea tot timpul la paradele militare. Așa a apărut ideea unei cariere militare, povestește Georgiana.

A vrut să facă ceva care să nu includă monotonie și e bucuroasă că are ocazia să învețe de la oameni care chiar fac ceea ce predau, nu povestesc din cărți. La facultatea la care am fost, Inginerie și Management în Alimentație Publică, dacă întrebi profesorii ceva mai detaliat, există șansa să nu știe să-ți răspundă. În schimb, aici, dacă îl întreb pe un colonel o informație despre un război/conflict, poate să spună concret și în detaliu, pentru că are trei sau patru misiuni în teatrul de operații.
De când a terminat liceul, în 2019, s-a interesat de salariu, de program și a decis să înceapă o carieră militară. Am încercat în fiecare an, doar că au fost diferite motive pentru care n-am intrat. Înainte, am lucrat ca ospătar.
Nu pentru salariu am venit în sistem, voiam ceva diferit, ceva mai multă acțiune.
Sunt 48 de elevi la specializarea aceasta. Au fost 50 inițial, doi au renunțat. O fată a plecat din prima zi. Un coleg a stat trei săptămâni, a apucat și ședințele de tragere, mare parte din pregătirea militară generală și când să se termine greul a plecat.

A absolvit modulul de Pregătire Militară Generală, cu supraviețuire, trageri, comunicare, adaptabilitate și manevră, și pe cel de Pregătire pentru Formarea Deprinderilor de Comandă, unde au trecut ei în locul instructorilor. A fost mai lipsit de acțiune decât primul, aveam colegi care aveau deja experiență și mi-era mai greu să mă impun. De aceea mi-a plăcut mai puțin. Au urmat apoi orele de curs: mașini unelte, acționări pneumatice și hidraulice, tehnici de măsurare, managementul calității și managementul proiectelor, educație fizică militară. De la 5 februarie au mers la unitățile de specialitate. Noi am fost selectați să mergem la o unitate de tancuri, de unde ne vom întoarce la 31 mai, să continuăm trimestrul al II-lea.

La finalul cursului, vor fi repartizați, în funcție de medii, la unitățile care au scos locuri disponibile la arma lor. Apoi, vreau să încerc la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, din Sibiu. Dar păstrez arma, îmi place.
Georgiana consideră cariera militară o experiență ce trebuie bifată. Le-aș recomanda să încerce, cel puțin.
Dacă nu ești pasionat și tata a fost căpitan și alegi cariera militară de gura lui, eu zic să n-o faci. Trebuie să simți că vrei să faci asta, să fii dispus să renunți la multe. Dar are foarte multe avantaje. Poți să pleci în misiuni și să cunoști militari din alte țări, cu altă specializare, cu alt mediu de pregătire.
De la arma vânători de munte a cursului de formare subofițeri din Pitești, am stat de vorbă cu eleva Alexandra Loredana Morait.

Este o meserie onorabilă și respectabilă, oferă siguranță, un loc de muncă stabil, oameni cu care poți interacționa, de la care poți învăța multe lucruri folositoare și, totodată, un schimb de experiență.
Alexandra are tot 22 de ani și este din Mioveni. După liceu, am luat o pauză de un an și m-am pregătit pentru Academia de Poliție. Am absolvit un liceu cu profil uman și majoritatea din clasă se pregătea pentru Academia de Poliție. Exista o concurență între noi și o ambiție pe care ne-am format-o în colectiv. Iată că am ajuns să mă instruiesc în MApN. În 2020 s-a înscris și la Facultatea de Drept, din Universitatea din Pitești, frecvență redusă, unde actualmente este studentă în anul al III-lea.
De mică îmi doream să lucrez ori în MApN, ori în MAI. Sunt tânără, îi am și pe ai mei alături, prefer să fac ce-mi place și unde mă simt bine, decât să fac ceva ce poate nu mi-ar plăcea, doar pentru faptul că aș câștiga mai mult.
A ales specializarea vânători de munte pentru că iubește muntele. În timpul liber, îi place să facă drumeții, să urce pe vârfuri. Sunt 17 cursanți care au optat pentru această armă – două fete și 15 băieții. Cel mai mic, care este și șeful de clasă, are 18 ani, iar cel mai mare are 27.

Venind din mediul civil, având o viață liniștită ca elevă la liceu, a fost destul de solicitant mediul militar pentru ea. Au fost grele și ruperea de familie, și programul încărcat, foarte strict, pe care l-am avut. A fost o schimbare bruscă în viața mea, dar am trecut cu brio peste perioada de instrucție, deși am avut destule momente în care simțeam că nu mai pot.
Am avut-o pe colega mea de cameră, ne-am susținut una pe cealaltă și am fost mândre că am reușit să rezistăm, pentru că au renunțat vreo cinci colege.
Alexandra îi privește cu recunoștință pe specialiștii de la primele două module ale cursului, pregătirea militară generală și cel de formare a deprinderilor de lideri. Instructorii au fost extraordinari cu noi, chiar ne-au ajutat să trecem peste perioada grea, de acomodare. La început, au abordat un stil autoritar pentru învăța cu ce se mănâncă armata, ulterior, ne-au fost ca niște adevărați părinți și chiar le-a fost foarte greu să se despartă de noi, să se ducă înapoi la unitățile lor. A fost un moment trist când au plecat. Aproape trei luni să vezi în fiecare zi aceleași persoane, te obișnuiești. Acum interacționăm cu diferite tipologii de cadre didactice, fiecare abordând un stil diferit de predare.

La vânători de munte au învățat legislație rutieră, construcția funcțională și întreținerea automobilelor. Dar printre materiile ei preferate se numără managementul calității. Am abordat subiecte care mi-au plăcut foarte mult. Eu am ales Femeile combatant în armatele lumii.
Mi s-a părut interesant că în Israel femeile sunt obligate să facă stagiul militar și că doar în anumite țări din Europa sunt acceptate femeile în armată. (A. Crisan).
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Administratie
MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.
1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță
Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.
Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore
Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.
Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători
Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.
La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.
De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune
Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.
La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.
Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji
Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.
„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).
Administratie
Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 12 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



