Connect with us

Administratie

Prin punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, au intrat în România 3.578.177 cetăţeni ucraineni

Publicat

pe

Ca urmare a declanșării conflictului militar din Ucraina, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost dispuse măsuri graduale de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, precum şi o serie de măsuri pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor ucraineni.

Încă din primul moment, poliţiştii de frontieră au răspuns unanim efortului general de sprijinire a refugiaţilor ucraineni şi, chiar din proprie iniţiativă, au rămas la muncă să ofere ajutor deopotrivă persoanelor aflate în dificultate, cât şi colegilor aflaţi în serviciu.

Pentru creșterea capacității operaționale am beneficiat inclusiv de sprijin din partea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) care, începând cu luna martie 2022, a extins Operaţiunea TERRA 2022 și la frontiera cu Ucraina.

Astfel, având în vedere că o mare parte a civililor au ales să se retragă din calea războiului, mulți dintre aceștia căutând refugiul pe teritoriul statelor UE și în țările învecinate, începând cu data de 24.02.2022, în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și R. Moldova, au fost înregistrate creșteri semnificative ale traficului de călători și de mărfuri, atât pe sensul de intrare, cât și de ieșire din țară.

Situația operativă înregistrată în perioada 24.02.2022 – 23.02.2023, cu privire la traficul cetățenilor ucraineni și tranzitul de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei, se prezintă astfel:

  • prin punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, au intrat în România 3.578.177 cetăţeni ucraineni. Datele statistice vizează numărul de treceri la frontieră, o persoană având posibilitatea să efectueze mai multe deplasări prin punctele de trecere a frontierei în intervalul de timp respectiv.
  • din numărul total al cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţara noastră, 742.221 reprezintă minori;
  • aproximativ 5.400 cetăţeni ucraineni au fost depistaţi în trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei pe sensul de intrare în România. Cei în cauză au solicitat o forma de protecţie a statului roman la structurile Poliţiei de Frontieră;
  • o situaţie specială s-a înregistrat cu privire la traficul autovehiculelor de transport marfăpresiunea fiind mult mai mare la frontierele de nord şi de est. Situația pentru anul 2022 indică faptul că, prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, valorile traficului de mărfuri au înregistrat indicatori mai mari cu 86% (389.400 de automarfare pe ambele sensuri de deplasare), în timp ce la graniţa cu Republica Moldova creşterea a fost de 60% (501.600 camioane).
  • Punctele de trecere a frontierei unde traficul de mărfuri a înregistrat valori crescute sunt: Isaccea (+157%) şi Siret (+103%) – ambele la frontiera cu Ucraina; Oancea (+389%), Stânca (+103%) şi Albiţa (+43%) – la frontiera cu Republica Moldova, dar şi Nădlac (+51%) – la frontiera cu Ungaria.

La nivelul Poliției de Frontieră Române au fost adoptate măsuri de creștere a capacității de procesare a refugiaților, constând în:

  • suplimentarea personalului din cadrul punctelor de trecere a frontierei, precum și a tehnicii mobile pentru efectuarea formalităților de control;
  • utilizarea la maximum a arterelor de controlfiind creată inclusiv posibilitatea de efectuare a verificărilor pentru intrarea în România pe arterele utilizate pentru ieșirea din țară (în cazul în care infrastructura existentă pe sensul de intrare a fost subdimensionată în contextul prezentării în același timp a unor grupuri mari de persoane);
  • crearea unor fluxuri separate pentru persoanele vulnerabileîn funcție de necesități și raportat la configurația punctelor de trecere;
  • acordarea unei atenții speciale la intrarea în țară a minorilor, cetățeni străini sau apatrizi, care nu sunt însoțiți de niciunul dintre părinți sau de către reprezentanții legali ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unei alte persoane;
  • implementarea unor mecanisme de sprijin a persoanelor sosite din Ucraina. În acest sens, după încheierea formalităților de frontieră, persoanele au fost îndrumate, în funcție de nevoile de sprijin către reprezentanți ai autorităților locale, consiliului județean, ONG-urilor, voluntarilor prezenți în proximitatea punctelor de trecere;
  • înfiinţarea unei linii de comunicare pentru cetăţenii ucraineni prin intermediul liniei telefonice 021/9590, fiind suplimentat personalul propriu cu lucrători vorbitori de limbă ucraineană, pentru gestionarea acestor apeluri;
  • efectuarea unor misiuni de supraveghere în cooperare cu structurile Inspectoratului General de Aviație şi cu personalul detașat de Frontex, utilizând atât elicopterele aflate în dotarea IGAV cât și mijloacele de supraveghere aeriană (avion și elicopter), contractate de agenția anterior menționată;
  • au fost deschise două puncte de trecere cu specific rutier (PTF Vicovu de Sus şi PTF Racovăţ) și unul cu specific feroviar (Valea Vișeului);
  • tot pentru fluidizarea traficului de mărfuri și eficientizarea timpilor de așteptare, Poliția de Frontieră Română, împreună cu celelalte autorități care acționează la frontieră, a inițiat și dezvoltat grupuri de lucru cu autoritățile similare din Republica Moldova pentru identificarea unor măsuri eficiente în ceea ce privește controlul la granița comună. Ca urmare a acestor discuții, recent, a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat în PTF Albiţa care vine în sprijinul fluidizării traficului la frontiera de est.

În prezent traficul se derulează în condiţii normale, situaţia fiind într-o dinamică permanentă şi monitorizată cu atenţie astfel încât dispozitivul de supraveghere şi control să fie adaptat la situația din teren, mai precizeaza sursa citata. (Paul D.).

Administratie

Clujul devine capitala curioșilor: Ziua Porților Deschise la Școala de Poliție – Aventura te așteaptă!

Publicat

pe

De

Pregătiți-vă pentru o zi de neuitat! Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru a XXI-a oară, invitându-vă să explorați lumea fascinantă a poliției! Indiferent de vârstă, vă garantăm o experiență plină de adrenalină, mister și distracție!

Ce te așteaptă la Ziua Porților Deschise?

  • Devino Agent Secret pentru o Zi: Învață tactici polițienești de top și tehnici de autoapărare demne de un film de acțiune!
  • Intră în Laboratorul Criminaliștilor: Descoperă secretele criminalisticii și asistă la demonstrații uluitoare de instrucția tragerii!
  • Testează-ți Limitele: Parcurge un traseu sportiv demn de un super-erou și pornește într-o vânătoare de comori plină de suspans!
  • Dezvăluie Mistere la Bibliotecă: Pune-ți mintea la contribuție cu puzzle-uri și provocări intelectuale!
  • Admiră Arsenalul Poliției: Explorează o expoziție impresionantă cu mijloacele din dotare ale polițiștilor!
  • Planifică-ți Viitorul: Obține informații prețioase despre orientarea în carieră și despre procedura de admitere la școala de poliție!

Nu rata ocazia de a:

  • Simți pe propria piele ce înseamnă să fii polițist!
  • Descoperi o lume plină de provocări și satisfacții!
  • Te distra alături de familie și prieteni!
  • Îți face noi prieteni pasionați de aventură și mister!

Vino să descoperi lumea poliției! Te așteptăm cu brațele deschise! (Irinel I.).

Citeste in continuare

Administratie

Criminaliști de elită din Europa, la Mureș: Schimb de experiență inovator pentru investigarea locului faptei!

Publicat

pe

De

În perioada 22-23 octombrie 2025, Filiala Mureș a Sindicatului Polițiștilor Europeni ,,Europol”, IPA Regiunea 1 Mureș și CNP Biroul Teritorial Mureș, cu sprijinul IPJ Mureș, au organizat un stagiu de pregătire și schimb de experiență de excepție, dedicat metodelor și tehnicilor de investigare și cercetare a locului faptei.

Evenimentul a reunit polițiști de top din Slovenia, Cipru, Republica Moldova, precum și experți din cadrul Institutului Național de Criminalistică al IGPR și reprezentanți ai IPJ Mureș, IPJ Bihor, IPJ Sibiu și IPJ Botoșani.

Ce a făcut acest stagiu special?

  • Scenarii realiste: Echipele de cercetare au aplicat metode avansate de investigare în situații complexe, recreate cu fidelitate.
  • Dezbatere constructivă: Au fost analizate și comparate tehnicile utilizate de fiecare echipă, pentru a identifica cele mai eficiente practici.
  • Focus pe inovație: Stagiul a subliniat importanța pregătirii continue a polițiștilor, în contextul evoluției rapide a tehnologiei și a metodelor de investigare.

De ce este important acest schimb de experiență?

Pregătirea continuă și schimbul de experiență sunt esențiale pentru a menține un nivel înalt de profesionalism în structurile specializate ale Poliției Române. Prin astfel de inițiative, criminaliștii își pot îmbunătăți constant abilitățile și pot face față provocărilor complexe din activitatea lor. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Ministra Diana Buzoianu inspiră tinerii la #DialoguriVerzi: Viitorul României verzi se scrie acum!

Publicat

pe

De

În plină #SăptămânăVerde, ministra Diana Buzoianu a deschis porțile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru elevii de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, într-o sesiune captivantă de #DialoguriVerzi!

Mesajul Ministrei: Tinerii, schimbarea de care România are nevoie!

„Aveți cea mai importantă misiune: protejarea mediului și construirea unui viitor durabil. Fiți curajoși, provocați schimbarea și construiți punți între generații! Alegeți o carieră în domeniul mediului și contribuiți la o lume mai curată și mai echitabilă”, a îndemnat ministra Diana Buzoianu.

Discuții deschise și subiecte arzătoare:

  • Reforma Romsilva: Gestionarea sustenabilă a pădurilor, un obiectiv prioritar!
  • Apele Române: Protejarea resurselor de apă, o responsabilitate comună!
  • Proiectul Neptun Deep: Provocările tranziției energetice, dezbătute cu pasiune!
  • Femeia în politică: Implicarea tinerilor în decizia publică, un pas spre un viitor mai bun!

Secretarul General Alexandru Avram: Meseriile viitorului sunt verzi!

De la specialiști în economie circulară și energie verde, la experți în digitalizarea datelor de mediu și educația pentru sustenabilitate, tinerii au oportunități nelimitate de a contribui la o Românie mai verde!

#DialoguriVerzi continuă: Vocea tinerilor, soluții pentru viitor!

Seria #DialoguriVerzi continuă, pentru ca ideile tinerilor să devină realitate și să construim împreună o Românie verde de mâine!

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv39 de minute ago

Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat

De la nunta pe Bulevard la acuzații halucinante: Mafia imobiliară scoate artileria grea, dar Politeanu rămâne neclintit Prahova, județul unde...

Exclusivo oră ago

De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!

Atenție, cetățeni! În lumea pestriță a politicii românești, mai apare câte un personaj de te face să te întrebi dacă...

Exclusiv6 ore ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv6 ore ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv6 ore ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv3 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv