Administratie
Munca maiştrilor militari de aviaţie implică multă responsabilitate
Am găsit, la Escadrila 903 Elicoptere din Baza 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu, de la Otopeni, câţiva tehnici de aviaţie pentru care meseria a devenit, într-un timp scurt, pasiune.
Baza 90 Transport Aerian m-a primit, ca de fiecare dată, cu acţiunea în toi. Zgomotul motoarelor aeronavelor aflate la decolare sau aterizare era pretutindeni. O viaţă de aerodrom cu multă încărcătură sufletească, realizată de militarii marii unităţi de aviaţie. Am văzut mulţi tineri. I-am privit şi urmărit cu atenţie cum îşi fac meseria.
Ei vor să schimbe părerea celor ce afirmă că noua generaţie nu vrea şi nu poate. Am găsit la Escadrila 903 Elicoptere tineri maiştri militari de aviaţie pentru care meseria a devenit în timp scurt pasiune.
Atunci când alţii de vârsta lor încă nu ştiu ce drum să aleagă în viaţă, ei îşi transformă visele în realitate. Vorbim de o specialitate în care responsabilitatea, atenţia şi profesionalismul nu sunt simple cuvinte, ci chiar alcătuiesc un spirit.

Furnicile albastre de la Otopeni se implică activ în tot ceea ce înseamnă zbor. Ei sunt maiştrii militari de aviaţie. Mulţi necunoscuţi, ale căror vise sunt purtate pe cer de piloţi şi aeronavele lor.
Parte din ei devin tehnici de bord şi, alături de piloţi, formează echipaje sudate care îndeplinesc cu succes misiunile ordonate. Maiştrii militari de aviaţie au o muncă specială.
Piloţii se urcă în aeronavele pregătite cu minuţiozitate şi îşi încredinţează viaţa în munca mâinilor de aur bătătorite de efort, implicare, responsabilitate, unsori şi uleiuri, dar acoperite de marea pasiune pentru zbor ale furnicilor albastre.
Elicopterele IAR-330 Puma nu mai sunt la prima tinereţe, așa încât e nevoie de multă atenţie, implicare şi sinceritate. Da, sinceritate. Pentru că trebuie să fii sincer şi să recunoşti când anumite lucruri te depăşesc, cerând ajutorul. Experimentaţi sau aflaţi la început, maiştrii militari de aviaţie sunt uniţi de pasiunea pentru zbor.
Maistrul militar clasa a IV-a George Pariş are 26 de ani. Este de loc din satul Clondiru, comuna Ulmeni, judeţul Buzău. Are specialitatea aeronave şi motoare de aviaţie. Este tehnic în echipa de la sol.

Obiectivul meu de viitor este să devin tehnic de bord la elicopter. Am venit la Baza 90 Transport Aerian să îmi îndeplinesc visul. Am învăţat aeronava şi în şcoală, am o bază. Plus, m-a atras elicopterul IAR-330 Puma în sine.
Maistru militar clasa a IV-a George Pariş
L-a atras aviaţia, recunoaște că a fost puţin influenţat și de unii verişori de-ai săi. A contat că şcoala a fost aproape de casă. George a fost o perioadă mică la MiG-ul 21, la Baza 86 Aeriană, dar şi-a dorit Puma şi a venit aici.
Ştiam de Escadrila 903 Elicoptere de la alţi colegi. Îmi plac oamenii de aici, atmosfera de muncă şi spiritul de echipă. Din exterior, pare că avem o meserie grea – și e! –, dar ajungi să o iubeşti. Devine uşoară când apare pasiunea, abia atunci lucrurile devin uşoare.
Da, iubesc profesia asta! Poate părea ciudat pentru unii care, la vârsta asta, nu şi-au găsit drumul în viaţă. M-a atras şurubăreala, tehnica şi mă regăsesc foarte bine în profesia asta. Probabil în subconştient era acolo, nu o realizam, dar am dobândit pe parcurs pasiunea pentru ceea ce fac, a spus maistrul militar clasa a IV-a George Pariş.
Maistrul militar clasa a V-a Elena Vlad este din Buzău. Are specializarea electromecanică şi automatizare de bord. A lucrat şase ani în viaţa civilă, unde a făcut contabilitate primară.

Pentru mine, aviaţie este foarte frumoasă. Pot spune că e o stare de spirit, impune multă responsabilitate în ceea ce faci. Piloţii şi tehnicii de bord îşi pun viaţa în mâinile noastre. De aceea gândim, suntem foarte atenţi în tot ceea ce facem şi formăm o echipă sinceră şi serioasă. Mi-am urmat visul şi fac cu adevărat ceea ce mi-am dorit. Mă bucur de reuşita mea. Am o meserie frumoasă!
Maistru militar clasa a V-a Elena Vlad
A venit în sistem deoarece era aici şi sora sa, tot maistru militar. Elena îşi dorea de mult timp să vină în aviaţie, dar tot amâna momentul. A decis să facă pasul, s-a ambiţionat şi a reuşit!
Am intrat în şcoală la 26 de ani, spune Elena. Am fost atrasă de ceea ce înseamnă elicoptere şi asta fac. Am ales Escadrila 903 fiindcă era cea mai aproape de casă. Am învăţat şi am ales. Doream iniţial să mă mut acasă, dar planurile s-au schimbat. Aveam experienţă de viaţă, dar aici, la escadrilă, oamenii m-au făcut să mă schimb. M-au primit bine, m-au sprijinit, mă învaţă, a afirmat maistrul militar clasa a V-a Elena Vlad.
Pe maistrul militar clasa a IV-a Alexandru Bocanu l-am prins după o zi intensă de zbor. I-a plăcut dintotdeauna aviaţia. Este de loc din Breaza, Prahova. A absolvit şcoala militară în 2016, ca şef de promoţie. Are specializarea aeronave şi motoare de aviaţie. La cei 32 de ani este tehnic de bord. Are 200 de ore de zbor.

Acum visul meu s-a îndeplinit! Am muncit mult să ajung aici. Mă bucur că pot împleti munca cu remuneraţia şi să o fac din plăcere. Este tot ceea ce mi-am dorit vreodată!
Maistru militar clasa a IV-a Alexandru Bocanu
Iniţial, a fost la escadrila de C-130 Hercules. Şi-a dorit elicoptere şi a ajuns aici. Are o misiune în Afganistan, consilier pe aviaţie, şi una în Mali, în cadrul detaşamentului Carpathian Pumas, rotaţia a II-a. Alexandru le consideră nişte experienţe bune şi folositoare.
După Mali, am început pregătirea pentru a fi tehnic de bord. Am fost ajutat, susţinut pe traseul meu. De anul trecut, am devenit tehnic de bord. Am o meserie grea, cu mari responsabilităţi şi greutăţi. Zborul e frumos văzut de jos. De sus, este superb, dar în spatele lui sunt foarte multe ore de pregătire.
Trebuie să ştii tot ceea ce implică elicopterul. Aeronava trebuie pregătită temeinic, ca la carte, din punct de vedere tehnic. Sunt foarte mulţumit de ceea ce fac!, a declarat maistrul militar clasa a IV-a Alexandru Bocanu. (L. Irimia).
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 14 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



