Connect with us

Administratie

Radu Ovidiu Giurgiu este singurul reprezentant din Europa de Est, membru al unui grup restrâns de experți în domeniul gestionarii munițiilor, validat de United Nations Office for Disarmament Affairs (UNODA)

Publicat

pe

Străzile din Bamako, altădată atât de aglomerate, duminică dimineața sunt pustii. Cei câțiva oameni, cât se poate de eleganți, adunați în grupuri, par a sărbători ceva. Duminica este, oricum, o zi preferată pentru nunți. O singură străduță prăfuită, este ceva mai animată de câțiva puști care joacă fotbal.

Așadar, ajung repede la destinație, acasă la Radu Ovidiu Giurgiu, inginer militar român, în rezervă, care acum lucrează pentru ONU.

Poarta se încuie în urma noastră cu un zăvor care pare mai degrabă închizător de carabină. Trecem de Cheick, prietenul credincios al lui Radu, un câine rasa Levrier Touareg, care mă privește un pic sceptic la început, mă miroase și își dă relativ repede acordul să intru. Uneori, foarte rar, se întâmplă ca pe unii să-i agreseze, spune gazda.

Intrăm în prima cameră, o discotecă în toată puterea cuvântului. Un ecran cât tot peretele afișează detaliile unei aplicații de DJ. Atmosfera este completată de instalații care aruncă lumini peste tot, rotindu-se ritmic. Sunetul încet, dar plin, umple camera spațioasă și creează o atmosferă parcă de anii ’80.

Radu ia două cutii de Coca Cola dintr-un frigider uriaș și face rapid o cafea braziliană, una dintre cele mai bune băute în ultimele cinci luni aici, în Africa. Ne pierdem în două fotolii mari și începem să discutăm.

Sunt multe de spus. Nici nu știu cu ce să încep. Hai să încep, totuși, de pe vremea în care eram militar activ.

Imaginea de pe ecranul cât peretele se schimbă. Radu pregătise niște fotografii care să-i însoțească povestea africană. În 2006, când a plecat prima dată într-o misiune ONU, ca observator, era maior inginer, specialist în armamente.

Nu avea mari speranțe că va reuși să treacă de selecție. Se lupta, mai degrabă, cu propria-i neîncredere, înainte de a candida. A câștigat însă dorința de a face altceva, de a încerca, de a lupta cu el însuși și de a se depăși. Așa că s-a înscris, s-a pregătit și a reușit.

Nu aveam nici zece zile din când ajunsesem în Congo/Kinshasa. Era încă acea perioadă de pregătire, de la începutul oricărei misiuni. Am ieșit în miezul zilei să fac câțiva pași, când o mașină a oprit brusc lângă mine și m-am trezit cu un pistol la spate. Am fost împins în mașină, unde am scos tot ce aveam prin rucsac. Două telefoane și un portofel cu ceva dolari.

Bărbații din mașină erau agresivi. Vorbeau o engleză cu care mai apoi avea să se obișnuiască, dar atunci, pe moment, erau greu de înțeles. L-au plimbat un timp și i-au pus tot felul de întrebări. Bănuiseră că era american. Când au aflat că este din România, i-au luat banii și un telefon. I l-au lăsat pe al doilea și l-au eliberat.

Fără să știe unde se află, fără niciun ban în buzunar, a dat peste un soldat care păzea un obiectiv special. Soldatul l-a ajutat să contacteze un polițist român, aflat și el în misiune ONU, iar ulterior să se întoarcă la apartamentul românesc. Cam așa avea să înceapă aventura africană.

Primele zile au fost grele. Dormea într-o casă închiriată, cu mai mulți colegi. El nimerise în sufragerie, pe unde se trecea în permanență, așa că primele două săptămâni au fost un coșmar.

Nu-și dădea seama cu adevărat că acela era abia începutul. Prima misiune pe teritoriu a fost în Bafwasende/Provincia Orientală, o regiune din junglă, unde a cunoscut adevărata față a Africii, care nu prea știe de glumă cu omul alb.

Așadar, prima lună a petrecut-o mai mult chircit de durere, din cauza unei toxiinfecții alimentare. Condițiile de igienă nu erau nici pe departe cele cu care era obișnuit. Dar, militarul se învață cu orice. Ca un gospodar care se respectă, atunci când și-a mai revenit, a început să renoveze casa, să o vopsească, să o facă primitoare.

Ca să ne ferim de șerpi, făceam în jurul locuinței un cerc cu ulei de motor ori cu motorină, peste care auziserăm că reptilele nu trec, adaugă Radu. Cu toate acestea, a văzut pitoni, dar și mamba, unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume, dar spune că nu au trecut niciodată linia trasată de ei cu substanțe petroliere.

Așadar, a scăpat teafăr din această primă misiune, dar nu ușor. Pentru că totul era imprevizibil. La un moment dat, ca să ajungă de la o destinație la alta, ar fi trebuit să schimbe trei avioane. Ei bine, la ultimul zbor nu a mai avut acces și a rămas în aeroport, unde a dormit într-o magazie.

Pe ecran se derulează imagini cât se poate de interesante, care completează frumos povestea. De afară, se aude din când în când câinele, care zgârie ușa. Este gelos, spune Radu, că îl neglijez acum.

A doua misiune avea să fie tot în DR Congo, în 2010-2011.

Are Africa o voce doar a ei, pe a cărei frecvență odată ce ai intrat, nu mai poți fugi. Te cheamă, chiar dacă ți-e greu, chiar dacă riscurile sunt mari, chiar dacă poate ți-ai spus de câteva ori la rând că nu mai pleci în misiune. Pentru Radu, a doua plecare a fost diferită, pentru că a reușit, cumva, să lucreze pe domeniul lui, ca specialist în armamente, unde a fost remarcat de superiori.

Atunci, de fapt, a început cu adevărat aventura africană, pentru că a aplicat și ulterior a reușit să obțină o funcție de civil în cadrul United Nations Mine Action Service (UNMAS), consultant în domeniul gestionării armamentului și munițiilor, pentru care nu a avut prea mult timp să se decidă, mai ales că la acel moment era cadru militar activ.

 

A fost greu. Dar, pe de o parte, venise criza, cu tăieri de salarii, pe de altă parte simțeam că pot să fac mai mult în viață, că pot să ajut cu experiența pe care o aveam și, de asemenea, să scap de rutina care începuse să mă cuprindă. Așa s-a decis.

A petrecut încă trei ani în DR Congo, jumătate de an într-o Libie măcinată de război, în care milițiile îi priveau agresiv și le făceau semne, agitând armele în aer, apoi, până în prezent, în Mali. Între timp, a vizitat jumătate din țările africane și a implementat peste 70 de proiecte de infrastructură, pentru păstrarea și stocarea armamentului și munițiilor, de care este mândru.

În calitate de consultant și coordonator, i-au trecut prin mână peste 600 de malieni, pe care i-a pregătit în domeniul gestiunii armamentului și munițiilor.

 

A participat la multe activități, ca expert, în Africa, Europa și SUA, a cunoscut oameni importanți, l-au felicitat miniștri și lideri de top din diferite armate. Totuși, atunci când închide ușa biroului, de fiecare dată se reîntoarce la prima dragoste, pasiunea pentru muzică, pentru sunet. Acolo, în colț, sunt două boxe pe care le-am cumpărat de curând. Îmi spune, arătând spre două cutii mari, de carton.

De altfel, camera în care discutăm este o combinație între o sală de cinema, studio muzical și o mini discotecă. Când vorbește despre muzică, i se schimbă vocea: Fiica mea, de 26 de ani, de curând absolventă de master în psihologie, îmi spune mereu că sunt un tată cool. Că mă îmbrac precum tinerii, că ascult muzică nouă și mă integrez cât se poate de bine în lumea generațiilor actuale.

În cea de-a doua misiune ONU, din 2010, era cunoscut drept DJ Radu, pentru că se ocupa și de activitățile de recreere. Știa să simtă grupul, să pună muzica potrivită momentului și să aducă un strop de bucurie în acele locuri și vremuri.

Acum are instalații profesionale de sonorizare și lumini, o investiție substanțială, care vine tot dintr-o pasiune, dar și din iubirea pentru oameni: Îmi place să văd două, trei sute de oameni, la un loc, dansând, rezonând, simțindu-se bine.

De fapt, cred că muzica este puntea de legătură între el, cel din adolescență, care s-a bucurat nespus când a primit de la părinți un magnetofon Majak și specialistul de astăzi.

Radu Ovidiu Giurgiu este, de altfel, singurul reprezentant din Europa de Est, membru al unui grup restrâns de experți în domeniul gestionarii munițiilor, validat de United Nations Office for Disarmament Affairs (UNODA), în urma unui proces lung, de șase luni, finalizat printr-o serie de examene susținute în 2019, la Viena. (C. Mireanu).

Administratie

Sprijin pentru familii și recunoaștere pentru longevitatea în căsnicie, la Florești

Publicat

pe

De

Primarul comunei Florești, Simona David, a marcat o zi dedicată familiei și comunității, prin acordarea stimulentului financiar destinat nou-născuților și premierea unui cuplu care a împlinit 50 de ani de căsătorie.

Ajutor financiar pentru nou-născuții din comună

La sediul administrației locale s-au prezentat mai multe familii pentru ridicarea stimulentului în valoare de 1.000 de lei, acordat pentru nou-născuți.

Măsura reprezintă o formă de sprijin pentru părinți și urmărește să vină în întâmpinarea nevoilor familiilor aflate la început de drum. Într-o perioadă în care creșterea unui copil presupune numeroase responsabilități și cheltuieli, orice ajutor oferit de comunitate poate avea o valoare importantă.

Familia Popa, premiată pentru 50 de ani de căsătorie

Tot în cadrul evenimentului, familia Popa a fost premiată pentru împlinirea a cinci decenii de căsnicie.

Aniversarea a 50 de ani de căsătorie reprezintă un moment deosebit, care vorbește despre răbdare, încredere, sprijin reciproc și puterea de a construi împreună, de-a lungul timpului. Prin acest gest, administrația locală a dorit să onoreze un exemplu de stabilitate și continuitate pentru întreaga comunitate.

Mesajul primarului Simona David

Primarul comunei Florești, Simona David, le-a transmis familiilor prezente urări de sănătate, fericire și împliniri, iar celor mici le-a urat să aibă parte de un viitor frumos și norocos.

„Dragii mei,

Astăzi m-am bucurat de prezența mămicilor și a tăticilor care au venit pentru ridicarea stimulentului de 1.000 de lei, acordat pentru nou-născuți.

De asemenea, tot astăzi, am premiat familia Popa pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie.

Le doresc tuturor multă sănătate și fericire, realizări și înțelegere, iar celor mici le urez mult noroc în viață, să crească mari și frumoși!”, a transmis Simona David.

Familia, în centrul comunității

Acordarea stimulentului pentru nou-născuți și premierea cuplurilor care ating importante praguri ale vieții de familie fac parte din demersurile prin care administrația locală își arată susținerea față de locuitorii comunei Florești.

Evenimentul a reunit emoția începuturilor de drum pentru familiile cu copii mici și bucuria unei aniversări deosebite pentru familia Popa, demonstrând că fiecare etapă importantă din viața comunității merită apreciată și sărbătorită.

Citeste in continuare

Administratie

HIDRO PRAHOVA investește în educația pentru un consum responsabil al apei

Publicat

pe

De

Educația pentru protejarea resurselor naturale începe încă din primii ani de viață. Copiii care învață de mici cât de importantă este apa și cum poate fi folosită responsabil au șanse mai mari să devină adulți preocupați de protejarea mediului și de utilizarea rațională a resurselor.

În acest context, HIDRO PRAHOVA susține inițiativele educaționale dedicate elevilor și încurajează activitățile prin care aceștia pot descoperi, într-un mod accesibil și atractiv, importanța apei în viața de zi cu zi.

Apa, o resursă esențială pentru fiecare dintre noi

Apa este indispensabilă pentru sănătate, igienă, agricultură, industrie și pentru buna funcționare a comunităților. Deși face parte din rutina zilnică a fiecăruia dintre noi, valoarea și fragilitatea acestei resurse sunt adesea conștientizate abia atunci când accesul la apă este afectat.

Prin lecții și activități tematice, copiii pot afla de ce este important să evite risipa, să închidă robinetul atunci când nu folosesc apa, să verifice eventualele pierderi și să adopte obiceiuri care contribuie la protejarea mediului.

Educația pentru responsabilitate începe la școală

Unitățile de învățământ au un rol important în formarea comportamentelor responsabile. Școala este locul în care cei mici pot transforma informațiile în deprinderi și pot înțelege că fiecare gest contează.

HIDRO PRAHOVA își dorește să sprijine astfel de demersuri și să contribuie la organizarea unor lecții dedicate apei, consumului responsabil și protejării resurselor naturale. Activitățile pot fi adaptate vârstei elevilor și pot include discuții, exemple practice și explicații despre circuitul apei și importanța acesteia pentru comunitate.

Lecții interactive despre consumul responsabil

O lecție despre apă poate deveni o experiență memorabilă atunci când informațiile sunt prezentate într-un mod interactiv și apropiat de realitatea copiilor. Elevii pot învăța:

  • cât de importantă este apa pentru viața oamenilor, a animalelor și a plantelor;
  • cum ajunge apa la robinet și care sunt etapele prin care trece;
  • de ce trebuie evitat consumul inutil;
  • cum pot fi identificate situațiile în care apa este risipită;
  • ce înseamnă protejarea surselor de apă;
  • cum pot contribui, prin gesturi simple, la un consum mai responsabil.

Astfel de activități îi ajută pe copii să înțeleagă că protejarea apei nu este doar responsabilitatea autorităților sau a companiilor de profil, ci și a fiecăruia dintre noi.

HIDRO PRAHOVA, partener al comunității

Prin susținerea inițiativelor educaționale, HIDRO PRAHOVA își reafirmă implicarea în comunitatea locală și preocuparea pentru formarea unei generații mai informate și mai atente la protejarea mediului.

Compania consideră că informarea corectă și educația oferită încă din copilărie reprezintă pași importanți pentru construirea unor obiceiuri sănătoase și pentru reducerea risipei de apă.

Școlile din Prahova sunt invitate să colaboreze

HIDRO PRAHOVA își exprimă deschiderea pentru colaborarea cu unitățile de învățământ din județul Prahova care doresc să organizeze lecții, întâlniri sau activități educaționale dedicate apei și consumului responsabil.

Cadrele didactice și reprezentanții școlilor interesați să dezvolte astfel de proiecte pot transmite solicitările la adresa de e-mail:

registratura@hidroprahova.ro

„Împreună, putem contribui la formarea unor comportamente responsabile și la creșterea gradului de conștientizare privind importanța apei — una dintre cele mai prețioase resurse ale planetei”.

Citeste in continuare

Administratie

Locuitorii din Dumbrăvești, anunțați că deșeurile reciclabile vor fi colectate pe 24 septembrie

Publicat

pe

De

Primăria organizează o nouă acțiune de colectare selectivă

Primăria comunei Dumbrăvești, condusă de primarul Dorin Gabriel Răducanu, a transmis un mesaj de informare adresat locuitorilor cu privire la programul de colectare a deșeurilor reciclabile.

Potrivit administrației locale, deșeurile reciclabile vor fi ridicate direct de la porțile gospodăriilor joi, 24 septembrie 2026. Acțiunea face parte din programul de colectare selectivă desfășurat la nivelul comunei.

Apel către cetățeni pentru pregătirea deșeurilor

Autoritățile locale le reamintesc locuitorilor importanța colectării separate și îi îndeamnă să pregătească din timp deșeurile reciclabile, astfel încât acestea să poată fi preluate în condiții optime de operatorul de salubritate.

Deșeurile trebuie depozitate într-un loc accesibil echipajelor de colectare, la poarta gospodăriei, înainte de începerea programului de ridicare.

Colectarea selectivă, responsabilitate pentru întreaga comunitate

Prin colectarea separată a materialelor reciclabile, comuna Dumbrăvești urmărește reducerea cantității de deșeuri depozitate la groapă și încurajarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.

„Deșeurile reciclabile vor fi ridicate de la poartă mâine, 24 septembrie 2026”, se arată în mesajul transmis de Primăria comunei Dumbrăvești, condusă de primarul Dorin Gabriel Răducanu.

Administrația locală le mulțumește cetățenilor pentru colaborare și pentru implicarea în menținerea curățeniei și protejarea mediului în comunitate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a III a–Incidente, lipsă de anchete, infrastructură critică doar pe hârtie. Antigrindina la nimereală: sute de incidente, zero lecții învățate

„Știința” oficială: monitorizare de formă, concluzii tari pe date șubrede Așa‑zisa monitorizare „independentă” a SNACP: Concluziile de tip „nu au...

Exclusivo zi ago

ALARMĂ ROȘIE LA INDUSTRIA DE APĂRARE –  Triada de la MEDAT sfidează CSAT, Consiliul Legislativ și bunul‑simț (Documente)

Războiul de gherilă administrativă de la vârful Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a trecut de mult linia roșie....

Exclusivo zi ago

Încă o investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, intră în sfera penalului – comisie de apel ilegală și plângeri penale pe numele lui (DOCUMENTE)

Documentul‑bombă care l-a făcut pe Nae Comisionarul să înghită regulamentul cu tot cu ștampilă. ANZ confirmă: calul lui Stimatu’ a...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „comartimente”, șefi clonați și filiera Buzău cu nota 4 la volanul Rutierului (DOCUMENTE)

Noi, Incisiv de Prahova, vă prezentăm singurul site din România care se autodenunță singur: dispecerate fantomă, șefi apăruți în două...

Exclusivo zi ago

Republica T.C.E. Ploiesti  se repliază: cum încearcă Slănicenceanca să salveze „nepotul” lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, fără permis și fără meserie

După dezvăluiri, nu se face curățenie – se schimbă fișa postului În loc ca dezvăluirile de presă să ducă la...

Exclusivo zi ago

IPJ Călărași, sub presiune: inspector-șef acuzat de management toxic și abuzuri disciplinare

Descălecat” cu scandal la IPJ Călărași. Sindicat polițienesc acuză un management al fricii și al arbitrariului Sindicatul Polițiștilor SIDEPOL (Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a II a– Monopol, conflicte de interese, pseudo-monitorizare. Antigrindina, SRL: același furnizor, același arbitru, același câștigător

Știința de carton: cum se face meteorologie cu Excel și fără nori Oficial, România are un sistem „modern, eficient, bazat...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești, orașul „în curs de clarificare”: cum a ajuns bugetul local o groapă de gunoi pentru erori contabile, datorii moarte și decizii amânate din 2012 încoace

„Imagine fidelă cu rezerve”: orașul care arată bine doar după standardele de audit Curtea de Conturi a României – Camera...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea I – Programul antigrindină: 39% realizat, 100% finanțat. Antigrindina – gaură neagră bugetară cu acoperire meteo

Republica gardurilor de aur și a rachetelor de conservare Există țări care trimit rachete în spațiu. Și există țări care...

Exclusiv3 zile ago

Sfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI

Într-un colț de internet, pe o pagină de Facebook plină de inimioare și rugăciuni, tronează imaginea omului bun: Ionita Florin,...

Exclusiv3 zile ago

Derby-ul care l-a lăsat în offside pe Nae Comisionarul și mafia cailor dopați

Dacă ar fi existat un premiu pentru „Cel mai tare circ fără clovni, dar cu cai drogați”, Hipodromul Ploiești l-ar...

Exclusiv3 zile ago

Cum a ratat Ploieștiul trenul miliardelor europene: epopeea fondurilor UE și PNRR sub Polițeanu

Constatări din Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești...

Exclusiv4 zile ago

Mafia Antigrindină, rachetele de aur și ministra U.S.R. care se ascunde după nori

Într‑un colț de Europă numit România, cineva a avut o idee genială: „Dacă tot nu putem conduce agricultura, hai măcar...

Exclusiv4 zile ago

Republica T.C.E. PLOIEȘTI:  CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există

  Dl. Taboi, omul-orchestră care cântă doar la… raport În imperiul lui Nae Comisionaru’, unde clanul conduce iar autobuzele crapă...

Exclusiv4 zile ago

Ploiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi

 Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv