Petru Macovei este un jurnalist din Republica Moldova, director executiv al Asociației Presei Independente din RM, organizație care promovează și oferă asistență pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor media și a jurnaliștilor independenți la nivel național și local, și expert al platformei de combatere a știrilor false stopfals.md.

Vreau să vă întreb despre experiența jurnaliștilor din RM în combaterea dezinformării și a știrilor false. Cum a fost primul contact cu acest fenomen și cum s-au adaptat jurnaliștii?

Trebuie să înțelegem că fenomenul nu este nou, nici pentru Moldova, nici pentru vreo altă țară din lume. Există de când lumea și pământul. Noi avem și experiența propagandei de pe timpul Uniunii Sovietice, care opera cu anumite falsuri și speculații. Fenomenul ca atare a devenit mai actual din 2014, de când Rusia a început de facto războiul împotriva Ucrainei, prin anexarea ilegală a Crimeii, și de când s-au acutizat cumva procesele politice din Republica Moldova. Suntem o țară aflată sub influența mare a Federației Ruse.

Influența are loc pe diferite căi: prin intermediul partidelor, al Bisericii, al grupărilor de interese protejate de Kremlin – grupări care mereu au deținut și dețin în continuare o parte din instituțiile media din RM, pe care le utilizează în scop de dezinformare, în timpul campaniilor electorale, dar și în perioadele de mari crize.

Cum crizele s-au ținut în lanț din 2014, mai toate fiind provocate de Rusia și de politicile agresive ale Rusiei în regiune și în lume, în general, au fost însoțite mereu de campanii de dezinformare. Intensitatea acestora a fost diferită. Ele au ținut cont de interesele pe care le-a avut Rusia. Dacă a fost o perioadă electorală complicată și rușii au avut mize serioase în RM, dorind să mențină controlul asupra guvernării, atunci au folosit campanii de dezinformare.

Când spun 2014, am în vedere și apropierea clară a Republicii Moldova de UE. În 2014 s-au semnat Acordul de asociere și Acordul de liber schimb. Nu doar cu Moldova, ci și cu Ucraina și Georgia. În raport cu aceste trei țări, Rusia a demarat campanii agresive de dezinformare, care au avut, în principiu, aceleași narative: că UE este o comunitate LGBT, că vor fi interzise tradițiile cu tăierea porcului, că UE are nevoie de forță de muncă ieftină și că de fapt orice apropiere de UE va însemna pierderea pieței din Rusia.

În timp, aceste „baloane de săpun” s-au spart de la sine, pentru că oamenii au văzut care este realitatea. Mai ales că regimul liberalizat de vize, oferit Moldovei în 2014, a facilitat foarte mult călătoriile. Oamenii au văzut pe viu realitățile din UE. Asta nu înseamnă că dezinformarea Kremlinului a încetat. Ea a luat o altă formă și s-a pliat pe situațiile concrete și crizele concrete din fiecare țară.

Sigur că războiul pornit de Rusia în februarie 2022 împotriva Ucrainei a însemnat și o amplificare a campaniilor de dezinformare, pentru că rușii au trebuit și trebuie în continuare să susțină acest război pe partea informațională și mediatică, prin tot felul de invenții despre scopurile războiului: denazificarea, demilitarizarea, laboratoarele biologice care ar exista în Ucraina și care ar elabora arme sau tot felul de insecte setate să atace exclusiv cetățenii ruși, continuând cu sperietorile că NATO, prin RM, vrea să intre în Transnistria, că armata română este dislocată în RM și o sumedenie de alte narațiuni false care se pliază în special pe mentalitatea și percepțiile persoanelor „zombificate” de propaganda rusă din RM.

O parte din aceste persoane este obișnuită să consume doar produse de origine rusească, nu doar știri. Este o reminiscență a perioadei de deznaționalizare la care a fost supus acest spațiu de către ruși de sute de ani. Foarte mulți oameni de aici au o mentalitate de ruskii mir. Oamenii sunt pliați pe produse de divertisment rusesc, citesc numai cărți în limba rusă, sunt conectați doar la cultura rusă, gândesc rusește unii din ei. Aici este și vina lor că nu s-au gândit să-și caute alternative, dar în același timp, este un efect advers al propagandei de zeci de ani, sovietică, înlocuită de propaganda rusă.

Stopfals.md a apărut în acest context. Este o platformă de fact-checking. De ce este importantă verificarea știrilor false și diseminarea acestor verificări în spațiul public?

Sunt foarte mulți oameni care pun aceeași întrebare. De ce trebuie fact-checking în situația în care jurnalistul asta trebuie să facă, să verifice înainte? Nu asta e obligația numărul unu a jurnaliștilor? Jurnaliștii nu sunt secretari să ducă o hârtie dintr-un loc în altul sau să transmită un zvon pe care l-au auzit la piață. Jurnaliștii trebuie să lucreze cu informația. De ce este important? Pentru că însăși noțiunea și esența profesiei de jurnalist au fost distorsionate, ca urmare a politizării excesive a media la noi în țară.

Pe proprietarii de media conectați la politic și pe politicienii și partidele care au deținut media nu i-a interesat și nu-i interesează deontologia profesională. Îi interesează ca jurnaliștii să fie mercenari, să manipuleze opinia publică. Astfel, obligația primară a jurnalistului de a verifica informația s-a pierdut în timp. Acesta este un alt efect advers al propagandei de zeci de ani. De asta este important să readucem obligația firească a fiecărui jurnalist de a verifica informații.

În RM, acest program este primul – dar nu unicul – de combatere a dezinformării și noi suntem membri ai platformei de fact-checking din Europa. Există o asemenea platformă atât la nivel european, cât și la nivel mondial. Portalul stopfals.md este semnatar al ghidului de bune practici al International Fact-Checking Network, patronat de Institutul Poynter din SUA – cea mai cunoscută, respectată și reprezentativă rețea de fact-checking din lume. Noi, în fiecare an, trebuie să dăm examen. Suntem verificați de către Poynter să corespundem criteriilor.

Suntem parteneri ai Meta, compania care deține Facebook, în verificarea celor mai virale falsuri. În momentul în care pe rețelele sociale apar falsuri, noi semnalăm Meta, iar Meta, prin algoritmii pe care îi are, semnalează consumatorilor că informația poate fi falsă.

Este nevoie, în primul rând, să readucem obligația firească a jurnaliștilor, de a verifica și, în al doilea rând, să aducem înapoi încrederea în profesia de jurnalist. Implicarea în politică a jurnaliștilor a dus la discreditarea meseriei noastre și, dacă nu vom lua măsuri, sunt absolut convins că profesia de jurnalist poate să dispară. Asta e important nu doar pentru jurnaliști, ci și pentru consumatorul de media obișnuit.

Omul de rând oferă un mandat ipotetic jurnalistului ca să verifice și să publice informații. Dacă jurnaliștii nu fac lucrul ăsta – și experiența arată că nu prea fac –, atunci oamenii trebuie să-și ia soarta în propriile mâini și să încerce de sine stătător să-și dezvolte anumite abilități de a verifica informația din mai multe surse.

Observăm că știrile false și manipulative se răspândesc mult mai ușor decât verificările. Știrile false provoacă anumite sentimente și reacții, pe când procesul de fact-checking este anevoios și, de multe ori, apare prea târziu pentru a mai opri răspândirea unui fals. Ce alte instrumente au la dispoziție jurnaliștii?

Există și studii care spun că o știre care dezminte un fals este mai puțin virală decât un fals. Raportul este de trei la unu în favoare falsurilor. Un fals este viral pentru că apelează la emoții, pentru că încearcă să dea răspunsuri simple la întrebări complicate. Totul poate fi explicat printr-un Gates care trage sforile și hotărăște totul pentru noi. Oamenii obișnuiți preferă cărările drepte în locul drumurilor ocolitoare.

Jurnaliștii ar trebui să iasă din redacții. Nu este suficient să ne facem treaba bine, cu articole bune, bine documentate, fără să manipulăm, să speculăm, sau să încurcăm opinia cu faptele. Asta e esența muncii noastre. Dar trebuie să ieșim, să ne întâlnim cu oamenii.

Experiența arată că oamenii au nevoie de asemenea întâlniri pentru că au întrebări și pentru că vor să-i cunoască la față pe cei în care s-au obișnuit să aibă încredere. Jurnaliștii trebuie să iasă din redacție și să meargă în popor. Comunicarea tête-à-tête ar aduce un plus de încredere în produsul jurnalistic.

Sigur că jurnaliștii ar trebui să lucreze țintit, cu diferite grupuri. Oamenii au o înțelegere diferită despre ceea ce este media și cum funcționează. Diferite grupuri de consumatori au înțelegere diferită a felului în care funcționează media, ce este media, și cum are loc întregul proces. Este important să le prezentăm informația diferit. În plus, cred că redacțiile, pentru a combate fenomenul știrilor false, ar trebuie să manifeste o atitudine mai creativă. Să nu se limiteze la un anumit tip de produs.

Dacă clipurile video scurte sunt în trend, înseamnă că trebuie să le facem, pe înțelesul oamenilor, astfel încât să ajungă informația la ei. Să nu așteptăm să vină oamenii la redacție, la media noastră. Nu! Noi ar trebui să căutăm modalități de a ajunge la oameni. Dacă oamenii trăiesc astăzi în tiktok, trebuie să mergem și noi acolo și să învățăm să utilizăm această rețea în scopuri nobile, în scopul dezmințirii falsurilor.

Ține totul doar de jurnaliști, de responsabilitatea lor de a informa corect, țintit, sau există responsabilitate și în altă parte? Stat? Școală? Societate civilă? Cetățeni?

Mereu spun că este o responsabilitate comună, de fapt. E cam utopic, dar ar fi frumos dacă ar exista un efort conjugat. Pe de o parte a statului, care ar trebui să investească și mai mult în consolidarea rezilienței, a capacității de a face față unor crize, în primul rând. În cazul dat, reziliența informațională a cetățenilor de rând. Marea noastră problemă, în cazul RM, dar sunt sigur că și în România, este că nu există o reziliență a instituțiilor statului. În Republica Moldova este o mare problemă cu viteza de reacție a instituțiilor la campaniile de fake news. Noi, la stopfals, am ajuns să sunăm instituțiile să le spunem să ridice fundul de pe scaun și să ofere niște informații.

Un principiu jurnalistic sănătos este să nu consideri o informație oficială drept dezmințirea unui fals. Când cineva spune x și un oficial spune y, înseamnă că am dat două opinii, nimic mai mult. Pentru a dezminți o informație trebuie să mergi mult mai departe. Reziliența comunicatorilor, procesele de comunicare strategică ar trebui puse la punct pentru a înțelege schemele de transmitere a informației și care sunt agenții care transmit informații false. Ar trebui să mergem cu un pas înaintea lor pentru a avea succes.

Sistemul de educație este foarte important. Educația este soluția pentru toate problemele din lume. Dacă ar exista în RM un sistem de educație orientat spre dezvoltarea gândirii critice, cu siguranță am putea spera că următoarele generații vor fi mai pregătite. Nu pot spune că asta se întâmplă acum în RM. În general, sistemul educațional moldovenesc, moștenit de la sovietici, nu este orientat spre dezvoltarea gândirii critice, mai degrabă spre celebrul proverb idiot: capul tăiat, sabia nu-l taie.

De aia este important să fie regândită esența sistemului educațional. Eu sunt împotrivă să avem o materie separată de educație mediatică. Cred că ar trebui să mergem pe exemplul Finlandei, unde elemente de gândire critică există la toate materiile. Indiferent ce se studiază – fizică, chimie, istorie –, trebuie să se treacă prin filiera proprie de analiză critică a evenimentelor și faptelor. Asta ar trebui să se facă.

Al treilea element din acest lanț ar trebui să fie ONG-urile. Acestea sunt destul de active, inclusiv pe segmentul de combatere a știrilor false. Există mai multe inițiative foarte bune, dar ar trebui să se intensifice proiectele.

Foarte important este să fie implicată și comunitatea IT și cei care pot dezvolta soluții inteligente pentru combaterea falsurilor, pornind de la realitatea că falsurile se transmit online, media tradițională nefiind principalul transmițător.

Cred că la modul ideal, soluția sustenabilă pentru lupta împotriva falsurilor ar fi un efort conjugat între jurnaliști, stat, ONG-uri, sistemul de educație și comunitatea IT.

Soluțiile despre care vorbiți, inclusiv dezvoltarea gândirii critice în sistemul educațional, par a fi mai degrabă pe termen lung. Ce facem cu persoanele care nu mai merg la școală, care consumă tot felul de informații de la TV, de pe rețelele sociale sau din ziare anonime găsite în căsuța poștală?

Noi încercăm să ne întâlnim cu diferite grupuri de oameni, inclusiv cu oameni activi trecuți de prima tinerețe, cei care merg la alegeri și hotărăsc viața, inclusiv a tinerilor care nu merg la alegeri. Oameni care sunt victime sau ostatici ale unor mentalități învechite, perimate, care adoptă tot felul de narațiuni propagandistice rusești. La noi există un stereotip că vorbitorii de rusă ar fi cei care susțin războiul [al Rusiei împotriva Ucrainei] și că moldovenii ar fi sfinți. Lucrurile stau altfel. Nu înseamnă că nu trebuie să vorbim cu ei.

Experiența noastră arată că în 90% din cazuri omul poate fi schimbat, chiar dacă este montat într-un anumit fel. Trebuie să știi cum să vorbești cu el, să încerci să nu te cerți cu el, să nu-i spui neapărat că e ignorant, dar să încerci să-l determini să-și pună întrebări, să justifice de ce crede că în Donbas are loc genocidul rușilor, de exemplu. Oamenii nu știu ce este un genocid. Hai să vedem dacă e genocid sau nu. Dacă este, de ce rușii timp de opt ani au tăcut și acum, după ce au intrat în Ucraina, și-au amintit că au nevoie de o narațiune propagandistă? Hai să vedem câți oameni au murit în aceasta perioadă, în cifre, din surse credibile.

La final, vedem că nu este nici pe de parte vorba de vreun genocid. Omului trebuie să-i explici fără a intra în confruntare cu el și atunci acesta, chiar dacă nu va fi de acord cu tine, mergând acasă, își va pune mai multe întrebări. Va avea deja un mai mare grad de protecție. Nu va fi neapărat salvat, dar pacientul va fi pe cale de a-și reveni.

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie anul trecut, dezinformarea a atins cote noi. Care sunt principalele direcții ale propagandei ruse în RM? Unde încearcă să lovească și ce încearcă să obțină?

Este vorba de regiunea transnistreană și tot ce ține de aceasta. Rușii încearcă să sperie pe toată lumea, inclusiv pe locuitorii din RM, că NATO își dorește acum, folosindu-se de această situație din Ucraina, să „rezolve” definitiv problema Transnistriei, adică pe cale militară. Aceste sperietori s-au amplificat odată cu succesele armatei ucrainene împotriva rușilor. La început se spunea că rușii vor ocupa foarte repede Ucraina și vor intra neapărat în regiunea transnistreană. O parte din cetățenii moldoveni, în special din Autonomia Găgăuză, a sperat cumva la acest lucru. Reunirea găgăuzilor, pentru că în Basarabia de Sud [din Ucraina, teritoriu cunoscut și ca Bugeac, n. red.] există o comunitate a găgăuzilor, este o narațiune frecventă.

O altă sperietoare a rușilor ține de armata română și de NATO. Mișcări de trupe sunt imediat utilizate pentru a panica populația. Au fost câteva cazuri când au fost scoase de la naftalină niște imagini mai vechi de la exerciții militare din România, suprapuse peste niște imagini actuale din RM. S-au făcut filmulețe de dezinformare care spuneau că România deja a intrat în RM. [Unele din ele au fost demontate și de MApN, pe pagina oficială de Facebook sau pe platforma dedicată Inforadar, n. red.]

Acum, în contextul războiului, s-au tot făcut speculații că Maia Sandu și guvernarea vor să mobilizeze populația și că vor anunța mobilizare generală în RM. Recent, când s-a majorat bugetul apărării, au apărut alte sperietori despre cum Republica Moldova se înarmează la indicația occidentalilor, a SUA și a NATO. În contextul crizelor energetice, care se pliază pe toată povestea cu războiul, continuă să fie distribuite diverse speculații și falsuri despre faptul că Moldova nu are contract avantajos cu Gazprom.

Percepția, absolut idioată, a multor moldoveni, este că președinta Sandu trebuia neapărat să meargă la Moscova și să negocieze cu Putin un preț mai bun la gaze, chiar dacă este clar că Rusia impune condiții de ordin politic și vrea susținere în războiul împotriva Ucrainei. Alte motive de speculații sunt deciziile RM de a depozita gazele în Ucraina și România, precum și conflictul cu centrala termoelectrică de la Cuciurgan [din Transnistria, controlată de autoritățile separatiste de acolo, n. red.] care timp de o lună nu a furnizat energie electrică și a cauzat probleme cu aprovizionarea cu electricitate în Republica Moldova.

Toate acestea sunt motive de falsuri și campanii de dezinformare. Amintesc și de vechile narațiuni, legate de Unirea Republicii Moldova cu România. S-a tot spus, în acest context geopolitic complicat, că România visează să acapareze RM și o va face neapărat dacă nu vor veni rușii să ne „salveze” și alte bazaconii de acest fel.

Recent, a fost suspendată licența câtorva posturi de televiziune care au tot încercat să justifice, războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Erau practic canale de răspândire a propagandei rusești. Este de ajuns o asemenea decizie? Cât de mulți cetățeni ai RM se mai uită la TV?

Se mai uită, din păcate, și pentru mulți un singur post de televiziune este singura sursă de informare. Asta e o mare problemă. Sondajele spun că televiziunile sunt în continuare prima sursă de informare. Ce-i drept, surprinzător pentru opinia publică, ultimele sondajele au început să arate lucrurile mai adevărat decât precedentele. De ce? Casele de sondaje de opinie publică s-au tot compromis în ultimele campanii electorale pentru că au prestat servicii politicienilor și au măsluit rezultatele.

Ultimele sondaje arată că posturile TV a căror licență a fost suspendată temporar, pe perioada stării de urgență, nu au cea mai mare audiență, deși precedentele sondajele, de acum un an, arătau că tocmai aceste posturi ar fi cele mai urmărite. Asta se făcea deliberat pentru că de aceste rezultate depind contractele de publicitate. Astfel, casele de vânzări operau cu date nu tocmai adevărate.

Decizia de suspendare a licenței este a Comisiei pentru situații excepționale și este valabilă doar pentru perioada stării de urgență. Mă gândesc ce se va întâmpla după… Legea spune că după ridicarea stării de urgență, deciziile Comisiei devin nule. Eu sper să existe anumite modificări legislative astfel încât Consiliul Audiovizualului, care este autoritatea de reglementare în acest domeniu, să poată lua măsuri mai drastice în raport cu aceste posturi TV.

Eu consider că măsura este tardivă. O văd ca fiind perfect legală și justificată. Într-adevăr, unele din aceste posturi erau portavocea propagandei Kremlinului în raport cu războiului. Unul dintre posturi chiar a transmis discursul integral al lui Putin în ziua când a lansat războiul, cu toate narațiunile false despre Ucraina.

Ulterior, când Consiliul Audiovizualului a început să le sancționeze, unele canale au făcut-o pe mortul în păpușoi. Ele nu mai spun nimic despre război, ceea ce este tot o manipulare. Un eveniment atât de important, care se întâmplă la hotarul RM și ne afectează direct, pentru ei nu există. Sau încearcă să prezinte războiul din perspectiva rusească, că Rusia își dorește negocieri, acum când Rusia pierde războiul, dar ucrainenii, vezi Doamne!, nu-și doresc negocieri. Bineînțeles că ucrainenii nu-și doresc negocieri de pe aceste poziții, ei își doresc să înceapă negocierile când rușii se vor duce acasă.

Alte televiziuni au fost utilizate de oligarhul fugar Șor cu scopul de a destabiliza situația din RM. Asta s-a întâmplat tot pe banii rușilor și cu girul Federației Ruse, or Șor a devenit acum principalul cal de bătaie al rușilor în RM. Rușii mizează pe el chiar dacă e un hoț, chiar dacă și în Federația Rusă era la un moment dat în urmărire generală. Dar cum rușilor le este specific să lucreze cu politicieni compromiși și să aibă mereu dosare cu kompromat prin care să-i șantajeze, atunci l-au găsit pe șantajabilul Șor.

Eu cred că statul Republica Moldova ar trebui să facă ce nu a făcut de la independență încoace: să dezvolte strategii de protecție reală a spațiului informațional moldovenesc față de imixtiunile rusești, în special. Timpul a arătat că ele sunt cele mai nocive.

Propagandiștii s-au folosit de această decizie pentru a afirma că au dreptul la liberă exprimare și fiecare are dreptul la puncte de vedere alternative. Am auzit acest lucru inclusiv de la Zaharova,
purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Ce înseamnă, de fapt, libertatea de exprimare și de ce asta este o narațiune, din nou, manipulativă?

În primul rând, nu trebuie să confundăm libertatea de a exprima anumite opinii pe cont propriu, pe care le poate exprima oricare ministru sau președintele Rusiei atunci când au ocazia, cu pretinsa libertate de a face propagandă pe un bun public. Aceste televiziuni parazitează pe o frecvență, un bun public al tuturor cetățenilor. De ce cineva trebuie să transmită propagandă pe o frecvență care este un bun public?

Sper aceste televiziuni să nu mai poată face acest lucru pe frecvențele naționale ale RM. Pot să transmită aceleași opinii – și o fac – pe internet. Oricine poate să le vadă și prin satelit, dacă își dorește neapărat și nu poate trăi fără opinia lui Zaharova. Dar acest lucru să nu se facă pe bunul public, pe frecvențe. (D. Luca).