Connect with us

Actualitate

Nedepășind orizontul intereselor de grup, nu se poate ajunge la viitor

Publicat

pe

Cu toate că suntem după schimbări ale lumii, iar pandemia și războiul o vor schimba în continuare, destui speculează asupra trecutului, fără să vadă ceea ce trăiesc oamenii astăzi și fără să aibă de fapt soluții. Alții își fac chiar iluzia că istoria s-a încheiat în realitățile de azi, odată cu ei. Unele instituții vor să proiecteze viitorul, dar rămân prizoniere conjuncturii. Apar, ca de obicei, politruci de diverse extracții în joburi cu nume pompos, care promit orice, dar cât mai puțină schimbare.

Atitudinea este punct de pornire pentru multe în viață. Fiecare dintre atitudinile menționate mai are, însă, mult până la normalitate. De altfel, ele antrenează optici viciate – de suficiență, de oportunism, respectiv de egoism și amatorism, de care s-au și umplut instituțiile de azi.

În opinia primilor, am ajuns în societăți moderne, care procură avantaje de naturi diverse, ce ar trebui să liniștească. Suntem mai liberi, piața diversifică bunurile, șefii se schimbă, societatea ar fi „concurențială”, iar concurența ar fi suficientă pentru viața bună.

Știm prea bine că nu dă rezultate societatea care subestimează nevoia economiei de piață, libertățile și drepturile omului, pluralismul și democrația, statul de drept, deschiderea. Fiecare dintre acestea este condiție a vieții civilizate. Numai că – așa cum se vede în evoluțiile de azi – condițiile civilizației nu sunt cucerite o dată pentru totdeauna. Ele pretind preocupare continuă pentru a le asigura.

În plus, cei interesați pot observa ușor că în situația în care trecutul nu este lămurit de o istorie cu bază factuală, iar științele sociale nu clarifică în ce societate s-a intrat, se irosesc energii uriașe în vorbe fără acoperire, aproximări și dispute sterpe. Se stă prea puțin în arhive pentru a scrie istoria. Se lucrează infim la clarificări privind societățile de azi. Ca rezultat, se iau decizii cu vaste implicații pe cunoștințe sumare și clișee.

Fapt este că multiplele crize – economice, de legitimare, de motivare – și, mai nou, pandemia și războiul, au zdruncinat încrederea în organizările lumii de azi.

Bunăoară, altădată, economia inducea orientări în politică; azi, societatea este surclasată de decizii politice fără legitimare. Se aruncă țări întregi în război fără consultarea cuiva; nu doar cetățenii, dar înseși parlamentele sunt ignorate! Până și regula rațională a competiției economice se suspendă: nu se mai concurează, ci se distrug conducte, nu se mai creditează libera circulație a mărfurilor, ci se taie căile de transport, nu se mai asumă unitatea ființelor umane, ci se lucrează la antagonizare. Inflația și tipărirea de monedă au devenit condiție a economiei. Hoțiile la nivel înalt, corupția organizată, segregarea pe față a cetățenilor, transformarea demagogiei în profesie, lovirea celor de altă părere sunt parte a realității. Se recurge la opriri de activități și sancțiuni ce nu rezolvă ceva, dar dăunează tuturor. Viruși „scăpați” din laboratoare sau transportați de „turiști” sunt noile arme. Sărăcia, fie și relativă, urcă din nou, așa cum ne spun economiștii principali, spre mijlocul societăților actuale.

Nu lipsesc involuțiile. „Societatea nesigură” de care am vorbit altădată (A. Marga, Societatea nesigură, 2016) a devenit atât de nesigură încât oportunismul, ușor sesizabil, este acum cvasiregulă. Heidegger anticipa cu decenii în urmă „uniliniarizarea” conștiințelor, Marcuse „unidimensionalizarea” lor. S-a ajuns, oricum, la „paralizarea” conștiințelor ce dau tonul în politică și media. La pupitre de comandă se fac confuzii între deținerea puterii și adevăr, cugetare și aliniere, adevăr și propagandă. Până și „minciuna” (George Șerban, Lying: Man’s Second Nature, Westport, Co., 2001) pare a fi intrat în obișnuințe.

Unii cred că am fi după „sfârșitul istoriei”, încât ne mai rămâne doar administrarea cu mijloace uzuale a ceea ce este. Aceia privesc tacit lumea ca fiind una închisă spre viitor, cu un prezent definitiv, și propun jubilația, fie și resemnată.

Diagnoza aceasta stă însă doar pe autoconfirmări. În fapt, inegalitățile, faliile și conflictele care se lărgesc în societățile de azi împiedică stabilizări durabile. Tehnologiile, ştiinţa modernă, orientările religioase, „marea politică” de care vorbea Nietzsche, și, desigur, presiunile la legitimarea deciziilor duc la schimbări pe întreaga scară a realităților. Nu există ceva „ultim” în istorie! După schimbarea scenei mondiale din anii 1980, lumea a intrat, în jurul anului 2010, sub controlul unei „geometrii variabile a supraputerilor” (detaliat în A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, 2017). Confruntarea între globalism și reorganizarea pe baza suveranității naționale pune în mișcare lumea actuală.

Nu suntem la sfârșitul, ci mai curând la o cotitură a modernității. Deocamdată, ies în față amenințări: schimbarea climatului, penuria în energie și alimentație, recesiunea, slaba integrare socială a noilor generații, tensiunile geopolitice, terorismul, spectrul confruntării nucleare. Ies în față, tot mai evident, pericolele ce rezultă din slaba forță anticipatoare a deciziilor!

Se întreprind azi, desigur, tot mai multe încercări de pregătire a viitorului. Cum au observat comentatorii italieni, majoritatea rămân însă prizoniere unor interese circumstanțiale, de grup. Programele „dezvoltării sustenabile” asigurate de instituții sunt frecvent lipsite de realism în materie socială, încât rămân pe hârtie. Programul Next Generation (2021), al Uniunii Europene, este elaborat nu de „generația următoare”, ci de o birocrație în care media de vârstă este de peste cincizeci de ani, care își proiectează în viitor interesele.

Nedepășind orizontul intereselor de grup, nu se poate ajunge la viitor. În societățile de înaltă complexitate de astăzi, abia o privire ce vine din înălțimea culturii umanității mai poate contura viitorul.

Între politrucii zilei sunt activiști gomoși, de calibru îndoielnic, care invocă fragmente din futurologi cu priză și perorează pentru voturi: că ar urma înlocuirea industriei cu comerțul, a creierelor cu computerele, a bărbaților cu femeile, a moralei cu gestionarea. Ei nu au idei, decum soluții, dar vântură clișee.

În fond, toate aceste situații îngrijorează. Unele pot să epateze, dar nu au cum să ducă înainte. Li se potrivește ceea ce spunea penetrant Jorge Luis Borges: tot ce facem pare just, dar rămâne indiferent.

S-au multiplicat cei care imaginează, plecând de la datele științei și tehnnologiei, viitorul. Ei leagă fapte incontestabile din prezent cu anticipări în imagini care alarmează.

Recent, o editură din Italia a și avut excelenta idee de a monografia diagnozele viitorului, într-un volum remarcabil (Il Futuro. Storia di un’idea, Gius. Laterza & Figli Spa, Bari-Roma, 2021). Au fost inventariate optici clasice: „republica” lui Platon, „apocalipsa” după Ioan, „cetatea divină” a lui Augustin, „comedia divină” a lui Dante, „principele” lui Machiavelli, „utopia” lui Thomas Morus, manifestul comunist al lui Marx și Engels, reflecțiile lui Max Weber, Mein Kampf-ul lui Hitler, anticiparea lui Keynes, manifestul lui Altiero Spinelli, etc.

Dar au fost aduse în discuție, pe urmele Ultimelor zile ale umanității (1915-1922), cunoscuta dramă a lui Karl Kraus, și anticipările „artei noi”. Ca exemplu, filmul Matrix (1999) ne spune că „pentru a garanta docilitatea ființelor umane, în conștiința lor vine recreată o realitate fictivă, în interiorul căreia credem a trăi o viață liberă și normală, până la moartea corpului fizic (de care nu suntem însă conștienți)” (p.324). Din filmul Big Brother (1998), al lui John De Mol, se poate reține „invazia în viața oamenilor, omniprezent și manipulator, a unor forțe malefice, într-o lume transparentă, dar, paradoxal, opacă”. Din filmul Black Mirror al lui Charlie Brooker se pot extrage anticipări ale viitorului, precum „îmbinări neașteptate între mediatizare, politică, tehnologie”, continua „supraveghere reciprocă prin social media” și „manipularea memoriei”. Cu rezultanta generală: în lumea de azi proliferează „un individ tot mai izolat, la dispoziția unei societăți automatice și de neoprit în fond” (p. 337).

Arta își dovedește din nou forța de pătrundere în straturile adânci ale realității. Atenționările ei sunt inteligente și justificate. Sunt, însă, ele și de ajuns pentru a ieși de sub primejdii? Nu cumva s-a creat obișnuința cu ele, în timp ce declinul în jur continuă netulburat?

Față de reacțiile la ceea ce trăim, de genul închiderii ochilor la prezent, fabulației despre „sfârșitul istoriei”, proiectării înguste și mentalităților propagandistice, este nevoie azi de altceva. Spus simplu, abia cu o abordare lucidă a întregului faptelor se face față noii situații a societăților.

Cu o asemenea abordare, Hegel a privit istoria universală ca succesiune a „lumilor”. Un istoric ( Eric Hobsbawn , The Age of Extremes, Abacus, London, 1996) a și vorbit de „lumile” ce s-au succedat în istoria contemporană.

„Civilizației occidentale clasice” – cu capitalism economic, liberalism politic, dezvoltare științifico-tehnică, europocentrism, sistem politic mondial – i-a pus capăt Primul Război Mondial. S-a intrat apoi în „lumea dominației viziunilor”. Modernitatea a fost înțeleasă în „termenii opoziției binare” – dintre un capitalism, ce intra, de altfel, în criza din 1929, și un socialism, mai curând impus de sus, într-o țară înapoiată – care a și pregătit Al Doilea Război Mondial. Acestuia i-a urmat „lumea reconstrucției postbelice” – cu „douăzeci și cinci sau treizeci de ani de extraordinară creștere economică și transformare socială, care a schimbat societatea umană probabil mai profund decât orice altă perioadă de scurtime comparabilă” (p. 6). Aceasta s-a încheiat cu „o criză generală nu doar în sens economic, ci la fel de generală în politică. Colapsul regimurilor comuniste între Istria și Vladivostok nu numai că a generat o zonă enormă de nesiguranță politică, instabilitate, haos și război civil, dar a și distrus sistemul internațional care a stabilizat relațiile internaționale în jur de patruzeci de ani. El a dezvăluit, de asemenea, caracterul precar al sistemelor politice interne care s-au bazat în esență pe această stabilitate. Tensiunile unor economii în turbulență au subminat sistemele economice ale democrației liberale, parlamentare sau prezidențiale, care au funcționat atât de bine în țările capitaliste dezvoltate de la Al Doilea Război Mondial încoace” (p.10). În jurul anului 1990, s-a intrat în „lumea unipolară”. Preocuparea dominantă a fost găsirea de echilibre înăuntrul societăților, prin democrație liberală, și, în relațiile internaționale, prin acceptarea statu quo-ului. Lumea promitea să se organizeze pe baza libertăților și drepturilor fundamentale ale individului și cetățeanului și în multe locuri autoritarismul a fost dislocat.

Să continuăm în timp delimitarea lumilor istoriei contemporane. Să o aducem la zi.

Din anii nouăzeci, a intervenit „globalizarea economică”. Asociată cu neoliberalismul, aceasta a antrenat financializarea economiilor, concentrarea de bogății enorme în mâini puține, slăbirea multor state, tensiuni internaționale. În multe locuri, s-a atins dezvoltare, dar bogăția și sărăcia s-au polarizat din nou. Frontierele s-au deschis, dar mulți oameni s-au pus în mișcare disperați, într-o nouă migrație a popoarelor. Deslimitarea benefică a circulației de bunuri și servicii a mers la braț cu criza democrației și a instituțiilor publice. Interesul public a fost dizolvat în interese de grup, iar legitimarea democratică a slăbit.

După 2010, s-a pășit în ceea ce aș numi „lumea noii multipolarități”. Se formează noi centre economice și de raliere în lume, a căror competiție mișcă forțe pe glob. Nicio problemă majoră nu se mai poate rezolva fără conlucrare. Dezvoltarea se dovedește a fi dependentă de eforturi interne, iar statul național revine în rol. Democrația s-a diversificat din nou, cu efecte variate. Efortul de a păstra democrația în condiții de concentrări de putere (economică, administrativă, mediatică) fără precedent, formarea „industriei culturale”, a „societății mediatice” și obsesia „resetării” pe baza digitalizării și a geneticii, disting, de asemenea, lumea în care ne aflăm.

Fapt este că societățile au făcut progrese în era postbelică, cu deosebire dincoace de anii optzeci. Aproape nimeni nu a stat pe loc. Peste tot, oamenii și-au pus în valoare libertățile, atâtea câte erau. De aceea, clișeele „înapoiat”, „premodern”, „răsăritean”, „asiatic” etc., nu se mai acoperă. Suntem într-o lume în care entitățile naționale și politice au organizări diverse și află încă greu un modus vivendi, de care este, de altfel, stringentă nevoie.

De lucrat este acum pretutindeni. La drept vorbind, nu este de jubilat când se acuză tocmai în Franța „epuizarea democrației” (Chalvidan), în Italia „erodarea democrației” (Romano), în Anglia „trecerea la postdemocrație” (Crouch), în Polonia „crepusculul democrației” (Apelbaum), în SUA și Germania „sfârșitul democrației” (Mounk, Hoffstetter). Țările rămân diferite sub aspectul întruchipării democrației, dar nimeni nu poate sta cu brațele încrucișate.

La noi, a rămas din deceniile socialismului oriental cugetarea „adaptată”, comodă, pe care Adrian Marino o stigmatiza pe drept, încât se poate jubila și mai puțin. Realitatea s-a umplut iarăși de propagandiști, deși „regimul prostocratic” și „democrația cu vătaf” împiedică vizibil dezvoltarea țării și produc drame. Iar diagnoze, precum cea a lui Constantin Brâncuși (maladia „camelotei”), Virgil Bărbat („oportunismul bizantin”), Liviu Rebreanu (incapacitatea decidenților), Hugh Seton Watson (demisia civică a vârfurilor), Tudor Arghezi („lipsa de caracter” la cei care decid), D. R. Popescu (băltirea în mediocritatea „pârțăgăriei”) sunt, din nefericire, tot mai actuale. Mai nou, precum în anii treizeci, se și întocmesc liste de către hitlerei renăscuți pentru a împiedica indispensabile schimbări. Inși refuzați de valoare și fără merite, dar puși în mișcare de partide și regimuri ce nu se pot legitima prin realizări și vot, caută vizibil să deturneze cetățenii de la a-și spune cuvântul.

Nu există societate civilizată fără libertățile fundamentale și drepturile omului. Nimeni nu are dreptul să împiedice vocea unei persoane, cu deosebire a unui concetățean, oricare ar fi el. De la acest reper este de plecat în orice situație.

S-a dovedit însă și că libera inițiativă demantelează autoritarismul, dar nu poate, singură, construi democrație. Azi, din capul locului, democrația se apără și promovează doar lămurindu-ne asupra societăților existente și, firește, revenind la interesul public în decizii. Pentru ca apoi să se treacă, se înțelege, la alte schimbări. În ce societăți trăim de fapt? Cine, printre forțele disponibile, asigură revenirea la interesul public?

Andrei Marga

Actualitate

Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Publicat

pe

De

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.

Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.

Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă

Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.

„Nu mai putem aștepta”

„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.

„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”

Exemplu concret: O valvă de anvelopă

Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.

„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”

Progrese în imprimarea 3D la scară largă

Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.

În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.

„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”

Economii substanțiale și piese mai rezistente

Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.

„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.

„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.

El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.

Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă

În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.

De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.

„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”

Citeste in continuare

Actualitate

Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic

Publicat

pe

De

Noua facilitate de antrenament pentru Forțele Aeriene Qatareze găzduită într-o bază aeriană americană nu aduce doar beneficii practice pentru Qatar, ci și transmite un mesaj important despre consolidarea legăturilor dintre cele două națiuni, au declarat experții pentru Breaking Defense.

Anunțul privind înființarea bazei de antrenament a fost făcut inițial pe 10 octombrie de secretarul american al Apărării Pete Hegseth, la doar câteva săptămâni după ce Israelul a țintit o întâlnire a oficialilor Hamas la Doha, în timpul unei ceremonii de semnare cu ministrul Apărării din Qatar, Saoud bin Abdulrahman Al Thani.

„Sunt mândru să anunț semnarea unei scrisori de acceptare pentru construirea unei facilități a Forțelor Aeriene Qatareze la Baza Aeriană Mountain Home din Idaho. Această locație va găzdui un contingent de F-15 și piloți qatarezi pentru a ne îmbunătăți antrenamentul combinat, a crește letalitatea și interoperabilitatea”, a declarat Hegseth.

Ulterior, Hegseth a subliniat că „Qatar nu va avea propria bază în Statele Unite și nici ceva asemănător. Noi controlăm baza existentă, așa cum facem cu toți partenerii noștri”, în urma criticilor din partea unor voci interne.

Beneficii practice pentru Qatar: Mai mult spațiu aerian și antrenament avansat

Scopul principal al facilității, care va găzdui avioane Qatari F-15 QA, este de a oferi un spațiu de antrenament pentru piloții și personalul tehnic qatarez în ceea ce privește misiunile, operațiunile și întreținerea. Rashid Al Mohnannadi, cercetător la Middle East Council on Global Affairs, a declarat pentru Breaking Defense că, pentru Doha, această bază „rezolvă o constrângere simplă, cum ar fi spațiul aerian limitat de acasă, accelerând în același timp competența piloților pe un avion de luptă american de top, pe care l-au achiziționat în număr mare”.

Construcția facilităților, împreună cu sprijinul operațional pentru avioanele Qatari F-15, au fost realizate prin intermediul vânzărilor militare externe (FMS), potrivit unui oficial american.

Oficialul a menționat că facilitatea „va oferi oportunități avansate de antrenament și va stimula pregătirea operațională combinată”.

„Stabilirea unei locații permanente pentru avioanele Qatari F-15 la Baza Aeriană Mountain Home oferă Qatarului flexibilitate strategică pentru a opera și a întreține aeronavele de luptă avansate. Facilitățile de antrenament vor promova parteneriate de apărare mai puternice și vor îmbunătăți capacitățile operaționale comune. Acest efort va crește letalitatea forțelor noastre de luptă și va îmbunătăți interoperabilitatea între națiunile aliate și partenere”, a adăugat oficialul.

În 2016, Departamentul de Stat al SUA a aprobat o vânzare militară externă de 72 de avioane de luptă F-15 către Qatar, evaluate la 21,1 miliarde de dolari. Cu toate acestea, acordul final semnat în 2017 a fost pentru 36 de avioane, în valoare de 12 miliarde de dolari. Forțele Aeriene Qatareze au primit primul lot de aeronave în 2021.

Beneficii geopolitice: Un mesaj de solidaritate într-un moment fragil

Dincolo de antrenamentul îmbunătățit pentru piloții qatarezi, analiștii au interpretat anunțul public al facilității ca pe un mesaj geopolitic mai larg, care vine într-un moment fragil în Orientul Mijlociu.

„Înființarea noii baze aeriene în SUA este o mișcare strategică care sporește influența Qatarului în Statele Unite, menținând în același timp tensiunile politice potențiale cu administrația americană și consolidând legăturile personale cu [președintele american Donald] Trump”, a declarat Ali Bakir, profesor la Universitatea din Qatar, pentru Breaking Defense.

Bakir a menționat în continuare că „această inițiativă va ajuta Doha să-și consolideze imaginea pozitivă în cadrul actualei administrații americane. În plus, se așteaptă să creeze locuri de muncă în SUA, să îmbunătățească infrastructura și să consolideze legăturile militare cu Departamentul Apărării.”

După ce Israelul a lovit ținte Hamas la Doha la începutul lunii septembrie, Trump l-a determinat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să-și ceară scuze personal liderilor qatarezi. Trump a semnat, de asemenea, un ordin executiv prin care se stipulează că orice atac armat asupra teritoriului Qatarului este considerat o amenințare la adresa păcii și securității Statelor Unite.

Kristian Alexander, cercetător la Rabdan Security and Defence Institute din Emiratele Arabe Unite, a declarat pentru Breaking Defense că noul anunț este un „mesaj de împărțire a poverii”, care „subliniază valoarea Qatarului pentru Washington într-un moment în care rolul său de mediere și legăturile sale de apărare sunt ambele în centrul atenției”.

El a adăugat că acest acord acționează ca un „gest puternic de reciprocitate, consolidând statutul Doha ca „aliat major non-NATO”, o desemnare pe care a primit-o în 2022, și asigurând alinierea sa pe termen lung cu interesele SUA.”

Al Mohannadi a adăugat că „astfel de facilități ar ajuta forțele aeriene să dezvolte mai multă autonomie operațională. Iar atunci când aliații, cum ar fi statele din Golf, au mai multă autonomie operațională, aceasta se transformă în împărțirea poverii și reducerea amprentei americane în Orientul Mijlociu, pentru ca aceștia să se concentreze asupra teatrului din Asia de Est.”

Privind spre viitor, Bakir a menționat că acest acord ar putea determina Qatarul să cumpere mai multe arme fabricate în SUA.

„Națiunile din Golf își sporesc de obicei influența prin achiziționarea a mai multor arme americane, investind masiv în economia americană și în eforturile de lobby sau oferind oportunități comerciale și de investiții ample pentru SUA în regiune”, a spus el.

Citeste in continuare

Actualitate

Germania și Japonia se aliază pentru rachete de croazieră cu rază extinsă

Publicat

pe

De

În contextul dezvoltării tehnologice rapide a dronelor cu rază lungă de acțiune, țările intensifică eforturile și în domeniul rachetelor. Germania și Japonia sunt pe cale să colaboreze la dezvoltarea unei noi generații de rachete de croazieră cu performanțe superioare.

Parteneriat Kawasaki-Taurus pentru motoarele viitoarelor rachete germane

Potrivit unor surse din domeniul apărării, compania japoneză Kawasaki Heavy Industries negociază un parteneriat cu Germania pentru dezvoltarea motoarelor destinate rachetelor de croazieră Taurus, posibil legate de noua variantă Taurus NEO. Această colaborare ar putea marca un pas important în consolidarea capacităților militare ale ambelor țări.

Taurus NEO: rază extinsă, precizie sporită, capacitate distructivă crescută

Germania intenționează să achiziționeze aproximativ 600 de rachete Taurus NEO începând cu 2029. Taurus NEO reprezintă o variantă de nouă generație a rachetei de croazieră Taurus KEPD, cu o rază extinsă de acțiune (peste 1.000 km), o încărcătură explozivă mai mare, ghidare îmbunătățită și capacitatea de redirecționare în timpul zborului.

Modernizarea capacităților militare, o necesitate în contextul geopolitic actual

Actuala rachetă Taurus KEPD 350 are o rază de acțiune de peste 500 km și este concepută pentru a distruge ținte fortificate. Dezvoltarea variantei NEO și colaborarea cu Japonia reflectă eforturile Germaniei de a-și moderniza capacitățile militare și de a răspunde provocărilor geopolitice actuale. Achiziția a 600 de rachete Taurus NEO este estimată la aproximativ 2,1 miliarde de euro.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv4 ore ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv17 ore ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusivo zi ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusivo zi ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv2 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv2 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv2 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv3 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie3 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv5 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Exclusiv5 zile ago

Ploaia cu iodură de argint: Fermierii prahoveni cer ANM să explice ‘minunea’ care a secat județul! Sistemul antigrindină în corzi!

Ploaia e de vină, nu rachetele! Sau cum fermierii prahoveni au pus ANM la colț cu o cerere de date...

Exclusiv5 zile ago

FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) critică vehement decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a absorbi Penitenciarul...

Exclusiv5 zile ago

Dezvăluiri incendiare: Aceleași strategii in procese celebre, folosite acum in cazurile Canarau și Josanu

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul atrage atenția asupra unor tactici de eschivare observate în procesele Canarau și Josanu, care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv