Administratie
Bobi doar conduce, nu judeca
Multi ne intreaba daca am mai auzit ceva despre fostul membru CSM, de doua ori presedinte al Consiliului, judecatorul Bogdan “Bobi” Mateescu (foto). Retras pe plaiurile natale si iesit din prim-plan de ceva vreme, Mateescu iata continua sa prezinte interes pentru unii. Nici nu avea cum sa fie altfel, tinand cont de anvergura personajului, dezvaluie Lumea Justitiei.
Aflati ca Bogdan Mateescu o duce bine. Si-a luat in primire functia de presedinte al Tribunalului Valcea – in care a fost numit, desi nu a activat vreodata la respectiva instanta, si nici macar nu a fost judecator de tribunal, ci doar de judecatorie – si asta face, conduce. Dar numai atat, ca de judecat nu judeca. De ce spunem asta? Pai avem in vedere informatiile publice existente pe site-ul Tribunalului Valcea. “Bobi” figureaza ca presedinte al instantei si ca membru in Colegiul de conducere, insa numai atat. Numele sau nu se regaseste la nicio sectie a Tribunalului Valcea (vezi facsimil), de unde concluzionam noi ca acesta este doar manager de instanta, nu si judecator. Adica nu intra in sala sa solutioneze dosare. Cam aiurea, zicem noi, mai ales in conditiile de deficit de judecatori, situatie in care orice mana de ajutor este binevenita. Dar poate lucrurile stau altfel in realitate, poate Mateescu activeaza si ca judecator, si de fapt site-ul Tribunalului Valcea nu a fost actualizat.
Altfel, pe langa condus instanta, auzim ca Bogdan Mateescu isi face timp si de drumuri prin Bucuresti, ca doar trebuie sa aiba grija de viitorul sau. Stiti doar ca “Bobi” este dat ca viitor judecator si presedinte la Curtea de Apel Bucuresti, dar cica intre timp ar mai fi aparut o varianta. Stati pe aproape! (Irinel I.).





Administratie
Falsa autospecială și lecția costisitoare: un tânăr vrea vizibilitate de polițist, se trezește cu amendă și permisul suspendat
Administratie
Lovitură pentru contrabandiști: Peste un sfert de milion de tigarete, confiscate la granița Giurgiu
Administratie
Sprijin real pentru viețile fragile: Ministerul Sănătății accelerează strategia națională de ingrijiri paliative și la domiciliu
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?



