Administratie
România, armata română, Forțele Terestre române, vânătorii de munte, dar și cetățenii comunității din care face parte au fost reprezentați cu cinste și onoare de acest militar al Batalionului 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă
În cadrul unei ceremonii desfășurate în sala de consiliu a Primăriei din localitatea bucovineană Pojorâta, la 9 ianuarie, caporalului clasa a III-a Emanuel Leuștean, din Batalionul 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al acestei comune din județul Suceava, în semn de recunoaștere pentru rezultatele meritorii obținute în 2022: locul 1 și titlul de Soldatul Anului – etapa pe Statul Major al Forțelor Terestre și locul 1 la competiția Cel mai bun luptător (Best Warrior Competition), organizată de Garda Națională a statului Alabama în Fort McClellan, Alabama, Statele Unite ale Americii.
Titlul de Cetățean de Onoare reprezintă cea mai înaltă distincție a localității Pojorâta ce poate fi acordată în semn de recunoștință și apreciere acelor persoane care prin activitatea lor au dobândit o recunoaștere notorie a activității lor pe plan local, județean, național sau internațional.
Expresia visul american are acelaşi înţeles în orice colţ al lumii. Împlinire, reuşită, izbândă, succes, sinonimele sunt strânse într-un mănunchi sub forma visului american, care îţi oferă totul în schimbul unui preț: muncă, muncă, muncă!

La sfârșit de an 2022, a venit și rândul unui vânător de munte din mândra și frumoasă Bucovină, militar al Batalionului 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă, să încerce să trăiască și să-și împlinească visul american.
Caporalul clasa a III-a Emanuel Leuștean a pornit la drum către acest vis nu ca pionierii de odinioară în căutarea aurului, ci ca un militar bine pregătit în căutarea succesului deplin, a performanței supreme.
În perioada 1-13 decembrie 2022, în Fort McClellan, a avut loc competiția Cel mai bun luptător (Best Warrior Competition) organizată de Garda Națională a statului Alabama (SUA) unde a fost invitată să participe – în baza parteneriatului dintre delegația de subofițeri de comandă – și Armata României.

Obiectivul principal al acestor acțiuni este menținerea contactului permanent cu partenerul strategic american în domeniul instruirii, în vederea asigurării interoperabilității pe acest domeniu.
Invitația a fost posibilă datorită faptului că vânătorul de munte bucovinean a fost desemnat câștigător al etapei finale pe Forțele Terestre a concursului Soldatul Anului, ediția 2022.
Cu o ambiție de fier, cu o tenacitate și forță remarcabile, Emanuel Leuștean a câștigat succesiv toate etapele concursului, respectiv etapa pe batalion, pe Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, pe Divizia 4 Infanterie Gemina și, în final, etapa pe Forțele Terestre, egalând în acest fel performanța colegei plutonier Silvana Miron, care a câștigat concursul Subofițerul Anului în Forțele Terestre, ediția 2021, primul militar femeie câștigător al acestei competiții.

După o perioadă de pregătire cu militarii din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, vânătorul de munte s-a prezentat la concursul din SUA, dominat fiind de mentalitatea de învingător, cu dorința fermă de a demonstra că este capabil să participe la un concurs de o asemenea anvergură, alături de militarii americani.
Rezultatele deja obținute, dar și faptul că, în acest concurs, urma să reprezinte Armata României au constituit reperele motivaționale de bază care i-au asigurat un comportament de excepție pe timpul probelor și în final câștigarea competiției Cel mai bun luptător, visul american devenind astfel realitate!

Reușita militarului a fost apreciată cum se cuvine de toți cei pe care i-a reprezentat cu cinste. Astfel, în cadrul unei ceremonii militare organizată în Batalionul 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă, caporalului clasa a III-a Emanuel Leuștean i s-au oferit plachete cu însemne heraldice de către comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina, general de brigadă Bogdan Cernat, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, colonel Nicolae Gabriel Oros, comandantul Batalionului 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă, locotenent-colonel Silviu-Stelian Borșa și Emblema de Onoare a Forțelor Terestre române.

Caporalul clasa a III-a Emanuel Leuștean scrie astfel în cartea de aur a Batalionul 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă încă o filă a performanței care va rămâne ca exemplu pentru generațiile viitoare! Un argument în plus ca deviza batalionului să fie pe deplin meritată: Semper Invicta–Mereu învingători! (Lucian Liche, foto – Vasile Juravie).
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 18 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



