Actualitate
Au avut loc, desigur, schimbări în societățile existente, dar nu o „eliberare” a oamenilor
Ordinea mondială este ordinea ce rezultă după ce treci cu mintea peste multe date, capacități și fapte. Este ceva ce se poate stabili doar prin abstractizare, înțeleasă ca operație logică. Dacă cumva există ordine! Au fost, cum se știe bine, epoci fără ordine sau cu ordine necunoscută.
Azi nu suntem departe de o astfel de situație, căci ceea ce părea că este ordine este pus în mișcare. Mărturii sunt analizele care dau tonul rezolvărilor (de la Amin Maalouf, Le Déreglement du monde, 2009, trecând prin Niall Ferguson, The Great Degeneration. How Institutions Decay and Economies Die, 2012, și Gerard Chaliand, Jan Michel, Vers un nouvel ordre du monde, 2013, la Carlo Masala, Die Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, 2016). Astăzi, convingerea dezordinii este răspândită.
În ceea ce mă privește, am adus discuția despre ordinea viitoare a lumii sub cinci teze: sensul istoriei în zilele noastre rezultă din interacțiunea sistemelor majore ale societăților actuale – economie, politică, armată, cultură; lumea este condusă acum de o geometrie variabilă a supraputerilor; în pofida globalismului, care a dominat trei decenii, se petrece revenirea la suveranitatea națională; are loc emergența de noi supraputeri și puteri; nu este soluție la crizele actuale în afara legitimării asigurate prin democratizare internă, înăuntrul statelor, și prin respectarea suveranității naționale, în accepțiunea adusă la zi, și cooperare a statelor (vezi A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). Nu au apărut fapte care să contrazică tezele de mai sus. Sunt, mai curând, confirmări.
Ce ne spun însă cele mai noi abordări? Am în vedere aici patru dintre ele, acelea care au căpătat circulație la sfârșitul anului 2022. Să le trecem în revistă și să concluzionăm.
Titularul de acum al relațiilor Internaționale de la Universitatea Harvard, Steven Walt, în interviul sub titlul How 2022 Changed the World, realizat de editorul „Foreign Policy” (21 decembrie, 2022), spune fără menajamente că războiul în curs din Ucraina are importanță, dar nu constituie miezul istoriei de azi. Adjudecarea Dombas-ul este miza actuală directă, dar deznodământul războiului va determina mai puțin ordinea lumii, în următorii până la treizeci de ani, decât alte evenimente. Ordinea lumii ce vine o determină în fapt incomparabil mai mult schimbarea climei, progresele în tehnologia digitală, consolidarea Chinei. Dacă va crește temperatura cu peste două grade Celsius, vor fi probleme destul de grave. Tehnologia digitală va schimba, oricum, mai departe societățile. Iar consolidarea Chinei va restructura în continuare lumea.
Desigur că ceea ce s-a petrecut în anul 2022 nu este fără efect. În urma chemării actualei administrații americane la coalizarea democrațiilor, s-au făcut pași în diplomație, spune Steven Walt. Dar rezultatele sunt anevoie de deslușit.
Pe de o parte, după ce a parcurs ani de relativizare a importanței organizației, NATO, ca întreg, s-a reactivat. Pe de altă parte, însă, au fost distanțați aliați tradiționali, precum Israelul și Arabia Saudită, care nu au acceptat să se alăture în chestiunea Ucrainei. „Alte țări își vor urma interesele așa cum vor considera și vor avea opțiuni. Nu vor trebui să se alinieze în mod necesar la Washington și ne vom obișnui cu aceasta”. India, de pildă, nu este interesată să se amestece în acea chestiune.
Pe de o parte, s-a deschis un conflict pe două fronturi, un conflict politico-militar cu Rusia, în Ucraina, și unul economic, cu China, în comerțul internațional. Administrația actuală de la Washington DC vrea să le „înfrângă (defeat)”, dar, în același timp, vrea să evite conflictul nuclear și prăbușirea economiei mondiale. Pe de altă parte, nu este sigur că se cunosc implicațiile acestor opțiuni.
De altfel, măsurile economice luate în urma conflictelor și consecințele încep să nemulțumească țările. Sunt acum exemple țări asiatice și Olanda, care văd altfel lucrurile. Iar așa cum arată raporturile cu Iranul, în locul calmării tensiunilor, prin conlucrare cu forțe promițătoare, s-a ajuns, în condițiile existente, la înăsprirea relațiilor cu o altă putere ce devine nucleară. În America Latină se trăiește o „cronică problemă de guvernanță instabilă” care traversează marea parte a continentului, fără a mai fi pe modelări tradiționale la „stânga” sau la „dreapta”. Această criză are reverberații mai curând în politica internă în SUA.
Cunoscutul teoretician și istoric Renzo Giorgetti vede ordinea mondială prin prisma unor diagnoze cuprinzătoare. El constată o continuitate de la „absolutismul revoluționar”, la ceea ce s-a petrecut din anii optzeci încoace sub aspectul „metotei de guvernare și a inflexibilității acțiunii administrative”.
„Avem, între altele, o egalitate negativă desconsideratoare, ce neagă orice rol asocierilor, corpurilor intermediare și tuturor opozanților eventuali, pentru a impune o voință unică, ce se și impune fără rezistențe în confruntările unei societăți nivelate” (Il nuovissimo ordine mondiale. La tiranide antiumana, quintessenza de la demagogia egualitaria, Passagio al Bosco, 2022, p. 42). Ceea ce Alexis de Tocqueville a blamat sub termenul de „despotism democratic” a devenit acum realitate. „Toate Constituțiile moderne sunt considerate <sacre și inviolabile>, dar numai deoarece deținătorii puterii nu hotărăsc contrarul” (p.45). Proliferează în societăți „un tip uman mereu mai puțin preocupat de apărarea propriei autonomii și mai înclinat să accepte forme de gândire mai omologante și limitative ale libertăților personale” (p.47). În acest timp, „societatea se scindează mereu mai mult, devine mai <liberă>, deși pierde orice tip de coeziune și ordine internă, până la a se reduce la o masă informă. Iar ceea ce atinge geniul proprgandiștilor sectari este cu adevărat notabil: a spația orice etapă a degradării cu o victorie, o etapă de progres sau de justificare a unei <cuceriri> obținută după lungi și extenuante lupte” (p.49).
Procesul nu s-a încheiat, căci „acest mare război continuă încă, luând forme tot mai diverse, cu mare coerență și obiective foarte precise, până la zilele dramatice în care se pregătește marea conversiune antiumană a Celei mai Noi Ordini Mondiale” (p.50). Acum „întreaga națiune este tratată ca o țară ocupată” (p.73). Are loc „o alienare a individului în colectiv, o operațiune prin mijloocirea căreia se elimină orice tip de personalism, spirit al locului, al organizației, al familiei, orice tip de interes, de amintire, limba și patriotismul” (p.77). Obiectivele contra naturii devin oficiale.
Pe un fond pe care se tematizează o „restructurare a omului (ristrutturazione dell’uomo)”, are loc formarea „noului proletariat mondial”. Cei care îl compun, „noii proletari”, nu sunt neapărat săraci. Ei pot avea venituri considerabile, dar rămân „cu independență limitată, docili față de toate comenzile și impunerile” (p.87), simple „instrumente” în societate la dispoziția angajatorilor. „Atomizarea socială” ce are loc azi favorizează diferite direcții ale „Celei mai Noi Ordini Mondiale”.
Cunoscutul demniar maghiar Balasz Orban a făcut cunoscut presei reflecția primului ministru al Ungariei, din decembrie 2022, asupra ordinii mondiale ce vine (Orban’s goal is to make Hungary a regional middle power in Central Europe, 8 January, 2023). Preocuparea sa este evident de a contura opțiunile țării sale în configurația actuală a lumii.
Punctul de plecare îl constituie, cum este firesc pentru decidenții politicii externe a unei țări, ținta de atins.Ținta enunțată „pentru Ungaria este să părăsească nivelul țărilor cu venit mijlociu, să intre în rândul țărilor dezvoltate și să atingă statutul de putere regională mijlocie în Europa Centrală”. Deviza călăuzitoare este: „Nu dezmembrării, da, conectării (No to dismantling, yes to connecting)”.
În contextul actual, continuă argumentarea, posibilitatea părăsirii nivelului mijlociu de dezvoltare este, însă, amenințată de o seamă de factori, inclusiv de „ordinea neoliberală a lumii”. Aceasta a fost afectată sub multe aspecte în anii recenți – Brexit, izbucnirea pandemiei coronavirusului în 2020, războiul ruso-ucrainian – și conduce la ceea ce autorul numește „deconectare (disconnection)” în lume. Mai concret, această „deconectare” va duce eventual la crearea de blocuri internaționale, precum cele trăite deja în epoca „războiului rece”.
Opțiunea aici este ca Ungaria să rămână în afara diviziunii lumii în blocuri, căci încadrarea ar echivala cu a deveni irelevant . „Ceea ce s-ar petrece într-un asemenea caz ar fi cel mult situația în care fiecare țară are de ales un centru, iar relația ei cu acel centru ar fi una exclusivă. În alte cuvinte, țara noastră ar fi inevitabil forțată să joace un rol subordonat, ceea ce ar împiedica-o să părăsească rândurile țărilor cu venit mijlociu”.
Așa stând lucrurile, „primul pas al strategiei maghiare de recuperare a decalajelor este să dezvolte o logică a globalizării specifică țării, în care efectele negative să fie depășite. Modelul economiilor interconectate oferă o soluție la această problemă”. Pentru această performanță există premise. De pildă, în ultimii doisprezece ani, GDP per capita al Ungariei a urcat de la 66% din media Uniunii Europene la 76%, apropindu-se cel mai mult de nivelul înalt al dezvoltării. În orice caz, țara va putea înainta aplicând o „strategie economică nouă”, având cinci piloni: ridicarea sectorului bancar indigen la rangul unui jucător regional și global; întărirea în continuare a nivelului, deja record, al investițiilor directe; mai multe legături în câmpul energiei cu punctele de distribuție majore din lume și din regiune; un rol mai puternic al Ungariei pe scena internațională și consolidarea industriilor ei alimentară, farmaceutică și auto; folosirea restructurării învățământului superior, aflată deja în curs, pentru a facilita transferul de know-how spre industrie și cercetare.
Mai nou, contează reflecția lui Niall Ferguson (Goodbye to all that: Is the international order as we know it over?, 2017), care examina „ordinea internatională liberală” după ce amintea cât de precaut trebuie operat cu noțiunile din spațiul public, acestea fiind excesiv volatile. Pe bună dreptate, renumitul istoric observa că „ordinea internațională” capătă suport atunci când pe scena economiei sunt mari jucători – de exemplu, pentru anii noștri, SUA, Rusia, China, India. Observația sa fundamentală este, însă, aceasta: „paradoxul ordinii internaționale liberale constă în aceea că a făcut accesibilă tehnologia pe scară mare, distrugând în același timp joburi manufacturiere în ceea ce oamenilor le place să numească Heartland. Este ceea ce globalizarea supralicitează în termeni economici”. Faptul are consecințe sociale – de pildă, ruinarea clasei mijlocii. Autorul respinge pe drept prejudecăți curente – de exemplu, că lipsa „ordinii internaționale liberale” ar duce la război și că politicile ce-și asumă interese „naționale” ar antrena negreșit conflict.
Aceste patru reflecții rămân prototipice pentru discuția internațională actuală. Ce concluzii se impun la despărțirea de anul 2022?
Cum se știe demult, democrația este superioară autoritarismului. Nu este însă integru acela care nu observă că și democrațiile existente au de examinat ce anume practică în fapt. Căci rămâne diferență între statul avariat și statul funcțional, între statul de drept și statul de drept democratic, între „democrația mută” și „democrația deliberativă”, între „cetățeanul instrument” și „cetățeanul unei democrații”. Exemplificările la îndemână pentru orice persoană lucidă sunt, din nefericire, abundente.
Astăzi, în lume are loc „deșteptarea” națiunilor – ca să folosim termenul sugestiv din imnul României. Ea nu înseamnă neapărat provocarea asocierilor internaționale existente. Dar, ca fapt, fiecare națiune care se respectă caută să-și promoveze interesele proprii așa cum le înțelege. Schimbarea lumii este acum în direcția căutărilor de profilare a țărilor conform a ceea ce vrea fiecare.
Nu este posibilă dezvoltarea unei țări fără ca aceasta să se asume pe sine cu competență în constelația internațională. Intervenția externă, inclusiv pentru democratizare, s-a dovedit a fi simplu instrument de dominație și nu dă rezultate. Analizele americane de la Harvard, Chicago și alte centre, sau cele germane și franceze o spun fără ocoliș.
Alimentarea de azi a conflictului internațional pune în pericol nu doar o țară sau alta, un regim politic sau altul, ci, în mod direct, nivelul de dezvoltare atins. Dacă nu cumva soarta umanității! În orice caz, cooperarea angajată prin șirul acordurilor supraputerilor din perioada 1972-1991, la care s-a ajuns la Shanghai, Helsinki, Geneva, Reykjavik, Washington DC, Moscova, Soci, se dovedește superioară opțiunilor actuale și este cazul relansării ei.
În diferite țări se simte nevoia de proiecte ale asumării de sine. Dar în multe dintre ele, cum este și România actuală, nevoia acută este, înainte de orice, de lideri calificați. Așa cum se observă cu ochiul liber, acolo unde mediocrația și, mai cu seamă, prostocrația controlează statele, nu numai că lipsește inovația, dar sunt pierderi, sărăcie, tragedii. Se dovedește din plin astăzi că nimic nu se plătește mai scump decât îngustimea vederilor, sărăcia minții, abuzurile și corupția celor care ajung în roluri publice.
Andrei Marga
Actualitate
NGA alocă 708 milioane de dolari Startup-ului Enabled Intelligence: Viziunea artificială, cheia noii generații de informații geospațiale!
Agenția Națională de Informații Geospațiale (NGA) a acordat startup-ului Enabled Intelligence un contract masiv, evaluat la până la 708 milioane de dolari pe o perioadă de maxim șapte ani. Parteneriatul strategic vizează antrenarea sistemelor de viziune computerizată bazate pe inteligență artificială, un pilon esențial pentru viitorul informațiilor geospațiale americane.
Programul Sequoia: Etichetarea datelor pentru ochiul AI din spațiu
Sub umbrela programului Sequoia, Enabled Intelligence va furniza servicii de etichetare a datelor. Această sarcină fundamentală permite sistemelor de inteligență artificială (AI) și învățare automată (ML) să discrimineze cu precizie între diverse obiecte în imagini. Concret, efortul implică învățarea sistemelor să proceseze imagini satelitare complexe și să identifice ținte de interes specifice, o capacitate crucială pentru monitorizarea globală.
O investiție record: Cel mai mare proiect de etichetare AI al Guvernului SUA
Efortul de etichetare a datelor reprezintă o capacitate fundamentală, în special pentru vastul program Maven al NGA. Oficialii NGA confirmă că acest contract reprezintă cel mai mare proiect de etichetare a datelor AI al guvernului american până în prezent. NGA a preluat gestionarea programului Maven de la Departamentul Apărării în 2022, integrând astfel această componentă vitală în strategia sa.
Contribuția NGA și parteneriatele strategice
„Contractul SEQUOIA va sprijini activitățile de etichetare a datelor pentru capabilitățile de AI și învățare automată (AI/ML) în domeniul informațiilor geospațiale (GEOINT) în cadrul mai multor programe și direcții din cadrul NGA și al membrilor comunității mai largi a Departamentului de Război (DoW) și a Comunității de Informații,” se arată într-un comunicat de presă emis luni de Enabled Intelligence. NGA, responsabilă cu colectarea și analiza imaginilor satelitare și aeriene, diseminează produse GEOINT, precum hărți 3D, către utilizatori din întregul guvern american, inclusiv lideri ai DoD și comandanți militari.
Un Startup specializat, in miezul securității naționale
Fondată în 2020 și finanțată prin capital de risc, Enabled Intelligence, cu sediul în Virginia, este specializată în etichetarea datelor AI pentru sistemele clasificate. Pentru programul Sequoia, firma a încheiat parteneriate strategice cu giganți precum BAE Systems, Vantor (fostul Maxar Intelligence), Whiteboard Federal și alți jucători importanți din industrie, consolidându-și astfel rolul esențial în modernizarea infrastructurii de informații a Statelor Unite.
Actualitate
Alertă de la supraveghetori: Programul naval de miliarde al Gărzii de Coastă, riscă blocaje și costuri exorbitante
Un organism de supraveghere guvernamental trage un semnal de alarmă serios cu privire la programul de construcție navală al Gărzii de Coastă, destinat să livreze o nouă clasă de nave esențiale pentru misiuni de aplicare a legii și de căutare-salvare. Biroul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO) avertizează că decizia Gărzii de Coastă de a începe construcția înainte de a avea un design stabil al navelor Offshore Patrol Cutter (OPC) amenință cu „reparări costisitoare” și „întârzieri de program”.
Programul în cauză vizează înlocuirea vaselor învechite cu o nouă clasă de nave OPC, vitale pentru operațiunile de patrulare și siguranță maritimă. Pentru realizarea acestora, Garda de Coastă a contractat două companii: Eastern Shipbuilding Group din Florida pentru faza 1 și Austal USA din Alabama pentru faza 2.
Faza 2: Început sub amenințarea instabilității designului
Conform raportului GAO publicat marți, constructorul din faza 2, Austal USA, și Garda de Coastă au adoptat unele „bune practici” în timpul dezvoltării designului pentru faza a doua, inclusiv revizuiri colaborative care au facilitat decizii rapide. Însă, avertismentul principal al GAO este că „construcția OPC 5 a început în august 2024 fără un design stabil”. Continuarea construcției altor nave OPC din faza a doua înainte de stabilizarea designului, așa cum intenționează Garda de Coastă, „mărește riscul ca și faza a doua să se confrunte cu reparații costisitoare și întârzieri de program”.
Miliarde de dolari și intârzieri cronice
Programul de construcție navală, care prevede achiziționarea a 25 de nave OPC, va costa Departamentul de Securitate Internă (DHS) peste 17 miliarde de dolari. Raportul GAO a fost elaborat la solicitarea Comitetului pentru Transport și Infrastructură al Camerei Reprezentanților.
Anterior, în acest an, Garda de Coastă a oprit construcția a două dintre cele patru nave OPC pe care Eastern Shipbuilding le avea contractate ca parte a primei faze. Mai mult, programul pentru prima navă este întârziat cu cinci ani, conform GAO, semne îngrijorătoare ale problemelor structurale din program.
Faza 3: Decizii premature și lipsa de testare
Serviciul maritim plănuiește un contract pentru o a treia fază „după testarea dacă designurile existente îndeplinesc obiectivele de performanță ale OPC, ceea ce este în concordanță cu politica Departamentului de Securitate Internă”, se arată în raport.
Cu toate acestea, „este puțin probabil ca programul să aibă rezultatele testelor înainte de a începe activitățile de achiziție pentru faza 3, cum ar fi dezvoltarea cererii de propuneri”, se subliniază în noul raport. GAO sugerează că „încorporarea cunoștințelor dobândite din testare – precum și alte practici de vârf în construcția navală – în procesul de achiziție pentru faza 3 ar putea ajuta Garda de Coastă să ia decizii de investiții mai bune și ar putea îmbunătăți punctualitatea livrărilor viitoare de OPC.”
Reacția DHS: Respingere și flexibilitate asumată
Jeffrey Bobich, directorul de management financiar al DHS, a apărat decizia agenției de a autoriza construcția în faza a doua înainte de atingerea parametrilor de stabilitate a designului sugerați de GAO. El a susținut că Garda de Coastă a stabilit „cerințe minime suficiente pentru maturitatea designului înainte de construcție”.
De asemenea, Bobich nu a fost de acord cu o recomandare GAO de a stabili un acord formal privind modul în care atât Marina, cât și Garda de Coastă vor supraveghea activitățile de construcție ale Austal pe viitor. „Garda de Coastă menține că coordonarea existentă cu supraveghetorul de construcție, conversie și reparații este suficientă și prezintă un front unit contractorului”, conform unui răspuns scris inclus în raportul GAO.
Totuși, Bobich a fost de acord cu două recomandări separate: revizuirea obiectivelor de cost de bază ale programului și evaluarea planurilor pentru un contract de faza a treia, ținând cont de problemele apărute până în prezent. „Ca parte a acestei evaluări, orice planuri dezvoltate pentru Faza 3 trebuie să rămână flexibile pentru a ține cont de condițiile în evoluție ale programului”, a scris el.
Actualitate
Planul de pace Trump pentru Ucraina: Garanțiile de securitate, piatra de incercare a unui acord secret
Zvonurile privind un acord preliminar între Ucraina și Statele Unite pentru a pune capăt războiului cu Rusia au agitat scena internațională marți, însă marea întrebare rămâne forma viitoarelor garanții de securitate, potrivit analiștilor de la Atlantic Council. Săptămâna trecută, administrația Trump a șocat lumea, prezentând Kievului un „plan de pace” în 28 de puncte. Acesta includea cereri controversate, considerate de unii parlamentari americani drept o „listă de dorințe” a Rusiei, cum ar fi cedarea de către Ucraina a unor teritorii pe care Moscova nu le controlează în prezent și interdicția de a adera la NATO.
Haosul inițial și rafinarea diplomatică
O serie de activități diplomatice intense au urmat, culminând cu întâlniri la nivel înalt la Geneva și Abu Dhabi. Oficiali americani și ucraineni au semnalat că au depășit unele dintre cele mai spinoase puncte de divergență. Cu toate acestea, alte aspecte rămân de rezolvat, iar acest lucru se întâmplă înainte ca Moscova să-și exprime oficial punctul de vedere. Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat pe platforma X că „există câteva detalii delicate, dar nu insurmontabile, care trebuie soluționate și vor necesita discuții suplimentare între Ucraina, Rusia și Statele Unite.”
În timp ce negocierile continuă, experți de la Atlantic Council au oferit o actualizare a situației. Deși nimeni nu a văzut planul actual, redus la 19 puncte, în totalitate, există sentimentul că acesta ar putea reprezenta un moment de cotitură în război. Daniel Fried, fost ambasador american în Polonia și Asistent al Secretarului de Stat pentru Europa, a rezumat reacția inițială la plan: „Proiectul inițial a fost un haos total.” Totuși, el și-a exprimat speranța că „conturul unui acord sustenabil există. Haosul, graba, titlurile sunt distracții… nu este prima dată când o administrație americană se angajează într-o diplomație grăbită.”
Scepticismul Kievului și lipsa angajamentului Rusiei
Desigur, în ciuda modului în care s-au desfășurat negocierile, acesta nu este un plan de pace între SUA și Ucraina, ci unul între Ucraina și Rusia. În acest sens, a existat un scepticism generalizat că Moscova va accepta altceva decât capitularea totală la cererile sale. „Din perspectiva ucraineană, ei nu văd acest plan în 19 puncte ca pe ceva pe care Rusia îl va accepta,” a declarat Myroslava Gongadze, cercetător asociat în Ucraina, menționând că a petrecut noaptea într-un adăpost antiaerian din cauza atacurilor rusești. „Cu toate acestea, scopul acestui exercițiu nu a fost exact de a ajunge la un acord, ci de a respinge acel plan în 28 de puncte și de a include unele interese ucrainene într-o posibilă negociere și de a arăta că Ucraina este cu adevărat dispusă să discute pacea.”
Garanțiile de securitate: Nodul gordian al păcii
Cea mai mare întrebare, au convenit experții, a fost cum ar arăta o garanție de securitate dacă Ucraina nu poate adera la NATO. Este esențial ca aceasta să asigure o siguranță reală pentru Kiev, atât din partea SUA, cât și a Europei. Planul inițial de 28 de puncte discuta garanțiile de securitate pentru Ucraina, dar într-un mod vag. „Din perspectiva mea, întrebarea esențială pe care trebuie să o punem aici este cea a garanțiilor de securitate. Cine va oferi aceste garanții? Cine va fi responsabil?” a spus Gongadze. „Deci, dacă răspunsurile sunt slabe și nu clare, atunci Ucraina este pregătită pentru o nouă criză.”
Fried a subliniat că orice garanție de securitate trebuie să includă atât SUA, cât și Europa. „Indiferent dacă SUA lucrează cu Coaliția Celor Dispuși sau cu NATO, sau cu ambele, garanțiile de securitate vor trebui să fie definite într-un mod credibil,” a declarat Fried. „Putin le va urî. Va încerca să ia acest acord ostatic pentru a le elimina. Așadar, în cele din urmă, Trump va trebui să-l înfrunte pe Putin pentru a obține acordul său într-o formă decentă.”
Leslie Shedd, cercetător asociat al Consiliului, a menționat că, în funcție de modul în care este formulată o garanție de securitate, aceasta ar putea necesita ratificarea Senatului SUA. Chiar dacă nu este o cerință legală, ar trimite un semnal important dacă Congresul și-ar arăta sprijinul. „Implicarea atât a Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului ar putea fi un mesaj chiar mai puternic decât simpla ratificare a unui tratat prin Senat. Cred că acesta este un pas crucial. Cred, de asemenea, că ar trece cu un sprijin bipartizan semnificativ în ambele camere,” a spus ea. „Rămâne o mare parte a oamenilor de ambele părți ale spectrului politic care sunt foarte frustrați de Rusia, care nu cred că Rusia este prietenul nostru, și, prin urmare, cred că ar exista sprijin pentru asta.” Potrivit Financial Times, acordul va plafona forțele militare ale Ucrainei la 800.000 de soldați. Deși un plafon al forțelor ar părea o victorie pentru Rusia, există întrebări serioase dacă Ucraina ar putea menține oricum o forță atât de mare pentru o perioadă lungă de timp în afara războiului activ.
Ascensiunea lui Dan Driscoll: Secretarul Armatei, jucător cheie neașteptat
De-a lungul acestui proces, Secretarul Armatei, Dan Driscoll, a apărut ca un interlocutor cheie, o apariție rară pentru un secretar de ramură. Driscoll a livrat planul Ucrainei, s-a deplasat la Geneva pentru negocieri cu națiunile europene, iar apoi a călătorit la Abu Dhabi pentru consultări directe cu rușii și ucrainenii. Rolul lui Driscoll în această negociere este puțin probabil să liniștească zvonurile din Washington care îl indică drept viitor secretar al apărării, dacă Pete Hegseth ar părăsi Pentagonul.
Shedd l-a numit pe Driscoll „o stea în ascensiune a administrației,” care a „câștigat încrederea președintelui” până la punctul în care este lăsat să participe la negocieri. „Sunt de acord că este cu siguranță neconvențional, dar Președintele Trump tinde să conducă un cabinet neconvențional, o administrație neconvențională. Și, știți, cred că adesea există părți foarte bune în asta,” a spus Shedd. „Nu vrei să trimiți aceiași oameni în mod repetat dacă simți că a existat un blocaj în negociere.” Fried a fost de acord că Driscoll pare să aibă influență în cadrul administrației și a declarat că, în cele din urmă, este un lucru bun că se află acolo. Cu toate acestea, „aș adăuga că ai nevoie de cineva ca Driscoll, care înțelege detaliile, deoarece rușii se pot aștepta să arunce diverse șiretlicuri deghizate în oferte tentante. Ai nevoie de cineva care să detecteze bombele mirositoare în ambalajul frumos.”
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 7 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



