Connect with us

Featured

Președintele Republicii Moldova a trecut la un alt nivel

Publicat

pe

Republica Moldova, care de 3 ani își tot prelungește starea de urgență, a luat-o pe urmele lui Zelenski și a închis toate televiziunile potrivnice președinției și Guvernului. Motivul halucinant invocat de CNA-ul de dincolo de Prut a fost că cele șase posturi TV anihilate ”au evitat să vorbească despre război”. Maia Sandu consideră că măsura extremă (sau extremistă) are ca scop protejarea spațiului informațional național și prevenirea tentativelor de destabilizare.

(Preluare National – Claudia Marcu):

 Prelungirea la nesfârșit a stării de urgență în Republica Moldova, ba pe motiv de Covid, ba pe motiv de criză energetică, pune mari semne de întrebare în ce privește sistemul de guvernare în forță din țara vecină. Pozând în luptător pentru respectarea democrației și libertăților cetățenilor, președintele Maia Sandu a reușit, în foarte scurtă vreme, să aducă țara în sapă de lemn și să suprime dreptul la exprimare, remarcându-se doar prin promovarea drepturilor LGBT. Pentru că a sabotat relația cu Federația Rusă, de care Republica Moldova era dependentă energetic în totalitate, Maia Sandu și-a adus cetățenii într-o sărăcie cumplită, când alternativa firească pentru o țară fără resurse era o neutralitate jucată inteligent. Rămasă fără surse de energie și gaze, Republica Moldova a apelat la singurul cotizant disponibil, România, care, de dragul fraților moldoveni, a fost nevoită să-și sacrifice propriii cetățeni. Curios este că Maia Sandu a ajuns, prin declarațiile făcute în timp făcea tururi prin cancelariile europene, cel mai crâncen dușman al Rusiei, având grijă să mai apară, când și când, informații despre iminenta invadare a Moldovei de către ruși. Când terenul a fost pregătit, puterea de la Chișinău a aplicat lovitura de grație și a închis, pur și simplu, șase posturi importante de televiziune din Republica Moldova, reușind să șocheze chiar și statele europene.
 Tăcere pasiv-agresivă

Ca să justifice măsura anti-democratică, Maia Sandu a ieșit repede cu explicații, care nu au fost prea convingătoare. „Păstrarea păcii și stabilității în Moldova este prioritatea noastră, în contextul dificil în care ne aflăm, având război la hotar. Iar protejarea spațiului informațional național este un pas important pentru prevenirea tentativelor de destabilizare, puse la cale de persoane supuse sancțiunilor internaționale. Nu putem admite ca, în această perioadă plină de provocări, securitatea statului și viața liniștită a cetățenilor să fie puse în pericol de fugari care doresc un singur lucru – să scape de justiție”, a declarat Maia Sandu.

În schimb, justificarea oficială a CNA-ului din Republica Moldova este absolut halucinantă. Cele șase postrui TV închise au comis păcatul capital de a evita să vorbească despre război. Adică au tăcut, dar și tăcerea asta era una pasiv-agresivă, manipulatoare, destabilizatoare și, evident, pro-rusă. „De exemplu, înainte de începutul războiului, patru din cele șase posturi retransmiteau activ emisiuni informative rusești, care reprezentau un atac informațional asupra Ucrainei și o pregătire informațională pentru invadarea acesteia. Atât prevederile Codului Serviciilor Media Audiovizuale, cât și standardele de bază ale jurnalismului cu privire la informarea corectă erau grav încălcate. În primele zile ale agresiunii, aceste posturi au renunțat la retransmisiunea programelor informative din Rusia, dar au adoptat o altă tactic, manipulare prin omisiune. Adică aceste posturi au evitat să vorbească despre război”, a afirmat Liliana Vițu, președintele Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova.

Presa incomodă

Închiderea celor șase posturi TV este un semnal clar dat și celorlalte canale care mai îndrăznesc să critice regimul de la Chișinău. Probabil că în vizor se mai află și postul Realitatea Moldova, care publica, în vara acestui an, o informație șocantă despre șefa CNA. Astfel potrivit postului TV, Liliana Vițu a încasat în anul 2020, 1,5 milioane de euro din venituri reprezentând salarii, ca specialist în comunicare în cadrul Biroului de Cooperare al Elveției din Republica Moldova, unde a lucrat în perioada 2018-2021. Asta înseamnă că a fost plătită cu 125.000 de euro pe lună, un salariu de patru ori mai mare ca al Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Exclusiv

Sindicaliștii „Diamantul” anunță ofensivă în instanță pentru recuperarea CIB: „Cea mai importantă acțiune pe drepturi din istoria MAI!”

Publicat

pe

De

Polițiștii și militarii, gata de luptă pentru drepturile lor financiare

Sindicatul „Diamantul”, prin vocea lui Emil Pașcut, a anunțat o acțiune judiciară amplă pentru recuperarea și stoparea Contribuției Individuale de Asigurări Sociale (CIB) reținută polițiștilor și cadrelor militare. „Ne pregătim să ne luptăm, la instanțele de judecată, pentru recuperarea și stoparea CIB! Va fi cea mai importantă acțiune pe drepturi din istoria MAI!”, a declarat Pașcut.

Calculați pierderile: CIB, o povară uriașă și discriminatorie

Sindicaliștii încurajează polițiștii și militarii să calculeze sumele reținute cu titlu de CIB în ultimii 5 ani, întrucât vor solicita recuperarea retroactivă a acestora. „Calculați cu o foaie și un pix, câți bani v-au reținut în ultimii 5 ani. Vom cere retroactiv pe 5 ani pentru că este vorba de o ‘creanță fiscală’!”, a precizat liderul sindical. Acesta subliniază că CIB reprezintă o povară uriașă, nejustificată și discriminatorie pe spinarea polițiștilor și militarilor, fiind o contribuție lunară de aproximativ 25% din brut.

Critici dure la adresa politicienilor și a liderilor de opinie

Emil Pașcut a criticat dur politicienii, inclusiv pe cei din CCR, pentru faptul că ignoră această contribuție reținută cu forța și pentru care nu se primește nimic în schimb. De asemenea, a criticat sindicaliștii și pensionarii care apar la televizor, dar și pe foștii polițiști și militari ajunși parlamentari, pentru lipsa de acțiune în această problemă.

Obiectiv clar: Recunoaștere legală sau eliminarea CIB

Sindicatul „Diamantul” solicită ca CIB să primească o recunoaștere legală și o destinație directă la finanțarea pensiilor militare, sau, în caz contrar, să fie eliminată din legislație și transformată în CAS. „CIB ori primește o recunoaștere legală și destinatie directa la finantarea pensiilor militare, ori daca nu, sa fie eliminata din legislatie. Sa devina CAS. Dar nu putem sa stam cu mainile in piept si sa acceptam sa fim jumuliti de stat, in fiecare luna, an de an, pentru nimic”, a declarat Pașcut.

Acuzații de sabotaj și obstrucționare a activității sindicale

Emil Pașcut a acuzat „urmașii securiștilor și nkvd-ului” că au sabotat activitatea sindicatului prin destituirile lui Vitalie, obligându-l să se concentreze pe strategia de apărare.

Investigații și solicitări de informații

Sindicatul a solicitat unităților MAI informații despre sumele totale reținute cu titlu de CIB de la polițiști și cadrele militare, anticipând un refuz din partea Direcției generale financiare. Mai mult, lansează acuzații grave la adresa unor șefi din finanțele MAI. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Sindicatul Europol Neamț denunță abuzuri ale conducerii IPJ: „Când vor înceta abuzurile împotriva liderului nostru?”

Publicat

pe

De

Acuzații grave la adresa șefului IPJ Neamț și a șefului Serviciului Resurse Umane

Sindicatul Europol Neamț a lansat acuzații grave la adresa conducerii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, denunțând abuzuri și încălcări ale drepturilor sindicale. „Oare când vor înceta abuzurile împotriva liderului nostru de sindicat?”, se întreabă reprezentanții sindicatului. Aceștia acuză șeful IPJ Neamț, Coman Gabriel, și pe șeful Serviciului Resurse Umane, Iosub Bogdan, că „calcă tot ce se poate călca în picioare în materie de drepturi și libertăți sindicale.”

Inginerii infantile pentru a bloca activitatea sindicală

Conform sindicatului, Cănărău Ioan, liderul Europol Neamț, are dreptul, conform unui protocol încheiat cu IPJ Neamț, la două zile pe lună pentru a desfășura activități sindicale în timpul orelor de program. Sindicatul a trimis înștiințări cu privire la aceste zile, dar conducerea IPJ a reacționat brusc, invocând faptul că Cănărău nu ar mai fi apt pentru munca de poliție și trebuie trimis la comisia medicală fix în ziua aleasă pentru activități sindicale. „Brusc, instantaneu si pe neașteptate, cei doi ofițeri de poliție și-au amintit ca Ioan Cănărău nu ar mai apt pentru munca de poliție și trebuie trimis la comisia medicală fix în ziua aleasă pentru activități sindicale”, se arată în comunicatul sindicatului.

Încălcări flagrante ale Legii Dialogului Social

Sindicatul susține că această acțiune reprezintă o încercare de a bloca activitatea sindicală și o încălcare flagrantă a Legii Dialogului Social. Mai mult, aceștia acuză conducerea IPJ că se contrazice singură în justificările oferite, demonstrând o atitudine abuzivă și sfidătoare față de lege.

O conducere antisindicală, antidemocratică, anticonstituțională

„Asta-i conducerea IPJ Neamț, o conducere antisindicate, antidemorcație, anticonstituție”, acuză Sindicatul Europol Neamț, lăsând cititorii să tragă propriile concluzii cu privire la situația din cadrul inspectoratului. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Anchete

„Record” de alcoolemie pe A1 Deva: Șofer oprit cu peste 2,3 mg/l alcool în aerul expirat, reținut!

Publicat

pe

De

Alcoolemie alarmantă: Analizele au confirmat concentrații uriașe de alcool în sânge

Un șofer a fost oprit de polițiști pe autostrada A1, în zona Deva, conducând sub influența alcoolului. Etilotestul a indicat o concentrație de 2,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar analizele de sânge au confirmat valori alarmante: 3,47 g/l și 3,29 g/l alcool.

Reținere imediată: Pericol iminent pentru siguranța rutieră

Având în vedere nivelul extrem de ridicat al alcoolemiei, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, reprezentând un pericol iminent pentru siguranța rutieră.

Poliția Autostrăzi, eforturi zilnice pentru prevenirea tragediilor

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva intervin zilnic pentru a opri astfel de fapte, înainte ca ele să devină tragedii.

Situație îngrijorătoare: Al treilea caz în doar două zile

Din păcate, acesta este a treia situație înregistrată în doar două zile pe același tronson de autostradă, semnalând o problemă gravă și o necesitate urgentă de intensificare a controalelor și de conștientizare a pericolelor consumului de alcool la volan. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

Sindicaliștii „Diamantul” anunță ofensivă în instanță pentru recuperarea CIB: „Cea mai importantă acțiune pe drepturi din istoria MAI!”

Polițiștii și militarii, gata de luptă pentru drepturile lor financiare Sindicatul „Diamantul”, prin vocea lui Emil Pașcut, a anunțat o...

Exclusiv24 de ore ago

Mioveniul suedez: Pușcăria românească, paradis fiscal scandinav?

Inovație la „mititica”: De la gratii la Startup-uri? Penitenciarul Mioveni, un nume care până acum evoca mai degrabă evadări spectaculoase...

Exclusivo zi ago

Teoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!

Circul grotesc al ipocriziei sindicatelor penitenciare – Ediția „când tăcerea e de aur, dar corupția e platină!” În lumea pestriță...

Exclusivo zi ago

Polițista din Botoșani, acuzată că a beneficiat ilegal de servicii turistice, a câștigat procesul cu IPJ!

O angajată a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, reprezentată de Sindicatul Diamantul, a câștigat definitiv un proces intentat de...

Exclusiv2 zile ago

Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)

Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă,...

Exclusiv2 zile ago

„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul a dezvăluit un fragment dintr-o analiză comparativă menită să demonstreze caracterul abuziv al secretizării...

Exclusiv2 zile ago

Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol...

Exclusiv2 zile ago

Update/Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!

Coseco Waste ne arată cum se face „reciclare” cu artificii și mult tupeu Un iPhone disperat ne anunță sfârșitul lumii...

Exclusiv2 zile ago

Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!

De la popriri ignorate la acuzații penale: Un scandal de corupție zguduie Primăria Ploiești! Prahova, tărâmul unde scandalurile politice și...

Exclusiv2 zile ago

Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat

De la nunta pe Bulevard la acuzații halucinante: Mafia imobiliară scoate artileria grea, dar Politeanu rămâne neclintit Prahova, județul unde...

Exclusiv2 zile ago

De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!

Atenție, cetățeni! În lumea pestriță a politicii românești, mai apare câte un personaj de te face să te întrebi dacă...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv3 zile ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv3 zile ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusiv4 zile ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv