Administratie
Se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi
Legea privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată ieri, 7 decembrie, Camera Deputaţilor fiind decizională.
Totodată, au fost adoptate şi mai multe amendamente foarte importante depuse de parlamentarii PNL Mara Calista şi Dumitru Rujan cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care statul român va deconta sesiuni de terapie sau transportul.”Le mulţumesc colegilor deputaţi că au susţinut adoptarea amendamentelor prin care oferim ajutorul necesar grupurilor vulnerabile formate din persoane cu dizabilităţi (autism, sindrom Down, afecţiuni locomotorii sau alte afecţiuni) pentru a le creşte calitatea vieţii şi parcursul pe care îl fac în vederea recuperării. Am propus decontarea sesiunilor de kinetoterapie, 12 sesiuni anuale pentru persoanele cu handicap grav şi 6 sesiuni pe an pentru persoanele cu handicap accentuat. Totodată, am propus măsuri simplificate pentru a putea opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul. Aşa cum am făcut-o şi până acum, îmi voi concentra activitatea parlamentară pentru a le oferi tot suportul necesar persoanelor vulnerabile. Dar am făcut şi un apel către colegi: să ne aşezăm la masa discuţiilor pentru a găsi soluţiile necesare pentru a le oferi un trai decent de viaţă, inclusiv prin creşterea indemnizaţiilor”, a declarat Mara Calista.”Statul este dator să ofere tot suportul necesar persoanelor vulnerabile. Prin adoptarea legii şi a amendamentelor pe care le-am propus venim cu măsuri concrete, cu sprijin financiar pentru cei care au nevoie de asta. Și pe viitor voi susţine măsurile prin care vom creşte nivelul de trai al persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat Dumitru Rujan.Care sunt modificările vizate:
- După articolul 11 se introduce un nou articol, art.111, cu următorul cuprins:
- „Art.111. – (1) În vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul, anual, la tichete de valoare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate, după cum urmează:
- 12 tichete pentru persoanele cu handicap grav;
- 6 tichete pentru persoanele cu handicap accentuat.
- (2) Modelul şi contravaloarea tichetelor prevăzute la alin.(1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului şi se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul sau din fonduri externe nerambursabile.
- (3) Contravaloarea tichetelor prevăzute la alin.(1) se actualizează anual, prin hotărâre a Guvernului.
- (4) Tichetele prevăzute la alin.(1) se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza planului de abilitarereabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a programului individual de reabilitare şi integrare socială al persoanei adulte cu handicap, conform metodologiei de emitere, acordare, utilizare şi decontare a tichetelor aprobată prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale.”
- 4. La articolul 24, alineatele (9) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
- “(9) Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal sau însoţitorului, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat; în această situaţie nu sunt aplicabile prevederile alin. (2) şi (4); modalitatea de decontare se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar indexarea limitelor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
- De prevederile alin. (9) beneficiază şi părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii.”Mai multe detalii aici: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=20498
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



