Connect with us

Anchete

Se schimbă foaia în ceea ce-i privește pe cei ce-au crezut că DNA-ul doarme

Publicat

pe

În anii în care Coldea și Kovesi decideau arestări matinale sau duminicale pe bandă rulantă, acestea erau urmate de dezbateri intense ale cazului, cu date din urmărire, la care participau jurnaliști și politicieni deopotrivă. Nu mai conta vinovăția arestatului, ea era deja consemnată prin relatările publice, ce atestau pericolul public reprezentat de respectivul, deci judecătorii îndeplineau doar o formalitate când decideau inclusiv prelungirea arestării.În cazul Bădălău se discută public destul de moderat, politicienii tac, iar cei care se exprimă se rezumă la a comenta eliminarea lui Bădălău de la Curtea de Conturi. Nu se pune problema ca cineva să-l apere pe fostul ministru, faptele sunt clare și dovedite, iar comportamentul public al personajului nu-l recomandă spre a fi apărat public. Dacă ținta era doar Bădălău și operațiunile sale de obținere de fonduri prin șantajarea primarilor, acesta era pus sub învinuire, eliminat de la Curtea de Conturi, apoi judecat în libertate și condamnat conform încadrărilor juridice. Faptul că s-a decis simplu și clar ca el să petreacă următoarea lună în arest preventiv indică limpede că operațiunea „Bădălău la Bulău” este menită să genereze un șir de denunțuri ale acestuia despre cei cu care a relaționat în scopuri ilegale în ultimii ani.Ascensiunea sa politică a început în siajul lui Dragnea, care a fost învățat de-alde Coldea să promoveze la vârful PSD baroni locali lacomi de putere și bani, fără prestigiu sau știință de carte, ce pot fi manipulați ușor. Astfel, din umbra lui Dragnea, și-apoi a lui Dăncilă, giurgiuveanul fiind descurcăreț, s-a combinat pentru afaceri nu doar cu colegi din PSD, dar și cu lideri din celelalte partide sau chiar cu oameni din instituțiile statului. Giurgiu nu e un județ mare, dar e port la granița cu Bulgaria, deci plin de oportunități ilegale, dar necesare îndeosebi pentru obținerea cash-ului, și-n plus, Bădălău a fost mai mereu pe locul 1 în clasamentul PSD la orice alegeri, deci a putut sta la masa principală pentru orice fel de împărțeală de funcții.

Ei bine, tocmai acest potențial l-a adus în relaționare cu mulți dintre jucătorii din subterane ce s-au obișnuit să facă averi mari devalizând bugete naționale sau locale. Toți aceștia sunt perplecși și tremură azi, mai ales că Bădălău le-a sugerat și demonstrat o mare protecție de care se bucura, tocmai prin aceste relaționări obținând și numirea de la Curtea de Conturi, râvnită de orice politician ce vrea să-și asigure o imunitate implicită. Spre exemplu, circulă de câteva zile o scurtă înregistrare ambientală cu Bădălău, prin care acesta descrie mecanismul prin care un lider liberal făcea jocurile în energie, cu beneficiar direct Orban, când era prim-ministru. E doar un exemplu ce sugerează cam despre ce ar putea discuta Bădălău cu procurorii, dar cei ce cunosc paleta relațională extinsă a acestuia își pot imagina ușor cât de mulți vor intra în sarabanda viitoarelor denunțuri.

Cazul Bădălău nu e despre PSD și lupta pentru putere din interior (unii s-au grăbit să-l încadreze așa), ci acesta vestește faptul că se schimbă foaia în ceea ce-i privește pe cei ce-au crezut că DNA-ul doarme, și astfel și-au continuat în mod naiv operațiunile ilegale. Sunt semne publice deja că următorul scandal ce va exploda va cuprinde nume chiar mai grele decât cel al lui Bădălău, probabil va fi botezat „Cazul Rețelei Dubai”, și e posibil să fie administrat public pe modelul mai vechi ce implica „Grupul de la Monaco”, cu care ne-am delectat în urmă cu mai mulți ani, și care-a disciplinat sau executat mulți jucători celebri din subteranele României.

Sunt semne deci că pentru mulți vacanța de Crăciun va fi agitată și va începe mult mai repede, probabil o vor prefera încă din aceste zile și vor alege destinații externe, administrându-și astfel de la distanță posibilele înțelegeri, ca să nu pățească ca Bădălău duminica trecută.

Cozmin Gușă

Anchete

Judecătorul, teologul și poetul Costică Ciocan, oprit de CSM să devină rezervist voluntar: Militaria incompatibilă cu magistratura

Publicat

pe

De

Comisia nr. „Legislație și cooperare interinstituțională” din CSM a dezbătut joi, 10/23/2025, o agendă amplă, cuprinzând 14 puncte, potrivit dezvăluirilor publicației Lumea Justiției.

Incompatibilitatea judecător-rezervist voluntar

Unul dintre subiectele discutate a fost întrebarea unui judecător privind eventuala incompatibilitate dintre calitatea de magistrat și cea de rezervist voluntar. Deși numele solicitantului nu a fost menționat, Lumea Justiției a identificat persoana ca fiind judecătorul, teologul și poetul Costică Ciocan de la Judecătoria Iași.

Costică Ciocan – Magistrat controversat și artist sensibil

Costică Ciocan este cunoscut atât pentru cele trei volume de versuri publicate, cât și pentru faptul că a fost criticat de CSM pentru încălcarea Codului deontologic prin editoriale ironice la adresa garanților independenței justiției.

CSM respinge cererea

Comisia nr. 1 din Consiliul Superior al Magistraturii a decis că activitatea de rezervist voluntar presupune exercitarea unei funcții incompatibile cu cea de judecător sau procuror, respingând astfel solicitarea lui Ciocan.

Regrete literare

Lumea Justiției și-a exprimat regretul pentru această decizie, afirmând că ar fi fost interesant de văzut dacă experiența militară i-ar fi inspirat judecătorului Ciocan noi creații literare.

Motivarea CSM

Potrivit minutei comisiei, activitatea de rezervist voluntar, reglementată de Legea nr. 270/2015, presupune exercitarea unei funcții în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind astfel incompatibilă cu funcția de judecător sau procuror. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!

Publicat

pe

De

DNA a declanșat o operațiune de amploare în Brașov, cu 18 percheziții simultane la spitale, firme și la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP)! Ancheta vizează o rețea de corupție în care este implicată chiar directoarea DSP, Ofelia Ancuța Blănaru.

Acuzațiile:

  • Vânzare de diplome de igienă: Blănaru este suspectată că vindea diplome de igienă, fără ca persoanele să urmeze cursurile.
  • Informații confidențiale: Directoarea oferea informații despre controalele sanitare, avertizând spitalele și oferind indicații despre cum să se pregătească.
  • Mită și foloase necuvenite: Anchetatorii investighează dacă Blănaru a primit mită sub formă de bani, bijuterii și produse de la reprezentanții unor societăți comerciale.
  • Cursuri simulate: Există suspiciuni că programele de instruire în domeniul sănătății publice erau simulate, doar pe hârtie, pentru a justifica cheltuieli sau a aduce beneficii unor persoane din conducerea DSP.

Instituții vizate:

  • Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov
  • Sediile mai multor firme și domiciliile unor persoane fizice

Măsuri luate:

  • Procurorii anticorupție au dispus măsuri de supraveghere și ridicări de documente din birourile DSP Brașov și ale spitalelor vizate.
  • Sunt analizate contracte, registre și corespondență internă.

DNA confirmă:

„Procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul anului 2025, de către funcționari publici și complici ai acestora. Sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate pe raza județului Brașov.” (Sava N.).

Citeste in continuare

Anchete

Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei

Publicat

pe

De

Un gest de omenie și profesionalism al unei polițiste din Timiș a prevenit o tragedie. Dana Cristina a salvat o femeie în vârstă aflată în dificultate pe marginea unui drum de mare viteză.

Sindicatul Europol relatează un eveniment remarcabil petrecut în Timiș, unde polițista Dana Cristina, din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Timiș, a dovedit că vocația de polițist nu se oprește odată cu programul de lucru.

În timp ce se afla în timpul liber, Dana Cristina circula pe centura municipiului Timișoara când a observat o persoană sprijinită de parapetul de pe acostamentul drumului. Curiozitatea profesională a determinat-o să oprească și a constatat că o femeie în vârstă, epuizată, avea nevoie să se sprijine de balustradă pentru a nu cădea. Situația era extrem de periculoasă: femeia se afla pe marginea unui drum cu trafic intens, cu o prăpastie în spate.

Reacție imediată și omenie

Dana Cristina a reacționat prompt și profesionist, așa cum ar face orice polițist dedicat:

  • A oprit și a acordat primul ajutor femeii;
  • A securizat zona pentru a evita accidentele;
  • A alertat dispeceratul pentru a solicita sprijin;
  • I-a rămas alături femeii până la sosirea echipajelor de poliție și medicale.

Un act de curaj și empatie

Gestul Danei Cristina a făcut diferența și a readus în siguranță o persoană în vârstă de 82 de ani aflată în dificultate. Sindicatul Europol subliniază că exemplul Danei ne amintește că normalitatea se clădește cu omenie, empatie și deprinderi firești de omenie. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)

Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă,...

Exclusiv11 ore ago

„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul a dezvăluit un fragment dintr-o analiză comparativă menită să demonstreze caracterul abuziv al secretizării...

Exclusiv20 de ore ago

Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol...

Exclusiv22 de ore ago

Update/Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!

Coseco Waste ne arată cum se face „reciclare” cu artificii și mult tupeu Un iPhone disperat ne anunță sfârșitul lumii...

Exclusiv23 de ore ago

Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!

De la popriri ignorate la acuzații penale: Un scandal de corupție zguduie Primăria Ploiești! Prahova, tărâmul unde scandalurile politice și...

Exclusivo zi ago

Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat

De la nunta pe Bulevard la acuzații halucinante: Mafia imobiliară scoate artileria grea, dar Politeanu rămâne neclintit Prahova, județul unde...

Exclusivo zi ago

De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!

Atenție, cetățeni! În lumea pestriță a politicii românești, mai apare câte un personaj de te face să te întrebi dacă...

Exclusivo zi ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusivo zi ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusiv2 zile ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv2 zile ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv3 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv3 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv4 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv