Roxana Chihaia a absolvit Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale în 2008, ca șefă de promoție.

Și-a început cariera în cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri, unde activează de 14 ani ca scafandru aeropurtat.

Povestea evoluției sale în carieră poate servi drept exemplu oricărei tinere cu suficient curaj pentru a-și depăși limita și condițiile.

Scafandreria, spune ea, a fost, la momentul acela, cea mai bună alegere profesională pentru mine. Din acel punct, orizontul meu s-a extins considerabil.

Decizia de a urma o carieră militară a luat-o la vârsta de 15 ani, când a ales Colegiul Național Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia.

Decizia următoare, de a face parte din Forțele Navale române, a fost una firească, întrucât i-au plăcut și au fascinat-o de mică marea și întinderile de apă.

Sunt o persoană care se acomodează ușor în orice mediu. În sistemul militar, am luat totul ca atare.

Am considerat toate regulile și regulamentele ca fiind normale; mi-am asumat faptul că alegerea a fost doar a mea; nu m-am gândit niciodată că sunt femeie și că ar trebui să fac lucrurile diferit de colegii bărbați –suntem camarazi, trebuie să muncim cot la cot și să ne ajutăm reciproc.

La absolvirea SMMMFN, a ales repartiție la Remorcherul Maritim de Salvare și Intervenție Grozavul, navă care făcea parte din Divizionul 175 Nave Scafandri.

Când și-a început cariera, marina militară încă își adapta specificul capabilităților pentru a acomoda și militari femei.Nu am simțit prea multe schimbări de-a lungul timpului. Pot să spun că am avut mereu parte de condiții decente. Nu am intrat în Forțele Navale cu preconcepții și am căutat să mă adaptez mereu.

În anul în care SMMMFN sărbătorește 125 de ani de existență, maistrul militar clasa a II-a Roxana Chihaia a setat o bornă kilometrică în istoria maiștrilor militari de marină.

A devenit prima femeie maistru militar și prima femeie scafandru de luptă care a făcut parte din echipa de boarding a unei nave militare românești, într-o misiune internațională.

Sunt brevetată scafandru militar și sunt încadrată în prezent la Secția Scafandri de Luptă de Incursiune. Ideea de a deveni scafandru mi-a venit încă din adolescență, din timpul liceului.

După SMMMFN, a avut oportunitatea de a opta pentru o funcție la bordul unei nave din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri.

Am avut ocazia de a cunoaște îndeaproape oamenii care făceau ceea ce eu visam și am realizat că aș putea face și eu parte din familia scafandrilor. Odată cu ivirea posibilității, a participat la probele de selecție.

După finalizarea cursului de inițiere scafandru, mi s-a deschis o nouă ușă, cu mult mai multe oportunități.

În ceea ce privește femeile și bărbații în domeniul scafandreriei, Roxana spune că se completează reciproc.

În apă nu intră o femeie sau un bărbat, un cadru militar sau un soldat. În apă intră întotdeauna o echipă!

Faptul că am fost desemnată să particip la misiunea EUNAVFOR MED IRINI la bordul PMn 274 a fost o mare onoare și o realizare personală deosebită. Am avut foarte multe lucruri de învățat și mi-am demonstrat că sunt o persoană puternică.

În prezent, Roxana execută misiuni care presupun activități de scufundare, parașutare, alpinism și VBSS (Visit, Board, Search and Seizure).

Cel mai dificil moment din cariera de scafandru l-a trăit în timpul unei scufundări la adâncimea de 40 m. Am ajuns pe fundul mării, iar la scurt timp am simțit că mă cuprinde o stare de moleșeală… o somnolență foarte greu de stăpânit.

Era narcoza azotului sau așa-numita beția adâncurilor. A făcut semn colegilor că nu se simte bine și au început să urce ușor.

Cu cât se apropiau mai mult de suprafață, cu atât o cuprindea o durere mai mare de cap și o stare de vomă.

Am dus o luptă acerbă cu mine ca să-mi stăpânesc nevoia de a ieși cât mai repede la suprafață și de a nu adormi în apă… mai ales pe timpul palierelor de decompresie.

În final, am ajuns cu bine la suprafață (știam că dacă nu am răbdare și ies prea repede voi suferi mai mult), datorită voinței mele, dar mai ales colegilor care m-au ajutat să-mi păstrez calmul și care, prin privirea lor, îmi transmiteau încrederea că vom ajunge împreună, cu bine, la suprafață.

Din discuțiile pe care le-am purtat de-a lungul vremii cu scafandrii de luptă am dedus faptul că această profesie are oarecum termen de valabilitate.

Vine o vreme când vrei, nu vrei, trebuie să renunți la scufundări. Pentru mulți, după o viață petrecută explorând adâncurile, această etapă este cea mai grea și coincide, de multe ori, cu trecerea în rezervă.

Iubesc ceea ce fac, îmi place mult colectivul din care fac parte, iar în momentul de față nu mă pot vedea altundeva decât la Secția Scafandri de Luptă de Incursiune.

Nu îmi place să mă gândesc prea departe în timp, deoarece îmi pare demoralizant momentul în care nu voi mai putea face ceea ce fac.

Nu-mi este deloc ușor să văd un coleg scafandru care trece în rezervă pe caz de boală sau care se mută pe alte funcții din cauza inaptitudinii medicale pentru lucru în mediul hiperbar.

Despre egalitatea de șanse dintre femeile și bărbații din Forțele Navale, maistrul militar afirmă că lucrurile evoluează în direcția potrivită.

În 2006, nu am fost admisă la Facultatea de Marină Militară din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din cauza limitării numărului de locuri pentru fete la trei (aceeași diferențiere în funcție de sex era și la admiterea în cadrul SMMMFN Amiral Ion Murgescu), deși am avut medie de admitere mai mare decât alți candidați băieți, situație care nu mai există în momentul de față.

De la an la an, cariera militară pare să devină tot mai atractivă pentru fete. Uneori, dau dovadă de mai multă tenacitate și ambiție decât băieții. Avem deja destule tinere care îmbracă uniforma militară și care își doresc să urmeze cursurile de scafandru.

Le-aș recomanda să aibă încredere deplină în puterile lor, să muncească din greu, să-și depășească limitele și să nu lase timpul să treacă. În viață orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat și ești dispus să muncești cât este nevoie pentru visul tău.

Trustul de Presă al MApN