Administratie
Patru bulgari au fost arestați preventiv pentru infracțiunea de trafic de migranți.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au depistat, în urma unei acţiuni organizate pe linia combaterii migraţiei ilegale, în interiorul unui mijloc de transport, zece cetăţeni din Turcia. Aceştia au declarat poliţiştilor faptul că intenţionau să ajungă în ţări din Vestul Europei, beneficiind de ajutorul unor cetăţeni bulgari.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În cauză, poliţiştii de frontieră îi aveau pe cei 4 cetăţeni bulgari în atenţie, asupra lor existând suspiciuni de implicare în activităţi infracţionale de trafic de migranţi.
Au oprit, la intrare în localitatea Denta, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetăţean bulgar care era însoţit de un conaţional, precum şi un microbuz marca Ford Transit, înmatriculat în Germania în care se aflau alți doi cetățeni bulgari.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au constatat ca în compartimentul marfă al microbuzului se aflau zece cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
Astfel, s-a stabilit că persoanele depistate în compartimentul marfă al microbuzului sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 9 şi 46 ani. Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, dorind cu ajutorul cetățenilor bulgari să ajungă în țări din Vestul Europei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii turci, respectiv de trafic de migranți pentru cetățenii bulgari.
Totodată pe numele celor patru cetățeni bulgari, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile, comunica Politia de Frontiera Romana. (Paul D.).
Administratie
Clujul devine capitala curioșilor: Ziua Porților Deschise la Școala de Poliție – Aventura te așteaptă!
Administratie
Criminaliști de elită din Europa, la Mureș: Schimb de experiență inovator pentru investigarea locului faptei!
Administratie
Ministra Diana Buzoianu inspiră tinerii la #DialoguriVerzi: Viitorul României verzi se scrie acum!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 11 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!