Miliardarul american Elon Musk a venit recent în România, dar de văzut l-au văzut doar cîteva organe de presă excesiv de înfierbîntate. La cîteva zile după el, au venit miliardele americane de la Exim Bank, dar de văzut le-au văzut doar Iohannis, Ciucă și Virgil Popescu. Dosarele X cu americanii ăștia, ce să spunem. Dau cu miliardele după noi, dar nu apucăm să-i vedem vreodată.

Știrea măreață a ultimelor zile a fost că o mare bancă americană împrumută România cu 3 miliarde de dolari pentru reactoarele de la Cernavodă. Entuziasm maxim în presă și în rîndul guvernanților: în sfîrșit, vom avea curent să ne punem și-n cap. Dar că există mici semne de întrebare. Cum ar fi faptul că banii respectivi nu sunt un lucru concret, ci maxim o promisiune. Iar ei au mai fost promiși o dată, de aceeași bancă, acum vreo doi ani. Și între timp, singurul lucru concret e că promisiunea s-a diminuat cu 5 miliarde de dolari. Unde s-au topit restul? Să o luăm metodic.

„Astăzi am făcut un pas extrem de important pentru îndeplinirea obiectivului țării noastre în ceea ce privește securitatea energetică a României. Prin înmânarea scrisorilor de intenție privind împrumuturile din partea U.S. EXIM Bank pentru realizarea Unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, a fost demarată asigurarea finanțării de către partea americană a celor două reactoare” a declamat deunăzi președintele Klaus Iohannis.

Despre ce era vorba? Despre faptul că, aflat în luxoasa stațiune Sharm el Sheikh, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a primit de la președintele băncii americane US Exim Bank scrisorile de intenție pentru două împrumuturi, de 50 milioane de dolari, respectiv 3 miliarde de dolari, pentru construirea a două noi reactoare la Cernavodă. Scrisorile de intenție înseamnă, trebuie spus, ceva mai puțin decît inelul de logodnă pentru o femeie; pretendentul se poate răzgîndi oricînd cu nunta, dar măcar pierde inelul de logodnă. Cu scrisorile nu pierde nimic. Scrisorile de intenție ale US Exim Bank nu înseamnă decît manifestarea interesului pentru o afacere, nimic mai mult. De aici pînă la venirea banilor e cale lungă. Prea lungă, în cazul României..

Pentru că unii își amintesc, poate, un eveniment din toamna anului 2020, în plină campanie electorală. Pe 9 octombrie, aflat la Washington, ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, anunța oficial marea veste: ministrul Virgil Popescu semnase un memorandum cu US Exim Bank, sub oblăduirea Departamentului de Energie al SUA, prin care americanii urmau să finanțeze lucrările reactoarelor de la Cernavodă cu 8 miliade de dolari bătuți pe muchie. Se întîmpla la cîteva luni după ce regimul Iohannis lichidase negocierile cu chinezii pentru același proiect.

„Acum, de coordonarea acestui proiect de 8 miliarde de dolari se ocupă o mare companie americană ‘curată’, AECom, asistată de companii ‘curate’ din România, Canada și Franța. Aceasta este independența energetică! Aceasta, dragi prieteni, este paradigma pentru viitor! Acest lucru se întâmplă datorită calităților de lider ale Președintelui Trump și echipei sale, care îi pune în aplicare viziunea!” anunța, triumfător, ambasadorul american la București. Foarte ciudat, chiar dubios, ministrul Energiei, Virgil Popescu şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, se deplasaseră pentru semnarea acordului respectiv într-o vizită oficială în Statele Unite, fără a anunţa, însă, în prealabil, motivul călătoriei. România scăpase de comuniștii și spionii chinezi în favoarea americanilor.

„Șase ani, șase prim-miniștri și nouă guverne negociaseră pentru România construcția reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă cu compania chineză China General Nuclear Power (CGN). După ce în luna mai 2019, vechiul guvern semnase un acord pentru înființarea unei companii cu capital mixt cu compania chineză, România a decis să renunțe la proiect” relata presa vremii. Cu alți cîțiva ani înainte, în 2009, Nuclearelectrica, compania care controlează și operează centrala de la Cernavodă, formase o companie cu capital mixt cu RWE, GDF Suez, ENEL, CEZ, ArcelorMittal și Iberdrola, în vederea construirii reactoarelor 3 și 4.

După nici 3 ani toate aceste companii aveau sa se retragă din proiect. Salvarea părea să mai vină doar de la chinezii contactați de guvernul Ponta în 2013, costul estimat fiind de 8 miliarde de dolari. Chiar și Klaus Iohannis și al său guvern Cioloș erau încîntați de colaborarea cu chinezii. Dar pe măsură ce anii treceau, nu mai erau la fel de încîntați americanii, speriați de ascensiunea economică a chinezilor. În vara lui 2019, ministrul Energiei, Anton Anton, anunța că negocierile cu chinezii pentru Cernavodă se vor finaliza în acel an. Iar dacă nu vor exista rezultate pozitive Nuclearelectrica va putea construi singură reactoarele, mai anunța ministrul.

În 2020, însă, guvernul Orban le stingea definitiv chinezilor lumina. În compensație, cîteva luni mai tîrziu venea mult trîmbițatul Acord de cooperare interguvernamentală România-SUA. Investiție: 8 miliarde de dolari, exact cifra discutată și cu chinezii. Asta, ca să nu se spună că afacerea cu americanii e una mai modestă. În august 2021, Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, anunța oficial că „În toamnă lansăm primele lucrări pentru reactoarele 3 şi 4”, megainvestiţia urmînd să genereze 9.000 de locuri de muncă directe și 19.000 indirecte. „Chiar în toamna aceasta vom demara primele lucrări, mai mici, dar vor creşte exponenţial”, mai spunea Ghiță la ZF Live.

Suntem în noiembrie 2022 și în loc de lucrări și locuri de muncă, o luăm de la capăt cu finanțarea americană, în baza unor documente la fel de neangajante precum memorandumurile și acordurile; de astă dată se cheamă „scrisori de intenție” și în locul împrumutului de 8 miliarde de dolari pe 30 de ani se vorbește doar de 3 miliarde de dolari, plus încă 50 de milioane mărunțiș. Care mărunțiș ar trebui să ajute partea română, adică Nuclearelectrica, să termine proiectele concrete, care ulterior vor fi analizate de banca americană și în funcție de ele vin sau nu banii. Doar că, potrivit relatărilor presei economice, Nuclearelectrica nu va fi gata cu respectivele proiecte mai devreme de 2023, astfel că analizarea lor ar putea face ca primii bani din cele 3 miliarde de dolari promise pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă să vină prin 2024, dacă nu chiar 2025.

Construcția propriu-zisă, dacă totul merge șnur, durează minim 7-8 ani, adică ne ducem spre 2033, deși premierul Nicolae Ciucă ține cu dinții de termenul limită 2030. Problema e că cele două reactoare vor costa, potrivit calculelor autorităților de la București cca.6,5 miliarde de dolari, restul pînă la suma de 8 miliarde calculată inițial fiind destinată recondiționării reactorului 1, care iese din uz în 2026. Ceea ce înseamnă că România, și dacă primește cele 3 miliarde împrumutate de americani, tot va trebui să găsească în altă parte restul de 3,5 miliarde de dolari, necesare finalizării reactoarelor preconizate de Ceaușescu.

Important de amintit: tot în octombrie 2020, același ambasador american mai anunța un mega-proiect de miliarde de dolari pentru România cu bani împrumutați de americani, autostrada și calea ferată Constanța-Gdansk. Au trecut doi ani de atunci și promisiunile ori au fost acoperite de mucegai, ori s-au subțiat dramatic și fără explicații. Rămînem, deocamdată, cu „scrisorile de intenție”. Și, poate, cu un joc geopolitic diabolic a cărui adevărată menire nu e impulsionarea, ci blocarea României în tentativa de a-și asigura independența energetică.

Bogdan Tiberiu Iacob