Administratie
Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul de aniversare a 30 de ani a Grupului Băncii Mondiale din România, urmată de o întrevedere cu Anna Akhalkatsi, manager de țară pentru România și Ungaria, Banca Mondială
În cei 30 de ani de parteneriat au fost cu siguranță momente dificile, crize economice puternice, dar România a putut conta întotdeauna pe sprijinul și expertiza oferite de Banca Mondială. În toată această perioadă, PIB-ul nostru a crescut de 9 ori, iar numărul firmelor chiar de 14 ori, ceea ce confirmă dinamica economică, dar și valorificarea potențialului de dezvoltare a țării noastre.
Împreună am reușit să construim un parteneriat de succes, care a generat schimbări majore, cu rezultate pozitive în sectoare cheie din economie. Recunoaștem, în egală măsură, rolul activ jucat în dezvoltarea mediului de afaceri din România asumat prin International Finance Corporation (IFC), ramura Băncii Mondiale destinată sectorului privat, care și-a deschis biroul în țara noastră în urmă cu 30 de ani. Astăzi, portofoliul IFC din România este cel mai mare și mai complex la nivel european, aducând beneficii semnificative pentru economia țării noastre.
În cei 30 de ani de activitate în România, Banca Mondială a dezvoltat 73 de proiecte, în valoare de 13,42 miliarde de dolari, proiecte care înseamnă investiții și reforme, dezvoltare și bunăstare pentru români.
În prezent, portofoliul activ al Băncii Mondiale în România este compus din 10 proiecte de investiții în valoare totală de 1,78 miliarde USD și 52 de servicii de asistență tehnică și analitică. Investițiile vizează domenii cheie pentru dezvoltarea României, precum sănătatea, educația, mediul și buna guvernanță.
Viziunea experților Băncii Mondiale sprijină în mod direct eforturile țării noastre privind trecerea la un model economic competitiv, sustenabil și incluziv.
Tranziția de la economia centralizată, din perioada comunistă, la economia de piață, într-o țară în care valorile democratice sunt garantate, ne-a permis ca azi, în fața noilor provocări, să putem da dovadă de reziliență. Dar suntem datori să arătăm viziune și responsabilitate față de provocările viitorului.
Apreciez în mod deosebit angajamentul Băncii Mondiale în România pe probleme legate de sustenabilitate și climă, țara noastră fiind aleasă a fi primul stat din Uniunea Europeană beneficiar al unui instrument al Băncii Mondiale, recent lansat-Raportul de țară în domeniul schimbărilor climatice și al dezvoltării. Acest raport ne ajută să identificăm oportunitățile de implementare a acțiunilor climatice atât de către sectorul public, cât și de cel privat, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale României să poată fi realizate în contextul adaptării la schimbările climatice. În actualul context geopolitic, determinat de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, au apărut provocări noi, legate de asigurarea de resurse energetice, pe de o parte, și de menținerea unor prețuri accesibile pentru consumatori. Ne bazăm și pe asistența oferită de Banca Mondială pentru creșterea securității energetice și a securității alimentare, obiective importante pentru România în aceste vremuri tulburi.
Doamnelor și domnilor,
Eradicarea sărăciei extreme și prosperitatea generată prin creștere economică, incluziune și dezvoltare durabilă, nu sunt doar obiectivele asumate la nivel global de Banca Mondială. Sunt obiective pentru realizarea cărora Guvernul României face eforturi constante. Am alocat cel mai mare buget pentru investiții și înțelegem valoare fiecărui euro din cele 90 de miliarde puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceste resurse sunt esențiale pentru a combate sărăcia și a dinamiza ritmul de creștere al economiei noastre.
Sunt încrezător că fondurile europene și facilitățile oferte de Grupul Băncii Mondiale reprezintă un sprijin important pentru a accesa resursele de dezvoltare necesare.
Banca Mondială ne-a ajutat întotdeauna când am avut de făcut reforme de sistem, esențiale pentru dezvoltarea țării, reforme vizate în programele cu fonduri europene. Și acum, când avem de făcut reforme de profunzime la care ne-am angajat la nivel de Guvern în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – e vorba de reforma pensiilor, reforma Venitului Minim de Incluziune, reforma administrației și a funcției publice – asistența Băncii Mondiale este esențială și reprezintă o garanție în plus a profesionalismului și finalizării acestor reforme.
Prin tot ceea ce ne-am angajat să facem, de la investiții la reforme, dorim să contribuim prin stabilitatea noastră, la stabilitatea din regiunea noastră. De aceea avem nevoie de experiența dumneavoastră și de asistența pe care ne-o puteți asigura pentru realizarea acestor obiective.
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Exclusivacum 13 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



